2,843 matches
-
cu caractere axate pe o singură trăsătură dominantă. Se păstrează totuși în linia moraliștilor. Urmuziană e doar o anume dispoziție la lunecarea pe gheața formulelor verbale” (op. cit. pp. 90-91). „Fabulismul” ne trimite cu gîndul - evident - la morala vidă, tautologică a fabulei urmuziene „Cronicari“. Nu este însă vorba de așa ceva: morala textelor lui Costin nu e absentă, ci doar întoarsă și paradoxală. Nu atît „natura umană” este însă în chestie aici, ci mai degrabă natur-cultura umană și lenea de a gîndi. Varianta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
-o indiferența atîtor generații, au putut să influențeze și tinerețea Domniei Voastre, ca pe a atîtor predecesori în treburile publice, cari au preferat o tradiție plină de erori unei inițiative salutare pentru revizuirea materialului destinat educației copiilor noștri”. Capitolul despre fabulele lui La Fontaine se încheie, totuși, cu o reverență, o apărare, o ilustrare și o scuză a fabulistului francez - „Remușcări și omagiu“, dedicate poetului I.B. (Ion Barbu)... O altă secțiune, „Diez și becar“ cuprinde, pe lîngă experimentele radicale menționate ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
schemei „ascunse” este scos la lumină. Comicul, ludicul au rolul de a compromite speciile canonice. O proză a lui Romulus Dianu, „De inimă albastră“, e subintitulată „Romanță 1897”. Jacques G. Costin scrie un funambulesc „Imn benzinei“, improvizează parodic pornind de la fabulele lui La Fontaine și „continuă” în mic, sub forma unei parabole comic-absurde, capodopera lui Cervantes, Don Quijote, pe care o actualizează cu tîlc „modern”. Mult mai agresiv - scatologic! - este atacul la adresa Artei (a scrisului, în cazul de față: jos Arta, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
păstrează, în ciuda celor numai patru pagini ale sale, elemente romanești: complexitate narativă, intrigă ramificată ș.cl. Genul prestigios al epopeii supraviețuiește degenerat, hibrid și chircit, în Fuchsiada („poem eroico-erotic și muzical, în proză”), sub forma unei sinteze în miniatură: poem, epopee, fabulă, antiparabolă, roman concentrat. Mecanicismul are însă „morala” sa: existența însăși a devenit mecanică, stereotipă, comică, urmînd trasee „științifice”, „deterministe”. Pentru avangardiștii de la Contimporanul, comicul este libertatea estetică absolută. Un libertinism cinic, anarhic pare a fi, adeseori, pseudonimul ei, ca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dacă „s-ar menține în limitele acestea mici, cari fatal ar duce la manierism și șablon”. Ceea ce o salvează de facilitate, în opinia lui Perpessicius, ar fi: 1) arta compoziției („dozarea cu pricepere” și „integrarea în compoziții, vignete, gravuri și fabule juxtapuse, prelucrate cu migală și artă” a imaginilor); 2) reverența față de tradiția clasică, marcată prin relația cu modelul fabulelor lui La Fontaine („marea admirație și abdicarea totală, în cele din urmă, la picioarele unui prestigiu inegalat”); 3) „ideea de mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de facilitate, în opinia lui Perpessicius, ar fi: 1) arta compoziției („dozarea cu pricepere” și „integrarea în compoziții, vignete, gravuri și fabule juxtapuse, prelucrate cu migală și artă” a imaginilor); 2) reverența față de tradiția clasică, marcată prin relația cu modelul fabulelor lui La Fontaine („marea admirație și abdicarea totală, în cele din urmă, la picioarele unui prestigiu inegalat”); 3) „ideea de mare subtilitate” a unui Don Quijote evadat de pe soclu și întors după comice tribulații, cu „împlinirea spiritului de ordine”: „Un ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vieței s-a cîntat în sute și mii de volume, dar nimeni n-a izbutit să o exprime mai plastic și mai concentrat în două imagini”; „Hurmuz găsește cuvîntul, îl trîntește și trece ușor înainte, avînd aerul că-și urmărește fabula care, de fapt, e inexistentă”; „Ideia ridicolului și nimicniciei omului față de necunoscut, precum și ideia nonsensului general al existenței se degajează la fiecare pas în opera lui Hurmuz. Pentru mentalitatea mediocră Hurmuz apare ca incoerent și dezechilibrat — de aceea producția sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
clară în poezia lui Arghezi, ca dealtfel în toată lirica română și, lucru de reținut, pe un punct moderat în linia lui Urmuz și deci mai cu seamă pe terenul genurilor clasice și mai ales în baza folclorului. A lua fabula, descîntecul, doina, a le încărca de imagini și viziuni turburi sau măcar de colori, a le scoate însă din orice mișcare utilitară, iată metoda. Descîntecul se face o cantilenă grotescă, fabula o etică simulată de imagini”. Regăsim aici punctele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poeții se joacă, făcînd ca și nebunii gestul comunicării fără să comunice în fond nimic decît nevoia fundamentală a sensului uman de a prinde sensul lumii” (1971, pp. 92-93). „Urmuz — adaugă G. Călinescu vorbind despre «Cronicari» — a făcut și o fabulă pură, condusă după canonul clasic, dar fără sens”. Mai exact — o fabulă „fără anecdotă, o poezie epică pură, așa cum S.J. Perse a scris în Anabase un poem epic pur” (1993, p. 889). După cum se știe, Tudor Vianu nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în fond nimic decît nevoia fundamentală a sensului uman de a prinde sensul lumii” (1971, pp. 92-93). „Urmuz — adaugă G. Călinescu vorbind despre «Cronicari» — a făcut și o fabulă pură, condusă după canonul clasic, dar fără sens”. Mai exact — o fabulă „fără anecdotă, o poezie epică pură, așa cum S.J. Perse a scris în Anabase un poem epic pur” (1993, p. 889). După cum se știe, Tudor Vianu nu s-a ocupat de Urmuz în Arta prozatorilor români (neluîndu-l, pesemne, în serios ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cade însă în capcana „iluziei realiste”: „Ridiculizarea clișeelor e un mijloc curent în umorul realist” (p. 178). Dezvăluind unul dintre „paradoxurile” avangardismului, esteticianul tinde să explice totul prin echivocul semantic, automatism și convenție: „dezvoltarea echivocurilor stă la originea multora din fabulele și metaforele poeților. Dar (...) respingerea unei convenții a automatismului nu-l scutește pe Urmuz să cultive o convenție a efectelor comice, să substituie, cu alte cuvinte, o convenție prin alta” (p. 182). O afirmație care va deveni ea însăși loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
s-ar zice că vechea dispută postdadaistă Iancu - Tzara transpare și din această atitudine tîrzie... Peste un an, revista italiană de avangardă Quinta Parete (Torino, sub direcția lui Janus) republică eseul aceleiași Mira Baciu-Simian - soția poetului Ștefan Baciu - împreună cu traducerea fabulei „Cronicari”. Dosarul receptării externe ia amploare de la an la an. În 1976 apare la Édiciones Tierra y libertad din Mexico o broșură de 16 pagini despre Urmuz a lui Ștefan Baciu, cuprinzînd un „dosar” al biografiei și receptării române și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a construcțiilor sintactice”. Concluziile sînt altminteri foarte în spiritul „modernismului tîrziu”: „consecințele acestei patologice terori a rostirii cuvîntului nu puteau fi decît opțiunea absurdului și tăcerea” (p. 321). Critica lingvistică - aplicată „didactic” în volumul din 1983 al Sandei Radian (Măștile fabulei. Etape de evoluție în literatura română, Ed. Minerva, Colecția „Momente și sinteze”, București, pp. 201-203) - acordă atenție și fabulei urmuziene „Cronicari”. Comentariul reia o serie de locuri comune („comicul este sporit prin contrastele de limbaj”, „canonul clasic este golit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
puteau fi decît opțiunea absurdului și tăcerea” (p. 321). Critica lingvistică - aplicată „didactic” în volumul din 1983 al Sandei Radian (Măștile fabulei. Etape de evoluție în literatura română, Ed. Minerva, Colecția „Momente și sinteze”, București, pp. 201-203) - acordă atenție și fabulei urmuziene „Cronicari”. Comentariul reia o serie de locuri comune („comicul este sporit prin contrastele de limbaj”, „canonul clasic este golit de sens” etc.) într-un jargon verbios și vacuu („Morala nu omite o tîrzie alegorie animalieră, «Pelicanul sau babița», care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nu omite o tîrzie alegorie animalieră, «Pelicanul sau babița», care sună a stridență prin ponderea statică a celor două substantive în coordonare disjunctivă și a elipsei totale de grup verbal”). O interpretare complet fantezistă privește identificarea unor ecouri onomastice din fabule românești tradiționale, Sarafoff amintindu-l astfel - nici mai mult, nici mai puțin - decît pe... Trandafiloff, „țintă a apologului heliadesc”... Aluzia la Trandafiloff e sublimă, dar lipsește cu desăvîrșire din textul urmuzian (mai îndreptățit, Aurel Rău vedea o posibilă trimitere la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pe... Trandafiloff, „țintă a apologului heliadesc”... Aluzia la Trandafiloff e sublimă, dar lipsește cu desăvîrșire din textul urmuzian (mai îndreptățit, Aurel Rău vedea o posibilă trimitere la caragialianul Boris Sarafoff)... Există însă și observații pertinente. Potrivit autoarei, „fața manieristă a fabulei ajunge la un punct culminant în «Cronicari», care pulverizează prin ironica schemă, golită de conținut, înseși regulile de fier ale artei poetice tradiționale”. (Nota bene, în versiunea românească a lucrării lui Gustav Réné Hocke Manierismul în literatură, Ed. Univers, București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai puternic dorul de a se elibera de gravitație”, adaugă exaltat Sorescu, remarcînd nevoia personajului Stamate de a „fecunda misterul” prin contrabalansarea atracției legilor cerești. Autorul subliniază, de asemenea, „chintesențializarea” romanescă a „paginilor bizare”, caracterul lor „mitologic” și „tragic”, de fabule perverse, antievoluționismul (v. oamenii care „se urcă în maimuță, abrutizați și scîrbiți de evoluție”) și misoginismul, precizînd — nu fără subtilitate — că „toți eroii urmuzieni fac ceea ce gîndesc”. Există și unele elucubrații interpretative (cum ar fi interpretarea lupei dintre Algazy și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care-și ajunge sieși asemenea unui D-zeu imaginar”, „o nouă geneză, o palingenezie”, o „mult visată ubicuitate și o renaștere în toate spațiile și în toate timpurile”, o reproducere „pînă la incredibil” a realității, o „oglindă a existentului”... Fiecare fabulă urmuziană „e o capodoperă și o operă deschisă”. Încercînd, pesemne, să împace toate „taberele” culturale, autorul ține să se delimiteze... nuanțat de orgoliile protocronismului: „E foarte greu să demonstrezi, ca scriitor de limbă locală cum este în fond limba română
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în detrimentul Domnului Poet și al Domnului Prozator, împinși în deriziune”. În volumul III din Istoria poeziei românești (Editura Minerva, Colecția „Momente și sinteze”, București, 1986, pp. 14-17), Mircea Scarlat îl discută pe Urmuz în primul rînd ca „poet”, autor al fabulei „Cronicari” și al versurilor dintr-o „Concluziune și morală” la „schița” „Plecarea în străinătate”. Pentru Mircea Scarlat, „lipsa sensului are totuși o semnificație” în fabula lui Urmuz, și anume „denunțarea caracterului literaturizant al literaturii”, cu „persiflarea prejudecății nobleței”. În plus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pp. 14-17), Mircea Scarlat îl discută pe Urmuz în primul rînd ca „poet”, autor al fabulei „Cronicari” și al versurilor dintr-o „Concluziune și morală” la „schița” „Plecarea în străinătate”. Pentru Mircea Scarlat, „lipsa sensului are totuși o semnificație” în fabula lui Urmuz, și anume „denunțarea caracterului literaturizant al literaturii”, cu „persiflarea prejudecății nobleței”. În plus, „spre deosebire de Tristan Tzara, Urmuz poetizează excesiv, cu intenția clară de a discredita procedeul”. Nu se spune însă în ce ar consta această „poetizare”... După ce, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
modernitatea centrării pe „text” și pe evitarea sugestiei în favoarea numirii directe: „Sfera conotativă... este preferată celei denotative, vizarea permanentă a textului fiind simptomul cel mai clar de modernitate”, însă e speculată abuziv intenționalitatea auctorială („efectul grotesc scontat de autor”). „Morala fabulei urmuziene” — consideră Mircea Scarlat — stă în „renunțarea la semnificatul tradițional”. Mai puțin convingătoare sînt însă propoziții de tipul: „Urmuz sugerează falsitatea unei estetici fără a indica posibilitatea alteia” (dar ce și de ce ar trebui să „indice”?). În fapt, avangardismul este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tradițional”. Mai puțin convingătoare sînt însă propoziții de tipul: „Urmuz sugerează falsitatea unei estetici fără a indica posibilitatea alteia” (dar ce și de ce ar trebui să „indice”?). În fapt, avangardismul este privit de Mircea Scarlat dintr-o perspectivă tradițională, organicistă: „Fabula urmuziană este echivalentul unui microb inoculat într-un corp, pe care îl va obliga, automat, la o reacție de autoapărare”. Capitolul pe care Ion Pop i-l dedică lui Urmuz în Avangarda în literatura română (Ed. Minerva, București, 1990), după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1990), după cel din Avangardismul poetic românesc, Editura pentru Literatură, 1969, este, în linii mari, o sinteză a principalelor opinii critice formulate pînă în acel moment. Pornind de la o observație a lui Aurel Rău privind intertextul caragialian („Boris Sarafoff”) din fabula „Cronicari”, dar și de la ideea „literalității” textelor urmuziene (Matei Călinescu), se ajunge la un mic delir de interpretare semiotică, foarte în spiritul „fabulei” discutate: „«Pelicanul sau babița» (despre care s-a observat, și lucrul e important, că e un titlu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în acel moment. Pornind de la o observație a lui Aurel Rău privind intertextul caragialian („Boris Sarafoff”) din fabula „Cronicari”, dar și de la ideea „literalității” textelor urmuziene (Matei Călinescu), se ajunge la un mic delir de interpretare semiotică, foarte în spiritul „fabulei” discutate: „«Pelicanul sau babița» (despre care s-a observat, și lucrul e important, că e un titlu de povestire didactică din vechile manuale de «intuiție»), nu spune, în perfecta sinonimie a celor două vocabule ce oferă o falsă alternativă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
titlu de povestire didactică din vechile manuale de «intuiție»), nu spune, în perfecta sinonimie a celor două vocabule ce oferă o falsă alternativă în alegerea «sensului» decît că acesta se află în cuvîntul însuși. Pelicanul-babiță devine emblema călătoriei care, în fabulă, e în primul rînd o mișcare a semnificanților antrenați de o «ars combinatoria» ludică” (p. 49). Mai interesantă este observația privind caracterul hipertextual al „paginilor bizare” (termenul fiind preluat în accepția lui Gérard Genette): „E un joc foarte complex, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]