4,829 matches
-
son pays/la neige des créatures tient lieu de parole./ Son âme interroge silencieuse,/séculaire est să quête,/dans le temps sans fin/jusqu'aux frontières ultimes. " (Texte source : " Lucian Blaga e mut că o lebădă./ În patria să/Zăpadă făpturii îi ține loc de cuvânt./ Sufletul lui e în căutare,/în muta, seculară căutare,/de totdeauna,/și până la cele din urmă hotare. ", în Lucian Blaga, Operă poetica, op. cît., p. 225). 801 Lucian Blaga, Hronicul și cântecul vârstelor, op. cît
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
ci-dessous leș deux premières reprises de contenu : " Drumurile, pe care nu umblam,/drumurile, ce rămân în noi,/ne duc și ele, fără număr, undeva./ Cuvintele, pe care nu le rostim,/cuvintele, ce rămân în noi,/descoperă și ele, fără de margini, făptura. " La traduction littérale est la plus appropriée dans cette situation, parce qu'elle préserve leș vers en miroir, cette particularité stylistique de Blaga : " Leș chemins que nous n'empruntons pas,/leș chemins qui demeurent en nous,/eux aussi, innombrables, nous
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
acestea nu se explică doar prin mitologia slavă, ci mai curând prin suprapunerea lor peste universul mitic al gerontocrației și gerontolatriei autohtone, existența termenilor traco-daci moș, moșa, moașa (pl. moașele), poate fi un indiciu. Este posibil, apoi, ca românescul Rusaliile, făpturi mitice malefice, care iau mințile oamenilor, să aibă corespondent în rusalce-le slave (din rusalka, pl. rusalki), divinități feminine din ape, câmpuri și păduri, dar suportul (real) religios și etnografic este cel autohton, divinizarea elementelor naturale (păduri, câmpuri, ape, lacuri
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dionisie Areopagitul ideea „modului teandric” (exprimată liric deja în poemul Iisus prin grâu), autorul interpretează ivirea operei artistice ca participare a omului la creația divină: în om există Dumnezeu și acesta lucrează prin brațul omenesc. Chipul divin, întipărit în toată făptura, și necesitatea de a-i semăna călăuzesc pe artist. Altfel spus, artistul, mai exact geniul, e animat de o irepresibilă „nostalgie a paradisului”, căreia i se datorează atât putința de a concepe frumosul, cât și energia realizării lui. În acest
CRAINIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286469_a_287798]
-
iar calomnia, o descărcare a umorilor rele, obiceiul de a trimite scrisori anonime e încă un gest prostesc, ce denotă o funciară neseriozitate. În acest univers marcat de ușurătate, dar care poate lua contururi halucinante (Grand Hôtel „Victoria Română”), o făptură mai interiorizată, integră sau care pare „sucită” celor din jur nu se poate adapta (Cănuță, om sucit, Inspecțiune). Aici se află în elementul lui Mitică, „bucureșteanul par excellence”, cam intrigant, poltron și bârfitor, însă, altfel, mereu bine dispus și pus
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
așa cum remarca Ion Vartic, în toate scrierile sale, „sub trama polițistă transpare interesul acut pentru analiza unor psihologii anxioase și a delirului halucinatoriu”. SCRIERI: Stanțe pentru nemurirea altora, Cernăuți, 1934; Vrăjitoarea, București, 1939; Casa cu neguri, București, 1946; Sfat cu făpturile basmului, București, 1955; La miezul nopții va cădea o stea, București, 1957; Fiul lui Monte Cristo, București, 1958; Se destramă noaptea, București, 1960; Urmărirea abia începe, București, 1962; Ultima rafală, București, 1962; Casa de pe colină, București, 1964; A doua repriză
CONSTANTIN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286365_a_287694]
-
unui îndrăgostit (1997) vădește umor în evocarea unor personalități cum ar fi Al. Andrițoiu. Publică și literatură pentru copii - Piticul cel bun (1996), în care vorbește cu duioșie, sensibil și sentimental despre oameni de azi care se comportă ca niște făpturi din basme. SCRIERI: Glasul poetului, Cluj-Napoca, 1994; Gânduri duhovnicești, Cluj-Napoca, 1994; Gaudeamus, Cluj-Napoca, 1994; Seara dimineților, Cluj-Napoca, 1994; Macul și albăstrița, Cluj-Napoca, 1994; Piticul cel bun, Cluj-Napoca, 1996; Farsele unui îndrăgostit, Cluj-Napoca, 1997. Repere bibliografice: Constantin Cubleșan, „Piticul cel bun
CRISAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286495_a_287824]
-
de pe ai cărei pereți s-a desprins un sfânt/ și a zburat”. Poezia mitologizează elementele lumii și înfățișările cotidianului, îmbinând arhaicul rural și sacrul creștin, superstiția populară și mitologia clasică, reveria ironic-duioasă și „reflecția”. Lumea (realul) apare transfigurată, populată de făpturi mitologice și zeități coborâte în mijlocul ei; lucrurile (înfățișările) cotidianului parcurg o mișcare misterioasă către ceresc și sacru. Poetul „citește” realul/lumea ca pe o carte care vorbește despre o altă realitate: „prin găurile din acoperișul realității / se poate vedea o
BARSILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285659_a_286988]
-
Golgotă șeasă, fără altare”. Totuși, o undă de lumină în ochii unui monstru (Sfântul), Ion Ion, fixat prin moarte în neprihănita copilărie, „fătălăul”, cu suprafirescul genealogiei lui metaforice, de androgin („Cine știe din ce zmârc,/ Morfolit de o copită/ De făptură negrăită/ Cu coarne de gheață,/ Cu coama de ceață,/ Cu uger de omăt -/ Iese așa fel de făt”), lasă să se întrevadă cum în această lume zace, ca în haosul începuturilor, întreagă, rădăcina miraculoasă a vieții. Oralitatea tonului și umorul
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
formă mai cuprinzătoare în 1964, sub titlul Pe o palmă de țărână) construiesc un vis al armoniei. Între ierburi, vietăți, păsări, sufletul copilărit, fermecat, cuprinde pământul într-o plasă de reverie, în care se străvăd raporturi secrete, dimensiunea cosmică a făpturilor mici. Înțelesurile apar în lumină, se manifestă prin viață, „sfânta sfintelor”. Petecul de grădină e cuib cald, răni vechi se închid și, prinsă în legănarea generală, trecerea va fi lină, fără durere. Aceleiași perspective adamic-feerice îi aparține și Cartea cu
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
vulgare, o clipă de duioșie, amintirea inocenței pierdute trezită de valsul melancolic al caterincii vorbesc despre omenescul periferiei (La Filaret, Romanța). Alte asemenea momente se ivesc odată cu deșteptarea pământului în primăvară, când lumina invadează cadrele pustii care sunt personajele, biete făpturi uscate, fanfaroane și cu arțag, exprimând inconștient amărăciunea existenței, în ipostaza ei umilă și mediocră. Schematismul sufletesc lasă să se vadă nu individul, ci categoria: fata bătrână (Tușa Ruxăndrița, Domnișoara Bița), femeia bărbătoasă și agresivă (Cucoana Vastica), masculi masivi, grei
BELDICEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285681_a_287010]
-
rândul ei, se înfășoară pe volutele unor rememorări. În această subtilă ambiguitate subzistă modernitatea, atâta câtă este, a discursului narativ. Bântuie, în „schițele militare” ale lui B., un duh al deznădejdii. Un cer întunecat strivește fără putință de împotrivire niște făpturi oropsite - deposedați ai vieții meniți suferinței și, adeseori, unui tragic sfârșit (Mărgărint bețivul, La poarta spitalului ș.a.). Verismul acestor proze nu-și refuză un arsenal al literaturizării. Ceea ce nu le anulează substanța de „documente omenești”. Cu o viziune nedisimulat tezistă
BART. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285660_a_286989]
-
vânează alianțe pe care, într-ascuns, le disprețuiește (În ciuda coanei Dochia). Lașitatea micului burghez proteguiește râvna căpătuielii și resignațiunea bicisnică împacă iute lucrurile. Se întâlnesc, în proza lui B., două mari categorii de personaje: pe de o parte, abulicii, timorații, făpturi asemenea celor din schițele lui Cehov, pe de alta, firile energice, eficiente, indivizi care nu se dau în lături să smulgă, prin malversațiuni, profitul pe care îl adulmecă. Slujbașul umil, soția aservită, târgovețul onest au de a face cu parvenitul
BASSARABESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285670_a_286999]
-
omului, „fiară bătrână”; în schimb, fragilitatea melcului e un rezultat, ea apărând atunci când el este scos, prin „cânt și îmbieri”, de după al său „oblon de var”, pus protector „între trup și ce-i afar”. Mică vietate hermafrodită, melcul e o făptură perfectă, ce nu are nevoie decât de sine însuși; în somnul lui hibernal (tulburat printr-un act de magie, dar unul necugetat), el simbolizează increatul, virtualitatea pură, latența neprimejduită de vreo „concretizare” în ordinea fenomenală. Inexistentul, odată ieșit din condiția
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
altfel spus, moartea: „Dar timpul, vezi, nu adăsta,/ Iar soarele acuma sta/ Zvârlit în sus, ca un inel”. Părăsirea paradisului inexistenței, chiar și dintr-o aspirație superioară, se dovedește tragică. Deschizându-și micile porți ale sufletului său mare către o făptură omenească, „regele ciupearcă” devine el însuși uman, ieșind astfel din propria perfecțiune, de făptură - ca și melcul cel „nătâng” - suficientă sieși. „Sfânt trup și hrană sieși, hagi rupea din el”: excepționalul vers dinspre finalul poemului Nastratin Hogea la Isarlâk condensează
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
sus, ca un inel”. Părăsirea paradisului inexistenței, chiar și dintr-o aspirație superioară, se dovedește tragică. Deschizându-și micile porți ale sufletului său mare către o făptură omenească, „regele ciupearcă” devine el însuși uman, ieșind astfel din propria perfecțiune, de făptură - ca și melcul cel „nătâng” - suficientă sieși. „Sfânt trup și hrană sieși, hagi rupea din el”: excepționalul vers dinspre finalul poemului Nastratin Hogea la Isarlâk condensează o întreagă filosofie. „Cu mâinile și gura aduse la genunchi”, încovoiat, încovrigat, Nastratin Hogea
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
împlinirii, extrapolându-și trăirile, într-o frenetică celebrare a forțelor telurice. Erosul, abia presimțit, abia sugerat în primele culegeri, ocupă un loc central în Cununa soarelui. Iubirea este o chemare imperioasă, năvalnică, o supunere în fața unei legi inexorabile. Protagoniștii sunt făpturi ale naturii, dar intens poetizate, ca și decorul puternic luminat, fierbinte, foarte viu. Odată săvârșită uniunea între tineri, totul se armonizează, tensiunile dispar, începe un basm cu orații de nuntă, cu petreceri fabuloase (înrudite cu cele eminesciene și coșbuciene), după
CIUREZU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286287_a_287616]
-
s-ar ascunde acolo și de lumina zilei, iar o dată instalat astfel, e tot așa de nedezlipit de bîrlogul său ca și un melc sau semănînd cel puțin în această privință cu acel interesant soi de vietate care este și făptură, și casă la un loc, și care se numește broască țestoasă“1. Repetăm, între ceea ce întîmplă și se gîndește în aceste „unghere“ s-a produs o ruptură, dar nu o mutație, nu o schimbare de regn. Iar „scuipăturile“ despre care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
febra unui vis, în sfârșit împlinit. Da, înainte existase un trio bizar, descoperit într-un roman de Maupassant, pe care-l citisem în primăvară. Un dandy parizian, de la un capăt la altul al cărții, râvnea la dragostea inaccesibilă a unei făpturi alcătuite din rafinamente decadente, căuta să ajungă la inima acelei curtezane cerebrale, indolente, semănând cu o orhidee fragilă și care îl lăsa să spere mereu zadarnic. Și alături de ei - servitoarea, tânăra ce se îmbăia, cu trupul ei voinic și sănătos
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
să fii francez. Nenumăratele fațete ale acestei identități insesizabile se orânduiseră într-un tot plin de viață. Era un mod de existență foarte ordonat, în ciuda excentricităților sale. Franța nu mai era pentru mine o simplă colecție de curiozități, ci o făptură sensibilă și consistentă, din care, într-o zi, o fărâmă fusese grefată în mine. 2 - Nu, nu înțeleg de ce a vrut ea să se înmormânteze în Saranza. Ar fi putut foarte bine să trăiască aici, alături de voi... Era să sar
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
totodată și simțeam urcând în mine o mânie confuză. Nu știam prea bine împotriva cui. Ba da, știam: împotriva Charlottei! Împotriva seninătății universului ei francez. Împotriva rafinamentului inutil al acelui trecut imaginar: ce nebunie să mă gândesc la cele trei făpturi ivite pe o tăietură de ziar de la începutul secolului și să încerc să reconstitui stările sufletești ale unui Președinte îndrăgostit! Și să uit de soldatul salvat de iarnă, care își strânsese țeasta zdrobită într-o carapace de gheață, oprind sângele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
-Ne-ncrețită uită demult ce-i râsul Și ochiul Nostru nu e în stare să plătească Priviri de mulțumire celor ce ne iubesc; În cap ei ne fugiră, uscîndu-se de vii, Necredincioși luminei, nopții necredincioși În loc de-a vedea ziua făpturile naturii Ei noaptea văd aievea ce visele durează. Boieri! Coroana Noastră ne-apasă ca un munte Și grea Ne e hlamida și trupul de pe Noi Încât deopotrivă Domnia Mea e gata Să zvârle pe-amîndouă, fugind din zarea vieții, Asemeni cu
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
EminescuOpVIII 232} 2277 Și, pe când urmam pe mare a singurătății cale, Parcă auzeam vuindu-mi zvonul clopotelor tale. 2276 Unde razele-și revarsă, de la creștet la picioare, Candela neadormită, de mormânt luminătoare. [REPLICI RĂZLEȚE] 1 2276 Om nu mare la făptură, dar voinic nevoie mare. 2 2282 Dacă inima-i vârtoasă, fie zidul cât de slab, Căci în inimi e cetatea, bade Gruie Basarab. 3 2254 Între mâni împlătoșate răzimând a sale tîmple: "De-om muri - întreabă jalnic - oare ce-o să
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
din pulbere moartă... căci sufletul meu unde este?... Nu e la Satana, care și-a luat demult proprietatea sa?... Nu sunt eu o stafie vie a cărei inimă a rămas în marmura trecutului?... Încet mă târăște viitorul meu... viitorul meu - făptura ta... care mă trece din păcat în păcat pe mine, vânduta cu sufletul... pe mine, îndrăcita din amorul unei umbre care am văzut-o o dată în viața mea. T[OMA] Îți voi da pe iubitul tău, 2257 [MAGDALINA] Neci noaptea
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
mândre, nu răscoli cu-atîta Grozavă ușurința titanica turbare Ce-n așchii sclipitoare gândirea mi-o sfaramă. Stinge, puternic Doamne, cuvântul nimicirii, Adânc, demonic, rece, ce-n sufletu-mi trăiește, Coboară-te în mine, mă fă să recunosc C-a ta făptură slabă-s. Nu mă lăsa să sper Că, liber, mare, mândru, prin condamnarea ta N-oi coborî în iaduri de demoni salutat Ca unul ce menitu-i de a le fi stăpân, Stăpân geniilor pieirii! Ce gând superb! O-nceată
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]