4,572 matches
-
contaminat, de fapt, în realitatea artistică propriu-zisă, adică au împrumutat una de la cealaltă, marcând evoluția istorică a genurilor. Ca atare, nu ne rămâne decât să constatăm că: 1. teatrul va utiliza cu succes procedeele narative (punând accentul pe subiect, pe intrigă), tot așa cum epicul va profita de mijloacele dramatizării; 2. în timp, tragedia devine melodramă iar epopeea roman, în acord cu sensibilitatea epocii și cu mutația epistemică despre care am mai vorbit; 3. dacă epicul și dramaticul reprezintă așadar "formele" esențiale
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
reduce, în ultim resort, la tehnica dialogului: "[...] acel dialog frânt, care trebuie să fie așa și e cea mai admirabilă inovație a lui Ibsen, încolo lucrarea e proprie, și acțiunea e reală (înțelegi: existentă)". Altminteri, ideea de fatalitate, care conferă intrigii un caracter de stringentă necesitate, pare să fie împrumutată mai curând de la teatrul antic, și nu de la dramaturgul norvegian 112. După cum am subliniat deja, așa se explică neconcordanța dintre, pe de o parte, caracterul previzibil al deznodământului, în acord cu
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
de altă parte, tendința acestui personaj de a ieși din rolul prescris și de a-și afirma voința individuală. În fapt, Lovinescu se declara satisfăcut de a fi reușit ceea ce nu-i izbutise lui Ibsen: și anume, să inventeze o intrigă perfect adecvată la "subiect" și la psihologia personajelor, după o logică impecabilă, fără elemente de prisos. Totul e o fatalitate, un angrenaj de împrejurări ce îmi închipui că pot constitui un motiv tragic dintre cele mai impozante", mărturisește criticul, respingând
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
ea viață nouă dar aceasta nu se mai poate!". Prin urmare, psihologia personajului lovinescian nu e gândită, e drept, ca o realitate de sine stătătoare, ca o cauză, ci mai mult ca efect, depinzând în exclusivitate de logica narativă, de intrigă și de conflictul dramatic. Ar trebui să intervină aici, pe lângă fatalitatea biologică (glasul sângelui), și aceea propriu-zis "literară"114. Dar, în ciuda bunelor intenții, dramaturgul nu izbutește să motiveze estetic suficient de convingător nici deznodământul, nici comportamentul personajelor sale, ceea ce conferă
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
care citește comedia Necredincioasa a lui Roberto Bracco, unde o tânără și frumoasă contesă pe nume Clara, plictisită de manevrele previzibile ale amorului conjugal, visează la o aventură cu un celebru Don Juan pe nume Riccardi (aceasta e, de altfel, "intriga" povestirii de față: nevoia de iluzie, "bovarismul"). Fiind o femeie rațională și cu simțul umorului, exact când e pe punctul de a-și împlini dorința, contesa are o atitudine voluntară și directă ce-l descumpănește pe cuceritorul obișnuit să înhațe
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Drept urmare, dacă psihologia nu admite excepții, limitând libertatea individului la un set de automatisme și de opțiuni previzibile, în schimb materialul faptic menit să probeze aceste automatisme poate fi cu mult mai divers așa se explică interesul lui Lovinescu pentru "intrigă", fie în forma vulgară a colportajului anecdotic, fie în maniera experimentală a "exercițiilor de digitație" din intermezzo-ul nuvelistic. Într-adevăr, în proza scurtă autorul lui Bizu nu adâncește psihologia personajelor (inexistente în afara "rolului" prescris), în schimb consemnează o serie
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
de complexul oedipian, ce se reflectă și în plan literar-artistic, printr-o serie de mijloace specifice. De aceea, probabil, romancierul Lovinescu manifestă o preferință vădită pentru personajul inocent, de melodramă (victimă a împrejurărilor, incapabil de introspecție), cum și pentru o intrigă stereotipă, care "nu are nevoie de o punere în scenă foarte complicată", câtă vreme psihologia eroului se vede modelată de niște forțe exterioare, acționând în maniera unui mecanism compensativ, programat a soluționa fără pic de efort, după niște procedee prestabilite
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
dramatizare, manifestată în forma elementară a unor procedee și situații-tip (povestirea în ramă, "triunghiul" etc.). În abordarea romanului însă, autorul ar fi trebuit să-și schimbe întrucâtva metoda de lucru, deoarece, dacă teatrul "tratează situația triunghiului" ce guvernează "toate intrigile într-un timp și într-un spațiu arbitrar fixat, arătându-le jocul, adică și regulile jocului la care au ales să se supună", în schimb romanul "nu primește propriu-zis de la literatura însăși nici prescripții, nici interdicții". După cum arată Marthe Robert
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
n.n.) obligatoriu; 2. formă nedeterminată. Cu toate acestea, romanul lovinescian se diferențiază de modelul originar, al romanescului pur, prin faptul că împrumută și formei sale exterioare caracteristicile teatral-melodramatice ale "formei interne" (a "conținutului"), păstrând nealterată "situația triunghiului" care "guvernează toate intrigile" și determină respectarea strictă a unor reguli de joc și de compoziție. Devine lesne de înțeles, așadar, motivul autolimitării libertății neîngrădite a romancierului, nevoit să respecte convențiile melodramei din cauza unor predispoziții temperamentale, psihice, care-i prescriu atât modelul estetic, cât
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
melodramei din cauza unor predispoziții temperamentale, psihice, care-i prescriu atât modelul estetic, cât și "metoda" de lucru. În consecință, romanul lovinescian rămâne tributar teatrului în două moduri: 1. pe de o parte, prin conservarea unui anumit tip de construcție epică (intriga stereotipă, "triunghiul" ca situație dramatică sui generis); 2. pe de altă parte, prin faptul că amplifică, pe baza unui proces de transfer dinspre planul "conținutului" psihic spre forma exterioară (estetică), acea "fantasmă deja romanțată" desemnată drept "formă a conținutului" romanesc
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
163. Când însă percepția și amintirea sunt resimțite în prezent ca fiind separate, apare sentimentul înstrăinării de sine și de viață, scindând personalitatea în "două euri diferite, dintre care unul se transformă în spectator, iar celălalt, în spectacol cu o intrigă dinainte cunoscută (s.n.)"164. Ca atare, atribuind personajului său predilect (intelectualului adică) o cantitate considerabilă de "amintiri", Lovinescu îl înzestrează din capul locului cu o bogată viață interioară și cu o capacitate de percepție superioară, chiar dacă astfel de "daruri" riscă
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
visător. După ce rememorează întâia noapte de dragoste, Andrei se simte atras din nou în plasa trăirilor vinovate, de om slab, dispus să cedeze oricând și să se consoleze cu nimica toată. Nu fără o anumită îndreptățire s-a afirmat că "intriga" (termenul e, totuși, impropriu, având în vedere construcția muzical-"pointillistă" a romanului) ar porni chiar de la semnificațiile acestei "scene-pivot, plasată la începutul cărții" (în speță, declarația de dragoste a lui Mab, adresată de fapt unui dublu destinatar: "iubitul infidel și
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Mab, adresată de fapt unui dublu destinatar: "iubitul infidel și viitorul iubit"), discursul femeii fiind structurat "în câteva secvențe ce cuprind întreg destinul personajului: ispita; povestea vieții; trecutul viitor; forța ispitei prezente"166. Episodul cu pricina nu declanșează totuși o "intrigă" (epicul, repet, e doar un pretext), îndeplinind mai curând o funcție de anticipare, asemeni motivului ce revine mereu, obsesiv, ca într-o compoziție muzicală. În cazul de față, "scena-pivot" la care m-am referit fixează psihologia erotică a protagoniștilor într-un
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
semnul unui regres estetic, relevabil în "degradarea anecdotică" a poveștii sentimentale din O dragoste florentină. Dar, după cum am anticipat, recursul la anecdotă vizează nu atât "degradarea", cât simplificarea romanțioasei aventuri amoroase prin reducția la sâmburele său epic, la elementele de "intrigă", întotdeauna mai triviale în raport cu poezia inefabilă a iubirii și cu suferința obligatorie pusă în scenă printr-un ceremonial patetic, grandilocvent. Lovinescu a intuit foarte bine că, spre a putea fi integrată în compoziția contrapunctică a romanului, nuvela trebuia comprimată, "rezumată
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
acesta etno-psihologic va constitui și în celelalte romane o modalitate predilectă de construcție a personajului. Primul capitol al cărții îndeplinește funcția unui prolog și introduce în scenă protagoniștii melodramei (Andrei, Lulù, Diomo), cum și personajele cu rol de agenți ai intrigii și de raisonneurs, chemate să deslușească celorlalți sensul unor evenimente ce s-au petrecut altundeva, în culise (mai precis: în celălalt roman, devenit ulterior întâia parte a volumului Viață dublă). Naivul Andrei e direct vizat de reproșul generalului ("Nu mai
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
care ar fi justificat în chip necesar opțiunea pentru formalismul estetic (de origine ritualică) al teatrului antic. Câteva intuiții sunt totuși bune, de-ar fi să menționăm doar afirmația că în Lulù discursul constituie deopotrivă "cadrul, punctul de plecare al intrigii și comentatorul evenimentelor"185. Ca atare, Andrei va "citi" realitatea exclusiv "prin cuvintele care au falsificat-o" (întâi prin intermediul discursului-prezentare al Maestrului Ciprian, apoi prin cuvintele rostite de ceilalți), fără să mai aibă posibilitatea unui acces direct la viață, ca
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
e atât un text compus dintr-un "roman-comedie" (Alina) și un "roman-tragedie" (Lulù), cât un roman-melodramă, scris după aceeași "rețetă" ca și textele ce intră în alcătuirea sa, după cum voi arăta mai departe. Relevând cu acuitate rolul discursului în construcția intrigii și a conflictului dramatic (primele secvențe ale romanului constituie un veritabil preambul teatral), Ligia Tudurachi și-a propus să scoată în evidență cu precădere structura "de tragedie" a textului, ignorând programatic materialul parazitar (critic, eseistic), atât de caracteristic scrisului lovinescian
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
deopotrivă ca principiu coercitiv și catalizator al energiilor sufletești 196. Apoi, cum "individualistul" Andrei se confruntă cu imperativul etic al comunității (ilustrat de niște personaje vag particularizate, de o instinctualitate frustă, "animalică", exhibată în practica discursivă), e de așteptat ca intriga să dezvolte povestea unei "convertiri" (de la suferință la bucurie, de la moarte la viață), ca în orice tragedie. În fapt, "legea" căreia se vede constrâns să i se supună acum tânărul intelectual înclinat să-și facă din femeie un idol e
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
tragic, de vreme ce tragedia e și "o lume a eroilor excepționali și a deznodământului catastrofic"? În ce constă excepționalitatea eroilor lovinescieni? Și ce "catastrofă" le pecetluiește destinul? Înainte de a da un răspuns trebuie să mai precizez că, în orice tragedie, dezvoltarea "intrigii", conflictul dramatic se manifestă ca "recunoaștere" (anagnorisis), ca o răsturnare spectaculoasă ce face trecerea de la inocență la conștiința de sine și care atribuie "lecturii" sensul unei cunoașteri globale și al unei percepții unificatoare. Dinamica "recunoașterii" se referă atât la erou
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
personajului negativ, al ispititorului, pentru că o face pe femeie să greșească și să încalce legile prescrise de comunitate, pe când Diomo se dovedește a fi "salvatorul" care, în final, o ajută să evadeze și să scape de judecata publică. Odată schițată intriga, narațiunea se derulează după tipicul lovinescian, alternând fragmentele reflexive cu mici episoade dramatice, până la deznodământ. Astfel, după doar câteva pagini plictisitoare, scena se umple din nou cu aceleași personaje puse pe trăncăneală, întrunite acum pentru a dezbate spinoasa problemă a
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
importante nume care au încercat să reabiliteze mimesis-ul din perspectivă cognitivă. Plecând de la postulatul aristotelician că anagnorisis (recunoașterea) este, în tragedie, "răsturnarea care face posibilă trecerea de la ignoranță la cunoaștere", Frye sublinia faptul că recunoașterea "este un dat fundamental al intrigii". Dar autorul Anatomiei criticii, observă Compagnon, "trecea pe nesimțite de la recunoașterea de către erou, în interiorul intrigii, la o altă recunoaștere, exterioară intrigii, legată de receptareea sa de către spectator sau cititor" (op. cit., p. 149). Ca atare, anagnorisis, și deopotrivă mimesis-ul, "produc un
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
că anagnorisis (recunoașterea) este, în tragedie, "răsturnarea care face posibilă trecerea de la ignoranță la cunoaștere", Frye sublinia faptul că recunoașterea "este un dat fundamental al intrigii". Dar autorul Anatomiei criticii, observă Compagnon, "trecea pe nesimțite de la recunoașterea de către erou, în interiorul intrigii, la o altă recunoaștere, exterioară intrigii, legată de receptareea sa de către spectator sau cititor" (op. cit., p. 149). Ca atare, anagnorisis, și deopotrivă mimesis-ul, "produc un efect în afara ficțiunii, adică în lume" ceea ce înseamnă că "recunoașterea transformă mișcarea lineară și temporală
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
răsturnarea care face posibilă trecerea de la ignoranță la cunoaștere", Frye sublinia faptul că recunoașterea "este un dat fundamental al intrigii". Dar autorul Anatomiei criticii, observă Compagnon, "trecea pe nesimțite de la recunoașterea de către erou, în interiorul intrigii, la o altă recunoaștere, exterioară intrigii, legată de receptareea sa de către spectator sau cititor" (op. cit., p. 149). Ca atare, anagnorisis, și deopotrivă mimesis-ul, "produc un efect în afara ficțiunii, adică în lume" ceea ce înseamnă că "recunoașterea transformă mișcarea lineară și temporală a lecturii în perceperea unei forme
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
cititor" (op. cit., p. 149). Ca atare, anagnorisis, și deopotrivă mimesis-ul, "produc un efect în afara ficțiunii, adică în lume" ceea ce înseamnă că "recunoașterea transformă mișcarea lineară și temporală a lecturii în perceperea unei forme unificatoare și a unei semnificații simultane. De la intrigă (mythos) ea face trecerea la temă și la interpretare (dianoia)" (op. cit., p. 150). Pe de altă parte, Ricoeur (în Temps et Récit) echivalează mimesis-ul cu mythos-ul, legând punerea în intrigă de o experiență temporală: "a compune intriga înseamnă deja a
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
perceperea unei forme unificatoare și a unei semnificații simultane. De la intrigă (mythos) ea face trecerea la temă și la interpretare (dianoia)" (op. cit., p. 150). Pe de altă parte, Ricoeur (în Temps et Récit) echivalează mimesis-ul cu mythos-ul, legând punerea în intrigă de o experiență temporală: "a compune intriga înseamnă deja a face să reiasă inteligibilul din accidental, universalul din singular, necesarul sau verosimilul din episodic" (apud Antoine Compagnon, op. cit., p. 151). 58 J.L. Moreno, Psichotérapie de groupe et Psychodrama, PUF, Paris
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]