8,103 matches
-
MILOȘ, Miodrag (12.IV.1933, Aleksinac, Serbia), prozator, poet și traducător. Urmează școala elementară în satul natal și în Ecica, apoi gimnaziul și cursurile Școlii Normale la Vârșeț. În timp ce funcționează ca redactor la Radio Novi Sad, redacția în limba română, frecventează cursurile Facultății de Filosofie din același oraș, unde studiază și limba și literatura sârbă. Revine în învățământ ca învățător, la Ecica și Iancov Most. În paralel urmează Școala Superioară de Pedagogie din Zrenjanin, secția limba și literatura română. Mai mulți
MILOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288148_a_289477]
-
și traducător. Este fiul Aurei-Lili (n. Rădulescu) și al lui Sabin Mazilescu, contabil. Urmează cursurile școlii primare, gimnaziul și liceul la Cujmir (1949-1950), Turnu Severin (1950-1951), Târgu Jiu (1951-1952), Drăgășani (1952-1957) și București (1957-1959), unde va absolvi Liceul „Spiru Haret”. Frecventează Facultatea de Filologie, secția limba și literatura română, a Universității bucureștene (1959- 1964), iar după terminarea studiilor este numit profesor la Greaca, județul Giurgiu. Între 1966 și 1968 e bibliotecar la Biblioteca Orășenească din Ploiești, iar între 1968 și 1970
MAZILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
Ploiești, iar între 1968 și 1970 este secretar al cenaclului literar al Uniunii Scriitorilor, condus în acea perioadă de Miron Radu Paraschivescu. Din 1970 până la sfârșitul vieții lucrează ca redactor la „România literară”. M. începe să scrie versuri - și să frecventeze cercurile tinerilor aspiranți la literatură - din studenție. A participat la cenaclul „Mihai Eminescu” condus de Marin Sorescu, precum și la cenaclul „Nicolae Labiș” al revistei „Luceafărul”, fiind cu consecvență prezent și la lucrările cenaclului condus de M. R. Paraschivescu. Debutează în
MAZILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
Lori și Michel Zwiebel, funcționar comercial. Provenind dintr-o familie numeroasă, cu un nivel de viață modest, M. urmează clasele primare la Școala „Ronetti-Roman”, apoi patru clase de liceu la „Cultura”. De la cincisprezece ani are modeste slujbe în comerț și frecventează asiduu teatrele, bibliotecile, așezămintele culturale. Autodidact cu lecturi masive, debutează în 1919 la gazeta „Socialismul”. Din 1920 colaborează cu articole și anchete pe teme sociale la „Dimineața copiilor”, „Curentul literar”, „Clipa”, „Facla”, „Zorile” ș.a. Devine gazetar profesionist, lucrând pe rând
MILORIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288147_a_289476]
-
și al lui Virgil Mihaiu, medic. A făcut școala elementară în limba germană la Cluj, tot aici a urmat Liceul „Emil Racoviță”(1962-1970) și Facultatea de Filologie, secția germană-engleză, a Universității „Babeș-Bolyai”, luându-și licența în 1974. Elev, apoi student, frecventează cenaclul „Lucian Blaga” și pe cel din jurul revistei „Echinox” ori cenaclul bucureștean condus de Tudor Opriș, precum și cluburile de jazz. Devine redactor la „Echinox” (1971-1983), revistă căreia îi asigură și prezentarea grafică. Funcționează ca profesor de germană și engleză la
MIHAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288131_a_289460]
-
primară din mahalaua Lupeasca. Amână să se înscrie la liceu, preferând să realizeze pentru revista „Tinerețea” (ulterior, „Tânărul muncitor”), la care se angajase, mai întâi caricaturi, apoi cronici sportive, articole despre viața tinerilor și schițe umoristice. În 1946 și 1947 frecventează Liceul Comercial. Atras din ce în ce mai mult de activitatea publicistică, se hotărăște să renunțe temporar la școală, devenind redactor al „Scânteii tineretului”. În 1950 reușește totuși să termine liceul, la fără frecvență, și se înscrie la Facultatea Muncitorească, unde optează pentru aceeași
MAZILU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
Inocențiu Micu” din Cluj (1946). Începe în paralel teologia la Blaj. Face studii universitare la Cluj, absolvind Facultatea de Filologie (1950), cu specializarea română - franceză. Lucrează la Cluj, la Muzeul Limbii Române și la Facultatea de Filologie, ca preparator (1948-1950). Frecventează Școala de Literatură „M. Eminescu” din București (1950-1951), unde concomitent e și cadru didactic. Va funcționa ca redactor la „Viața românească” (1951-1953), corespondent special la „Scânteia tineretului” (1953-1954), redactor la „Gazeta literară” (1954- 1957). În 1957 se întoarce la Cluj
MIRCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288170_a_289499]
-
, Dumitru (8.XI.1928, Bârsa, j. Sălaj), critic și istoric literar. Este fiul Anicăi (n. Lazăr) și al lui Gheorghe Chiș, plugar. Învață la Bârsa și Jibou, frecventând cursurile secundare la Cluj, ca elev la Liceul Regesc Maghiar de Stat cu limba de predare română (1941-1944), la liceele „Gh. Barițiu” (1944-1945) și „Inochentie Micu-Klein” (1945-1948). Studiile universitare, începute la Cluj, la Facultatea de Filologie (1948-1950), sunt continuate și
MICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288109_a_289438]
-
2009, București), critic și teoretician literar, poet, prozator și traducător. Este fiul Anicăi (n. Voica) și al lui Duță Mincu, muncitor. Urmează în Slatina școala primară și Liceul „Radu Greceanu” (1958-1962), apoi Facultatea de Filologie a Universității din București (1962-1967). Frecventează cenaclul Junimea, fiind unul dintre studenții care militează pentru înființarea revistei „Amfiteatru” (1966), la care va avea o rubrică permanentă de critică. Din 1968 va funcționa la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic din Constanța. În 1971 își ia doctoratul
MINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]
-
VI-a, când rămâne corigent la limba română; se înscrie la un liceu particular din București, dându-și bacalaureatul în 1899. Intră la Facultatea de Drept din București, urmând cursurile doar un semestru, iar în 1900 pleacă la Paris. Aici frecventează cafenelele literare, cunoaște poeți și ziariști, citește literatură simbolistă și decadentă (Baudelaire, Laforgue, Lautréamont, Corbière, Verhaeren, Verlaine, Rimbaud, Moréas ș.a.). Pe unii scriitori pare să îi fi cunoscut personal (Moréas, Max Jacob, André Salmon, Stuart Merill, Albert Fleury, Maurice Du
MINULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288163_a_289492]
-
grup. Creștinii practicanți religioși din țări predominant catolice și ortodoxe vor fi mai suportivi față de UE. Autorii studiului precizează însă că relația pozitivă dintre practica religioasă și susținerea integrării în UE nu este valabilă și în cazul României, cei care frecventează mai mult biserica fiind înclinați să respingă aderarea. Explicația rezidă probabil în relația puternică ce există între ortodoxie și identitatea națională în România (Gillet, 2001; Gheorghe, 2004; Stan, Turcescu, 2000; Franklin Lytle, 1998), integrarea în structurile europene fiind probabil percepută
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
florăreasă, navetistă la muncă în Ungaria, 16 ani), la Arad „merg zidarii” (bărbat, pensionar, 80 de ani). Mijloacele de transport utilizate de navetiști sunt: microbuzele Arad-Oradea-Timișoara, „ocazia”, mașina personală sau mașinile firmei angajatoare (în cazul fabricii de la Nădab). Elevii care frecventează licee sau școli vocaționale în Chișineu Criș sau Salonta (orașele cele mai apropiate) fac naveta. Cei care merg „la școală la Arad sau la Oradea nu fac naveta, ci stau acolo la internat sau în gazdă” (primarul, 40 de ani
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
Biblia își revela pentru mine o inexplicabilă perenitate. De atunci încolo, ecuația teologico-politică a existenței mi s-a părut imposibil de tratat ca simplă abstracție 1. Eram însă doar unul dintre acei mulți tineri care, eliberați de oroarea megalomaniei ceaușiste, frecventau la începutul anilor ’90 cu aceeași îndrăzneală sfera politicului și profunzimile teologiei. Ei nu puteau primi tirada antifariseică a Evangheliilor altfel decât ca pe o bunăvestire. În cuvintele lui Iisus descopeream noutatea absolută a unui manifest de ultimă autoritate: „Nebuni
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
competenți în profesiunea lor. Trebuie să recunoaștem că nu mică este dezamăgirea pe care un tânăr studios o poate încerca în cadrul întrunirilor săptămânale ale ASCOR. Detenta intelectuală a majorității articolelor publicate în foile ASCOR vorbește de la sine1. Arareori oamenii care frecventează aceste cercuri ortodoxe par să aibă un program de lectură sistematic și variat, care să alterneze citirea cărților tradiției cu anumite texte „umaniste”, fundamentale cel puțin pentru orientarea noastră în prezentul veacului. Rostite public la aceleași conferințe, întrebări de genul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
elită”. Numai într-o asemenea perspectivă generoasă și exigentă, dar lipsită de aroganță sectară, o asociație creștin-ortodoxă de tineret va putea deveni o reală provocare. Aparențele trecătoare ale zilei nu trebuie să ne înșele. Pro tempore, bisericile ortodoxe mai sunt frecventate de tineri, cel puțin în marile orașe. Acest fenomen va fi însă grabnic risipit de „grijile veacului”. În fostele orașe muncitorești ale țării, fără a mai vorbi de sate, bisericile sunt pline cu aceiași oameni de vârsta a treia, fie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
orice reprezentări pentru dobândirea unei stări generale de pace, calm și fericire; toate însă în absența unei conversații a minții cu Dumnezeu). Nu avem, din păcate, detalii despre identitatea precisă a grupării ezoterice pe care tânărul moscovit începuse s-o frecventeze, dar este probabil ca orientarea să nu fi fost străină de mișcarea teozofică foarte populară în Europa la sfârșitul secolului al XIX-lea. Mai târziu, preotul Sofronie avea să califice acest episod de voluntară apostazie drept „un suicid spiritual”, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sentimentală. Ținta favorită a răutăților lui „Chick” este „Abe Ravelstein”, profesor de filozofie politică la aceeași University of Chicago. „Chick” și „Abe” au fost multă vreme foarte apropiați, fără a fi în fond prieteni. Au fost chiar vecini, s-au frecventat intensiv, până la promiscuitate, au vorbit vrute și nevrute, au mers împreună la Paris, au bârfit pe toată lumea și au divagat pe teme intelectuale. Divagațiile rămân la o foarte modestă altitudine în amintirea lui „Chick” (sau în ceea ce aflăm noi de la el), dar
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
cultură (europeană) le detestă (dacă le observă și le înțeleg metatropii culturali), este un savant american de origine română, specialist în mitologie și religie, cu un trecut politic reprobabil (legionar, chiar nazist) de care nu s-a delimitat niciodată, deși frecventează evrei („Abe” sugerează că îi folosește pe aceștia ca paravan și alibi); soția lui „Grielescu”, „Nanette” (evident inspirată de Christinel Eliade, poate cu adaos de Lisette Perlea, sora acesteia măritată cu Ionel Perlea), fostă figură mondenă în Balcani („franțuzită”, potrivit
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
fie doar favoriții unui marinar, e vai de marinarul acela și de mustățile lui! Ce delicată e această primă atingere! Dacă ar avea puterea să apuce cu coada ei, balena mi-ar aminti de acel elefant al lui Darmonodes, care frecventa des piața de flori și, cu plecăciuni adînci, dăruia fetelor buchete, apoi le dezmierda talia. Din mai multe puncte de vedere, e păcat că balena n-are puterea să apuce cu coada, căci am auzit de un alt elefant care
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
și jefuită în aceste ape. Mînat de un vînt prielnic, Pequod se apropia acum de strîmtoare, pe care Ahab avea de gînd să o străbată pentru a ieși în Marea Iavei și, de-acolo, navigînd spre nord, printr-o zonă frecventată în răstimpuri de cașaloți, să treacă pe lîngă coastele insulelor Filipine și să ajungă în Marea Japoniei, la timp pentru marele sezon al vînătorii de balene din apele ei. în felul acesta, Pequod ar fi străbătut aproape toate zonele de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cașalotului cunoscute în întreaga lume, înainte de a coborî spre ecuator, în Pacific, unde Ahab, chiar dacă eforturile lui s-ar fi dovedit zadarnice pînă atunci, era sigur că va putea să se bată cu Moby Dick - în apele pe care le frecventa cel mai mult și în sezonul în care era cel mai probabil că-și va face apariția acolo. Cum se face însă că Ahab nu poposea niciodată pe uscat, în acest ocol al lumii? Oare echipajul lui se mulțumea să
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
alcătuiesc astăzi adevărate armate, ce e drept foarte răzlețite unele de altele. Asta e singura diferență. O teorie la fel de greșită mi se pare a fi aceea care pretinde că balenele furnizoare de „balene“ sînt pe cale de dispariție, deoarece nu mai frecventează unele zone, unde mișunau pînă nu de mult. Explicația este că ele sînt doar alungate de la un promontoriu la altul, iar dacă un anumit țărm nu mai e însuflețit de spectacolul jeturilor lor, puteți fi siguri că un alt țărm
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
care a perceput și a asimilat Kant ceea ce s-a numit „spiritul protestantismului”. Chiar și pentru cei care nu știu nimic despre rolul pe care l-a avut educația primită în familie și în colegiul pietist pe care l-a frecventat asupra caracterului filosofului, despre relațiile sale strânse cu clerici protestanți luminați, Kant atrage atenția, ca personalitate și ca autor, prin exercițiul statornic și elogiul livresc al puterii inflexibile a voinței, care se exprimă într-o severă autodisciplină și în dăruirea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Revista de Filosofie nr. 5-6/2002. 41. Ca venerat profesor al Universității din Königsberg, Kant a resimțit nu puține din vicisitudinile timpului sub fața lor cea mai suportabilă. Trupele rusești de ocupație le-a cunoscut prin ofițerii instruiți care îi frecventau cursurile, iar autoritățile statului i s-au înfățișat mult timp în relația filosofului cu admiratorul și protectorul său, ministrul Zedlitz. 42. Immanuel Kant, Op. cit., p. 377. Christine Korsgaard dezvoltă această temă, sugerând următorul raționament al lui Kant: „Dacă a minți
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
unul din cei mai importanți actori ai scenei filosofice și publice românești dintre cele două războaie. Că Ionescu l-ar fi studiat temeinic pe Kant este o supoziție problematică 85. La Universitățile din Göttingen și München nu știm să fi frecventat cursuri și seminarii pe teme kantiene. Mai târziu, ca profesor, el nu a predat niciodată un curs despre Kant, spre deosebire de mulți dintre colegii săi. Iar în prelegerile lui Ionescu, referirile la Kant erau sumare și fugitive. Numele filosofului german era
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]