KorAP: Find »[drukola/base=identitar & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...98 99 100 ...122 >

3,043 matches

Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238

realist-pragmatic, care să abordeze realitățile existențiale de dincoace și de dincolo ale trecerii de la mileniul al doilea la mileniul al treilea. Atât acceptarea faptului că identitatea umană este un dat, cât și încercarea de situare în orizontul alegerilor, al strategiilor identitare epistemologice, sociale și politice. Postumanismul este, după cum se va putea observa, nu doar un tip de discurs care cunoaște versiuni extreme (precum transumanismulă, ci și o conlucrare de realități contingente și cotidiene în cadrul unui uman relucrat în mod tehnocultural. Specifice

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
definitorii pentru postumanitate, după cum se va putea observa în capitolul următor. Întrupări ale virtualității, ființele (postăumane sunt deopotrivă ilustrări ale fenomenologiei, cu corolarele experiențelor perceptive și senzoriale ale corpului situat în spațiu și exemplificări ale dimensiunilor tehnoculturale, cu noi accepții identitare, atât ontologice, cât și sociale. Deopotrivă concretizări ale biologiei și ale informaticii, entitățile virtuale contribuie la convergența fenomenologiei (a umanului integrat în spațiu în mod perceptiv și actanțială și a mașinismului (a conectivismului de tipul „mașinilor dezirante”Ă, a culturii

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
ființei umane prin intermediul noilor mijloace cyborgice, avatarice sau transgenice, îngrădirea umanului în limite mașinice, dar și facilitarea de oportunități, facultăți și experiențe pozitive. Divergente și polemice, aceste poziții conturează atât dinamica discursivă a spațiului virtual, cât și realitatea corporală și identitară multiplă a acestuia. Capitolul care urmează va încerca să evidențieze oscilarea actuală între o orientare umanistă, pentru care umanul constituie centrul de gravitație al oricărui lucru existent și o orientare postumană, în cadrul căreia umanul este prezervat în noi formulări și

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
mai jos: „Marele vis și promisiunea informației este că aceasta poate fi liberă de constrângerile materiei care guvernează lumea muritoare” (Hayles, 1999, p. 13Ă. Pe de altă parte, propune o teorie constructivă și pozitivă cu privire la relația dintre informație-corporalitate-postuman în cadrul contextelor identitare material-locale și al ideologiilor temporal-culturale: „Informația, ca și umanitatea, nu poate exista în afara corporalității care a făcut-o să existe ca entitate materială în lume; și corporalitatea este întotdeauna locală și specifică” (Hayles, 1999, p. 49Ă întrucât „uman și postuman

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
să spunem eu însumi, ca și pattern și proces desfășurat în capul și în corpul meu, nu ca și mașinărie care suportă acest proces. Dacă procesul este păstrat, eu sunt conservat (Moravec, 1988, p. 117Ă. În cadrul acestui proces de transfer identitar, inginerul în robotică este de părere că trupul uman poate fi lăsat în urmă, fiind „dezgolit” de minte și devenind inutil. Esența „imaterială” umană (mintea ca „adevărata” natură a omuluiă ar putea fi extrasă din concretizarea sa material-organică și ar

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
Un alt tip de critică a acestor forme de viziune trans-postumană, mult mai răspândită, o constituie critica bioetică venită din partea bioconservatorilor: Fukuyama, 2004, McKibben, 2003, sau Bowring, 2003. Aceștia își exprimă îngrijorarea în legătură cu „dezumanizarea” produsă de tehnologiile reformării corporale și identitare: degradarea ordinii natural-biologice contravine specificului, valorilor și aspirațiilor umane și poate coincide cu instituirea unei ordini bioteroriste, a crimelor împotriva umanității înseși. Posibilitatea biodezastrului întrevăzută de acești critici este socotită a începe concomitent cu controlul asupra genomului uman, caz în

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
mentală a concepțiilor interfațate 22. Identitatea subiectului postuman este definită prin ontologia virtuală a noilor configurații caracteristice deopotrivă corpului și minții. Metafizica virtualității își propune să răspundă la întrebările „ce este?” și „cum cunoaște?” ființa postumană, deopotrivă corporal, mintal și identitar, indiferent dacă este ipostaziată ca model cyborgic, avataric sau transgenic (transmutat genetică. Am văzut deja că aceste întrebări ontologice și epistemologice sunt dublate de o serie de chestiuni antropologice care vizează condiția umană în proximitatea alterității sau a celuilalt în

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
și aplicative ale studiului de față. Se știe că, în abordarea fenomenologică 23 a lui Merleau-Ponty (1999Ă, corpul este privit ca spațializare, fiind considerat „plasarea” noastră în lume. Topologia trupului este una fiziologică și psihică, dinamică și materială, relațională și identitară, senzorială și perceptivă, aparținând materiei fizice și conștiinței. Fenomenologul echivalează experiența întrupată cu percepția lumii; a fi corp înseamnă a fi legat de un anumit spațiu, astfel că a fi corp înseamnă nu doar a fi în lume, ci a

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
urmare una hibridă și nomadă, produsă la nivelul global al umanității și distribuită local sau individual, precum fluxurile informațional-comunicaționale însele. Stabilind rădăcini temporare, istorice sau locale, subiectul virtual traversează spațiile-rețele ale identității, se reconstruiește cu fiecare perindare sau se pierde identitar într-un traseu ontologic, pentru a se regăsi sau relua în altul. În ciuda afirmațiilor celor care echivalează lumea informațională virtuală cu absența spațiului, a locului sau a chipului, studiul prezent încearcă să restabilească legătura dintre mediile tehnologice și teritoriul corporal-identitar

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
a postumanului se fluidizează în spațiul virtual, devine navigabilă și se metamorfozează în topologia schimbătoare a realității înseși, este tolerantă și îngăduitoare cu marginalitatea, cu anormalul și cu diferența, este responsabilă față de „monstruos” și de singular, acceptând deopotrivă manifestarea locală, identitară, etnică, comunitară, cât și cea globală, a alterității sau a străinului, a celuilalt în oricare dintre ipostazieri: individ, etnie, rasă, specie, mașină. Marcând o asamblare de tipul conectivității rizomatice deleuzo-guattariene, identitatea virtual-nomadă a postumanului traversează informațiile cyberspațiului și intersectează fluxurile

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
postumanul cyborgic, cel avataric sau cel transgenic este material: organul, proteza, interfața, gena, toate acestea încorporează subiectul virtual. Biotehnologia postumană pune subiectul în relație atât cu lumea fizică, cât și cu lumea computațională, fundamentând virtualități diverse, evoluții confluente și metisaje identitare. Corpul și mintea virtuale stabilesc contactul subiectului cu lumea: postumanul poate fi înțeles în această direcție ca o extindere tehnologică a trupului și a conștiinței umane în lume, dar și ca pătrundere tehnologică a exteriorității și a străinătății tehnologice în

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
în spațiul virtual este țelul de bază în simularea realității virtuale: conștiința și simțurile corporale conectate la interfață, trebuie încorporate. Acest proces devine crucial în spațiul computațional: simțul solidității corporale nu trebuie pierdut chiar și în mediul virtual al fluidității identitare și spațiale, mediu posibil de configurat în înțelesul de „spații emoționale” (vezi Povall, 2000Ă. Deși mintea și simțurile corporale ale subiectului se fluidizează în spațiul virtual, permeabilitatea lor este susținută atât de materialitatea tehnologiei, cât și de cea a trupului

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
întrucât recunoaște faptul că rațiunea nu mai poate veni singură în controlul dorinței și al pasiunilor, ci este doar una dintre multele modalități de definire a acestora. Trupul, mintea și tehnologia sunt acceptate drept atribute ale aceleiași corporealități sau substanțe identitare fluide. Spre deosebire de mașina-mecanism, celebrată în modernitate ca instrument al controlului raționalizat și al exercitării puterii în societate (asupra naturii, trupului, femeii etc.Ă, identitățile cyborgice, avatarice sau transgenice nu pot funcționa ca o unitate sau totalitate care organizează lumea. Spre

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
umană, astfel încât noțiuni precum „masculin” sau „feminin” devin inoperabile în noua contextualizare culturală electronică. Putem vorbi, astfel, în cadrul acestui ultim tip de cyberfeminism de o direcție postfeministă care, în loc să portretizeze femininul (cu diferența specificăă, încearcă să contureze postfemininul, o calitate identitară care nu mai disociază între feminin și masculin. Această mișcare nu este lipsită însă de paradoxuri, în contextul în care se admit în continuare ipostazierile masculine și feminine și se face apel la cybercultura destrupării și la transcendentalism cyberspațial simultan

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
În special când rediscută problematica identității în conjuncturi virtuale, amplasând-o în direcția postmodernismului (vezi discuția despre Sherry Turkle în capitolul al doileaă, acestea celebrează mediile computerului în ipostaza de eliberare a eului de problemele unității. Mai concret, noile poziții identitare care emerg în contextele biotehnologiei și ale ciberneticii sunt surprinse în ambivalența caracteristică printr-un discurs psihologic, psihanalitic și politic al „dorințelor digitale” (vezi Kemp, 2000aă. De la femeia angajată în spațiile informatice de tipul cyberflâneuse (vezi Hartmann, 2000Ă la femeile

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
masculine, capitaliste etc.Ă, dar o paradigmă posibil de instrumentat în vederea unei rezistențe ideologice la tacticile puterii. Aici se aude vocea feministă a autoarei. Cyborgul este integrat în practicile cibernetice generatoare de „voință de putere” și nu este opus colajului identitar social și condiției postsexuate. Mesajul este că feministele pot folosi imaginarul cyborgic nu doar în scopul criticării situației tehnoștiințifice autoritare (se înțelege, masculineă, ci și în scopul „împuternicirii” femeii. Atât ontologic cât și ideologic, se consemnează ruperea condiției cyborgice de

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
ci adâncirea polarității dintre sexe; nu înseamnă universalism, destrupare, transcendență și falocentrism, ci poziționare subiectiv-fizică, contingență și rezistență ideologică. Dacă la Donna Haraway metafora discursiv-politică este cyborgul, la Sadie Plant tropul este „țesătoarea” rețelei rizomatice, iar la Elaine Graham figurația identitară este zeița, la Rosi Braidotti iconul feminist este „subiectul nomadic” (vezi capitolul al doilea pentru o discuție mai extinsă a nomadismuluiă. În ultimul caz, avem de-a face cu o întâlnire între postmodernism și feminism prin provocarea noțiunii de subiect

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
cu o retorică a împuternicirii, inclusiv în accepția de separare a vieții online de problemele fizice și sociale ale lumii offline. În această ultimă situație, comunitățile virtuale create de femei sunt analizate fie în direcție etnografic-practică, fie în utopia eliberării identitare în mediul Internetului. O problematizare a acestei discuții de gender online ia în considerare modul în care femeii i se atribuie un statut marginal în priceperea tehnologică, un rol deficitar în raport cu abilitățile tehnice masculine ori chiar incompetență tehnică (evident, o

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
occidentale asupra femeii, o perspectivă stereotipă, fără problematizări de locație, rasă, clasă sau sexualitate și fără acceptarea Celuilalt și a Celeilalte. Identificarea problemelor unilaterale de gender (în special prin diferențierea între feminin și masculină și identificarea cu un singur tip identitar, în lipsa evaluării problemelor de locație existențială și culturală, sunt demise drept practici restrictive. Mai mult, procesul identificării (fără posibilitatea diferențieriiă este o formă de negare a altor modele de identitate și de comportament: unicul construct de femeie acceptat online este

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
și forță care generează la rândul lor „tehnologii opoziționale de putere”, atât psihice, cât și de comportament social. Sandoval își construiește întregul discurs ideologic în jurul afirmației lui Haraway, „we are the cyborgs”, reformulând accepția pronumelui personal „noi” în contextul conectării identitare și al pericolului imperializării unei (singureă figurații de identitate. Prin urmare, astfel de perspective care cuplează feminismul digital la postcolonialism urmăresc introducerea unei viziuni plurale, dialogice și democratice asupra identității (o metodă de „dezidentificare” - vezi Gajjala, 2001Ă, dincolo de paradigma existențială

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
lor în accepții singulare și unitare de corp sau de identitate nu se dovedește operativă. Ființa umană devine o mixtură a elementelor mașinale și organice, materiale și fictive, existențiale și ideologice, într-un moment în care este relaționată, corporal și identitar, tehnologiilor cibernetice sau celor ale ingineriei genetice, tehnologii care la rândul lor sunt asimilate în natură și în corporalitate, în societate, în imagine și în ficțiune. Caracteristicile spațiului virtual, precum simularea, imersia, teleprezența, interacțiunea instantă sau „în timp real”, interfațarea

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
remarcat disputa insolvabilă dinntre teorie (descentrarea și multiplicitatea euluiă și experiența trăită (unitatea și coerența ca și realitate subiectivăă. Postmodernismul nu poate depăși capcana corporealității; oricând se poate aduce contraargumentul identității psihice stabile care caracterizează normalitatea subiectului uman în pofida descentrării identitare: subiectul uman nu poate evada din fixitatea relativă a corpului și a minții. 18. Cele trei faze ale ciberneticii, în Hayles (1999Ă, sunt: homeostaza (1945-1960Ă, reflexivitatea (1960-1985Ă și virtualitatea (1985 până în prezentă. Primul stadiu al ciberneticii este ilustrat prin Claude

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
Corola-publishinghouse/Science/790_a_1489

și acest domeniu atât de apropiat sufletului și vieții unei comunități cum este sănătatea, fără de care este greu să ne imaginăm binele și frumosul în viața cotidiană. Și mai cred că această carte mai îndeplinește un deziderat și anume; cel identitar, atât de actual astăzi când asistăm la o adevărată ofensivă a globalizării, în care neamurile sunt amenințate cu disoluția națională. De aceea fiecare crâmpei existențial evocat în istoria unei comunități, se constituie într-un veritabil act de identitate, menit să

DE LA SPITALUL LUI DRAGHICI by MIHAI CIOBANU, VALERIU LUPU, NICOLAE BARLADEANU (2010) [Corola-publishinghouse/Science/790_a_1489]
Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669

omniprezentă în literatura timpului, ea nu a devenit subiect de cercetare nici în Franța, nici în altă parte. Actualitatea și necesitatea studiului este determinată, astfel, de absență în literatura critică a cercetărilor privind identificarea femeii pariziene ca subiect istoric, social, identitar, estetic și a studiilor speciale, care ar elucida la nivel teoretic specificul Parizienei ca personaj literar. Am putea presupune că una dintre cauzele principale ale acestei deficiențe este gradul sporit de ambiguitate a acestui personaj contradictoriu. Ne aflăm pe un

Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
cel de adâncime, care îl codează. Primul capitol este structurat în jurul axei de "existența" a Parizienei, cel de-al doilea în jurul axei de "esență" a ei. • identificarea socio-culturală a Parizienei că "palimpsest", suprapunere, convergență și interpenetrare a mai multor proiecții identitare care o definesc: homo modernus, homo gallicus, homo dixneuviemis, homo miticus, homo urbanus, homo eroticus, homo dramaticus și homo ludens. Pariziana este o identitate sociogeografica care nu se articulează pornind în exclusivitate de la o definiție spațială, ci și de la una

Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]