2,948 matches
-
ce trebuie să facă o asistentă în prima ei zi de serviciu, și ce nu? Debutul nu era deloc încurajator, dar la ce se putea aștepta într-o secție unde majoritatea pacienților erau cu răni sângerânde, operați de curând, imobili, implorând înțelegere, bunăvoință și empatie. Singura soluție era să-și impună a fi răbdătoare, să deprindă tainele unei profesii deloc ușoare în care cine nu se adaptează trebuie să părăsească terenul ca un jucător fără chemare. * Ina la rândul ei avusese
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
să găsească o zi și o oră pentru a se descărca de o povară ce o purta de câtăva vreme. După modul insinuant în care lansase provocarea, se părea că destăinuirea cerea a fi tălmăcită în detaliu. Alex l-a implorat atunci să nu amâne ceea ce era firesc a fi spus pe loc. Abordarea lui George îl răvăși. Prietenul său, pentru a-l menaja, nu făcu altceva decât să strecoare ideea că e vorba de o domnișoară. Nu se pomenise nici un
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
apucat să dea foc satului’’. Acestea sunt mărturiile unui român înșfăcat de energia murgului său, înghițind distanța până la prima unitate militară a confraților săi, mărturisind-o pe nerăsuflate în limbajul său netrucat. Și Virgil Gheorghiu concluzionează: ‘’Lehuțan Tăutul, călărețul disperat implora ajutor, ca să nu le fie satul prefăcut în cenușă de către evrei.’’ (vz. pag. 39) Gheorghiță Savel își amintește că și în munții Crimeii au fost întâlniți evrei ‘’luptând împotriva românilor cu o înverșunare pe care nu am întâlnit-o
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
să vă pun o Întrebare. — Spune, Vasile, a zâmbit cu condescendență Carara, bărbat Înalt, cu ochelari care, paradoxal, Îl Întinereau, adică Îi dădeau Încă un aer de student. — Într-o situație ridicolă, cum poți să ajuți pe cineva care te imploră să o faci, iar ție Îți este frică să nu te faci și tu de râs În felul ăsta? Carara s-a concentrat câteva secunde, a zâmbit iarăși, apoi, tot cu bonomie, parcă sincer, i-a răspuns: — Vasile, eu sunt
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
reduce până la urmă totul. Îi luase capul În poală, Îngenunchease lângă el, Îl dezmierda cu voce caldă, maternă, Îi privea globii oculari, invocând Întoarcerea privirii. Își trecea degetele fine peste pieptul lui ca peste corzile moi ale unei harfe, Îl implora, Îi mulțumea, Îl săruta pe obraji. Apoi s-a ridicat, a luat cu delicatețe chitara, parcă nevrând să Îl trezească, ori parcă vrând să păstreze clipa asta de intimitate fără sfârșit. A Închis ochii și a Început să cânte, imperfect
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
orori ale războiului: “Aici bătrâni ciuruiți de gloanțe își priveau murind nevestele măcelărite, care își țineau copiii la pieptul sângerând; mai încolo fete spintecate își dădeau ultima suflare după ce au satisfăcut nevoile naturale ale câtorva eroi; altele pe jumătate arse implorau să li se ia viața. Creiere erau împrăștiate pe pământ alături de brațe și picioare tăiate.” “Inventatorul ironiei”, cum îl numește Taine pe Jonathan Swift, publică în 1726 Călătoriile lui Gulliver, carte care îmbină realul cu fantasticul, dar care rămâne perfect
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
fragmentele în apa din port. Eu am prins zilele acelea. Am văzut negustori greci bogați, și comandanți de legiuni, și senatori romani, și navigatori arabi care-i ofereau lui Augustus sume enorme pentru statuile nude ale Cleopatrei - i-am văzut implorându-l cu lacrimi în ochi să nu le distrugă. Dar Augustus, numai el, a rezistat vrăjii. Mi s-a spus că a străbătut încăperile acelea însoțit de preoții săi, experți în magia ertuscă. Regina pusese să-i fie sculptat trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și, în spatele lor, mii de chipuri care, recunoscându-l pe el, fiul mai mic, îl strigau plângând. Îmbulzindu-se până când ajungeau să nu mai poată respira, îi strigau Agrippinei că, în haita aceea de ucigași, ea singură reprezenta onoarea patriei, implorau zeii să cruțe viața ei și a copiilor ei, își aminteau furioși că, înainte de mortul acela, ea își însoțise la mausoleu frații asasinați, îi blestemau pe ucigașii nepedepsiți, cereau răzbunare. Nimeni, cu excepția câtorva senatori, nu prevedea că acea dovadă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
băiat a fost oribil: depoziții ale sclavilor smulse sub tortură, acuzații ale unor falși prieteni, adunări de senatori înspăimântați. Iar Tiberius, cu prezența lui dură în aulă, a provocat o asemenea spaimă, încât acuzatul, deși mersese din ușă-n ușă implorându-i pe toți prietenii săi puternici de odinioară, n-a găsit în toată Roma nici un avocat care să-l apere. Disperat și terorizat, în noaptea asta, înainte de rostirea sentinței, și-a tăiat gâtul.“ Gajus puse jos codexul. Puterea care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
latină: Libri Pontificum. În pergamentul uscat, care trosnea ușor - și despre care toată lumea vorbea fără să-l fi văzut vreodată -, erau închise binecuvântările, evocările, invocațiile, formulele magice vechi, tainice pe care, de secole, preoții și căpeteniile le recitau pentru a implora victoria, sacrificând victime înaintea bătăliilor. „Divi divaeque, qui maria terrasque colitis, vos precor quaesoque...“, zei și zeițe care sălășluiți în mări și pe pământ, vă rog și vă cer... Acestea erau lecturile preferate ale lui Tiberius? Invocau victoria, alungarea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aceea atât de luxoasă încât părea ireală, biata fată nu știa că îi mai rămâneau puține luni de viață. — Copilul a încercat să se nască înainte de soroc, dădu verdictul medicul. Ea însă, răvășită, incapabilă să înțeleagă ce se întâmpla, îi implora pe toți, pe medicii neputincioși, pe moașele pricepute, cu mâinile pline de sânge, pe preoții care o stropeau cu poțiuni magice, murmurând formule scrise de etrusci cu șase veacuri în urmă, în răgazurile dintre strigătele tot mai slabe. Ultima amintire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în fața tuturor. Atunci Marcus Aemilius Lepidus - bărbatul cu care Drusilla, îndrăgostită, voise să se căsătorească și nepotul acelui Marcus Lepidus în casa căruia Julius Caesar cinase cu o seară înainte de a fi ucis - îi aminti Împăratului greutățile exilului și îl imploră să-l trimită pe vinovat într-un loc mai puțin izolat și mai puțin sălbatic. „De ce îl apără Lepidus?“, se întrebă Împăratul, neîncrezător. Dar își aminti că îl văzuse plecând spre Gyaros, spre moarte, pe Creticus, tribunul care fusese tovarășul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a se insinua peste tot și de a-i predispune pe ceilalți la confidențe, fără să-i întrebe nimic -, interpretă cuvintele lui Asiaticus și, într-un moment când îl găsi pe Împărat singur, îi spuse: — Cei mai importanți senatori mă imploră să te îndemn să le învrednicești cu o privire pe fiicele lor de paisprezece ani. Roma vrea de la tine un moștenitor. Împăratul fu neplăcut surprins și se gândi că sclavul acela eliberat făcea prea multe proiecte de unul singur. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
însă rupse sigiliul. Codexul se deschise. Conținea multe foi netezite cu grijă, de mărimi și cu grafii diferite. Împăratul îl închise la loc. Simțea că-și iese din minți. — Nu-ți servește la nimic, nu te uita în el, îl imploră băiatul. Fără să-i răspundă, se duse să se așeze, cu codexul în mână, în locul unde, cu siguranță, stătuse Tiberius. Ura îi uscase buzele și gâtul. Îi spuse lui Helikon să ceară ceva de băut pentru el, puse să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
i-l arăta râzând. Iar Drusus, care scrisese jurnalul acela, murise de foame chiar în subteranele palatului, unde era singurul prizonier și unde, vreme de nouă zile, încercase să supraviețuiască mestecând paiele saltelei. Timp de nouă zile îl strigase, îl implorase și îl blestemase pe Tiberius, iar centurionul de gardă, pe nume Attius, îi înăbușea izbucnirile de revoltă, din ce în ce mai slabe, cu lovituri de bici, pe când spionii lui Tiberius notau fiecare cuvânt al lui, fiecare invocare, fiecare șoaptă a agoniei, așteptând cine știe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să supraviețuiască, unii încercară să dea motivațiile aflate cel mai la îndemână și declarară că nu știau nimic. Revoltați, populares începură să strige și înăbușiră acele glasuri înspăimântate. Apoi acuzații, asemenea naufragiaților care se agață unul de altul, se dezvinovățiră, implorară, invocară mărturiile celorlalți, se îngrămădiră în jurul tronului, îngroziți de ideea că marea ușă de bronz avea să se deschidă pentru a-i lăsa pe pretorieni să intre în sală. Între timp, din zona ocupată de populares, care stăteau în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care se simt în stare să vorbească plini de emoție și care n-au avut legătură cu aceste procese pentru că, să spunem, în ziua respectivă erau bolnavi. Trimiteți-i de îndată la el, să i se arunce la picioare, să implore milă pentru ceilalți, care nici nu îndrăznesc să i se înfățișeze... Veniră zorii, după o noapte în care nimeni nu dormise; de la balconul vilei pe care Julius Caesar o construise pentru Cleopatra și care acum era splendidă, cu multe grădini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fusese imposibil să se sustragă voinței lui și că acum le aduceau mulțumiri zeilor că se aflau sub blânda lui putere; la urma urmei, sugeră cu delicatețe cineva, ei toți îl aleseseră în unanimitate... Îi jurară credință veșnică și îl implorară să le acorde clemență nefericiților care așteptau îngroziți la Roma, pentru că, așa cum se știa din vremea lui Homerus, clemența era cea mai luminoasă virtute a sufletelor puternice. Și cum el continua să tacă, un senator cită câteva versuri minunate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ce vrei cu mine, noaptea asta are să-mi ajungă pentru toată viața. Cred că peste șapte mii de ani cineva tot are să mai audă că eu ți-am spus „te iubesc“ pe lacul ăsta. Îl mângâia de parcă l-ar fi implorat, de parcă l-ar fi adorat, îi scoase tunica în stil grecesc care îl scandalizase pe Anneus Seneca, îl legăna, trăgându-l spre ea, trupul ei îl căuta pe al lui. Te rog, vino să trăiești înăuntrul meu. Te rog. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de carne sărată, se spălau pe apucate în pâraie, beau acea cervisia din orz și hamei, își instalau taberele în păduri, iar pe ea o obligau să doarmă în trăsură, împreună cu însoțitoarele ei. Încercă să protesteze, să ceară informații, să implore, dar, după cum prevăzuse Împăratul, germanii nu înțelegeau nici un cuvânt din ce spuneau ea și celelalte femei, și nu le păsa. Ajunse, speriată, când procesul și execuțiile se terminaseră de câteva zile bune. Împăratul îi aruncă o privire: era plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pretorienii bine plătiți care puteau înconjura Curia într-o clipă. Totuși, unii insistau că Julius Caesar fusese atacat chiar în vechea Curie de la Pompeius, fusese lovit în spate pe când stătea în picioare, înconjurat de niște demnitari care se prefăceau că imploră clemență pentru un exilat. Nimeni dintre ai lui nu venise să-l salveze. Alți senatori răspunseră că Augustus a răzbunat cumplit crima aceea, distrugându-i nu doar pe autorii ei, ci și amintirea locului unde fusese înfăptuită. Vechea Curie fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mărturisi hohotind Cerialis, se caută un mod de a-l ucide pe Împărat. Continuând să plângă, declară că, din prostie, se întovărășise cu niște oameni perfizi. Voiam să fug, mărturisi el, însă m-au amenințat că mă omoară. Apărați-mă, imploră. După ce rosti aceste cuvinte, tânărul descoperi că devenise invulnerabil și prețios în ochii anchetatorilor. Îi promiseră că va fi protejat, iar el alese calea pe care, de-a lungul secolelor, aveau s-o urmeze și alții, cu același zel: se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
interogat urlă din cauza durerii insuportabile, iar Împăratului i se păru că aude „Callistus...“ Se opri. Numele acela într-un interogatoriu... Însă nu se mai auziră decât gemete. Anchetatorii insistau, ca și cum n-ar fi înțeles: — Numele, toate numele... Omul plângea, amenința, implora: — Ajutați-mă! Implora sau acuza? Anchetatorii îl îndemnau, fără să țină seama de călăul care îi zdrobea pulpele cu clești adevărați, tanacula. Omul urla, plângea, voma. — Numele, repetă toate numele, insistau ei. Celălalt se zvârcolea - strigă: — Ajută-mă, du-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
durerii insuportabile, iar Împăratului i se păru că aude „Callistus...“ Se opri. Numele acela într-un interogatoriu... Însă nu se mai auziră decât gemete. Anchetatorii insistau, ca și cum n-ar fi înțeles: — Numele, toate numele... Omul plângea, amenința, implora: — Ajutați-mă! Implora sau acuza? Anchetatorii îl îndemnau, fără să țină seama de călăul care îi zdrobea pulpele cu clești adevărați, tanacula. Omul urla, plângea, voma. — Numele, repetă toate numele, insistau ei. Celălalt se zvârcolea - strigă: — Ajută-mă, du-mă de aici... îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fu hotărâtă atunci când un soldat care scotocea înjurând prin pavilionul de serviciu de pe terasele vechii Domus Tiberiana văzu o pereche de încălțări ivindu-se de sub o draperie. Bătrânul, care stătea ascuns acolo, crezu că veniseră să-l ucidă și-i implora bâlbâindu-se să-i cruțe viața, în timp ce soldatul care-l găsise încerca să-i explice că îl aștepta domnia asupra imperiului. Veniră și tovarășii săi, care-l duseră îndată de acolo; și toți pretorienii, bine instruiți, îl aclamară imperator. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]