20,801 matches
-
Nu-ți mai văd fața. Nu-ți mai văd fața! Asta Îl Îngrozea mai mult decât orice, acel Johan fără chip, mai mult decât Îl Înspăimântau marea și vietățile primejdioase care stăteau la pândă În noroi. Johan nu s-a mișcat din loc. — Nu te mai uita la mine, Adam! Pleacă! Te rog. Adam nu voia nici să plângă, nici să-l tulbure mai tare pe Johan, dar ochii Îi erau Împăienjeniți de lacrimi. A Încetat să se mai străduie să
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
adâncă și mai tăcută. Ar fi vrut ca locul acela să nu aibă trecut. Ar fi vrut ca noaptea din ajun să nu fi fost decât un vis, iar luna dinainte nici să nu fi existat. El trebuia să se miște. Câtă vreme nu se oprea, nu i se putea Întâmpla nimic. Ploua. Uneori putea să-și imagineze marea. Străbătea În viteză orașul tăcut. Mulțumiri Îi sunt profund Îndatorat lui Nicholas Pearson, cel mai sensibil și mai Înțelept editor pe care
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
trebuia, se oprea să prindă următoarea frază, unele litere scoteau zgomote, ca de clopoței dar, de cele mai multe ori, nici nu se oprea, auzea printre răpăielile literelor ce i se dicta, auzea fără greș, sprâncenele îi erau destinse, buzele i se mișcau doar când greșea vreo literă și se întorcea asupra ei, cu sunet de zurgălăi, s-o corecteze. În clipa aceea, își înfigea dinții în buza de jos, groasă, cărnoasă, roșie. Era un gest reflex, o mai văzuse procedând la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Părul blonziu ce-i încadra capul mare, rotund, sta împrăștiat ca o coamă de leu. Poftește, o invită el, cu un gest larg, privind-o ca într-un fel de extaz. Uite ce superbă e, Nik, cu câtă grație se mișcă, exclamă Nina, încadrând-o pe musafiră, când dintr-o parte, când din alta. Nu, dă-mi voie, Nik, să fac eu prezentările. Pe un colț al canapelei ședea un bărbat în apropierea vârstei de patruzeci de ani. Avea părul ondulat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dar nu-l întreba nimeni dacă mâncase sau ba, cum să nu te faci praf după un pahar în asemenea condiții? Uneori, așa cum stătea prostit pe un scaun în mijlocul bucătăriei, se apleca să-i maseze fruntea, spunea repede, fără să miște buzele și o rugăciune, pielea ei mirosea îmbietor, ca o cratiță cu mâncare abia stată din fiert. Cum ședea aplecată spre el, valuri de căldură năvăleau dintre sânii ei uriași. Dimineața se trezea oarecum refăcut, de obicei se abținea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Fantastic, domnule. Am uitat cu totul de antrenament. Se bătu peste frunte, nu reușea să intre in rol. Se smulse de pe canapea propulsat de niște arcuri invizibile. Vă salut! Privi nedumerit la cele trei statuete din încăpere. Nici una nu se mișca. Lenoasă, trosnindu-și încheieturile, Nina abandonă almanahul și, coborând de pe canapea, își târși papucii în urma musafirului. Pa, scumpete, îi spuse înainte de-a răsuci butonul yalei. Alexe își aprinse cu poftă o țigară. Slobozi primele fumuri cu nesaț, săltând capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
am plâns fără să scot un suspin, așa-mi curgeau lacrimile, așa-mi curgeau! Și împielițatul acela bătrân hârâia la ușă cu unghiile, ca un motan, da, nu m-am dus, domnișoară, putea să hârâie până la ziuă, nu m-am mișcat de lângă fata mea. Ce, tu vii cu țuica în nas de pe unde vii și eu să-ți stau așa, alei! O conduse pe Carmina până la ușa biroului. Nu era prima oară când femeia îi povestea cu lux de amănunte secvențe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
luat cuțitul de tăiat pâine și am strecurat lama metalică între paginile cărții. În timp ce povestea, Nina avea figura toată transfigurată, pleoapele roșiatice plecate, buzele foarte voluntare, glasul voalat, gesticula cu mâinile ei cu degete subțiri, cu unghiile tăiate din carne, mișcându-se foarte sugestiv, un dans extrem de bine executat. Am deschis cartea, continuă și respiră greu ca după un urcuș și am citit cu glas tare, pentru mine: și atunci și-a săltat fruntea dincolo de spuma valurilor, s-a înălțat longelină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
birouri. Se apropie de Emilia, era o femeie roșcovană cumplit de cochetă, îmbrăcată luxos, cu mult aur, cu păr lung, ondulat natural, revărsat pe spate, foarte sigură pe ea și conștientă de puterea ei de seducție. Se ridică de la birou, mișcând din șolduri, se auzea clar, pronunțat, fâșâitul ciorapilor de mătase atunci când genunchii se atingeau unul de celălalt era foarte excitant, intim, toate femeile poartă ciorapi de mătase dar la niciuna nu foșneau așa. Când puse mâna să deschidă fișetul, inelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
igienică, un prosop transformat în spălător, saci burdușiți din plastic plini cu fel de fel de obiecte. Facem curățenie, o lămuri Alexe, care, vitregit de biroul său imens, unde altă dată se instala și domina încăperea, argumenta, dădea verdicte...se mișca dezordonat de ici acolo cu câte un obiect în mână neștiind ce să facă, unde să-l așeze. Nu prea-și găsea locul în mijlocul dezordinii generale care-i înghițise biroul. În cameră erau musculițe, mirosea a cartofi prăjiți, apa curgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
e să nimicești un suflet, o ființă, un copil ca Elena. Mai reuși s-o găsească pe Elena o singură dată, la nuntă, atunci când pășea încântată în rochia lungă din voal. Avea un fel atât de firesc de a se mișca, parcă toată viața fusese mireasă, era veselă, radioasă, frumoasă! Părul ei minunat îi încadra fața ca o flacără. Carmina și-o reaminti în cămașă lungă de noapte din finet alb, maimuțărindu-se în fața oglinzii, cu tălpile goale pe covorul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu vase, ceștile desperecheate întoarse cu fața în jos pe farfurioară. Ba o să mă duc, spuse, o să mă duc până se termină de cules via. O să mă duc. Tatăl își tampona buzele cu șervețelul. Ridică privirea către fereastră. Caisul își mișca ușurel crengile. Dar el nu la crengile caisului se uita. La miopia lui avansată, fereastra se transformase într-o dâră luminoasă, fără contururi precise. Culesul era pe sfârșite. Pe la prânz, o oră, două, soarele tot mai reușea să dogorească, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
undiței deși acest lucru îi producea la început repulsie. Carmina și-l imagină acasă, sub cupola mare a veiozei, migălind la cine știe ce aparat, cu penseta în mână, foarte concentrat, înconjurat de fel de fel de piese, de truse cu scule, mișcându-se cu precizie și pricepere. În spate cele trei fete ale lui fac un adevărat vacarm în timp ce urmăresc un serial la televizor. Soția lui, o femeie ciolănoasă, cu pomeții prea mari și omoplații puțin curbați, ascunzând ca într-un căuș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să-i dezlege șarada. Toate gândurile ținute acolo, sub cupola luminoasă îl oboseau pe Marcu. Încercă să le stingă, să uite. Își aminti că în timpul nopții căzuse sticla de șampon de pe pervazul ferestrei din baie fără ca cineva s-o fi mișcat din loc. Să fi fost cutremur? El auzise zgomot în baie, era noapte și cum știa că toți ai casei sunt în pat, a crezut că zgomotul venea de la vecini. Abia dimineață când intră în baie să se bărbierească văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ceva îți este neclar. Tăcu privind-o acuzator, cu buzele țuguiate. Ea se simțea ca un elev surprins nepregătit de profesor. Un vid îngrozitor îi stăpânea mintea. Nimeni nu-i sărea în ajutor, privea țintă către ciucurii draperiei care se mișcau ușor. Poate bătea vântul. Nu se poate, se auzi, ea singură mirată de curajul vorbelor sale, rostite cu disperarea omului aflat la capătul răbdării, nu se poate să fim cu toții o apă și-un pământ. Nu-i drept, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
a acceptat fără rezerve toate accesoriile, deloc simple ale acelei mode, ba chiar a început să facă singură pulovere, pentru băiat, pentru fată, ba chiar și pentru ea. Găsea că este o activitate cu adevărat relaxantă, în timp ce andrelele i se mișcau între degete, mintea ei avea o libertate nemaipomenită de acțiune și de multe ori găsea rezolvări cu adevărat neobișnuite la multe din cazurile ce-o frământau în acel moment. Camera ei arăta ca un atelier devastat de furtună, petice de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vârtej întunecă imaginea. Sidonia își întoarse încet capul de la fereastră, își așeză palmele pe genunchii ușor depărtați, așa cum stătea aplecată prin decolteul rochiei largi i se vedeau sânii mici, atârnând. Numai de-ar fi, Dumnezeule, rosti într-un târziu, abia mișcând buzele. Când am fost acolo la ea am avut impresia că totul nu-i decât o poză. EA traversând miriștea cu pălăria albă pe cap, pe urmă EA în bucătăria largă, umbroasă, plină de coșuri de fructe ornate ca pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de praf înecăcios, cenușiu, răspândind miros de șoarece. Dar, spre uimirea ei, ridurile arcuite de fruntea Sidoniei dispăruseră, la fel și cele din jurul ochilor, ea rămase pentru o clipă, momentul psihologic, senină, imperturbabilă, cu degetele împreunate, sprijinind genunchiul ce se mișca ușor antrenând în balans tot corpul. Păi, Ovidiu, știi că a terminat postliceala, e tehnician acum și dând de greu acolo în uzină s-a hotărât, în fine să-mi urmeze sfatul. E student la fără frecvență, muncește, învață, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în fața ei palma, unde ai dispărut de atâta vreme? Pe unde ai tot umblat? Drumurile mi-au fost cam aceleași, serviciu, casă, retur, doar că nu s-au mai încrucișat cu ale tale. El o privi zâmbind placid și se mișcă de pe un picior pe altul. Hai, spune-mi, o întrebă din nou, ironic, ai reușit să descoperi între timp acea lume dispărută demult la care visai? Atlantida? Ai reușit s-o găsești fără noi? Nu, nu, îi răspunse cam fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ce o învăluia din zi în zi tot mai sigur, într-o tandrețe dulce, fără de grijă, aproape maternă, ceea ce-i conferea un plus de siguranță, de încredere, avea convingerea că drumul către Ovidiu se construia de la sine, nu trebuia să miște nici măcar un deget, el mai opunea un soi de rezistență, amuzant plictisită, era prea tânăr pentru însurătoare, se justifica atunci când Sidonia îl lua cu asalt, totuși nu se împotrivea deloc dacă mamă-sa proiecta vreo plimbare cu mașina în afara orașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
la capete, o banchetă ovală, plușată, foarte comodă, ferestre mari sub care se aflau un aragaz electric, unul cu gaz metan, un congelator, dulapuri suspendate prin geamul cărora puteau urmări mai multe servicii de vin și cafea scumpe. Fana se mișca de acolo, acolo cu o dezinvoltură controlată, parcă ocupase de când lumea spațiile acelea. Bănuia că o frapează pe Carmina și gândul parcă îi dădea aripi, le povesti foarte amuzată de micile ei dificultăți de ordin casnic, de grijile pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lui, burdușită, o puse acolo, pe masă, să fie în ochii lui, avea acte în ea, nu glumă, avea și două mere uriașe pe care Monica i le pusese acolo din dragoste pentru dânsul. Fata care servea în local se mișca greoaie de la o masă la alta, abia târându-și papucii, era foarte plăcută atmosfera, i se părea chiar, lui Viorel Angelescu, că aude foșnetul capotului nevestei lui. Mânca încet savurând cu răbdare fiecare înghițitură. Când își aruncă ochii pe fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
definitiv mai era atât de puțin timp de pierdut! Sidonia revenea acasă târziu, se oprea în bucătărie, se așeza pe un scaun rotund, cu pernă, își descheia bareta la pantof și-și privea talpa micuță, subțire ca de copil, o mișca într-o parte sau alta parcă voind s-o dezmorțească. E așa de deprimant, să știi că îmbătrânești, murmura ea și aștepta cu pleoapele plecate, cu mâinile pe genunchi, să fie contrazisă... Într-o seară, tatăl lui Ovidiu, parcă trezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
depui scheletul sub plapumă. Sidonia vorbea aproape neîntrerupt, ca să umple golul, mimica îi era împietrită de oboseala acumulată, nu și-o mai controla, se apleca după cratiță, aducea cartofi, îi spăla cu pântecele sprijinit de chiuvetă, cu spatele la ei, sporovăind, se mișca plină de precizie, tinerește, uneori le arunca peste umăr un zâmbet, știa să plaseze expresii așa, între animozitate și tristețe și contrastul devenea incitant. Uneori ascultând, pierzând firul și găsindu-l din nou, Carmina se gândea că vorbăria Sidoniei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
că fiecare secundă și minut scurse se repezeau la ea, o luau la rost și o batjocoreau și-o goneau de acolo, pleacă, pleacă, pleacă, nu meriți să respiri din aerul nostru, timpul e prețios aici, mai prețios decât aurul, mișcă-te, fă pași, valea! I se părea de-a dreptul caraghios, să găsească atrăgătoare liniștea care altădată ar fi trebuit s-o gonească, s-o insulte avea acum nuanțe plăcute. Cât m-am schimbat, își zise și zâmbi către ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]