4,059 matches
-
colossos unde ar putea să apară psyche-ul răposatului rege. Invocațiile repetate ale lui Oreste, ale purtătoarelor de ofrande care compun corul și ale Electrei asociază de fiecare dată apelul către Agamemnon aceluia către Hermes, călăuza umbrelor celor morți spre meleagurile Infernului, mesager al celor din adâncuri, dar și al zeilor din înaltul cerului, mesager care face legătura între făpturile aflate la cele două niveluri ale invizibilului; Hermes pe care, invocându-l, Electra îl va ruga să transmită mesajul ei acelor daimones
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
carne și oase, întors din lumea celor morți, toți se vor întreba dacă nu cumva e vorba despre o nălucire dintre cele ce tulbură visele. După cufundarea în lumea tenebrelor, eroul celebrează întoarcerea la lumină. Firește, această coborâre în bezna Infernului și această revenire la lumina zilei sunt de neconceput fără ajutorul zeilor, privilegiu de care se bucură din plin semizeul Heracles. Dar tot zeii sunt și cei din pricina cărora el va avea parte de o nouă experiență la fel de tulburătoare: nebunia
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
doarme, căci zeița Atena intervenise și îi potolise furia cufundându-l în somn, Amfitrion - cel ce îl veghează- evocă eriniile, care se și porniseră în căutarea lui. Când se trezește, Heracles nu-și mai dorește decât să se reîntoarcă în Infern, însă, de data asta, mort de-a binelea. În scena următoare, Tezeu, revenit și el din ținuturile morții, îl imploră pe Heracles să-l lase să-i vadă chipul, pe care acesta și-l ascunsese sub propria-i mantie, așa cum
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și tăcere. A fost, de altfel, o dublă „trăire”, a morții și a nebuniei totodată, în care alteritatea furiei ucigașe a luat înfățișarea lui Gorgo. Trezit din delirul său de asasin, Heracles a crezut că se află din nou în Infern. Așa cum crezuse și Oreste, prizonier și el al Lussei, al eriniilor și al dansului lor bezmetic, acele erinii despre care Apollo amintește, în Eumenidele, că stăpânesc teritoriile morții violente, premature și ale răzbunării cadavrului pângărit, teritorii despre care antropologia ne
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
întruchipare a țepușei divine. Chiar și Prometeu, atunci când își povestește viața, nu uită să evoce acea regiune îndepărtată pe unde hălăduiesc Forkidele și Gorgonele și pe care i-o amintește episodul cu Io. Eidolon-ul lui Argos s-a întors din Infern ca să o hăituiască pe sărmana fiică a lui Inachos, să o vâneze pretutindeni, pe nisipurile de la marginea mării, în acele zone-frontieră dintre două lumi, teritoriu prin excelență al fantomelor. Io este condamnată nu numai să rătăcească în neștire; ea mai
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
acele vise-coșmar populate de fantome și de erinii. Și nu întâmplător vocabularul fantomei și al imaginii visate traversează marele monolog al Casandrei, monolog obsedat de phobos, de teroarea care o face să vadă poarta palatului ca pe o poartă a Infernului, în timp ce din palat ies aburi ce par să se ridice dintr-un mormânt. Viziune premonitorie a propriei morți, moarte pe care o evocă pentru ultima oară înainte de a intra în palat, înainte ca porțile acestuia să se închidă în urma ei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care sunt morții. Piatra grosolan cioplită sau sculptată în așa fel încât să semene cu modelul ei viu este, am putea spune, orientată spre invizibil și legată de puterea morții în ceea ce are ea mai înspăimântător. În apelurile către zeitățile Infernului se jură pe o piatră. Gorgo îi transformă în stană de piatră pe cei ce o privesc. Statuia de piatră ce sugerează tăcerea, imobilitatea, neclintirea, statuia oarbă se poate preschimba în statuie care vorbește, se mișcă, privește, atunci când o animă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
trupul ei” (omma kai demas). Alcesta nu scoate însă nici o vorbă (ca o statuie?). Heracles va trebui atunci să explice că Alcesta nu va putea vorbi înainte de a se purifica timp de trei zile - purificare cerută de coborârea ei în Infern, de contactul cu lumea zeilor subpământeni -, numai că tăcerea Alcestei are cu totul alte rezonanțe. Tragedia se încheie cu morala corului: el vorbește despre fericirea venită pe neașteptate, despre neprevăzut. Dar nu s-ar putea desprinde oare de aici și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ritualul funebru organizat întru cinstirea unui defunct. Masca figurează astfel spiritul celui mort și, în dansul ritual, cel ce o poartă mimează și actualizează puterile subpământene, după cum Persefona, prin masca lui Gorgo a cărei stăpână este, supraveghează ea însăși lumea Infernului, ținuturile lui Hades. Un adevărat sistem de relații poate fi, așadar, stabilit între Hades, Phersu, Perseu și Persefona. În Teogonia lui Hesiod, Gorgonele sălășluiesc, împreună cu monștrii, la marginea lumii, lângă tărâmul întunericului, în Grădina Hesperidelor. Simboluri ale monstruozității, ele viețuiesc
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
expresia și strigătele Gorgonei, devine el însuși un soi de dansator al morților, un bacant al lui Hades. Teroarea care îl domină, spaima care îl înfioară și care îl face să danseze pe sinistra melodie a flautului vin direct din Infern: în ele este concentrată puterea unui mort, a unui demon răzbunător care îl urmărește pentru a-l sili să-și ispășească păcatele, un alastor, pecetea de neșters a unei crime, miasma, care îl apasă sau pe care a moștenit-o
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ține să arate astfel că, în teatru, credința în invizibil coexistă cu posibila ei deriziune, într-o alternanță exemplară a „miracolului” văzut ca manifestare supranaturală cu „miracolul” parodiat și ridiculizat. Iată-l, de pildă, pe regele Emma, marele judecător din Infern, prezent deseori în aceste interludii. Puternicul și temutul rege este redus aici la o mască schimonosită, a unui soi de demon antropofag care nu reușește niciodată să-și înșface prada. Ky:gen-ul Asahina (după numele fiului neîmblânzitei Tomoe) este
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
aici la o mască schimonosită, a unui soi de demon antropofag care nu reușește niciodată să-și înșface prada. Ky:gen-ul Asahina (după numele fiului neîmblânzitei Tomoe) este construit pe ideea luării în derâdere a împărăției morților. Cum în Infern foametea face ravagii, Emma e nevoit să-și cerșească hrana zilnică și, în acest scop, așezat la răspântia a șase drumuri, pândește trecerea pe acolo a vreunui pescar pe care l-ar putea înfuleca, după ce l-ar azvârli în Infern
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Infern foametea face ravagii, Emma e nevoit să-și cerșească hrana zilnică și, în acest scop, așezat la răspântia a șase drumuri, pândește trecerea pe acolo a vreunui pescar pe care l-ar putea înfuleca, după ce l-ar azvârli în Infern cu o lovitură de măciucă. Atunci când apare Asahina, acesta nu-l cruță pe Emma de un comentariu batjocoritor la adresa înfățișării jalnice a regelui subpământean, iar Emma încearcă în zadar să-i vină de hac ciomăgindu-l. Printr-o răsturnare de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
petrece ca și cum pașnicele păduri din comediile shakespeariene ar păstra încă amintirea pădurii sălbatice, decor al crimei și al violului, o pădure precum aceea din Titus Andronicus, bunăoară, văzută în latura ei malefică și ucigătoare. Aici te-ai putea crede în Infernul unde coboară Demetrius „între Styx și umbre”, unde până și iubirea (cea dintre Tamora și maurul Aaron) e „neagră ca aripa corbului”. Însăși Tamora Artemis, adevărată bestie cu chip de femeie („beastly creature”, cum o descrie Lavinia), va zugrăvi tabloul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
simbolul crimelor făptuite în lanț. Monstruozitatea aceasta îi dă puterea stranie - de diavol ori de magician - de a acționa asupra forțelor invizibile ale întunericului. Lady Anne îl numește demon (fiend, devil) sau, altădată, negru vraci trimis pe lume de stăpânii Infernului („black magician”, „dreadfull minister of the hell”). Și totuși aceeași Lady Anne - sau, mai exact spus, tocmai ea, Lady Anne - va ceda atracției pentru hidoasa alteritate a viitorului rege. Ca și Gorgo, Richard al III-lea îngrozește și, în același
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Distrugerea, și sângele, și groaza Atâta vor părea obișnuite Că mamele-or zâmbi, văzându-și pruncii Crunt sfâșiați în ghiare de războinici. Cruzimea mila va înăbuși-o. Și spiritul lui Cezar, răzbunare Vânând alăturea de duhul Ate Urcat fierbinte din Infern, pământul L-o-nfiora strigând cu glas tiranic: „Fără-ndurare”, până când copoii Războiului, scăpați din lanț, atâta Vor răspândi hidoasa lor ispravă Că tot pământul o duhni de leșuri Ce-și cată cuvioasa-ngropăciune1. Mai târziu, fantoma lui Cezar își va
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a asasinului, gata să vadă răsărindu-i dinainte fantoma victimei sale, și monologul portarului chefliu, monolog zeflemitor, dar nu lipsit de o involuntară și stranie intuiție a adevărului tragic. Căci presupunerile lui fanteziste în legătură cu cei ce bat în poartă (poarta infernului, bineînțeles) anticipează, în cheie parodică, adevăratele fantome ce vor apărea în curând. La fel de bine însă se poate produce și fenomenul invers. În credința însăși în existența fantomei își face loc deriziunea: nu acesta este adevăratul sens al scenei în care
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unde nălucirea asta și care este natura ei? „Am adormit la masă? Am fost aici sau altundeva?”, se va întreba Necunoscutul. S-a întors dintr-o călătorie în teritoriile morții sau dintr-una în cele ale visului? „Mai degrabă din Infern”, va conchide el, adăugând însă imediat: „Tare-aș vrea să cred că toate astea n-au fost decât un coșmar”. Când va relata episodul, Necunoscutul va preciza că își văzuse atunci întreaga viață trecându-i pe dinaintea ochilor, de câteva ori
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
teritoriul duhurilor, al fantomelor. O noapte oferită „privirii lui Orfeu”1 și plasată sub semnul atotputerniciei artei. Orfeu, ne amintește Maurice Blanchot, n-o poate salva pe Eurydice decât prin cântec; o poate pierde însă prin privire. Orfeu coboară în Infern ca să „aducă la lumina zilei”, cu lira sa măiastră, fermecată, umbra iubitei soții, dar îi e sortit să o piardă din nou, definitiv - acesta e destinul lui de artist. Orfeu nu trebuie să renunțe însă niciodată: iată lecția unui teatru
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
vedea singurul teatru adevărat. Teatrul unui Orfeu care nu se dă bătut, care încearcă să trezească la viață morții, să reîntrupeze umbrele, chiar dacă știe dinainte că nu va izbuti, chiar dacă e sigur că le va vedea dispărând iarăși în bezna Infernului. Un teatru ce pare să ne spună că doar țintele-limită, țintele imposibile ar putea constitui un orizont spre care să ne îndreptăm, tocmai pentru că nu a fost atins niciodată. Așadar, cum ar trebui să se definească teatrul în această perspectivă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
rolul principal. Cu atât mai mult cu cât o definiție a plăcerii este necesară, pentru că două milenii de creștinism au contribuit enorm la diabolizarea acestui termen, făcându-l de neauzit, încărcat de miasme și parfumat cu fumul de pucioasă al infernului catolic. Pentru că plăcerea nu înseamnă să te abandonezi pur și simplu propriilor instincte decât pentru detractorii ei: niciun hedonist nu a propus vreodată ca ideal puteri depline acordate instinctelor, pulsiunilor, forțelor nocturne care-l înrudesc pe om cu animalul cel
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
supranumit „Știința” - nu viza acumularea de cunoștințe de dragul cunoștințelor, ci cu scopul de a reuși să producă niște cauzalități raționaliste și imanente pentru ca neliniștile și temerile să dispară. A-i îndepărta pe zei, mâniile lor, condamnarea de către ei la chinurile infernului și la alte pedepse presupune un efort în direcția laicizării gândirii: a vedea în înlănțuirile de cauze și efecte imanente rațiunea a ceea ce se întâmplă permite evitarea multor neplăceri. A nu te mai teme de trăsnete, de tunet, de furtuni
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
mitologice. Nici în această privință nu ne putem împiedica să ne gândim la fabulațiile platoniciene: Prometeu și Epimeteu în Protagoras, androginul din discursul lui Aristofan sau nașterea iubirii în Banchetul, atelajul înaripat din Phaidros, peștera din Republica, Atlantida din Timaios, infernul din Phaidon, sau chiar Gyges, greierii, Er, Theuth, tot atâtea ficțiuni destinate să suplinească lipsa cauzalității raționale, științifice într-un fel, cauzalitate la care aspiră Epicur. Pentru că acesta propune explicații multiple, nu și contradictorii, care țin toate de ipoteze reductibile
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
care susține nemurirea sufletului, imaterialitatea acestuia, dualismul, separația dintre trup și suflet, pe principiul distincției nete dintre inteligibil și sensibil, dintre cer și pământ, Epicur își bate joc de cei care afirmă inconsistența materială a sufletului. Căci, pentru a imagina infernuri și paradisuri, damnațiuni și păcate, pedepse și destine post-mortem, pentru a te teme de zei sau de ceea ce li se aseamănă, pentru a tremura de frica pedepselor de după moarte, trebuie să crezi în aberațiile religioase. Platon confecționează o mitologie utilă
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Or, ea se află la originea multor temeri ale omului. Trebuie să murim: și atunci, la ce bun să mai trăim? Și cum? Ce este după moarte? Ce pot spera? De ce trebuie să mă tem? Și după ce criterii? Există un infern sau un fel de paradis? Trebuie să dorim o mântuire ori să ne temem de o damnare? Dumnezeu sau zeii dispun de vreo putere? Dacă da, care este aceasta? Sunt eu răspunzător pe acest pământ de devenirea mea de după moarte
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]