2,793 matches
-
de altfel și de presă vremii. Pe 16 iunie 1944 a fost semnat acordul Tito-Šubašić dintre partizani și guvernul iugoslav în exil al regelui Petru al II-lea. Acest acord a fost o încercare de formare a unui nou guvern iugoslav, care să includă atât miniștri comuniști cât și miniștri regaliști. Acordul făcea un apel la unificarea „Comitetului antifascist pentru eliberarea națională a Iugoslaviei” ("Antifašističko V(ij)eće Narodnog Oslobođenja Jugoslavije", AVNOJ) și a guvernului în exil. Acordul făcea un apel
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
mai scăzute, dar și pierderile lor mai mici, daca partizanii ar fi aplicat tacticile lui Mihailović: să supraviețuiască și să reziste până în Ziua Z a insurecției naționale. Acestea erau de fapt instrucțiunile pe care le transmiseră Comandamentul Britanic și guvernul iugoslav în exil. Începând cu 22 februarie 1944, Churchill a luat hotărârea să-l sprijine exclusiv pe Tito. Se poate pune întrebarea de ce premierul britanic a luat hotărârea să nu-l mai sprijine pe Mihailović, de timp ce era în favoarea menținerii
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
terestru al Armatei Roșii, partizanii și-au îndreptat atenția spre statul marionetă sârb - Administrația Militară Sârbă. Regiunea acestui stat marionetă avusese parte de puține lupte de la căderea așa-numitei „Republici de la Užice” din 1941 (Vedeți și: Prima ofensiva împotriva partizanilor iugoslavi). Pe 20 octombrie 1944, partizanii și sovieticii au eliberat Berlgradul într-o operație comună. La venirea iernii, partizanii controlau practic întraga parte răsăriteana a Iugoslaviei - Șerbia, Macedonia iugoslavă, Muntenegrul și o parte a coastei Dalmației. Wehrmachtul și ustașii au creat
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
numitei „Republici de la Užice” din 1941 (Vedeți și: Prima ofensiva împotriva partizanilor iugoslavi). Pe 20 octombrie 1944, partizanii și sovieticii au eliberat Berlgradul într-o operație comună. La venirea iernii, partizanii controlau practic întraga parte răsăriteana a Iugoslaviei - Șerbia, Macedonia iugoslavă, Muntenegrul și o parte a coastei Dalmației. Wehrmachtul și ustașii au creat o linie fortificata în Srem care a rezistat de-a lungul întregii ierni 1944-1945. Pentru a creștere efectivele partizanilor, Tito a proclamat o amnistie generală pentru toți membrii
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
teritorii și cucerirea orașelor principale și drumuri. Pentru ofensiva generală, mareșalul Josip Broz Tito comandă o armată de aproximativ 800.000 de oameni, organizați în patru armate. În plus, partizanii mai aveau și opt corpuri independente de armată. Împotriva partizanilor iugoslavi lupta „Heeresgruppe E” (Grupul de Armată E) condus de generalul Alexander Löhr. Acest grup de armată era format și șapte corpuri de armată, din care unul de vânători de munte și unul de cazaci. Aceste corpuri erau compuse din 17
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
de cavalerie cazaca. Până pe 20 aprilie, Drapšin au eliberat Lika și litoralul Croației, plus insulele adriatice, si a atins vechea frontieră interbelică iugoslavo-italiană. După ce pe 1 mai au ocupat Rijeka și Istria înfrângându-i pe germani, Armata a 4-a iugoslavă a ocupat orașul Trieste cu doar o zi mai înainte de sosirea Aliaților occidentali. Armata a 2-a iugoslavă comandata de Koča Popović a treversat râul Bosna pe 5 aprilie, a cucerit Doboj și a ajuns la râul Una. Pe 8
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
ajuns la râul Una. Pe 8 august, armata a 2-a iugoslavă și elemente ale armatei întâia au cucerit Zagrebul. Pe 6 aprilie, trei corpuri de partizani au eliberat Sarajevo de sub stăpânirea germanilor. Pe 12 aprilie, armata a 3-a iugoslavă de sub comanda lui Kosta Nađ a treversat râul Drava. Această armata s-a abătur spre Podravina, au ajuns la nord de Zagreb și a la vechea granița austriacă, pe care a traversat-o în sectorul Dravograd. Aramata a 3-a
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
la vechea granița austriacă, pe care a traversat-o în sectorul Dravograd. Aramata a 3-a închis încercuirea forțelor inamice, cănd formațiunile sale motorizate au făcut joncțiunea cu detașamentele Armatei a 4-a în Carinthia. Pe 12 aprilie, armata întâia iugoslavă a spart frontul german în Srem. Până pe 22 aprilie, armata întâia iugoslavă a distrus liniile fortificate inamice și a înaintat spre Zagreb. După eliberarea Zagrebului alături de armată a 2-a iugoslavă, ambele armate au continuat înaintarea în Slovenia. Pe 2
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
Aramata a 3-a închis încercuirea forțelor inamice, cănd formațiunile sale motorizate au făcut joncțiunea cu detașamentele Armatei a 4-a în Carinthia. Pe 12 aprilie, armata întâia iugoslavă a spart frontul german în Srem. Până pe 22 aprilie, armata întâia iugoslavă a distrus liniile fortificate inamice și a înaintat spre Zagreb. După eliberarea Zagrebului alături de armată a 2-a iugoslavă, ambele armate au continuat înaintarea în Slovenia. Pe 2 mai, Berlinul, capitala Germaniei a fost cucerita. Pe 7 mai 1945, germanii
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
mai, orașele Maribor și Ljubljana au fost ocupate de partizani, iar generalul Alexander Löhr, comandantul „Grupului de armată E” a fost silit să semneze în aceeași zi capitularea forțelor de sub comanda lui la Topolšica, lângă Velenje, Slovenia. Lupta împotriva partizanilor iugoslavi a fost continuată numai de forțele colaboraționiste. În prima jumătate a lunii mai, partizanii iugosalavi au continuat să întâmpine rezistență din partea ustașilor, domobrancilor și a altor forțe colaboraționiste din Croația și Slovenia. Bătălia de la Poljana, ultima lupta a celui de-
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
a altor forțe colaboraționiste din Croația și Slovenia. Bătălia de la Poljana, ultima lupta a celui de-al doilea război mondial, s-a dat în zilele de 14 - 15 mai 1945, lângă Prevalje, Slovenia. Această luptă a fost purtată de partizanii iugoslavi împotriva unui grupări masive și eterogene de pește 30.000 de oameni - germani, ustași și colaboraționiști sloveni - care încercau să se retragă în Austria. La începutul lunii mai 1945, resturile Gărzii de Stat Sârbe, Corpului Voluntarilor Sârbi, Gărzii Teritoriale Croate
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
aceluiași corp s-au predat britanicilor la Unterbergen pe râul Drava. Pe 11 și 12 mai, trupele britanice din Klagenfurt, Austria, au fost hartuite de forțele partizanilor, ale căror rânduri se îngroșau treptat. La Belgrad, ambasadorul britanic pe langă guvernul iugoslav de coaliție i-a înmânat lui Tito o notă prin care îi cerea retragerea trupelor iugoslave din Austria. Pe 15 mai, Tito a plasat forțele partizanilor din Austria sub controlul Aliaților. Câteva zile mai târziu, Tito a fost de acord
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
trupele britanice din Klagenfurt, Austria, au fost hartuite de forțele partizanilor, ale căror rânduri se îngroșau treptat. La Belgrad, ambasadorul britanic pe langă guvernul iugoslav de coaliție i-a înmânat lui Tito o notă prin care îi cerea retragerea trupelor iugoslave din Austria. Pe 15 mai, Tito a plasat forțele partizanilor din Austria sub controlul Aliaților. Câteva zile mai târziu, Tito a fost de acord să-și retragă trupele din Austria. Pe 20 mai, iugoslavii au început să se retragă trupele
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
iugoslavii au început să se retragă trupele. În jurul datei de 1 iunie, cei mai mulți dintre membrii Gărzii statului sârb, Corpului voluntarilor sârbi, Gărzii teritoriale croate, ustașilor, corpului al 15-lea cazac, care se predaseră britanicilor, au fost trecuți în custodia guvernului iugoslav printr-o acțiune care este denumită de unele surse că Operațiunea Keelhaul. Partizanii au trecut la represalii de masă împotriva foștilor lor inamici, acum prizonieri de război (Vezi și: Masacrul de la Bleiburg). Pe 8 iunie, Statele Unite, Regatul Unit și Iugoslavia
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
8 martie 1945, la Belgrad s-a format o coaliție de guvernare, cu Tito premier și Ivan Šubašić ministru de externe. Regele Petru al II-lea a fost de acord să aștepte în exil rezultatul unui referendum în timpul căruia populația iugoslavă să se pronunțe asupra viitorului monarhiei. Pe 29 noiembrie, Adunarea Constituanta Iugoslavă l-a detronat pe rege în conformitate cu rezultatele referendumului. În aceeași zi a fost, în timpul primei ședințe a noului parlament a fost proclamata Republică Populară Federală Iugoslavia. Josip Broz
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
următoare,Mihailović, și alți nouă foști lideri cetnici, a fost executat la Lisičiji Potok, la aproximativ 200 m de fostul palat regal și îngropat într-un mormânt nemarcat din aceeași zonă. Această execuție a încheiat practic războiul civil dintre facțiunile iugoslave. Estimările oficiale postbelice ale victimelor din Iugoslavia în timpul celui de-al doilea război mondial au indicat o cifră de 1.700.000. Totuși, această cifră a fost considerată mai tarziu exagerată în mod deliberat pentru a creste reparațiile de război
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
fost confirmat de profesorul Vladeta Vučković, autorul documentului oficial din 1946. Vučković a admis că a calcultat piederile "demografice" de 1.700.000 oameni, incluzând numărul celor care au pierit de foame sau boli, cifra aceasta fiind adoptată de delegația iugoslavă la conferința de pace de la Paris. Calculele lui Žerjavić și Kočović privesc doar pe cei căzuți în timpul luptelor războiului mondial și aceasta din urmă rezultat a fost acceptat de autoritățile americane. Și alte surse au confirmat aceste cifre. Astfel, istoricii
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
Paris. Calculele lui Žerjavić și Kočović privesc doar pe cei căzuți în timpul luptelor războiului mondial și aceasta din urmă rezultat a fost acceptat de autoritățile americane. Și alte surse au confirmat aceste cifre. Astfel, istoricii au afirmat că cifrele recensământului iugoslav din 1948 au fost ținute secrete, dar rezultatele lui duceau la concluzia că 1.000.000 de morti ar reprezenta o cifră realistă. Un studiu american din 1954 a calculat un total de 1.067.000 de morți. După moartea
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
târziu în același an, la una dintre conferințele Academiei Sârbe s-a ajuns la concluzia că o cifră de 1.100.000 de morti este corectă. În 1989, istoricul croat Vladimir Zerjavic, cu ajutorul comunității evreiești din Zagreb, a calculat pierderile iugoslave la aproximativ 1.027.000 de persoane. Astfel, o cifră de un milion de morti iugoslavi poate fi acceptată fără probleme."
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
celui de-al doilea război mondial, în 1941, și regiunea Metohia a fost introdusă în Albania controlată de italieni. După tratatul dintre Italia și Aliați, germanii au avut control direct asupra regiunii. După numeroase revolte ale sârbilor cetnici și partizanilor iugoslavi, Metohia a fost eliberată și a devenit o parte din Provincia Autonomă Kosovo și Metohia a Șerbiei - ca parte din Federația Iugoslaviei Democratice. La 17 februarie 2008, Kosovo, și-a declarat independența față de Șerbia. Cu toate acestea, Șerbia consideră că
Metohia () [Corola-website/Science/314899_a_316228]
-
de constituțiile R.S.F. Iugoslavia și R.S. Șerbia, cănd P.S.A. Kosovo a adopat propria constituție. Provincia Kosovo a obținut pentru politicienii săi cele mai înalte funcții, mai ales președinția și conducerea guvernului, si a câștigat un loc în președinția federației iugoslave (inclusiv puterea de a vota împotriva la nivel federal), care este echivalata cu statele din R. S. Șerbia. Albanezii au cerut recunoaștere provinciei Kosovo că republica separată de Șerbia în cadrul federației (minoritatea extremă cerând un Kosovo independent), iar după moartea
Provincia Socialistă Autonomă Kosovo () [Corola-website/Science/314946_a_316275]
-
cererile au fost reînnoite. În martie 1981 studenți albanezi au protestat, cerând independența provinciei. Ulterior, situația s-a escaladat rapid cu violente extreme în întreaga provincie, în 6 mari orașe din Kosovo, si a inclus peste 20000 albanezi disidenți. Autoritățile iugoslave au urmărit cu asprime și inclusiv tensiunile civile. Exodul nealbanezilor a sporit, iar tensiunile dintre albanezi și nealbanezi au sporit, prin atacuri violente în special împotriva autorităților iugoslave. Slobodan Milosevici a devenit liderul sârbilor comuniști în 1986, si apoi a
Provincia Socialistă Autonomă Kosovo () [Corola-website/Science/314946_a_316275]
-
mari orașe din Kosovo, si a inclus peste 20000 albanezi disidenți. Autoritățile iugoslave au urmărit cu asprime și inclusiv tensiunile civile. Exodul nealbanezilor a sporit, iar tensiunile dintre albanezi și nealbanezi au sporit, prin atacuri violente în special împotriva autorităților iugoslave. Slobodan Milosevici a devenit liderul sârbilor comuniști în 1986, si apoi a preluat controlul asupra provinciilor Kosovo și Voivodina. Acest lucru poate fi observat mai ales în 1987 prin ruptură din Kosovo, care a dus la imposibilitatea de pace dintre
Provincia Socialistă Autonomă Kosovo () [Corola-website/Science/314946_a_316275]
-
polie) din luptele împotriva otomanilor. Discursul de la Gazimestan, care a marcat începutul său politic, a reprezentat o parte importantă a evenimentelor care au contribuit la continuarea crizei din Kosovo. Mișcarea naționalistă sârbă a reprezentat de asemenea un factor pentru Războaiele iugoslave. În 1989, Milosevici a anulat autonomia provinciei Kosovo, întorcându-o la statutul din 1971 de Provincia Autonomă Kosovo și Metohia. Parlamentul din Kosovo a ratificat decizia la 28 septembrie 1990. În 2008 Kosovo a declarat independența față de Șerbia. La 10
Provincia Socialistă Autonomă Kosovo () [Corola-website/Science/314946_a_316275]
-
precum trădătorii, fiind deportați în regiuni îndepărtate ale țării, interzicânduli-se anumite drepturi. Soarta cea mai grea au avut-o cazacii care au făcut parte din Corpul al XV-lea SS de cavalerie cazacă din cadrul Waffen-SS, rudele lor, ca și ustașii iugoslavi, care au fost repatriați din regiunile de ocupație americană și britanică din Germania și Austria în URSS, respectiv în Iugoslavia (Slovenia). Uneori, persoanele repatriate au fost executate sumar imediat după ce autoritățile militare predaseră aceste persoane celor sovietice, precum a fost
Operațiunea Keelhaul () [Corola-website/Science/318461_a_319790]