2,818 matches
-
cercetările mai recente au reclasificat aceste limbi împărțindu-le în subgrupurile „continental” și „insular” fiindcă norvegiana nu mai prezintă caracteristicile comune cu islandeză și feroeză deoarece a fost puternic influențată de daneză. a păstrat foarte multe particularități gramaticale ale limbilor germanice mai vechi și se aseamănă cu norvegiana veche din perioada anterioară simplificărilor flexionare, asta datorită izolării sale față de țările scandinave. Islandeza modernă încă este o limbă flexionară, păstrând patru cazuri gramaticale: nominativ, genitiv, dativ și acuzativ. Substantivele pot avea trei
Limba islandeză () [Corola-website/Science/296647_a_297976]
-
dispariție, dar încă este întâlnită în adresări structurale oficiale. Verbele se conjugă după timp, mod, persoană, număr și diateză. Există trei diateze: activă, pasivă și medie. Se pot defini zece timpuri, dar spre deosebire de limbile romanice și, similar cu celelalte limbi germanice, se folosesc verbe auxiliare. Ordinea de bază a cuvintelor în propoziție este subiect-verb-obiect.
Limba islandeză () [Corola-website/Science/296647_a_297976]
-
("dansk" în limba daneză) aparține grupului de limbi nord-germanice (cunoscut și ca „limbi scandinave”), un subgrup al limbilor germanice, ramură a limbilor indo-europene. Este vorbită de circa 6 milioane de persoane, majoritatea aflate în Danemarca, și aproximativ 50.000 de persoane aflate în partea nordică a Germaniei în landul Schleswig-Holstein, unde este limbă minoritară. Daneza este limbă oficială în
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
secolele XVIII și XIX scolile superioare din Danemarca erau unica sursă de cultură avansată pentru studenții norvegieni, de aici influența specială pe care o are daneza în bokmål (limba "de carte" - erudită). De-a lungul secolului al VIII-lea limba germanică din Scandinavia, protoscandinava, a suferit o serie de modificări și a evoluat în vechea scandinavă. Această limbă, la rândul ei, a suferit alte modificări care nu s-au răspândit în întreaga Scandinavie, ducând la apariția a două dialecte similare, "scandinava
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
încălcată de multe verbe neregulate cu conjugare proprie. Substantivele daneze au două genuri gramaticale: Genul substantivelor daneze este diferit de cele române, iar pentru învățarea lui singura metodă este memorarea lui pentru fiecare substantiv în parte. Ca și majoritatea limbilor germanice, daneza unește într-un cuvânt substantivele compuse: "kvindehåndboldlandsholdet", se va traduce în română prin „echipa națională de handbal feminin”. În unele cazuri, substantivele sunt unite printr-un "s" suplimentar, cum ar fi "landsmand" (provenit din unirea lui "land", "țară", cu
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
are loc retragerea aureliană. Situată pe o rută strategică între Asia și Europa, ținuturile Moldovei au fost deseori prădate sau invadate temporar pe parcursul istoriei antice și medievale de diverse populații sau popoare migratoare, printre care se pot aminti: sarmați, goți (germanici), huni (mongolici), gepizi, avari, bulgarii turcofoni (inițial, apoi slavofoni), ruși kieveni, maghiari (ugro-finici), pecenegi și cumani (turcofoni), și tătari. După marea invazie mongolă (1241), întreaga regiune este controlată politic de către Hoarda de Aur. Principatul Moldovei, întemeiat la jumătatea secolului al
Republica Moldova () [Corola-website/Science/296551_a_297880]
-
martorii lui Iehova). Se preconizează că până în 2030, numărul musulmanilor în Europa se va dubla. Majoritatea limbilor Europei fac parte din una din cele trei mari familii lingvistice indo-europene: limbile romanice (dezvoltate din limba latină vorbită în Imperiul Roman); limbile germanice (dezvoltate din limba pregermanică vorbită în partea de sud a Scandinaviei); limbile slave (dezvoltate din limba slavă veche vorbită în Ucraina actuală). În afară de cele trei familii amintite sunt vorbite și alte limbi indo-europene: În afara limbilor indo-europene sunt reprezentate în Europa
Europa () [Corola-website/Science/296626_a_297955]
-
() este o limbă din familia limbilor germanice de nord sau scandinave, vorbită în majoritate de către aproximativ 9 milioane de oameni în Suedia și alte zone din Finlanda, unde are același statul legal cu limba finlandeză. Suedeza este inteligibilă mutual cu norvegiana și cu daneza. Împreună cu celelalte limbi
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
de nord sau scandinave, vorbită în majoritate de către aproximativ 9 milioane de oameni în Suedia și alte zone din Finlanda, unde are același statul legal cu limba finlandeză. Suedeza este inteligibilă mutual cu norvegiana și cu daneza. Împreună cu celelalte limbi germanice de nord, suedeza are la origine nordica veche, limba comună a popoarelor germanice care au trăit în Scandinavia în timpul perioadei vikinge. Este în prezent limba scandinavă cu cel mai mare număr de vorbitori. Suedeza standard, vorbită de marea majoritatea a
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
în Suedia și alte zone din Finlanda, unde are același statul legal cu limba finlandeză. Suedeza este inteligibilă mutual cu norvegiana și cu daneza. Împreună cu celelalte limbi germanice de nord, suedeza are la origine nordica veche, limba comună a popoarelor germanice care au trăit în Scandinavia în timpul perioadei vikinge. Este în prezent limba scandinavă cu cel mai mare număr de vorbitori. Suedeza standard, vorbită de marea majoritatea a suedezilor, este limba națională care a evoluat din dialectele centrale suedeze prezente în
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
deja stabilă. Deși în prezent mai există diverse varietăți regionale care își au originea în alte dialecte rurale mai vechi, limba vorbită și cea scrisă sunt standardizate și uniformizate. Ordinea cuvintelor în propoziție se face, ca și în majoritatea limbilor germanice, după principiul verbului pe locul al doilea, ceea ce presupune faptul că verbul finit apare pe poziția secundară în propozițiile enunțiative principale. Morfologia limbii suedeze este asemănătoare cu cea a limbii engleze, în sensul că în limbă cuvintele au relativ puține
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
prozodic cât și aspecte tonale. Suedeza este foarte bogată în vocale și este de asemenea notabilă pentru existența consoanei fricative velare dorsopalatale surde, ce reprezintă un fonem forte variabil. Suedeza este o limbă indo-europeană și face parte din familia limbilor germanice de nord, cunoscute și sub denumirea de limbi scandinave. Din punct de vedere lingvistic, ea aparține ramurii estice a limbilor scandinave, împreună cu limba daneză, acestea fiind separate de limbile scandinave de vest, anume norvegiana, islandeza și feroeza. În ciuda acestor fapte
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
Din punct de vedere lingvistic, ea aparține ramurii estice a limbilor scandinave, împreună cu limba daneză, acestea fiind separate de limbile scandinave de vest, anume norvegiana, islandeza și feroeza. În ciuda acestor fapte, analize mai recente asupra limbilor în discuție separă limbile germanice de nord în limbi "scandinave insulare" (feroeza și islandeza) și "scandinave continentale" (suedeză, daneză și norvegiană). Aceste rezultate sunt bazate pe inteligibilitatea mutuală a limbilor continentale, care se datorează influenței est-scandinave (în special daneze) din timpul mileniului trecut asupra limbii
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
cum ar fi cele vorbite la frontiera dintre Norvegia și Suedia, în special în zonele din Bohuslän, Dalsland, vestul Värmland, vestul Dalarna, Härjedalen, Jämtland și Scania, pot fi considerate dialecte ale limbilor naționale standard. În secolul al VIII-lea, limba germanică uzuală a Scandinaviei, proto-nordica, a suferit unele schimbări, transformându-se în nordica veche. Această limbă a trecut și ea prin diverse schimbări, care însă nu s-au distribuit uniform în toată Scandinavia, astfel apărând două dialecte apropiate, "nordica veche vestică
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
administrativ, au fost importate sufixe gramaticale sau chiar și conjugări. La începutul său, suedeza veche era cu mult diferită față de forma sa modernă în sensul că avea un sistem mult mai complex de cazuri gramaticale și deja moștenise sistemul tipic germanic al genurilor. Substantivele, adjectivele, pronumele și anumite numerale erau declinate în patru cazuri. În afară de cazul nominativ, care a rămas, au existat cazurile genitiv (mai târziu posesiv), dativ și acuzativ. Sistemul de genuri era asemănător cu cel al limbii germane moderne
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
care ar prefera să o folosească un vânzător în timpul conversației telefonice, iar câteva răspunsuri au inclus și dialectele "gotländska" sau "skånska". Dialectele suedeze au ori 17 ori 18 foneme vocalice, dintre care 9 lungi și 9 scurte. Asemănător celorlalte limbi germanice, majoritatea vocalelor lungi sunt împerecheate din punct de vedere fonetic cu una dintre vocalele scurte, astfel încât cele două vocale au o calitate similară, dar vocala scurtă fiind puțin mai joasă și mai centralizată. În majoritatea dialectelor, vocala scurtă pronunțată sau
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
dialecte nu sunt prezente consoanele retroflexe. În silabele accentuate, există două tonuri, ceea ce conferă limbii suedeză sunetul său caracteristic. Prozodia este aspectul cel mai ușor de diferențiat între dialecte. Vocabularul limbi suedeze este compus în majoritate din cuvinte de origine germanică, acestea fiind împrumutate din limba germană, germană de jos mijlocie și, într-o oarecare măsură, din limba engleză. Printre cuvintele de origine germanică să numără și "mus" („șoarece”; a se compara cu germ. "Maus", engl. "mouse"), "kung" („rege”; a se
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
mai ușor de diferențiat între dialecte. Vocabularul limbi suedeze este compus în majoritate din cuvinte de origine germanică, acestea fiind împrumutate din limba germană, germană de jos mijlocie și, într-o oarecare măsură, din limba engleză. Printre cuvintele de origine germanică să numără și "mus" („șoarece”; a se compara cu germ. "Maus", engl. "mouse"), "kung" („rege”; a se compara cu germ. "König", engl. "king") sau "gås" („gâscă”; a se compara cu germ. "Gans", engl. "goose"). O mare parte a vocabularului din
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
de obiect gramatical, derivată de la forma antică a dativului. "Hon", de exemplu, are următoarele forme de nominativ, posesiv și obiect: Suedeza folosește și pronumele reflexive posesive pentru persoana a treia (acestea făcând referire la subiectul propoziției), o caracteristică limitată limbilor germanice de nord. Suedeza avea în trecut genitivul, care era poziționat la sfârșitul sau la începutul frazei. În suedeza modernă, genitivul este reprezentat de terminația enclitică "-s", care se atașează postpus unui substantiv. În limba scrisă formală, era considerat corectă să
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
odată la identificarea cazurilor în suedeză, dar acest gramatical a dispărut aproape în totalitate și mai poate fi întâlnit doar în unele expresii, cum ar fi "till fots" și "till sjöss" („pe jos” și „la mare”, genitiv). Fiind o limbă germanică, sintaxa suedezei prezintă unele similarități cu cea din engleză și germană. Forma de bază a cuvintelor în propoziție este subiect - verb - obiect (SVO), cu specificația că în propozițiile principale se folosește principiul verbului pe locul al doilea, dacă propoziția începe
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
Belgia și Olanda. Teritoriul Germaniei acoperă 357.021 de kilometri pătrați (137.847 mile pătrate), într-o zonă cu climat temperat. Germania are cea mai mare populație dintre statele membre ale Uniunii Europene (82 de milioane de locuitori). Diferite triburi germanice au ocupat nordul Germaniei încă din antichitate. În timpul epocii migrațiilor, triburile germanice s-au extins spre sud. Începând din secolul al X-lea, teritoriile germane au format o parte centrală a Sfântului Imperiu Roman. În secolul al XVI-lea, regiunile
Germania () [Corola-website/Science/296606_a_297935]
-
847 mile pătrate), într-o zonă cu climat temperat. Germania are cea mai mare populație dintre statele membre ale Uniunii Europene (82 de milioane de locuitori). Diferite triburi germanice au ocupat nordul Germaniei încă din antichitate. În timpul epocii migrațiilor, triburile germanice s-au extins spre sud. Începând din secolul al X-lea, teritoriile germane au format o parte centrală a Sfântului Imperiu Roman. În secolul al XVI-lea, regiunile germane din nord au devenit centrul Reformei protestante. Creșterea pangermanismului în interiorul confederației
Germania () [Corola-website/Science/296606_a_297935]
-
română, provine de la cuvântul din limba latină „Germania”. Numele „Germania” a fost utilizat după ce Iulius Cezar l-a adoptat dintr-un termen galic pentru popoarele din partea de est a Rinului care ar fi însemnat „vecin”. Se consideră că etnogeneza triburilor germanice a avut loc pe durata Epocii Nordice a Bronzului, sau, cel mai târziu, pe durata Epocii de fier Pre-Romane. Pornind din sudul Scandinaviei și nordul Germaniei, triburile și-au extins teritoriul spre sud, est și vest, în secolul I î.Hr.
Germania () [Corola-website/Science/296606_a_297935]
-
Germaniei, triburile și-au extins teritoriul spre sud, est și vest, în secolul I î.Hr., ajungând în contact cu triburile celtice din Galia, precum și cu triburi iraniene, baltice și slave, în Europa de Est. Nu se cunosc prea multe despre începuturile istoriei germanicilor, avem la dispoziție doar scrieri ale autorilor romani, cercetări etimologice și descoperiri arheologice. Pe timpul domniei lui Cezar August, generalul roman Publius Quinctilius Varus a început invazia Germaniei ("Germania" era numele dat de romani teritoriilor de dincolo (la est) de Rin
Germania () [Corola-website/Science/296606_a_297935]
-
romani, cercetări etimologice și descoperiri arheologice. Pe timpul domniei lui Cezar August, generalul roman Publius Quinctilius Varus a început invazia Germaniei ("Germania" era numele dat de romani teritoriilor de dincolo (la est) de Rin până la munții Ural). În această perioadă, triburile germanice au început să se familiarizeze cu tacticile de război romane, menținându-și, însă, apartenența tribală. În anul 9 d.Hr., în cadrul bătăliei de la Pădurea Teutoburg, triburi germanice conduse de Arminius au înfrânt trei legiuni romane conduse de Varus. O mare
Germania () [Corola-website/Science/296606_a_297935]