3,503 matches
-
ședințe. Încăperea era plină de agenți, cei mai mulți dintre ei părând uzi până la piele. — Atenție! Era Însuși șeful poliției, arătând ca scos din cutie În uniforma sa oficială călcată cu grijă. — O să avem de-a face cu o mulțime de oameni furioși. Era de la sine Înțeles: mulțimea de protestatari fusese un element aproape constant În fața tribunalului. Voiau să-l vadă pe Gerald Cleaver condamnat pe viață la Închisoarea Peterhead. A-i da drumul era ca și cum ar fi aprins fitilul și și-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Cleaver. Logan nu era agent În uniformă, așa că numele lui fusese omis de pe listă, alături de ceilalți inspectori, dar o luă și el după ultima echipă, oprindu-se la ușa din față ca să se uite la ploaia Înghețată și la mulțimea furioasă din fața clădirii tribunalului. Mulțimea era mai mare decât anticipase Logan: În jur de cinci sute de oameni care umpleau spațiul din fața tribunalului, revărsându-se pe scări, În parcarea rezervată celor cu „treburi oficiale“. Echipele de televiziune păreau mici insule liniștite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
și Își scoase pieptul În afară. — Doresc să le mulțumesc tuturor pentru cuvintele de sprijin de pe durata acestei grele Încercări. Mi-am păstrat mereu nevinovăția și astăzi oamenii buni din Aberdeen m-au răzbunat. Atunci liniștea fu ruptă de zgomote furioase. — O, Cristoase, mormăi un agent care stătea lângă Logan, n-au putut să-l facă să-și țină gura? — Acum că... Sandy Șarpele fu nevoit să ridice vocea ca să se facă auzit... — Acum că numele meu a fost reabilitat, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
scria „MESAJE“. O scrisoare era prinsă de lemnul imitând mahonul, sub unitatea de bază a telefonului. Avea pe ea sigla Consiliului Orășenesc Aberdeen: trei turnuri, Înconjurate de ceva care semăna cu sârma ghimpată, pe un scut purtat de doi leoparzi furioși. Foarte regal. Era anunțul pentru muncă În folosul comunității al lui Martin Strichen, de la Direcția Parcuri. Scoțându-și telefonul mobil, Logan tastă numărul și vorbi cu bărbatul responsabil cu gestionarea detaliilor muncii lui Strichen. — Vrei să ghicești? spuse el când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
viscol, căutând orice cotlon și crăpătură În care Strichen și-ar fi putut ascunde mașina. Nimic. Avea să fie o noapte lungă. Agenta Watson privea afară pe geamul bucătăriei, uitându-se la zăpada care șfichiuia Înainte și-napoi prin vântul furios. Agentul Rennie plecase de cincsprezece minute și În acest timp resemnarea plictisită i se schimbase Într-o așteptare nervoasă. Nu-și făcea griji că Martin Strichen ar fi putut să se-ntoarcă - În definitiv, așa cum zisese Simon Rennie Ticălosul, putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
vocea de la celălalt capăt al firului. Telefoanele false de alarmare constituie un delict. Jackie nu putea decât să bălmăjească din nou. — Gata. Am să raportez chestia asta! Nu! Nu! Trebuia să localizeze numărul și să trimită ajutor! Linia se Închise. Furioasă, lăsă la o parte telefonul și se târî Încă o dată Înainte, apucând dispozitivul de mână ca să formeze din nou 999. Lovitura, când veni, fu delicată și udă. Își luă ochii de pe telefon și privi În camera de zi. Doamna Strichen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ridice-n picioare și s-o ia spre ușă. Se opri În prag. În nici un caz nu putea s-o lase așa pe Watson. Se Împletici Înapoi spre locul unde se afla aceasta, luminată de o lanternă căzută. Urme roșii furioase Îi Înfloreau pe stomac și pe coapse, iar o pereche de urme de mușcături sângerau liber pe podeaua de beton. Își simți coastele mișcându-i-se din loc pe sub piele când Îi desfăcu legăturile și o ajută să se ridice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
mușcături sângerau liber pe podeaua de beton. Își simți coastele mișcându-i-se din loc pe sub piele când Îi desfăcu legăturile și o ajută să se ridice În șezut. — Ești bine? o Întrebă, scoțându-i călușul. Acesta Îi lăsase urme furioase, adânci și stacojii În jurul gurii. Scuipă pe jos un cocoloș de cârpe ude și tuși, astfel că fața i se strânse de durere. Își pipăi coastele rupte. — Du-te! Șuieră ea. Prinde-l pe nenorocit... Logan Îi Înveli umerii goi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
îndulcească amărăciunea, adăugă: — Dar n-a stat întotdeauna acolo. Mai întâi a locuit în Pandataria. Alarmat de menționarea acelui nume nemaiauzit, copilul întrebă ce era Pandataria. Zaleucos îi explică: — O insulă... Dar tăcu, pentru că în jurul praetorium-ului se ridicau glasuri puternice, furioase. Vru s-o ia din loc. Copilul se opri. — Vreau să știu dacă frații mamei erau deja morți când Tiberius a devenit împărat. Preceptorul îi răspunse greu, obosit, de parcă ar fi fost torturat și n-ar mai fi putut îndura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
părere de rău, un istoric puțin înclinat spre laude cum era Cornelius Tacitus. Pentru unii dintre cei aflați la Roma, aceste calități erau un motiv de îngrijorare și de ură implacabilă. De cum își făcu apariția, izbucni un cor de glasuri furioase. — Tiberius se teme de tine... Te urăște pentru că ai izbândit acolo unde el a dat greș... Vrea să-ți ia legiunile... Mulțimea era în dezordine și din ce în ce mai furioasă. În trecut, mulți fuseseră înspăimântați de acele glasuri și de acele priviri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de ură implacabilă. De cum își făcu apariția, izbucni un cor de glasuri furioase. — Tiberius se teme de tine... Te urăște pentru că ai izbândit acolo unde el a dat greș... Vrea să-ți ia legiunile... Mulțimea era în dezordine și din ce în ce mai furioasă. În trecut, mulți fuseseră înspăimântați de acele glasuri și de acele priviri, de forța colectivă a acelor mașini de război, conștiente de puterea lor. Mai în spate, pe Cardo, soldații ieșiseră cu toții din barăci - până și grăjdarii, vânzătorii de alimente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mai mic, îl strigau plângând. Îmbulzindu-se până când ajungeau să nu mai poată respira, îi strigau Agrippinei că, în haita aceea de ucigași, ea singură reprezenta onoarea patriei, implorau zeii să cruțe viața ei și a copiilor ei, își aminteau furioși că, înainte de mortul acela, ea își însoțise la mausoleu frații asasinați, îi blestemau pe ucigașii nepedepsiți, cereau răzbunare. Nimeni, cu excepția câtorva senatori, nu prevedea că acea dovadă de popularitate avea să fie fatală. În Domus Tiberiana de pe Palatinus se auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
singurului om care te poate ajuta“. Iar la sfârșit îi garantară că Tiberius avea să născocească o cale de a-l salva. Astfel, după două ședințe dramatice ale tribunalului senatorial - unde se adunară acuzații violente, mărturii incendiare și apărări la fel de furioase, dar fără ca Tiberius să fie de față -, în mod neașteptat, Calpurnius Piso a fost însoțit acasă de o escortă armată. Și acolo, în timpul nopții, într-o liniște totală, uimitoare, s-a sinucis. Cei care l-au descoperit a doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
juriști ai Republicii și, nemulțumit, adugă usturător că Roma avea nevoie de așa ceva. Lui Gajus însă, descoperirea tragicei istorii a familiei sale, începută fragmentar în castrum și completată mai apoi cu mărturisirile șovăielnice ale multor glasuri diferite, îi insuflase o furioasă energie a supraviețuirii și o implacabilă, deși confuză, dorință de răzbunare pentru viitor. Dacă cineva pomenea de familia lui Calpurnius Piso, părea că nu aude. „Îmi scapă“, gândea preceptorul Zaleucos. „Mintea lui o apucă pe căi pe care eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
la Roma în secret. Îl judecă astăzi. Rămaseră încremeniți; el strigă: — Trebuie să ne răzvrătim! Or să omoare pe toți, unul după altul! Drusus se ridică și-i puse două degete pe buze. Strigătul lui Nero se transformă în sughițuri furioase. Îl pun să plătească credința față de tata. Tribunul Caius Silius, comandantul legiunilor de pe Rhenus, era cel care îl învățase pe micul Gajus să folosească pumnalul, cel dintâi care îi dezvăluise istoria familiei sale, îi dăruise calul pe care-l îndrăgise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
spiritul cu cap de șacal le va răpi întâiul născut. Dar, după cum o văd pe ea, continuă, conștient că avea să-l dezamăgească iremediabil pe orgoliosul senator, cred că nu vom avea mult de așteptat... Vinicianus se îndepărtă, gândindu-se furios că familia Julia, pe care o ura, era destinată să supraviețuiască. După câteva zile, în zori - la ceasul când Împăratul, după o noapte de insomnie, îi convoca pe colaboratorii săi fideli -, un informator, unul dintre acei anonimi speculatores care alungau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
miezul zilei; Gaetulicus discuta liniștit cu tribunii săi, când un grup de germani călare intră cu zgomot mare pe poarta dispre sud a castrului, aproape răsturnându-i pe soldații distrați care stăteau de gardă. În câteva clipe, într-un galop furios, împrăștiindu-i într-o parte și-n alta pe cei care le stăteau în drum, germanii se răspândiră pe esplanada din fața pretoriului; în timp ce Gaetulicus, uluit, abia apucase să se întoarcă puțin, grupul cavalerilor barbari se deschise ca un evantai și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
când în când, mușca mortal. Și istețul Callistus căzuse în greșeala aceea. „A fost însă într-adevăr vorba de o greșeală, în cazul lui?“ Din acel moment, Callistus devenise intermediarul atotputernic - singurul în întregul imperiu - între vinovații înspăimântați și Împăratul furios. „Cum au condus cei dinaintea mea, Julius Caesar, Augustus, Marcus Antonius, Tiberius și Cleopatra, singura femeie, o leoaică printre tigrii aceia?“ Augustus reușise să potolească hidra cu șase sute de capete timp de peste patruzeci de ani. Își construise o fortăreață invizibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
închipuie ei, în naivitatea lor. Să vă dau un exemplu: întrunirea de ieri - privi în jur asemenea unui învățător care își surprinde discipolii nepregătiți. Discuția despre legea cu privire la controlul cheltuielilor publice. Eu nu eram de față. Voi însă ați ieșit furioși din Curie. Ce-a spus, mai precis? Tot mai neîncrezător și mai încordat pe zi ce trecea, Împăratul declarase că, dacă l-ar fi făcut senator pe calul său, Incitatus, acesta ar fi dat soluții mai bune la unele probleme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o mișcare tactică, libertul Callistus rosti numele lui Claudius, bătrânul înspăimântat care purta numele familiei imperiale, dar nu avea și caracterul predecesorilor săi și, prin urmare, având în vedere mediocritatea sa, putea să atragă voturile tuturor senatorilor. Asiaticus, care privise furios acea ultimă mișcare ireparabilă, declamă: — Să-i liniștim pe populares cu un descendent istoric și să-i mulțumim pe optimates cu un imbecil. O spuse în sens ciceronian: un personaj josnic și lipsit de energie, exact omul de care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
putea, inclusiv plăcile de bronz. Cu o violență amestecată cu o spaimă superstițioasă, tribunul strigă: Acum scufundați corăbiile vrăjite, dați-le la fund! Nici o așchie să nu mai rămână la suprafață. Porunca împăratului! Oamenii se grăbeau mai tare decât el; furioși, gâfâind din cauza oboselii și a gândurilor sinistre ce le invadau mintea, distruseră chilele corăbiilor cu lovituri de secure și le scufundară; la sfârșit, aruncară în apă uneltele lor contaminate de maleficiu și săriră ușurați pe uscat. Ascunși în tufișurile de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
rețeaua de oase a scheletului; dar după un simplu schelet nu poți să stabilești ce citea un personaj sau cu cine Îi plăcea să facă promenade prin pădure vara (când ies la pândă tot felul de semne și de belve furioase); personajul meu, din câte Înțeleg din cele câteva pagini pe care le-am scris, vrea să dispară atât ca literaritate, cât și ca literalitate; el fumează, se plimbă prin cameră, citește, se uită la fotografii, dar să fumez, să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
simțeam o satisfacție sadică să asist cum Leul, câinele nostru de o ferocitate sălbatică, sărea de sub mâna mea și se repezea fără să latre către alți câini ce treceau pe strada noastră și-i murseca Într-o bolboroseală de fiară furioasă ce se dezlănțuie; nu se mai vedea decât o rostogolire de corpuri, care devenea uneori un singur corp Însângerat, și nu se auzea decât mârâitul acela Întețit de sângele roșu, când un lup Îl sfâșie pe celălalt, Într-o pornire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și depășesc limitele impuse de condiționarea speciei. A. nu poate Înțelege Încleștarea mea În altceva, dincolo de arsurile cărnii; mă gâdilă, mă sărută, inventează mici ghidușii prin care speră să mă distragă, dar, cum nu se Întâmplă acest lucru, se ridică furioasă, se Îmbracă și iese trântind un cuvânt nou În relațiile dintre noi: mârșav; mă opresc din lectură, simt că roata ce ne târa Întâmplător Împreună s-a blocat cu un scrâșnet sec de fierărie veche ce se freacă de altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
visuri de dragoste din nopțile reci În tovărășia gheții, era lângă mine, buzele Îi rătăceau În neștire pe fața mea, dar eu nu voiam să i le dau pe ale mele. Și era atâta duioșie În gesturile lui, În Încercările furioase de a-mi găsi buzele... Eram gata să cedez, dar o forță din mine Îmi ordona să rezist, să lupt, să nu mă las sărutată pe gură. A vrut să-și pună capul pe pieptul meu, s-a retras singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]