3,831 matches
-
apărut în fața mea, povestea Zilpa. La început am crezut că visez. Sora mea dormea la fel de adânc ca Laban și nu se scula niciodată noaptea. Nici chiar copiii ei nu reușeau prea ușor s-o trezească. Dar iată că era acolo, nemișcată. Am pornit-o amândouă de mână în lumina albă a doamnei luni și ne-am plimbat destul de mult timp. Și iar m-am întrebat dacă era într-adevăr sora mea sau o stafie, pentru că femeia de lângă mine era tăcută, pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
erau menite să salveze copilul, ci tocmai să-l facă să dispară. Au privit lung, din cealaltă parte a cortului roșu, unde vinul și dulciurile rămăseseră neatinse, cum Rahela amesteca niște ierburi negre, iar Ruti bea amestecul în tăcere. Stătea nemișcată, cu ochii închiși. Zilpa murmura încet numele lui Anath vindecătoarea și al zeiței Gula, din vechime, cea care are grijă de femei la naștere, iar Rahela o îmbărbăta pe Ruti, care se dovedea foarte curajoasă cu cât trecea timpul. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
vorbim despre asta. Zilpa și-a șters ochii. Lea și-a dres vocea. Bilha s-a ridicat în picioare. Hotărârea fusese luată. Eu abia răsuflam. Mi-era frică că dacă mă văd acolo, o să mă trimită afară din cort. Stăteam nemișcată, între mâna dreaptă a mamei mele și mâna stângă a Bilhei și mă minunam de ce auzeam. Rahela îi era devotată lui Gula, vindecătoarea. Bilha îi aducea ofrande lui Uttu, țesătoarea. Lea avea o legătură specială cu Ninkasi, făcătoarea de bere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
aminteam. Nu părea tristă. Nici nu se vedea vreo urmă de durere. Părea doar goală. M-am uitat bine, încercând să înțeleg unde se dusese Ruti. Și mi-am dat seama că, inconștient, îmi țineam respirația. Aș fi rămas acolo nemișcată mult timp, dacă Iosif n-ar fi apărut în spatele meu. Rahela îl trimisese și pe el s-o caute pe Ruti. Se ținuse după mine și s-a aplecat și el peste cadavru. A suflat ușor peste ochii ei, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
face mai frumoasă, dar ține și țânțarii departe de tine. Așnan m-a învățat de asemenea ce e plictiseala, o pacoste înfiorătoare care se abate asupra femeilor care locuiesc în palate. Într-o după-amiază chiar am plâns din cauza monotoniei, stăteam nemișcată în timp ce Așnan dormea. Singurul lucru cu care îmi puteam ocupa mintea era întrebarea dacă Shalem știe sau nu că eu mă aflu în casa tatălui său. Începusem să mă îndoiesc că-și mai amintea de asistenta neîngrijită care o ajutase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Ne-am așezat pe pătura neagră de lână care mirosea dulce și ne-am găsit unul pe altul. N-am țipat când m-a pătruns pentru că, deși era foarte tânăr, iubitul meu nu se grăbea. După aceea, când Shalem stătea nemișcat, a văzut că obrajii îmi erau umezi și a zis: - O, nevastă micuță, să nu mă mai lași să te rănesc niciodată. Dar i-am spus că în lacrimile mele nu era nimic dureros. Erau primele lacrimi de fericire din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
din grădină. Am trecut dincolo de fațada casei lui Nakht-re și mi-am amintit prima zi în care văzusem acel loc, cu o viață în urmă. Lumina soarelui poleia suporturile aurite din fața templului, în care flamurile atârnau fără viață în aerul nemișcat al dimineții. Casa lui Ruddedit era exact de cealaltă parte a templului, așa că am ajuns într-o clipă în camera unde Hatnuf zăcea tânguindu-se pe jos, înconjurată de servitorii casei, și ei aproape la fel de epuizați ca mama în travaliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mirosea ca atunci când se cosește iarba, numai că mult mai tare. Ajungând la etajul patru, m-am oprit în fața ușii și m-am aplecat, așezând cu grijă florile pe preș, am deschis ușa tiptil și, pășind peste ele, am rămas nemișcat, cu urechile ciulite, în întunericul din antreu. Mama nu se trezise încă, le-am dus deci direct în bucătărie, le-am așezat pe masă, am scos din cămară, de sub raft, cel mai mare borcan de murături, l-am cărat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ne-am urcat pe soclul statuii dispărute și, pe rând, când Szabi, când eu, o făceam pe Purtătorul Făcliei Revoluției, esențial era să-ntindem cât mai mult brațul drept, de parc-am ține o făclie pe bune, și să rămânem nemișcați, statuia vie trebuia nimerită dintr-o singură aruncătură a unei pietricele, având grijă la față, iar cine rezista mai mult, câștiga, era tocmai rândul meu când și ultimul de la coadă și-a umplut bidonul cu apă, și atunci Szabi a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
când am plonjat, am strâns instinctiv mingea la piept, așa cum mă învățase nea Gică, ca să nu las nici o șansă atacanților, și l-am văzut pe Janika cum zace pe jos, lângă banca din vestiar, și am mai văzut că e nemișcat și-i curge sânge din ureche și am simțit că mingea e lunecoasă și știam că de la sângele lui Janika, și cum stăteam așa, strângând mingea la piept, m-am gândit la radioactivitate, dar n-am simțit nimic deosebit, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
pipăit mingea era la fel ca întotdeauna, mi-am închis, pentru o clipă ochii și am rămas locului, cu mingea în mână, iar când i-am deschis, nea Gică era tot acolo, în ușă, și Janika tot pe jos, zăcând nemișcat, iar eu m-am gândit că poate nu murise, că leșinase doar, că dacă ar fi murit, meciul urma să se amâne, și eu nu mai aveam ce apăra, și m-am uitat la mănușile din piele veritabilă, de lângă Janika
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
când mi l-a înapoiat, mi-a spus să am grijă, că acum arma e încărcată și cu siguranța trasă, și să apăs pe trăgaci numai când îmi spune el, acum să mergem lângă părul din curte, dacă stăm acolo nemișcați, n-o să fim luați în seamă, și să nu-mi fac griji, nu va trebui să așteptăm prea mult, eu n-am înțeles de ce-mi spune toate astea, de cine trebuie să ne ferim, și tocmai când voiam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
uit ce-a prins, m-am aplecat mai aproape, el și-a depărtat puțin palmele și, uitându-mă printre degetele lui înmănușate, am văzut că nu m-a tras în piept ca altădată, căci ținea în mână un șoricel, care, nemișcat, arăta ca un pămătuf cenușiu, codița-i atârna printre degetele lui Puiu, Puiu mi-a șoptit c-ar trebui să-i facem disecție, dar eu i-am spus că mai bine să-l jupuim, blănița lui ar arăta exact ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
dar nu s-a clintit totuși din loc, și am văzut cum îi tremură colțul gurii, eram și eu foarte speriat, atât de mult că n-am vrut să-mi scot încă o dată capul din lan. O vreme, am rămas nemișcați, pe burtă, iar la un moment dat, ridicându-mă în coate, am simțit cum transpirația amestecată cu vopseaua neagră mi se prelinge pe ceafă, până la subsuori, și atunci m-am gândit că dacă mai trebuie să stau mult acolo, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
însă nu s-a scufundat cu totul, partea de sus a continuat să ardă, plutind spre mijlocul apei și oprindu-se apoi, în timp ce flăcările se răsfrângeau, roșii, în oglinda cenușie-a apei, de parcă însuși puțul ar fi ars, iar caporalul, nemișcat și cu bărbia-n palme, privea incendiul. Nici eu nu puteam să-mi desprind ochii de la foc, mă gândeam că poate luminează fundul apei, iar dacă ne-am duce acolo și ne-am uita în ea, am vedea poate ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ridicat mâinile deasupra capului și, cu gâtul încordat și capul dat pe spate, și-a închis ochii, dând țipete ascuțite de vreo șase ori la rând, după care, într-adevăr, s-a făcut liniște, toate păsările au tăcut deodată, rămânând nemișcate pe după gratii, iar Csákány mi-a făcut cu ochiul și mi-a spus că s-au speriat pentru c-a imitat vulturul pleșuv de care orice pasăre se teme, chiar și cele care nu l-au auzit niciodată, pentru că au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
o aveam în mână, deși împletitura de rafie era lunecoasă, numai de câteva ori am turnat pe de lături, toate păsările, probabil de frica mea, s-au retras spre fundul cuiburilor din pereți, unde era întuneric, urmărindu-mă de-acolo, nemișcate, cu capul ușor înclinat într-o parte, cum le torn apa. Csákány făcea asta mult mai repede, auzeam cum picură apa, iar și iar, pe tinichea, de fiecare dată suna puțin altfel, apoi, brusc, Csákány m-a întrebat dacă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
pielea-i era întinsă, semnele de pe obraz păreau și mai adânci, sprâncenele-i groase, de culoarea laptelui, erau ciufulite, lucra aplecat peste haină, mâna i se mișca foarte repede, era o liniște de auzeam foșnetul aței printre degete, păsările stăteau nemișcate, de parcă nici n-ar fi fost acolo, și atunci l-am întrebat unde a învățat să coase atât de frumos. Csákány mi-a spus că pe vremuri, e mult de-atunci, ar fi vrut să se apuce de împăiat animale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
adevărate, îmi imaginez doar că l-au adus pe tata, îmi imaginez doar că stă acolo, de partea cealaltă a sicriului, și atunci mi-am ridicat privirea, și tata se afla încă acolo, era acolo într-adevăr, stătea în continuare nemișcat, privind sicriul, sicriul și pe bunicul meu înăuntru. În sală era liniște deplină, de cel puțin un minut tata stătea nemișcat, și-am crezut că poate nu vede nici asta, așa cum nici pe noi nu ne văzuse, dar atunci i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și atunci mi-am ridicat privirea, și tata se afla încă acolo, era acolo într-adevăr, stătea în continuare nemișcat, privind sicriul, sicriul și pe bunicul meu înăuntru. În sală era liniște deplină, de cel puțin un minut tata stătea nemișcat, și-am crezut că poate nu vede nici asta, așa cum nici pe noi nu ne văzuse, dar atunci i-a zvâcnit un umăr, a făcut un pas înainte și, cu mâinile încătușate, a atins marginea sicriului, și atunci am știut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
În spatele ei, Îi Întrerupse brusc șirul gîndurilor. Cu toate simțurile În alertă, se răsuci și plimbă fascicolul lanternei peste criptă. Era goală. Poate doar vîntul printre ruine... O lumină tremurătoare Îi atrase atunci atenția la cîțiva metri mai departe. Rămase nemișcată. Instinctul și experiența profesională dovedindu-se mai puternice, Își stinse lanterna și se deplasă pe tăcute prin beznă. Lumina dispăru brusc. Dezorientată, Marie ridică vocea cu o siguranță forțată. - Cine e acolo? Răspunde, cine e acolo? Liniștea nu fu tulburată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
crescut și munca de la castel. Își dădu seama că mama ei nu suflase vreodată o vorbă despre ce se petrecea În familia Kersaint, nu făcuse niciodată nici un comentariu, nu comisese nici o indiscreție. Jeanne se Întoarse auzind zgomotul mașinii parcate. Rămase nemișcată și, cu chipul lipsit de orice expresie, Își fixă cu privirea fata care se Îndrepta spre ea. Marie simți nevoia de a o strînge În brațe, dar răceala și duritatea privirii o opriră, se mulțumi să-și arate tandrețea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pentru a influența votul consiliului municipal... - Cum? Dar e absolut fals! O voce cavernoasă Îi făcu atunci să tresară. - Este Întru totul exact! Marie și PM nu-l văzuseră pe Arthus de Kersaint, ascuns În umbra unui fotoliu imens, stînd nemișcat și hieratic. Profilul de vultur al bătrînului ieși Încet din umbră. Marie deveni imperceptibil mai rigidă. În puținele dăți cînd Îi fusese dat să Întîlnească statura impunătoare și straniul chip al castelanului, nu se putuse Împiedica să nu se simtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
a intrat În post, a deschis celula, l-a scos pe Pérec și după aia a Închis-o la loc, asta e tot. - Nu se poate! Cheile sînt la mine! strigă Morineau cu glas strident, strecurîndu-și mîna În buzunar. Rămase nemișcat, cu ochii holbați: - Cheile! Au dispărut! Lucas făcu un gest de deznădejde. Marie, care tocmai scotocea prin postul de poliție cu mîna vîrÎtă Într-o mănușă de latex, agită atunci un mănunchi de chei. - Uite-le! - Nu se poate una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
al fratelui dumitale, n-am avut cînd să te avertizez că laboratorul a... - Îți cer eu cumva socoteală? Foarte frumoasă, dar totuși prea bretonă. Încasînd răspunsul ăsta, parcă trimis cu aruncătorul de flăcări, Fersen se așeză la volan, dar rămase nemișcat și tăcut pînă ce ea Își exprimă mirarea. El dădu din cap. - Nu prea-l văd pe bătrînul Arthus de Kersaint drogîndu-l pe Yves Pérec și cărîndu-l pînă la bazinele cu crabi. În timp ce Nicolas și Chantal... - Asta e ipoteza dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]