3,312 matches
-
curaj, că erau numai câțiva, și, În condițiile alea, cu sute de alți deținuți În jurul lor... Nu au fost bătuți de ceilalți deținuți, cât doar ignorați sau huiduiți... Cât ați stat În Târgșor? Păi, În Târgșor am stat până ce-a evadat unul șIonț Lupeș și cu Încă unul1... Da’ i-a și prins... Am stat din ’49 până În ’50, spre toamnă. De-acolo ne-a dus la Canal... Prima parte din Canal am făcut-o la Peninsula și, dup-aia, de-
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
un bătrân cu o mustață de parcă era Stalin la Înfățișare... După revoluție, prima dată când ne-am adunat foștii deținuți politici de la Târgșor... ne-am adunat vreo 400 acolo. Pe când eram Închiși, unu’ dintre deținuți o fost Împușcat. S-o evadat, pe unul nu l-o prins, da’ pe celălalt l-o prins și l-o Împușcat. A fost Înmormântat acolo și i s-a adus de către grupul de colegi, de elevi din care-o făcut parte o coroană și nu
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
inginer teodolitu’, ca să facă niște determinări de teren, și ăla nu s-a luat dimineață când s-a plecat... Și a venit la colonie, a primit teodolitu’ și cu el s-a Întors Înapoi. Adică el, practic, o putut să evadeze, dac-ar fi vrut, da’ nu s-a-ntâmplat asta. Cum să se Întâmple, când știai că ești deja cu pedeapsă făcută? Da’ totuși nu ți-o dat drumu’ acasă, că ai mai stat doi-trei luni de zile, altul patru
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
mai mult, eu, ajungând În iulie 1951 la Peninsula, puterea lor deja scăzuse. Murise doctorul Simionescu 3, dac-ați auzit de el, murise Dumitrache 4, care-a fost omorât tot de ei, și au mai fost și alții, care-au evadat și au murit, și au mai Încetat... De altfel, să știți că cea mai rea perioadă a fost noiembrie-decembrie 1952, ianuarie, februarie, martie, aprilie ’53, deci până după moartea lui Stalin, care a fost În 5 martie 1953. Până atunci
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ne sculăm dimineața - noi ne sculam dimineața la 4 jumate, la 5 jumate ieșeam pe poartă, ca să fim la 6 la lucru - și nu ieșim la 5 jumate la muncă. Se face 6, 7, 10, 11... Credeam c-o fi evadat cineva. Și la ora 12 zice: „Mergeți Înapoi la barăcile voastre! Azi nu se lucrează”. A doua zi pleacă numai specialiștii, electricienii. „Adunăm materialele de pe șantier, nu se va mai lucra!” A fost mare bucurie... Și În 16 aprilie 1953
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
scuipi În gură și să-mi spui că-s mincinos.” Hopa! Asta o fost În ’63, văzut-am noi că ceva s-o Îmbunătățit... mâncare, comportamentul lor față de noi. Când, deodată, apare o comisie de la procuratura generală a coloniei. Cum evadează și de ce evadează deținuții numa’ din colonie de acolo? Fiindcă nu se putea suporta tratamentul. D-apoi, o venit tot civil, da’ generali, colonei... ’Ai de capu’ meu! Și ne fluieră adunarea la toată lumea din colonie mai iute cu două
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
și să-mi spui că-s mincinos.” Hopa! Asta o fost În ’63, văzut-am noi că ceva s-o Îmbunătățit... mâncare, comportamentul lor față de noi. Când, deodată, apare o comisie de la procuratura generală a coloniei. Cum evadează și de ce evadează deținuții numa’ din colonie de acolo? Fiindcă nu se putea suporta tratamentul. D-apoi, o venit tot civil, da’ generali, colonei... ’Ai de capu’ meu! Și ne fluieră adunarea la toată lumea din colonie mai iute cu două ore, că noi
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
la raport... Și Într-o zi, acolo la Giurgeni, În primăvara lu’ ’64, vine un consătean, cu care am crescut de copii Împreună și cu care am fost În aceeași zi arestat, și zice cătră mine: „Auzi măi, hai să evadăm!”. „Măi, cum crezi tu să le dau eu ocazie la ăștia să-mi facă fundul poligon de tragere sau să mă distrugă În bătaie?” C-am văzut de ce-s capabili, că băte’ de le curge’ la săracii și pe urechi
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
om”. „Asta e părerea ta, dar eu nu le dau ocazia să Își bată joc de mine”... Și el: „Numa’ două ore dacă am fi liberi”... „Măi, unde te duci, măi, de aci?” Zic: „Îți spun eu cum se poate evada. Să ai legătură cu cineva de afară și, când ai ieșit, să te urci În mașină, și pe când s-ar trezi ei că noi suntem lipsă, am fi ieșiți din Delta Dunării. Da’ unde te duci, măi? Trecem Dunărea, nu
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
lucrat din ’59 până-n ’64. În fabrică, prima dată, pă mine și pe frate-miu ne-o bătut un gardian, Gabor. Noi am vrut să fim Într-un schimb, și-apoi o-nceput gardianul: „Ce-i, bă, ați vrut să evadați?”. Și alte chestii... Atunci ne-o bătut la palmă... Da’ nu mai știu cu ce ne-o dat la palmă, că numa’ primele o durut, pe urmă nu o mai... Pe urmă, căpitanul Mihalcea mi-o dat cu tabla de
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
și era ordinul să te bată pe drum până la celulă... Te bătea cu picioare, cu pumnii, cu ce-apuca... Îți punea ochelarii ăia mați la ochi și te băga, al dracului, În calorifer și zicea: „Ce faci, mă, vrei să evadezi? Sau vrei să fugi!”. El căuta Întotdeauna un motiv să te bată, domne. Aia era important pentru el... M-a făcut numa’ sânge până În celulă, fără nici un motiv, numai așa... Și te arunca acolo În celulă... Când mă Întorc..., nu
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ceva subt aceste puteri, se risipește tot...“ („Hoții la Muzeu“, TEL., an. V, nr. 1093, 21 noiembrie 1875, p. 1). Pantazescu a fost condamnat, în mai 1876, la șase ani închisoare, dar a fost într-adevăr ucis pe când încerca să evadeze din penitenciarul de la Cozia. Supoziția lui Bacalbașa că ar fi fost suprimat „din ordin superior“ este foarte puțin probabilă, Pantazescu încumetându-se, de mai multe ori, în toată perioada de detenție (la început în închisoarea de la Bisericani) să evadeze cu
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
să evadeze din penitenciarul de la Cozia. Supoziția lui Bacalbașa că ar fi fost suprimat „din ordin superior“ este foarte puțin probabilă, Pantazescu încumetându-se, de mai multe ori, în toată perioada de detenție (la început în închisoarea de la Bisericani) să evadeze cu un curaj și o îndemânare ieșite din comun („Après plusieurs essais d’évasion, plus audacieux les uns que les autres, il a été dernièrement tué par une sentinelle qui l’avait surpris dans une nouvelle tentative de fuite, au
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
pentru ca toți să-l audă, cum că are sume însemnate de bani ascunse în locuri pe care numai el le cunoaște. Apoi vorbea și despre planurile lui viitoare, de îndată ce se va elibera. Într-o zi se răspândește vorba că Pantazescu, evadând de la Cozia, a fost ucis de o santinelă. În același timp s-a răspândit și zvonul că Pantazescu a fost, în realitate, asasinat. În adevăr, evadarea lui Pantazescu era o absurditate întrucât el nu mai avea decât foarte puține zile
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
de a ști ce se petrece acolo la mii de kilometri distanță îmi dă un soi de satisfacție, preocuparea față de aspectele sănătății mele, pe care o bănuiesc a nu fi prea bună, mă neliniștește și mă indispune. Prefer deci să evadez, decît să mă macin în griji care s-ar putea - sper eu - să nu aibă temei. Uimitor ce le mai „nimeresc” comparatiștii noștri! într-un articol despre real și imaginar, Roxana Sorescu, cercetătoare la Institutul „G. Călinescu”, afirmă, între altele
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
bătrîne?, mi-a replicat el. Am tras cu ochiul, doar ici colo: sînt trei sute de pagini, legate, fiecare cu unul, două sau trei cuvinte, scrise lăbărțat, de sus pînă jos.” între timp a aflat că „prozatorul” e un maniac „incurabil”, evadat din sanatoriul de la Gîșteni. Reluînd cazul, în drum spre casă, ajungem amîndoi la concluzia că, din păcate, scrînteala asta că se pot cîștiga bani mulți din „literatură” o au și unii, nu puțini, care se plimbă în libertate. *Serile, sînt
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ca un film serial de epocă, În care oamenii trăiesc, se mișcă, trecând pe străzile despre care amintiți, intrând sau ieșind din casele despre care vorbiți. Iată pentru ce vă mulțumesc din suflet pentru ocazia ce mi-ați oferit ca, evadând câteva ore din realitatea cotidiană, să merg pe urmele unor personalități despre care auzisem, știam câte ceva, dar nu le cunoșteam așa cum le cunosc acum, Împreună cu locurile unde au trăit, au suferit, au visat și au crescut. Vă rog să luați
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
mai puțin „surâzător”, am vrea să primim de la Dvs. și alte 517 vești despre preocupările și activitatea atât de interesantă pe care știm că o desfășurați pe acele meleaguri. Oricând veștile de la Dvs. au fost pentru noi prilejuri de a evada din monotonia preocupărilor zilnice. Eu În această privință nu mă pot lăuda cu prea multe lucruri, deși am atâtea „intenții” pe tărâmul preocupărilor extraprofesionale; dar pe care - cel puțin pentru o perioadă am fost obligat să le neglijez. O singură
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
cinci, predate autorităților din România, la Stamora-Moravița. Necunoscând criteriile de selecție și nedorind a mă întoarce la viața fericită pe care de abia o părăsisem, am optat pentru singura soluție ce-mi rămăsese. În cea de-a cincea zi am evadat de la locul de muncă, unde fusesem dus. Au urmat zile groaznice fără haine, fără adăpost, fără a cunoaște o vorbă sârbește și, cel mai grav, fără nicio documentație de orientare, fără bani Bruma mea de cunoștințe în materie de geografie
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
duplicitar. De data asta, „străinul” era, Însă, un iubit maestru, depărtarea o anulaseră, de mult, cărțile care ne-au unit. Am recitit scrisoarea din Abaddón, urmărit de privirile spectrale ale unor prezențe familiare: Martin, Fernando Vidal, Marcelo, Nacho și Augustina. Evadam, regăsindu-mă, pe dâra fosforescentă a cuvintelor, În timp ce În zare fumega rugul Alejandra, iar În tunelul lui Juan Pablo Castel șerpuia orbitor fantoma Mariei ucise. M-am trezit dialogând cu personajul-autor și cu persoana lui Ernesto Sábato, el Însuși somat
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
precădere autori exilați ei Înșiși: Milosz, Koestler, Kundera, Danilo Ki½, Ionesco. Încercam să mă depărtez, și În acest fel, de mahmureala degenerării oriental-comuniste (căreia nu-i prevedeam, de altfel, o iminentă implozie), rămânând totuși conectat la drama depărtatelor locuri. Asediatul evadase, până la urmă, din Colonia Rino. Obosise, În cele din urmă, să strige, de unul singur, ghemuit În celula camerei sale și asurzit de tropăitul santinelelor străzii: voi rezista, voi sta până la capăt, orice-ar fi, până la capăt. Fugise, până la urmă
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
mâna comuniștilor, pentru „insulte” aduse Statului și Națiunii. Criticase, Într-adevăr, dezgustat, Armata, Biserica, Justiția, demagogia, imoralitatea, ciocoismul, și din nou și din nou, „figurile Îngerești ale naționalismului român”. Dar și intelectualii „fini”, fascinați de elementaritatea Fiarei. Făcuse totul ca să evadeze din Patria rinocerizată. „Orice s-ar fi putut Întâmpla. Să mor; să fiu condamnat; să devin un câine, și eu; să fiu locuit de diavolul legionarilor. Când am ieșit din țară, am avut impresia că am scăpat de la un foc
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
pe „planeta Auschwitz” și marcată pe veci de o astrală Înstrăinare, simbolul unei alte vârste În barbaria umană. A râvni acum atributele normalității ar părea un joc copilăresc Într-un film de Disney, În care Peter Pan, băiețelul deprins să evadeze oricând din realitatea imediată, are nevoie ca umbra să fie cusută de el pentru a-l face „real”. Biografia lui B. este, În viziunea Sarei, amanta sa, „simplă ca un basm și imposibilă ca viața noastră”. Timpul și rana lui
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
doliu și temperament, de ambianța socială. Istoria alienării și regenerării lui Pereira pare istoria relației sale cu adevărul. Pereira trăiește În trecutul cu care a stabilit un cod cotidian protector. Ritualurile sale gastronomice intră și ele În subterfugiile de a evada din rigorile prezentului. În pofida sfaturilor cardiologului și a crizelor de oboseală și transpirație, continuă să consume vicioase limonade dulci și ispititoare omlete interzise. Rușinat de fiecare dată, dar gata să-și acorde, apoi, din nou, micul act rebel de plăcere
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
și resurecția trupului letargic, nu doar a minții și sufletului Înfrățite În ceea ce, obișnuit, numim „conștiință”. Reportajul asasinării lui Monteiro Rossi apare ca exemplară Împuternicire a limbii, În Înfruntarea zidurilor tăcerii. Actul Însuși al scrierii confirmă regăsirea vitalității și lucidității. Evadând din coșmarul terorii și al amuțirii, Pereira ia portretul soției cu sine. Talismanul trecutului este invocat, acum, ca asentiment pentru schimbare, amuleta libertății și viitorului. Acțiunea declară, până la urmă, ceea ce Pereira nu declarase, de fapt, de-a lungul narațiunii. Această
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]