2,533 matches
-
în zonă existând o mulțime de ruine dacice, semn că regiunea a fost intens locuită de daci. Baia de Aramă este traversată de paralela 45˚. Tot de Baia de Aramă aparțin și localitățile învecinate: Brebina, Titerlești, Bratilovu, Mărășești, Stănești. Potrivit tradiției locale, vechiul așezământ monahal (inițial a fost mănăstire de călugări) datează încă din jurul anilor 1400, din vremea Sfântului Nicodim de la Tismana, având o biserică de lemn acoperită cu învelitoare de șiță. Un document din 1672 îl menționează pe egumenul mănăstirii pe nume Evghenie de la
Mănăstirea Baia de Aramă () [Corola-website/Science/330146_a_331475]
-
în argint. Consolidarea structurii de zidărie se impune ca primă măsură generală de conservare a acestei mănăstiri - monument istoric, precum și protejarea și restaurarea picturilor murale în interiorul bisericii mănăstirii. După două veacuri de înstrăinare și de absență aproape totală a vieții monahale, maicile de la Mănăstirea Baia de Aramă se străduiesc să ridice prestigiul ei sub raport duhovnicesc, artistic, gospodăresc, încât să se prezinte ca un așezământ monahal cu o viață duhovnicească aleasă, dar și cu un valoros monument de artă medievală, care sa atragă
Mănăstirea Baia de Aramă () [Corola-website/Science/330146_a_331475]
-
picturilor murale în interiorul bisericii mănăstirii. După două veacuri de înstrăinare și de absență aproape totală a vieții monahale, maicile de la Mănăstirea Baia de Aramă se străduiesc să ridice prestigiul ei sub raport duhovnicesc, artistic, gospodăresc, încât să se prezinte ca un așezământ monahal cu o viață duhovnicească aleasă, dar și cu un valoros monument de artă medievală, care sa atragă mulțimi de credincioși și turiști din țară și de peste hotare.
Mănăstirea Baia de Aramă () [Corola-website/Science/330146_a_331475]
-
mănăstirea au fost parțial distruse, apoi transformate în stație de cercetare geologică respectiv cămin studențesc. După prăbușirea regimului comunist din Ungaria, biserica și mănăstirea și-au redobândit funcționalitatea originală, fiind reconstruite și renovate în timp record. A fost reluată viața monahală iar biserica-grotă a redevenit loc de rugăciune și de pelerinaj pentru credincioși. În prezent, datorită cadrului natural, locației ultracentrale din oraș, precum și arhitecturii sale aparte, biserica-grotă este un important reper turistic, ea atrăgând un număr mare de turiști, pentru care
Biserica-Grotă Sfântul Gerard din Budapesta () [Corola-website/Science/330156_a_331485]
-
Partoș. Mănăstirea revine la viață în 1782 când protopopul Jebelului, Ioan Șuboni, ca prinos de recunoștință, lasă unui bun meșter să zugrăvească, chipul sfântului, această icoană păstrându-se până astăzi. În anul 1944, sub îngrijirea Episcopiei Timișoarei, se reia viața monahală, așezându-se aici câteva călugărițe. În timpul regimului comunist, mănăstirea a fost desfințată și înlocuită cu parohia Partoș. Între 1955-1956 se efectuează săpături în interiorul bisericii vechi. Astfel, moaștele Sfântului Iosif cel Nou sunt scoase din mormânt și duse la Catedrala Mitropolitană
Mănăstirea Partoș () [Corola-website/Science/330218_a_331547]
-
de la calea adevărului și confuzi, neștiind să deosebească lucrurile de cele . Așadar, aceștia permiteau existența în viețile lor a lucrurilor impure și dăunătoare, respingându-le pe cele bune și pure. La o extremă se afla brahmanismul ascetic indian și viața monahală creștină. În plus, alte religii erau bazate pe schingiuiri, abstinența de la mâncarea bună și evitarea altor lucruri bune ale vieții pe care Allah le-a oferit umanității. La cealaltă extremă se afla filozofia mazdak a Persiei, care oferea libertate deplină
Halal și haram în islam () [Corola-website/Science/329085_a_330414]
-
început să mărească influența și popularitea budismului în Coreea. De exemplu, în anul 526 călugărul budist Gyeomik din Baekje a călătorit pe mare până în sudul Indiei, pentru a învăța limba sanscrită și pentru a studia textele Vinaya, referitoare la regulile monahale ale budismului. Un alt călugăr, numit Paya, a fost discipolul lui Zhiyi, al patrulea patriarh budist din China și fondatorul școlii budiste chinezești Tiantai. Paya a răspândit ideile școlii Tiantai și ale budismului în general în întreaga Peninsulă Coreeană. Tot
Budismul în Coreea () [Corola-website/Science/329094_a_330423]
-
carta prin care Durad a confirmat privilegiile Republicii Ragusa. Carta a fost datata în 17 septembrie 1445. Potrivit lucrării "„Europäische Stammtafeln: Stammtafeln zur Geschichte der Europäischen Staaten”" (1978) de Detlev Schwennicke, Grgur s-a retras la o mănăstire sub numele monahal „Gherman”. Potrivit lui Fine, Grgur a reapărut în 1458, pretinzând succesiunea tronului vacant de la Rașka pentru el sau fiul său. Manuscrisul Massarelli menționează că Grgur era necăsătorit. Mai tarziu, genealogii au numit-o pe soția sa „Jelisaveta”. Vuk Grgurević, un fiu
Mara Branković () [Corola-website/Science/328758_a_330087]
-
apăra Sfântul Mormânt și capitulul având statutul de "dăruiți", adică laici, dar în slujba religiei. Capitulul este compus din douăzeci de preoți de mir (cler secular) care trăiau în comunitate. Adoptând regulile Sfântului Augustin din 1114, gruparea devine un ordin monahal în toată legea sub numele de cu recunoașterea Papei Pascal al II-lea . Acești "milites sancti Sepulcri", cavaleri nobili care și-au pus viața în slujba religiei , sunt acum sub o dublă dependență, una religioasă față de călugări și alta caritabilă
Ordinul Sfântului Mormânt () [Corola-website/Science/328848_a_330177]
-
și biserica mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi, singurul așezământ al Patriarhiei Moscovei din Paris După terminarea școlii este admis la Sorbona acolo unde absolvește o facultate de Biologie și Medicină (1938). La data de 10 septembrie 1939 primește în taină voturile monahale pe jumătate (rasoforia) ca mai apoi să meargă pe front ca și chirurg militar (1939-1940), după întoarcerea acasă lucrează ca medic în Paris. În timpul ocupației Franței a participat la mișcarea de rezistență franceză, el a fost un medic în subteran
Antonie (Bloom) de Suroj () [Corola-website/Science/334928_a_336257]
-
monahismului ortodox din Țările Române. El a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română pe 5 martie 2003. S-a născut la Poltava, pe atunci în Țaratul Rusiei, la sfârșitul secolului al XVII-lea. A fost atras de tânăr de viața monahală și, potrivit lui Paisie Velicicovschi, „a viețuit din tinerețe cu dumnezeiască râvnă în pustietăți cu mari râvnitori spre viața cea monahicească”. A trăit în sihăstriile din Rusia și Ucraina, ajungând în Țările Române și așezându-se, împreună cu alți călugări, în schitul
Vasile de la Poiana Mărului () [Corola-website/Science/335015_a_336344]
-
Mărului din Munții Buzăului, ce fusese ctitorit de domnul Constantin Mavrocordat într-o pădure de foioase și conifere de la poalele muntelui Ulmușoru (943 m). Acolo a construit o biserică și chilii. A condus schitul în calitate de stareț și a introdus rânduieli monahale isihaste de proveniență athonită - după învățăturile Sf. Vasile cel Mare, Nil de la Sorska, Dimitrie al Rostovului -, punând accent pe ascultare, smerenie și rugăciune. În perioada stăreției sale, Schitul Poiana Mărului a avut influență directă asupra următoarelor așezări monahale din munții
Vasile de la Poiana Mărului () [Corola-website/Science/335015_a_336344]
-
introdus rânduieli monahale isihaste de proveniență athonită - după învățăturile Sf. Vasile cel Mare, Nil de la Sorska, Dimitrie al Rostovului -, punând accent pe ascultare, smerenie și rugăciune. În perioada stăreției sale, Schitul Poiana Mărului a avut influență directă asupra următoarelor așezări monahale din munții Buzăului: Dălhăuți, Bonțești, Trăisteni, Pometul Borșatanului, Rogozu, Cotești și Valea Neagră (toate aflate astăzi în județul Vrancea), precum și Rătești, Ciolanu, Cârnu și Găvanu (în județul Buzău). Reînnoirea vieții monahale de la Poiana Mărului a atras numeroși călugări și credincioși
Vasile de la Poiana Mărului () [Corola-website/Science/335015_a_336344]
-
Poiana Mărului a avut influență directă asupra următoarelor așezări monahale din munții Buzăului: Dălhăuți, Bonțești, Trăisteni, Pometul Borșatanului, Rogozu, Cotești și Valea Neagră (toate aflate astăzi în județul Vrancea), precum și Rătești, Ciolanu, Cârnu și Găvanu (în județul Buzău). Reînnoirea vieții monahale de la Poiana Mărului a atras numeroși călugări și credincioși din ținuturile Buzăului și Vrancei și chiar din alte țări. La sfatul călugărului Ignatii, care i-a povestit de fervoarea isihastă pe care a găsit-o în mănăstirile din Țările Române
Vasile de la Poiana Mărului () [Corola-website/Science/335015_a_336344]
-
sub îngrijirea spirituală a starețului ; starețul a avut o influență formativă importantă asupra vieții spirituale a lui Platon, învățându-l despre rugăciunea inimii. Platon a plecat în vara anului 1746 către Muntele Athos în scopul de a-și desăvârși experiența monahală. În anul 1750, aflat în pelerinaj la Muntele Athos, starețul Vasile l-a tuns în monahism sub numele de Paisie. Starețul Vasile de la Poiana Mărului a murit la 25 aprilie 1767, fără a se cunoaște astăzi locul unde a fost
Vasile de la Poiana Mărului () [Corola-website/Science/335015_a_336344]
-
A realizat o versiune slavonă a scrierii alegorice-religioase spaniole „Desiderie”. Au fost identificate 58 de manuscrise scrise de el. Opera sa a fost tradusă în limba română și copiată în zeci de manuscrise ce au circulat în centrele bisericești și monahale din Țările Române.
Vasile de la Poiana Mărului () [Corola-website/Science/335015_a_336344]
-
Decizia sa nu a fost respectată: aristocrația Navarei a ales regele lor și și-au restabilit independența, iar nobilimea din Aragon l-a urcat pe tron pe Ramiro. Ca rege, el a primit o dispensă papală să abdice de la jurămintele monahale, în scopul de a asigura succesiunea la tron . Regele Ramiro, s-a căsătorit cu Agnes de Aquitania în 1135, iar singurul lor copil a fost Petronilla, care s-a născut în anul următor în Huesca. Căsătoria ei a fost o
Petronilla I a Aragonului () [Corola-website/Science/331476_a_332805]
-
Decizia sa nu a fost respectată: aristocrația Navarei a ales regele lor și și-au restabilit independența, iar nobilimea din Aragon l-a urcat pe tron pe Ramiro. Ca rege, el a primit o dispensă papală să abdice de la jurămintele monahale, în scopul de a asigura succesiunea la tron . Regele Ramiro, s-a căsătorit cu Agnes de Aquitania în 1135, iar singurul lor copil a fost Petronilla, care s-a născut în anul următor în Huesca. Căsătoria ei a fost o
Dinastia Jimenez () [Corola-website/Science/331477_a_332806]
-
suport. Acesta va revoluționa modul în care vor fi comunicate informațiile, fiind mediul predilect și astăzi pentru diseminare rapidă. Odată cu scăderea în importanță a culturii romane, Europa intră într-o perioadă în care bibliotecile se dezvoltă cu precădere pe lângă centrele monahale ale creștinătății. Ca și în perioada antică, necesitatea primară era legată de existența cunoașterii scrise și pentru a împlini cerințele de educație a preoților, în mânăstiri exista un „scriptoria” ca parte funcțională a unei adevărate biblioteci. În anul 529 d.Cr.
Istoria bibliotecilor () [Corola-website/Science/337531_a_338860]
-
fiică a contelui de Auvergne (cronologic, acesta ar fi putut fi Guillaume al V-lea sau Robert al II-lea) în jurul anului 1075. La puțină vreme după aceea, Simon și soția au depus amândoi jurământul religios și au urmat viața monahală. Comitatul său de Valois a fost preluat de soțul surorii sale, contele Herbert al IV-lea de Vermandois, în vreme ce Amiens a trecut în posesia regelui Filip I, iar Vexin a fost împărțit între Filip și Guillaume I, constituindu-se astfel
Simon de Crépy () [Corola-website/Science/328427_a_329756]
-
acolo după ce au fost alungați de franci din Mănăstirea Sânto Stefano din Altino. Călugării benedictini s-au mutat apoi la Abația Sant'Ilario din apropiere de Malcontenta lăsând astfel pe insula un ospiciu pentru frații mai în vârstă. Reînvierea vieții monahale a avut loc în anul 1109 odată cu sosirea călugăritelor benedictine care au rămas acolo până la sfârșitul secolului al XVII-lea. Călugăritele proveneau de la mânăstirile Sfinților Leon și Basso de pe insulă Malamocco, care fuseseră distruse de un cutremur. În 1615, din cauza
San Servolo () [Corola-website/Science/333516_a_334845]
-
procesul de cunoaștere specific este acela al unei iluminări prin intermediul spiritelor sferelor. De altfel se subliniază și faptul că această teosofie ar fi fost marcată în secolul XII de ,începutul unei ample mișcări de organizare a vieții religioase, corespunzătoare ordinelor monahale din creștinismul medieval”, adăugând și că ,Ibn ͑Arabī, exponent al curentul iluminist (͑išrăqī) sau pseudo-empedoclean, neoplatonic și panteist întemeiat de Ibn Masarra și ben-Gabirȍl, a conturat cadrul general al filosofiei speculative sufite” . Suhrawardī, ,acest șiit convinsʼʼ își revendică
Sohrawardi () [Corola-website/Science/331119_a_332448]
-
1985-1989). A intrat ca viețuitor la Mănăstirea Sâmbăta de Sus la 12 iunie 1983, fiind închinoviat la 10 august 1983, tuns rasofor la 18 iulie 1984 și tuns în monahism la 12 noiembrie 1984, primind cu această ultimă ocazie numele monahal de Ilarion. A fost hirotonit ierodiacon (17 noiembrie 1984) și apoi ieromonah (15 august 1987) pe seama Mănăstirii Sâmbăta de Sus de către mitropolitul Antonie Plămădeală, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu. A îndeplinit mai multe sarcini în cadrul mănăstirii: iconom (1984-2000) și duhovnic
Ilarion Urs () [Corola-website/Science/334384_a_335713]
-
locului unde fusesera îngropat Tezaurul Templului. Acest eveniment traumatic a rămas în amintirea populației vreme de mulți ani și până în ziua de astăzi se mai văd urme ale sângelui pe podeaua bisericii în sala unde se refugiaseră călugării. Actualul ansamblu monahal a fost zidit în anul 1038 cu ajutorul unor călugări de pe Muntele Atos, de către Sfântul Prokhori (Prochorus) Georgianul (985 sau 990 - 1066) din familia Shavteli din Șavșeti (azi Șavșat în Turcia).Zidirea mănăstirii era un eveniment ieșit din comun sub stăpânirea
Mănăstirea Sfintei Cruci din Ierusalim () [Corola-website/Science/335057_a_336386]
-
(în , „schitul din văgăună”) este o comunitate monahală idioritmică de la Muntele Athos (Grecia), una din cele mai vechi vetre monastice românești din Sfântul Munte. Este amplasată în partea de nord-est a peninsulei Athos, într-o vale străbătută de râul Morfonou și înconjurată de o pădure de castani. Aici
Schitul Lacu () [Corola-website/Science/335128_a_336457]