28,018 matches
-
clopotele anunțaseră sfârșitul zilei de lucru. Însă, cu toată aglomerația, ajunse repede la locuința juristului. Avea senzația că, la trecerea sa, oamenii se dădeau la o parte intimidați. Omul era În chilia lui, lucrând printre codice deschise pe masă și foi de pergament, scriind la fel ca prima oară când Dante Îl vizitase. Când Îl auzi intrând, Își ridică ochii. — Ce pot face pentru domnia ta, messer Alighieri? — Poți să Îmi dezvălui ceva mai mult din ceea ce știi. În legătură cu bula papală? Te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spre un alt etaj. Se grăbi pe treptele din piatră. La nivelul superior se deschidea un spațiu asemănător cu cele precedente, Însă cu totul lipsit de mobilier, cu excepția unei simple mese rezemate pe două trepiede, acoperită de o grămadă de foi mari din hârtie, așezate la voia Întâmplării. Poetul luă una și o apropie de lampă. Se putea vedea o secvență Încâlcită de linii trasate cu cărbunele, găurite ca și când o colonie Întreagă de gângănii ar fi dat năvală peste opera desenatorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mari din hârtie, așezate la voia Întâmplării. Poetul luă una și o apropie de lampă. Se putea vedea o secvență Încâlcită de linii trasate cu cărbunele, găurite ca și când o colonie Întreagă de gângănii ar fi dat năvală peste opera desenatorului. Foaia era murdară de negru de fum. De emoție, simți cum inima i se face cât un purice. Găsise ceea ce căuta: cartoanele pregătitoare pentru mozaic de care meșterul Ambrogio se folosise spre a schița pe zid schema lucrării sale. Examină frenetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
apropiase, patru ochi care Îl priveau cu fermitate. Fu cuprins de o amețeală ușoară. Nu era fiara Apocalipsei, care urma să Înghețe omul cu ochii săi nenumărați? — Arată-mi despre ce vorbești. Veniero scoase cu un efort de sub vestă câteva foi. — Sunt hărțile meșterului Teofilo. Și el voia să dea o formă acestui secret, murmură ridicându-și privirea către perete. Desigur, cu mai puțină strălucire. Printre foi era una cu mult mai mare, Împăturită. O desfășură, iar poetul se aplecă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nenumărați? — Arată-mi despre ce vorbești. Veniero scoase cu un efort de sub vestă câteva foi. — Sunt hărțile meșterului Teofilo. Și el voia să dea o formă acestui secret, murmură ridicându-și privirea către perete. Desigur, cu mai puțină strălucire. Printre foi era una cu mult mai mare, Împăturită. O desfășură, iar poetul se aplecă cu aviditate peste harta ce i se arăta, pătată cu sângele pe care el Însuși Îl făcuse să curgă. Recunoștea imaginile pe care le studiase cu maestrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Veniero renunțase la orice atitudine ostilă. Părea nerăbdător, În așteptarea unui răspuns. — Am totul În mână. Pe dumneata, secretul dumitale, pe complicea dumitale. De ce aș accepta Învoiala pe care mi-o propui? zise priorul după o clipă de tăcere, fluturând foile pe care le strângea În pumn. Fiindcă Înțelegi durerea. Nu te vei năpusti asupra cuiva pe care l-ai Învins, murmură venețianul, după care se ridică de jos cu o smucire nervoasă. Și pentru că de pe hărțile acelea lipsește un element
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În spatele iubitului ei. Își Închipui tortura acelui trup sfâșiat de fiarele călăului. Însă nici el nu ar fi putut suporta așa ceva. Alungă acel gând cu furie, În timp ce curiozitatea Îl biruia din nou. Voia să câștige timp. Arătă din nou spre foi. — Cum ai ajuns În posesia lor? Pe lume, Platon a fost ultimul care a avut știri despre un pământ de dincolo de ocean. Dar nici el nu vorbea dintr-o cunoaștere nemijlocită, ci pe urmele unei legende mai vechi... Veniero zâmbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ipoteză. Vă deziceți cumva de ea? - Nu neapărat, dar... - Mister Adam, vreți să revedem Împreună textul? Îl am la Îndemână... Dacă mi-am păstrat calmul la aceste cuvinte și la modul natural În care Zoran a scos din buzunar câteva foi de hârtie - aduse special pentru această discuție, era clar -, performanța s-a datorat exclusiv faptului că nu vroiam cu nici un preț să-i dau satisfacție individului zâmbăreț, chiar dacă (sau tocmai pentru că) se prezentase la Întâlnire cu lecția bine Învățată. Mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
nu l-a sanctificat, ci l-a aliniat la condiția muritorilor. Sfântă a fost viața lui Isus, nu moartea sa. Crucificarea l-a umanizat, nu l-a Îndumnezeit, cum credem noi de 2.000 de ani. Am așezat cu indiferență foile de hârtie pe birou și i-am adresat lui Zoran zâmbetul cel mai inocent de care eram În stare. - Nu Înțeleg ce vreți să dovediți cu acest text. Este o speculație, un exercițiu de ficțiune, mai curând literară decât istorică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Îmi sugera o sală de bibliotecă, dar de două-trei ori mai mare decât cea mai mare pe care o văzusem vreodată. Rafturi ample se Înălțau până aproape de tavan și toate erau pline cu dosare Înțesate de hârtii. Să cauți o foaie anume aici și să mai și speri că o vei găsi, era nebunie curată. Dar nu tot o nebunie era Întreagă această istorie flamboaiantă cu Centrul și enigmele lui, veritabile sau Închipuite de creiere inflamate, Între care și al meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
infinitate de astfel de puncte de pornire. Și un număr practic incomensurabil de locuri egal-posibile unde niște hârtii se puteau pierde În mulțimea descurajantă a altor mii de hârtii. Pentru că Statutul ar fi fost la fel de bine ascuns Între oricare două foi alăturate ale manuscriselor care umpleau uriașa Încăpere. Așadar? Nu, nu aceasta era calea. Și nu era, tocmai pentru că dădea șanse egale tuturor posibilităților. Mult prea egale pentru a satisface exigențele unor inteligențe aparte, ca acelea ale doctorului Wagner și ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
O furie seacă, amestecată cu revoltă și disperare. Doar un exercițiu de reprimare a reacțiilor, pe care l-am bănuit Îndelung și sever, a oprit eliberarea țipătului care Îi umplea toată ființa. Palidă și transfigurată, răsucea Între degete cele câteva foi de hârtie și șoptea privind În gol: - Nu se poate... nu e posibil... nu pot să cred... - Ce s-a Întâmplat? am Întrebat-o, mai mult ca s-o scot din transa care o paralizase subit. În loc să sune grijuliu, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
clatine. Era realmente caz de groggy sau nu era ea atât de puternică pe cât Îi plăcea să lase impresia? Greu de spus. - Unde ai găsit astea? mi-a Întors cu glas alb Întrebarea, ținând În mână, copleșită parcă de milă, foile de hârtie la care visase atât. Le-ar fi dat foc fără cea mai mică reținere, se vedea bine. Nu mai sunt cumva și altele? a adăugat, dar era clar că nu spera nici cât negru sub unghie Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
M E De 7, 8, 9, 10 și următoarele te iert: nu-mi ești, totuși, cel mai mare dușman... Pe măsură ce vorbea, iritarea din glasul Evelinei se estompase, lăsând loc unei deprimări calme și resemnate. Nu-mi mai arunca nervoasă, dinainte, foile mâzgălite În fel și chip; le așeza rar, metodic, una câte una, cu mișcări liniștite, melancolice aproape, și cu pauze menite parcă să-mi ofere răgazul necesar pentru a le studia și a mă convinge câtă dreptate adunase În verdictul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
condiții speciale pentru a fi citită. Nimic nu e mai minunat ca o carte, mai ales în copilărie. Tot ce omenirea a făcut, gândit sau dobândit, tot ce are și tot ce a fost se păstrează minunat de bine în foile unei cărți. Ele, cărțile, alcătuiesc comorile cele mai prețioase ale omenirii, tainele cele mai ascunse și frumusețile cele mai încântătoare ale naturii. Cartea este un sprijin, o mângâiere, un îndemn pentru copilul care nu știe, dar vrea să afle... Este
Cartea, un dar pentru toţi. In: ANTOLOGIE:poezie by Adriana Bârlogeanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_658]
-
atunci că îi poate asimila? Și ce-a mai rămas azi de pe urmele lor? Două brățări și - reține! - o agrafă slavă! Acum te-ai liniștit? Broanteș tăcea mâlc. — Să-ți povestesc mai departe - reluă Cosette. Rămăsesem la Brăila. Stăteam cu foaia pe care trebuia să arăt de ce vreau să mă turcesc în față și nu știam ce să scriu. în mintea mea nu voiam, dar în sinea mea mi-era frică. Văzând turcul ăla că nu scriam nici una nimic, ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și nu știam ce să scriu. în mintea mea nu voiam, dar în sinea mea mi-era frică. Văzând turcul ăla că nu scriam nici una nimic, ne-a dictat el de ce vrem să ne turcim. Ne-a luat p’ormă foile, seara ne-a urcat pe-o corabie și-n trei zile, eram la Țarigrad. Aicea noi speram că, dacă tot ne-am turcit, ne trimit direct la haremul sultanului unde ni se spusese că e o viață mai ușoară, sultanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ne tihnească. Penele, cuțitașele, cerneala, nisipul, creioanele povestitorului stau risipite prin iarbă precum dincolo radierele, ochelarii, lupele, foarfecele. Un stol de porumbei care ar trece pe deasupra lor ar vedea doi oameni lejer întinși la oarecare distanță unul de altul, printre foi mari de brustur și pâlcuri cuminți de mohor. Mestecă încet și privesc în zare. Amândoi văd un deal. „Dacă i-aș înăspri puțin liniile - gândește povestitorul - mai că ar semăna cu un munte”. „Frumos deal, nimic de zis - gândește lectorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
forță puternică și blândă. Ochii i se-nchiseră ca de la sine și când îi deschise, se văzu în fața unui sobor de vreo 12 călugări care stăteau pe scaune în jurul unei mese unde odihnea o carte mare. Fiecare avea la îndemână foi de pergament, pene, cerneală, nisip. Numai unul dintre ei, mai înalt, stătea în picioare lângă masa cu cartea deschisă și părea că așteaptă să-nceapă o cuvântare. în grupul scaunelor unul era neocupat și îngerul îl conduse pe Iovănuț acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nisip. Numai unul dintre ei, mai înalt, stătea în picioare lângă masa cu cartea deschisă și părea că așteaptă să-nceapă o cuvântare. în grupul scaunelor unul era neocupat și îngerul îl conduse pe Iovănuț acolo. îi dădu și lui foi, pană, cerneală, apoi îi spuse: „Noi știm că tu știi limbile vechi ale pământului. Tot ce va citi omul acela din cartea cea mare, tu să scrii pre limba ta pe foi”. Apoi își roti privirea asupra celorlalți: „Sunteți gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
conduse pe Iovănuț acolo. îi dădu și lui foi, pană, cerneală, apoi îi spuse: „Noi știm că tu știi limbile vechi ale pământului. Tot ce va citi omul acela din cartea cea mare, tu să scrii pre limba ta pe foi”. Apoi își roti privirea asupra celorlalți: „Sunteți gata?”, „Yes, oui, igen, tak, si, ja, ya”, răspunseră învălmășit călugării. „Da”, răspunse și Iovănuț. „Atunci dă-i drumul!”, spuse îngerul către cel ce aștepta în picioare. Omul înalt își masă puțin ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și Iovănuț. „Atunci dă-i drumul!”, spuse îngerul către cel ce aștepta în picioare. Omul înalt își masă puțin ochii, se aplecă asupra cărții și începu să citească rar. Iovănuț recunoscu imediat vechea limbă și cu scris tremurat, trecu pe foaie și pe limba lui, cot la cot cu ceilalți, primele cuvinte auzite: „Capitolul întâi. Facerea lumii. La început a făcut Dumnezeu cerul...”. Apoi se trezi. Episodul 166 VISUL BĂTRÂNELULUI TOTO în culcușul său zdrențuit de sub scara ce ducea la catul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vioi, cunoscut pentru deosebitul său fler diplomatic și pentru pasiunea nestinsă, aproape inexplicabilă, ce-o avea pentru mierea de stupi. Nu o dată, răsfoind sau numai aducând la semnat și pecetluit documente, bule papale, scrisori sosinde întru sau plecânde dintru Vatican, foile i se agățau de buricele degetelor, veșnic lipicioase și dulci. Cardinalul se opri în fața lui Grigorie al XV-lea și tuși. Sticleții încetară cu cântatul. Sfântul părinte deschise ochii: — Ce este? — Sanctissime - spuse cardinalul - n-aș îndrăzni a tulbura binemeritata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ani de zile mâncau același lucru. Făcu și o cafea foarte tare și le oferi bărbaților havane veritabile, care-l făcură pe voinicul Suleiman să tușească, să se albească la față și, în cele din urmă, să stingă țigara de foi, căci începuse să amețească. Și acum, spuneți-mi... - zise Gacel Sayah, care se străduia să fie cât mai precaut, dar era ros de curiozitate. Unde vă duceți atât de grăbiți în plin deșert? — La Cairo. Se lăsă o liniște apăsătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mâna dreaptă a nenorocitului ăluia. — Și e clar că nu putem să le-o dăm... Mătăhălosul șef al securității, obișnuit de ani de zile să rezolve tot felul de probleme, scoase dintr-o cutie de argint o țigară groasă de foi și o aprinse cu un calm exagerat, vrând parcă să-și acorde un timp de gândire în legătură cu noua situație ce i se prezenta. Acum cel mai important e să câștigăm timp, pentru că sub nici un motiv nu putem întrerupe cursa, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]