4,723 matches
-
nimic altceva în afară de sunetul valurilor ce se loveau de carenă. În lumina dimineții, cu o velă sfâșiată, San Juan Baptista plutea ca o stafie pe marea încă învolburată. Pe vas nu se vedea nici țipenie, iar clopotul era și el mut. Sleiți de puteri, marinarii și mateloții dormeau duși răspândiți pe ici, pe colo. Înainte de prânz, samuraiul își adună puterile rămase și se târî afară din cabina udă în căutarea lui Yozō și a celorlalți trei însoțitori ai săi. Spre deosebire de cabina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
îi atârna o coadă împletită, iar în ochi avea o lucire stranie. Uimit, samuraiul se opri în loc, iar indianul îi șopti repede ceva. Din pricina mulțimii gălăgioase, samuraiul nu înțelese cuvintele sale, așa că omul mai zise o dată: Sunt... japonez. Samuraiul rămase mut de uimire. Într-unul din satele prin care trecuseră pe drumul de la Acapulco la Mexico auzise de existența unui alt japonez, dar nici prin cap nu-i trecuse că avea să-l întâlnească atât de curând și într-un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Luminează-mă! A fost vrerea Ta ca eu să-mi întorc fața de la Japonia? Sau îmi spui să-mi păstrez speranța până la capăt? Atâta... vreau să știu.” În fața mea nu se întinde însă decât tăcerea. În întunericul adânc Dumnezeu rămâne mut. Doar hohotul acela se mai aude când și când. Râsul acela batjocoritor de femeie. Dumnezeu este inima oricărei orânduiri și țelul oricărei istorii. În spatele istoriei omenești, Dumnezeu hotărăște o altă istorie după gândul Său. Acest adevăr îmi este și mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sacrificăm un singur om. Așa a grăit Caiafa. Într-adevăr, pentru arhiereul Caiafa rânduiala și pacea au avut întotdeauna o mare însemnătate. Ca să le apere l-a jertfit pe Domnul Iisus. La cuvintele mele, cardinalul întoarse capul. Vreme îndelungată rămase mut, învăluit în mantaua sa largă și cu mitra roșie pe cap. Simțeam că vorbele mele îndrăznețe îl înfuriaseră pe acest om cu mare trecere la Vatican. Dar nu mai voiam să dau înapoi. Lumea întreagă alerga prea mult după rânduială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Macomber, care stătea singur cu arma Încărcată-n mână pe câmp, unde fugise, În timp ce doi bărbați negri și unul alb Îl priveau cu dispreț, știu atunci că leul este mort. Se apropie de Wilson, a cărui statură părea un reproș mut, și care Îl Întrebă: — Vrei să faci poze? — Nu. Asta fu tot ce-și spuseră până au ajuns la mașină. Atunci Wilson spuse: — Grozav leu. Băieții o să-l jupoaie. Până atunci am putea sta aici, la umbră. Nevastă-sa nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de tânăr cobora la horă-n sat, la vreo sărbătoare mare printre fete și flăcăi, l-a pândit un zmeu prădalnic și răpindu-l dintre oameni, l-a închis în greatemniță, zăbrelită, ferecată. Lumea toată se-ntristase; păsări în pădurea mută își uitaseră ciripitul; murmurul izvoarelor, cântecul fecioarelor, râsetul copiilor se topiră-n jale mare. Nimeni nu ndrăznea să-nfrunte zmeul groaznic și-nrăit. Dar și răbdarea are margini. Un tânăr voinic a pornit să salveze soarele pentru lume și pământ
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
Plouă fără să le scuturi, Ici, risipă de petale, Colo, roi ușor de fluturi(...) .......................................... Cerințe: 1. Memorați versurile. 2. Subliniați expresiile frumoase. 3. Explicați sensul expresiilor scrise cursiv în text. Zăpada, tinerețea mea Eugen Jebeleanu Zăpada, tinerețea mea, copilărie pală, mută, tu, care ești lumină, stea ce piere surâzând tăcută cazi lin pe mâinile aceste și luminează-le mereu, pe tâmple așterne-te și peste sprâncene, pe obrazul meu, pe-ntregul trup așterne-mi, clară, aceste muzicale oști și ocolește-mi
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
De pe nori încet coboară Brațe negre si inerte Împletind sub raza clară Pânze aurii incerte S-au ascuns ca la comandă Păsărele prin tufișuri Și-ntr-o liniște deplina Se cufundă prin frunzișuri Doar privighetoarea tristă Mai dă glas durerii mute Și in liniștea de taină Inima stă s-o asculte Mai târziu in crucea nopții Pacea somnului coboară Și-aș mai adăsta prin iarbă Legănând noaptea de vară
Noapte de var? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83243_a_84568]
-
de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. 7. Cînd a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. 8. El a fost luat prin apăsare și judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese șters de pe pămîntul celor vii și lovit de moarte pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
ai lui Israel: Voi mai strînge și alte popoare la cei strînși acum din el." 9. "Veniți toate fiarele de pe cîmp, veniți de mîncați, toate fiarele din pădure! 10. Toți păzitorii lui sunt orbi, fără pricepere, toți sunt niște cîini muți, care nu pot să latre; aiurează, stau tolăniți, și le place să doarmă. 11. Totuși sunt niște cîini lacomi, care nu se mai satură. Sunt niște păstori care nu pot pricepe nimic, toți își văd de calea lor, fiecare umblă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
îl surprinse și mai mult. Din semiîntuneric fu străpuns de privirea de sticlă a unui leu cu gura roșie căscată și un picior ridicat într-o poziție care se dorea a fi amenințătoare și terifiantă. După câteva clipe de stupoare mută, Filip pufni în râs căci leul împăiat arăta jalnic. Totul îl făcea să fie ridicol: ochii neconvingători de sticlă, gura căscată, limba și gingiile vopsite strident într-un roșu nenatural, piciorul din față ridicat grațios și înțepenit într-o poziție
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
dă gata într-o clipă! îți suge și măduva din oase! își dădeau coate gospodarii, aruncându-și priviri vinovate și hlizindu-se tâmp. Retras într-un colț al podiumului, cu fața complet ascunsă de o pânză de muselină neagră, stătea mut și nemișcat cel prezentat a fi "Minotaurul eghipțian". Fața hidos malformată și-o dezvelea abia înăuntru, în timpul spectacolului, când se prezenta singur. Iou îs zumatse om zumatse bou. Brivitzi: un ochi dze bou un ochi dze om, zumatse limbe cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
se albise și se tocase, ros parcă de molii, pielea chipului îi era ca mâncată de rugină, ochii ciorchini de tăuni și de viespi i se uscaseră, iar dinții îi căzuseră în țărână. Gura îi rămăsese căscată într-un strigăt mut, a cărui frecvență era percepută numai de bufnițe și de lilieci care se izbeau de case și copaci, fiindu-le dereglat simțul de orientare în spațiu. Din timp în timp, câte un poteraș, care pierdea la sorți trăgând paiul cel
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
te împotrivești unui cataclism. Le ținea câteva zile la dânsul, apoi le da drumul. Cine le cunoștea mai dinainte nu le mai recunoștea. Trupurile lor palpitând de tinerețe, sânii puternici, coapsele vânjoase, râsul sănătos, toate dispăreau. Ca niște umbre împovărate, mute, gălbui, își vedeau de treabă, parcă boierul le-ar fi stors în câteva clipe toată pofta de viață. Le furase fără milă și tinerețea, și frumusețea, și sănătatea. Pandele, în schimb, neistovit, apărea imediat pe calul vânjos ca un taur
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
la toate valorile pe care le implică. O dată așezați în perspectiva omului religios aparținând societăților arhaice, putem constata că Lumea există pentru că a fost creată de zei, și că existența însăși a Lumii "spune" ceva, că Lumea nu este nici mută, nici opacă, și nu este ceva inert, fără sens și fără scop. Pentru omul religios, Cosmosul "trăiește" și "vorbește", iar viața Cosmosului este o dovadă a sfințeniei sale, deoarece el a fost creat de zei, iar zeii se înfățișează oamenilor
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
mai înainte. Tot așa cum locuința omului modern și-a pierdut valorile cosmologice, corpul său este lipsit de orice semnificație religioasă ori spirituală. Am putea spune, pe scurt, că pentru oamenii moderni lipsiți de religiozitate Cosmosul a devenit opac, inert și mut: nu mai transmite nici un mesaj și nu mai cuprinde nici un "cifru". Sentimentul sfințeniei Naturii se mai păstrează în Europa zilelor noastre, mai ales la populațiile rurale, unde mai există un creștinism trăit ca liturghie cosmică. Cât despre creștinismul societăților industriale
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
rămas viu și care înțeleg că Regele renunțând la suveranitate, țara se va împărți în două partide, demoliberali și regaliști. În sfârșit, marea masă a poporului, legată încă de instituțiile tradiționale, se păstra impermeabilă față de toate aceste înnoiri; amorfă și mută, masa aceasta portugheză - care se împăcase de bine de rău cu șapte veacuri de regalitate tradițională - nu reacționa față de uneltirile și reformele întocmite la centru, dar nici nu participa la ele și nu se solidariza cu crimele și intoleranța pe
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Antero de Quental este poate cel mai genial poet pe care l-a creat pesimismul, alături de Leopardi și Eminescu. Nimeni n-a cântat mai frumos ca el neantul cosmic - MIRCEA ELIADE "noaptea neagră, sora deznădejdii, noaptea solitară, nemișcată, densă, vidul mut, unde astrul nu respiră nici pasărea nu cântă, nici vântul nu tresare și adoarme până și gîndul..." Nihilismul său filozofic îl facă să-și sfârșească astfel marea sa poemă "Imnul dimineții": Symbolo da existencia, sê maldito! Simbolul existenței, blestemat de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
că sosește, zâmbi sarcastic. — Mulțumesc pentru ajutor! îi spuse pe un ton batjocoritor. Instinctiv, marcomanul căută capul căpeteniei bagauzilor și îl găsi într-o brazdă plină de sânge, lângă cel al chiorului, al cărui unic ochi părea să-l fixeze mut, întrebător. Trupul bărbatului aceluia zăcea acum în iarbă la câțiva pași distanță. Audbert era stupefiat. — După câte văd, reuși să îngaime, nu aveai nevoie. Odolgan se apropie rânjind. — Prea ușor! tună el. Nu erau buni de nimic. Și tu, adăugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
că mulți nobilii se opuneau în mod deschis eforturilor lui Gundovek de a rămâne credincios alianței. în vreme ce acesta din urmă căuta din nou să facă liniște, ochii lui Sebastianus întâlniră încă o dată privirea Fredianei și citiră în ea o dezaprobare mută, disprețuitoare. își spuse că trebuia să se arate mai energic, că nu se putea lăsa depășit astfel de situație. Se lăsase acuzat, când ar fi trebuit, de fapt, să forțeze imediat nota și să-l denunțe fără întârziere pe asasinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din clipă în clipă era tot mai aproape; peste el se auzea acum, mângâietor și totodată puțin indiferent, un glas de femeie. Tânărul Simplicius fu cel dintâi care ridică privirea ochilor săi aprinși în direcția abatelui, adresându-i o întrebare mută, care însă nu fu răsplătită nici cu cea mai mică atenție. Zgomotul unor pași răsună pe dalele curții; scrâșnetul greoi al unor roți de căruță, apoi strigătele mai îndepărtate, venind din ulița ce cobora de la sihăstrie în vale, tăind desișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acela al lui Canzianus. Acesta, resemnat, nu mai zise nimic. între timp, o mulțime tăcută apăruse pe cărarea ce cobora de la sihăstrie. Sute de bărbați și femei, care, venind în urma călugărilor, își părăsiseră refugiul și coborâseră la vale în procesiune mută, refuzând să-l abandoneze pe Canzianus în momentul suprem. Balamber ordonă alor săi să blocheze cărarea, dar ei se răsfirară pe coastele văii îngrămădindu-se pe stâncile de ardezie și prin micile luminișuri ce se deschideau printre brazi. De undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pietre și buruieni, care se termina pe buza unei pante ierboase. De pe terasa aceea naturală putea să domine câmpia de dedesubt, presărată cu focurile taberei barbare. După-amiază, un vânt cald limpezise cerul și luna răsărise plină și perfect rotundă, martor mut în noaptea ce se întindea peste câmpie. Cântecul sutelor de greieri se auzea din toate părțile. în pasul liniștit al calului, fiul lui Reinwalt se apropie de el, cu privirea ațintită asupra taberei. Mabertus îl observă din semiîntuneric: îl vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se întorsese în cea mai mare viteză lângă Balamber, stârnind un cor de râsete printre războinici. Apucându-l de un braț, îl privise pierdută, imploratoare. El încercase să o îndepărteze, dar ea se făcuse mică din nou, cu o insistență mută. Atunci, înțelegând că nu părea să aibă intenția să părăsească tabăra, o ținuse cu sine și mai târziu îi spusese să-și găsească culcuș pentru noapte unde voia, în grădină. Bineînțeles, își avertizase oamenii să o lase în pace. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aici, Go-Bindan, nu te teme, n-ai de ce să te temi. încet, copila își ridică fața bronzată, pe care aluneca lent o lacrimă. îl privi cu ochii ei mari și umbroși, scăldați în lacrimi, cu buzele întredeschise într-un suspin mut. Fără să-și descleșteze brațele, cu o voce îndurerată, spuse numai atât: — Tu nu trebuie să mori! — Nu, Go-Bindan, eu n-o să mor. Eu... Apucându-l de brațe, îl scutură cu toată forța pe care o avea. — Tu nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]