2,610 matches
-
poală, strigând cum făcea în fiecare seară: ― Păsărelele mamii, păsărele, păsări, păsă... Găinile și puicile veniră din toate părțile ca niște copii ascultători; se îmbulzeau și se ciocăneau la picioarele ei. Le numără. Lipseau două bătrâne și cocoșul. Deșertă blidul, goni câinii să nu mănânce porția galițelor și porni spre uliță, chemând mai prelung: ― Păsărelele mamii, păsărele, păsări, păsă... Când deschise portița, auzi din sus un uruit zgomotos și o trâmbiță care tutuia amenințător. Zări în marginea cealaltă a uliței găinile
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
zvâcni drept înainte, pe șoseaua netedă, într-un galop furios, stârnind și frica tovarășei sale de oiște. ― Ce faci? Ce faci? țipă deodată Nadina. Ne omoară!... Ajutor! Se agăță îngrozită de gâtul lui Titu, în vreme ce caii, sforăind și ciulind urechile, goneau nebunește, izbind deseori cu picioarele dinapoi în frontalul bombat al saniei. Atunci răsună glasul lui Petre, încrezător: ― Nu vă speriați și nu vă fie frică, coniță, dacă sunteți cu mine! Glasul acesta aspru și ciudat îi împrăștie deodată orice teamă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
a retras aici singur. Dacă ar fi insistat... Dar e mai bine așa. Altfel ce deosebire ar fi între iubirea lui și a unui bădăran care nu cunoaște decât împlinirea poftei cu orice preț. Gândurile îi alergau, se împleteau, se goneau, făureau planuri, le sfărâmau, stârneau speranțe... Trecuse mai bine de un ceas și nici urmă de somn. Poate e și prea cald în odaie. Se sculă, îmbrăcă un halat, aprinse o țigară. Trebuie să se răcorească puțin. Întunericul era acuma
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
către Toader Strîmbu: ― Bine că veniși, că tocmai eram să plecăm, să nu te mai așteptăm, că uite, soarele e sus și vine prânzul și noi tot nu ne-am urnit! ― Lasă, c-avem vreme destulă, Petrică, și nu ne gonește nimeni! făcu Toader. Până mi-am așezat copilașii, că i-am lăsat singuri... Nicolae Dragoș puse capăt vorbăriei. Erau vreo douăzeci cei ce fuseseră în cârciumă și se aleseseră să pornească. Tocmai atunci sosi gâfâind de alergătură și Chirilă Păun
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
izgonirii jandarmilor se răspândi repede dintr-un capăt la altul al satului, împrăștiind o bucurie, parcă tuturor li s-ar fi ridicat o piatră de pe inimă. Băiețelul cel mai mic al Smarandei, care se nimerise prin preajma cârciumii și văzuse bătaia, goni într-un suflet până acasă și începu din ogradă: ― Nea Petrică! Mamă! I-au alungat... pe jandarmi... oamenii... și i-au bătut... și... Petre venise de la Lespezi mai demult și nici nu mai ieșise din casă. Era bosumflat și tăcut
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de recunoaștere. Baloleanu îl văzu venind înapoi într-un galop furtunos. Se cutremură. În aceeași direcție se zărea conturul unui sat. Puse mâna pe brațul procurorului, să-i oprească sforțarea intelectuală: ― Un moment... Ce s-o fi întîmplat oare, de gonește așa maiorul? Tănăsescu se grăbea doar să-i anunțe că satul Vlăduța e liniștit. Au dat foc conacului și au prădat, adevărat, dar acum oamenii s-au dezmeticit și cer iertare. Pentru a se evita orice poftă de eventuală reizbucnire
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Păun, care horcăia nemișcat, vărsând la fiecare horcăit sânge negricios, năclăindu-i barba, gâtul, pieptul, închegîndu-se în dungi groase... Pete albe însemnau pe pământul gras de la marginea Amarei numai trupurile țăranilor morți reci sau agonizanți, căci cei loviți mai ușor goneau sau se târau printre ceilalți fugari, vrîstînd calea cu dâre de sânge. ― Nu fugiți, fraților!... Opriți, fraților!... Dumnezeul lor de... Petre striga cât îl ținea gura, precum a strigat de la primul moment, dar era târât și el în goana mulțimii
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că nu văzuse. — Eu am văzut, rămase Petrache cu ochii în gol. Acolo sus, la castel. Dar nu umblă în stoluri, ca ciorile. Vine doar câte unul, de parcă îl cheamă cineva. Și nici nu-i e frică de mine. Îl gonesc, îl ușuiesc, dar nu pleacă. Doar când vrea el. Vine mai ales dimineața, după ce deschid porțile mari. — Păi, cine să-l cheme ? — Uite că nu știu. Că la ora aia sunt doar eu. Adică eu și statuia. Oftă, ca și cum și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
privi în jos și abisul îi întoarse privirea. La fel și corbul care, rotindu-se fără speranță în jurul statuii, se așezase pe zid, la doi pași de el, și-și scutura aripile în soare. De data asta nu-l mai goni, pasărea se dădu mai aproape, țopăind, dar, în cele din urmă, rămase nemișcată, cu aripile strânse, privind odată cu omul. Când umbrele lor se lungiră până în curtea interioară, flăcăul coborî, iar corbul își luă zborul. Cum gutuii urmau să înflorească mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-se pe marginea unei elipse, căci conturul avea două centre, câte unul pentru fiecare dintre cele două tărâmuri. La rândul lui, învățătorul știa că el va veni, atunci când șirul de nume nu-i va mai fi de ajuns pentru a goni duhurile nopții. Culegea rămășițele rămase de la viețile în dezordine ale locuitorilor orașului, lua asupra lui firimiturile de la mesele lor grăbite, cioburile oglinzilor, încă purtând chipurile răsfrânte, lucrurile vechi ale vremurilor neîntregite. Și astfel demonii se înmulțeau până într-o zi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
obstacolele artificiale șterse în chinuri. Un fel de intuiție personală ce o găsești numai în freamătul pădurii de foioase. Ploile de ninsori așteaptă să rumege împletitura dureroasă a crengilor arzând gingășia unui cuib de voci pierdut prin Templul zeiței Hator. Gonind veșnicia printre glasurile răgușite ale pietrelor puse s-aleagă arma cu plasmă a stăpânei! Contur filigranat în porțelan albastru de Prusia.
P?ntec cu laser privit dintr-o parte. Feeling by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83720_a_85045]
-
câmpurile verzi au dispărut. Tata și-a adunat toți oamenii pentru a-i ajuta pe țărani să sape tranșee: i-a poziționat în calea lăcustelor care înaintau prin culturi. Când o tranșee era gata, tata ordona unui grup de țărani gonească insectele. „Ridicați-vă hainele în sus și fluturați-le“, le-a zis. Ideea era ca ei să împingă lăcustele spre tranșee, în spatele cărora era un alt grup ce urma să le umple până sus cu paie uscate. Mii de țărani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ei să împingă lăcustele spre tranșee, în spatele cărora era un alt grup ce urma să le umple până sus cu paie uscate. Mii de țărani dădeau din mâini și țipau cât îi țeneau plămânii, și eu eram printre ei. Am gonit lăcustele în tranșee. Odată ce au fost prinse acolo, tata a ordonat ca paiele să fie aprinse: lăcustele au fost prăjite. Le-am lovit cât de repede am putut, ca să le împiedicăm să zboare. Ne-am luptat cinci zile și cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
greu, având În vedere că el, probabil, nu-și dorea decât să se prostească În fața aparatului de fotografiat. Se descurca grozav cu replicile insinuante, dar nu făcuse niciodată nimic ca să le pună În practică și părea aproape ușurat când Îl goneam și plecam singură În fiecare noapte. Nu avusesem prea mult timp să mă gândesc la asta, dar am bănuit că avea un fel de iubită ultrasecretă (sau cinci) pe care o ținea sechestrată și-i convenea să lase marele public
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
deschis pagina întâia cu el, că vedeta, iar Hollywood Reporter și Screen l-au comentat prompt, în superlative care ne mișcă. Despre ce e vorba în film? De un caz cu totul banal, despre un fecior de bani gata care, gonind cu 160 la ora, a accidnetat mortal un elev dintr-o comună obscură.. Dar Barbu nu e un oarecare ci un răsfățat al soartei iar Cornelia (Luminița Gheorghiu, mama lui o să facă tot ceea ce a învăț de la viață, ca să nu
Arome de Urs la Berlinală - Corespondență de la Tudor Caranfil by Colaborator Extern () [Corola-journal/Journalistic/80129_a_81454]
-
ființelor pentru care pudoarea, agorafobia au constituit întotdeauna obstacole greu de depășit. Pulsiunile, aparent dezordonate, ale unui univers structurat fastuos sub aspect metaforic fac să vibreze semnificațiile sentimentului de libertate, ca spațiu dobândit cu trudă: „În crepuscul/trenul tuturor negațiilor gonea/ cu o viteză nebună/ într-o stație uitată/ în altă vârstă/ cu plase de pietre în mâini/ urci în vagonul înțesat/ cu gândurile tale albastre/ vuind precum furtunoasele oceane”. SCRIERI: Nesomnul metaforei, postfață Gheorghe A. M. Ciobanu, Piatra Neamț, 1999; Preludiu pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288624_a_289953]
-
aruncă pe cer, prefăcând-o în Lună. Astfel, cei doi, oricât s-ar urmări, nu se vor putea întâlni niciodată: „Și de-atunci se trase / și de-atunci rămase / lumea cât o fi / și s-o pomeni, / că ei se gonesc / și nu se-ntâlnesc. Luna când lucește, / Soarele sfințește, / Soare când răsare, / Luna intră-n mare”. Acesta este primul și cel mai vechi tip al baladei Soarele și Luna, întâlnit în spațiul muntean, oltean, bănățean, dobrogean și moldovean. Balada se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289739_a_291068]
-
a III a) Subiectul: RevedereMihai Eminescu Etapele de lucru: 1. Scrieți din memorie strofele care v-au plăcut mai mult. Subliniați cuvintele legate cu cratimă. 2. Explicați înțelesul pe care-l dă poetul expresiilor: „multă vreme au trecut”, „troienind cărările”,” gonind cântările”, Numai omu-i schimbător, Pe pământ rătăcitor”. 3. Alcătuiți enunțuri cu următoarele cuvinte: codrule, doina, cofeile, line, veacuri,depărtat. 4. Realizați un desen inspirat din versurile poeziei. I. HARTA POVEȘTII Este o metodă folosită în consolidare, sistematizarea, evaluarea cunoștințelor elevilor
SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” by Asăvoae Elena () [Corola-publishinghouse/Science/570_a_1134]
-
N. Bălcescu s-a gândit să-i ofere, prin Cezar Bolliac, după cum am văzut, o ... promisiune: domn sau rege al românilor, în orice caz, o carieră mai strălucită decât i-a făcut ungurii, dacă se va da nouă și va goni pe muscali din Valahia mare. La 1/13 iulie 1849, N. Bălcescu îl anunță pe Ion Ghica despre intenția de a-l trimite pe Cezar Bolliac pe lângă Bem să-l „dăscălească”, că-i va da o plenipotență spre a ajunge
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
Bălcescu în scrisoarea din 1/13 iulie 1849 către Ion Ghica, „plenipotentul” Cezar Bolliac i-a spus lui Bem „că noi îi putem face o carieră mai strălucita decât i-au făcut ungurii, dacă se va da noă și va goni pe muscali din Valahia mare, lui Bem „nu i-a părut rău de această izbire à bont portant. Se vede că aceasta o dorește și Bem”. Este posibil ca lui Bem să-i fi surâs acele promisiuni, dar hotărârea de
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
de asemenea importate din America. O Americă devenită dintr-o dată mai apropiată, inspirând familiaritate. Liberalizarea moravurilor Într-adevăr, numeroși americani, printre care Scott Fitzgerald și Ernest Hemingway se instalează la Paris, contribuind la marea liberalizare a moravurilor din anii '20. Goniți de climatul puritan din America prohibiției și a ligilor moralității, aceștia se alătură, în zona centrală a malului stâng, în Montparnasse, boemei artistice și intelighenției cosmopolite. Rândurile acesteia se îngroașă odată cu venirea unui val de pictori din Spania, Italia, Germania
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
în jurul ei dorința de a fi posedată, tot așa cum te duce gândul la rai. Gândurile i se încurcaseră și-l zăpăciseră, să se vâre în raționamente atât de complicate îi dădea o stare de iritare care se risipea doar atunci când gonea cu sufletul la gură până la râu sau până la stejarul cel mare de pe prima colină. Lăsă deoparte bazaconiile șovăielilor și-i ceru preotului să-i citească încă o poezie. Se lăsă purtat de sunetul cuvintelor, de dulcea curgere a imaginilor și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
dădeau asigurări că oaspeții fuseseră aleși cu grijă, drept care Tommaso putea să vorbească fără ocolișuri. Într-o dimineață m-am trezit împresurat de o turmă de porci, grohăiau și se împingeau, intrigați poate de prezența mea. Nu, nu i-am gonit, i-am mângâiat pe rând, păreau a se întrece în a se apropia de mine și a-și lua porția de afecțiune. Doamnele erau nerăbdătoare și curioase să știe ce mâncase în timpul călătoriei lui pe jos. Sigur, n-am mâncat
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
pe Tommaso din acele convorbiri. După care, închise din nou ochii. Seceta, fiule, nu iartă pe nimeni. E vina genovezilor care i-au omorât pe toți evreii, iar bogăția a murit odată cu ei. Nu, e vina sicilienilor care i-au gonit pe evrei din insulă și chiar și din Calabria. Era de-ajuns să ațipească o clipă, că creierul său se și punea în mișcare, continuând derularea amintirilor. Perceptorii imperiali coborau de pe cai în fața ușilor celor sărmani: A căzut grindina trei
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
de prieteni: gândacii dorm cu mine, își aleg un loc unde să se aciuiască, să-și facă cuib: unii în păr, alții la subsori, alții în urechi, iar alții între degetele de la picioare. Ar sluji la ceva dacă i-aș goni? O să se-ntoarcă, să scape și ei de răutatea gărzilor regale. Nu te văd deloc răpănos și nici măcar cu o umbră nu aduci. Dimpotrivă, mi se pare că te-ai îngrășat. Nu e destul spațiu ca să mă mișc și eu
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]