2,632 matches
-
variații permanente. Hermann Paul și Alexandru Philippide au introdus în teoria lor despre limba comună, uz și vorbire ocazională și perspectiva schimbării, care la Coșeriu nu este avută în vedere, fiindcă analiza vizează la el planul sincronic și fiindcă acest lingvist stabilește în mod distinct ce aparține planului diacroniei și ce aparține planului sincroniei. Baza comună a teoriilor dezvoltate de Philippide și de Coșeriu se află însă în gîndirea lui Hermann Paul, ceea ce determină la acești doi lingviști români o accentuată
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și fiindcă acest lingvist stabilește în mod distinct ce aparține planului diacroniei și ce aparține planului sincroniei. Baza comună a teoriilor dezvoltate de Philippide și de Coșeriu se află însă în gîndirea lui Hermann Paul, ceea ce determină la acești doi lingviști români o accentuată corespondență de idei, în legătură cu această problemă. De altfel, de la concepția aceluiași neogramatic german a pornit și danezul Louis H j e l m s l e v, a cărui teorie se plasează cronologic între cea a lui
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
este obișnuință în uz, în cazul folosirii limbii, fără a da naștere la neînțelegere, iar în interiorul normei există o zonă mai redusă în care elementele izolate sînt stabilizate prin relații mutuale, reprezentînd sistemul, un al treilea nivel de abstractizare. Ulterior, lingvistul danez a reluat problemele, menținînd, cu unele modificări terminologice, conceperea tripartită a limbii: 1) ca formă pură sau ca schemă, definită independent de realizarea ei socială și de manifestarea ei materială, 2) ca formă materială sau ca normă, definită printr-
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
este cea care condiționează identitatea unei limbi, ea este de aseme-nea la baza diferențierii dintre limbi 36. Teoria dezvoltată de Louis Hjelmslev este mai complexă decît cele susținute de Philippide și de Coșeriu, deși se apropie uneori de acestea. După lingvistul danez, limba se prezintă ca o structură ce asigură caracterul ei de sistem și permite selecția operată de normă, aflată în relație cu uzul (sprogbrug, Sprachgebrauch) ce se prezintă într-o formă socializată prin uzul colectiv, dar se manifestă în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ci un ansamblu de "modalități de a face", un sistem de producere care, în fiecare moment, se prezintă numai în parte ca ceva realizat istoricește, fiindcă limba este în primul rînd o tehnică de creare de fapte noi40. Deși acest lingvist admite că limba se prezintă "în parte" și ca ceva realizat istoricește, o asemenea teorie menține încă o pronunțată tentă antipo-zitivă, încît trebuie considerată ca avînd valabilitate relativă, fiindcă dacă într-adevăr învățarea unei limbi înseamnă deprinderea unui mod de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
se observă totuși primatul subiectivității și neglijarea (uneori totală a) caracterului obiectiv al limbii, ca și cum ea nu s-ar putea analiza și sub aspecte care să nu privească intuiția și expresia. O corectură în acest sens a fost făcută de lingvistul Eugen Coșeriu, care merge însă, în mare parte, pe linia unei tradiții apropiate. Potrivit lui C o ș e r i u, o limbă care s-a dezvoltat în istorie, cu o sumă de tradiții proprii, și care este recunoscută ca
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
primul rînd cele care privesc relațiile semnului lingvistic și ale semnificației lui cu imaginea, cu reprezentarea și cu intuiția (în perspectiva atribuită de el). Pe baza relației nemijlocite dintre gîndire și limbă, relație recunoscută atît de filozofi, cît și de lingviști, Ferdinand de S a u s s u r e consideră semnul lingvistic (cuvîntul) ca fiind o entitate psihică cu două laturi: un concept și o imagine acustică sau dintr-un semnificat și un semnificant 57. Prin urmare, semnificatul ar
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
imagini total distincte pentru același tip de obiecte, unul ca element de operare pentru rațiune și altul ca element al limbii și al vorbirii. În tentativa de a realiza un model al modului cum devine fenomen lingvistic cunoașterea despre realitate, lingvistul Peter S c h i f k o60 nu are totuși în vedere conceptul (sau noțiunea), deoarece pe traseul de la realitate la semnificant, este imaginat un domeniu extralingvistic cu trei paliere de existență care nu-l vizează: clasele de denotate
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
textul, întrucît "tot ceea ce se spune este un text sau un fragment de text; chiar o frază singură poate reprezenta un text complet"70. Oricare ar fi extensiunea sau structura rezultatului vorbirii, el este cuprins, prin urmare, potrivit concepției acestui lingvist, în noțiunea de "text", fie că acesta este în formă orală (discurs), fie că este în formă scrisă (text propriu-zis)71. În această perspectivă, enunțul poate fi considerat o secvență a textului, corespunzătoare unei comunicări restrînse la o singură informație
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în știința actuală orice enunț superior frazei, considerat din perspectiva regulilor de înlănțuire a elementelor în frază. De aceea, perspectiva analizei discursului depășește optica prin care fraza este privită ca unitatea lingvistică de sine stătătoare cea mai extinsă. La unii lingviști (precum Gustave Guillaume) discursul este conceput ca avînd un rol analog vorbirii din concepția lui Saussure. Totuși, se poate preciza că, dacă vorbirea este activitatea de folosire a limbii, discursul este realizarea individuală acestei activități, iar textul este finalizarea și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
comunicarea sau funcția comunicativă, considerată deseori ca fiind funcția esențială a limbii. Prin funcția expresivă, locutorul transmite nu numai informații, ci și sentimente și atitudini, iar prin funcția metalingvistică se asigură explicarea și corelarea elementelor limbii cu propriile ei mijloace. Lingvistul Roman J a k o b s o n a descris funcțiile limbii avînd în vedere realitățile necesare comunicării lingvistice: existența unui destinator, a unui destinatar, a unui context în care se emite mesajul, a unui cod, a unui contact
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
avînd în vedere realitățile necesare comunicării lingvistice: existența unui destinator, a unui destinatar, a unui context în care se emite mesajul, a unui cod, a unui contact (canal fizic și conexiune psihologică între destinator și destinatar)94. Ca atare, acest lingvist a identificat șase funcții ale limbii: referențială, emotivă, conativă, fatică, metalingvistică și poetică; prin urmare a dublat numărul funcțiilor pe care le stabilise anterior Karl B ü h l e r (emotivă, conativă și referențială), prin conceperea unui model triunghiular
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cercetările ulterioare sau au fost parțial modificate, este posibil ca alte curente lingvistice să propună alte asemenea funcții. În acest sens se poate aminti și opinia sociologului român Traian H e r s e n i, care analizează opinia acestui lingvist și menționează că limba are de fapt și alte funcții 95, pentru a stabili apoi că, în viziunea sa, ar trebui avute în vedere în primul rînd patru funcții ale limbii: funcția comunicativă, care înlesnește contactele și legăturile dintre oameni
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cu arta, căci arta înseamnă expresie, și, de aceea, între intuiția omului obișnuit și cea a artistului nu sînt decît deosebiri cantitative, empirice, pe care estetica nu le cercetează, fiindcă ea este o știință a calităților. După Croce, numai puțini lingviști s-au putut apropia de adevăr și anume numai aceia care au văzut în limbă o creație spirituală, dar au greșit și ei atunci cînd au susținut că limba s-a dezvoltat prin asociație, prin analogie. De aceea, nu este
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
este însă și Eugen C o ș e r i u122, deși concepția sa a beneficiat și de realizările altor curente științifice și filozofice, inclusiv de realizările pozitivismului, reprezentat pe terenul lingvisticii de Școala neogramatică, deși, asemeni lui Croce, acest lingvist își exprimă explicit nonaderența la temeiul științific pozitivist 123. Nici hegelianismul nu este însă receptat întotdeauna în forma lui originară, acest lingvist urmînd uneori calea deschisă de neohegelienii italienei. Pornind de la sugestiile oferite de opera lui A r i s
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și filozofice, inclusiv de realizările pozitivismului, reprezentat pe terenul lingvisticii de Școala neogramatică, deși, asemeni lui Croce, acest lingvist își exprimă explicit nonaderența la temeiul științific pozitivist 123. Nici hegelianismul nu este însă receptat întotdeauna în forma lui originară, acest lingvist urmînd uneori calea deschisă de neohegelienii italienei. Pornind de la sugestiile oferite de opera lui A r i s t o t e l, Coșeriu precizează că limbajul este anterior distincției dintre existență și inexistență sau dintre adevăr și neade-văr124, fiindcă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
se depărtează de ea atunci cînd devine cunoaștere conceptuală, în știință, în filozofie etc.131 Ca atare, în literatură (în folosirea artistică a limbii) se creează o realitate, în vreme ce în cazul celorlalte folosiri ale limbii se vorbește despre realitate. Acest lingvist stabilește că istoria filozofiei relevă două probleme de bază în legătură cu limba: 1) raportul dintre limbaj și esența lucrurilor și 2) problema intersubiectivității limbajului 132. Ca realitate autonomă, independentă de alte realități specifice umanului, limba realizează comunicarea despre ceva și comunicarea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
să aibă ca obiect pe fiecare dintre aceste două aspecte ale limbii, așa cum se face distincția între o lingvistică diacronică și una sincronică, fără ca aceasta să însemne un impediment în asigurarea unității științei limbii. Istoria lingvisticii certifică valabilitatea opiniei acestui lingvist, chiar dacă fenomenul nu este decît foarte rar observat și adus în discuție. De obicei, se crede că despre o știință a limbii, deci despre lingvistică, se poate vorbi abia începînd cu primele decenii ale secolului al XIX-lea, cînd o
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
lor, acestea sînt următoarele: dimensiunea ontică, dimensiunea gnoseologică, dimensiunea cultural-istorică și dimensiunea lingvistică (și etimologică). Ca atare, un stil funcțional se definește mai întîi printr-o latură ontică, care vizează segmentul de aplicare din lumea obiectivă. În relația cu lumea, lingviștii menționează deseori triada om limbă lume, în ideea că limba mijlocește legătura omului cu lumea. Perspectiva nu este însă optimă, fiindcă limba este omul însuși și ea nu se raportează la realitate direct, ci prin intermediul gîndirii, încît ea exprimă lumea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
care a orientat cercetarea limbii spre aspectele structurale și funcționale, faptul că există schimbări lingvistice este nu numai un lucru de la sine înțeles, ci și un fenomen care vine deseori în atenție. De aceea, lingvistica diacronică este concepută de acest lingvist ca un studiu aproape exclusiv al schimbărilor în limbă 161. În general, schimbarea este o modificare, o transformare sau o prefacere, parțială sau totală, a unei entități, ceea ce presupune că ea întrunește mai multe grade de manifestare, fiindcă poate avea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ori pot produce restructurări în alt compartiment al limbii prin dereglarea unui mod de structurare (precum erodarea terminațiilor latinești în perioada tîrzie care a dus la dezorganizarea sistemului desinențial și a favorizat o serie de modificări la nivel morfologic). Mulți lingviști din prima jumătate a secolului al XIX-lea credeau că, de la faza primitivă și pînă la civilizațiile antice, evoluția limbilor s-a făcut în direcția constituirii flexiunii, iar simplificarea sau reducerea ei reprezintă un semn de degradare. Ca atare, superioritatea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
că pierderea formelor flexionare este compensată de un progres în sintaxă și în stilistică (deși, ca adept al naturalismului, el ajunge în final tot la concluzia despre decăderea limbii în epoca modernă). În primele decenii ale secolului al XX-lea, lingvistul danez Otto J e s p e r s e n a stabilit însă că progresul în limbă se poate determina în mod obiectiv, prin evaluarea posibilităților ei de expresie și de comunicare 167. De aceea, potrivit concepției sale, o
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
condițiile sociale, fără ca acest lucru să implice întotdeauna și anumite probleme, care apar însă cînd sînt alterate sau modificate anumite relații dintre vorbitori și limbă, ca în cazul contactelor dintre generații diferite sau al interpretării operelor literare vechi 171. Acest lingvist constată că identitatea codului, în momente diferite și la diferiți indivizi nu este o condiție absolută pen-tru comunicarea lingvistică și, de aceea, schimbarea lingvistică, ce poate fi apreciată ca o mutație, nu este în măsură să înlăture posibilitatea comunicării dacă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
înscria, prin fundamentul filozofic și prin metodologie, în ambianța creată de pozitivismul ce urmărea apropierea de realitatea cercetată și adecvarea la ea prin găsirea unor mijloace eficiente de investigare. Ca atare, în activitatea de cunoaștere și de explicare a fenomenelor, lingviștii și-au construit o sumă de concepte specifice și au realizat metode de cercetare proprii domeniului cercetat. Uneori, concepte sau sisteme de concepte operante în cercetarea lingvistică au primit utilitate științifică extinsă, devenind uzuale pentru întreaga gamă a științelor umane
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
din aceste reflectări, alcătuiesc spiritualul sau spiritualitatea care constituie partea spirituală a culturii. Necesitatea acceptării unei noțiuni de rang categorial în explicarea faptelor de limbă prin factori psihologici și cognitivi nu poate fi pusă la îndoială și, în acest sens, lingvistul John L y o n s considera posibilă emendarea structuralismului de tip saussurean prin admiterea unei determinări culturale, care-l face pe individ să vadă lumea în virtutea orientării imprimate de specificul grupului din care face parte, specific care este integrat
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]