4,211 matches
-
a beneficiat, datorită Generalei epitropii a casei Sf. Spiridon, de o evoluție mai unitară decât a spitalelor din Muntenia. Paul Pruteanu distinge, la originea spitalelor din Moldova, cinci modalități de acțiune: inițiativa particulară locală, inițiativa bisericilor și a mănăstirilor, inițiativa obștii, inițiativa Epitropiei generale Sf. Spiridon și inițiativa domnitorilor. Astfel, din prima categorie fac parte Spitalul Sf. Spiridon din Iași, întemeiat de Ștefan Bosie, și spitalele din Botoșani (Ion Mavromati), Bârlad (Elena Beldiman), Fălticeni (familia Stamati), precum și altele, înființate ceva mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
precum și altele, înființate ceva mai târziu, imediat după 1850: Hârlău (logofeteasa Pulcheria Ghica), Tătărași-Iași (logofătul Cantacuzino-Pașcanu), Vaslui (familia Drăghici), Bacău (Pavel Cristea). Inițiativei bisericești i se datorează deschiderea Spitalului din Roman, Spitalului din Tg. Neamț și ospiciile Neamțu și Golia. Obștea a înființat spitalul din Galați, iar Epitropia generală a Casei. Sf. Spiridon al doilea spital din Galați și spitalele din Focșani și Tg. Ocna. Domnitorul, din inițiativa personală, a înființat Instititutul gregorian din Iași (Maternitatea Ghica Vodă) și Ospiciul Galata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
o unitate eficientă în Moldova acelei perioade. Cei mai important act ide administrație medico-sanitară îl constituie însă crearea instituției medicului public, plătit de stat. Neexistînd în Moldova o funcție similară celei a "fizicului" de tip occidental, primul medic "în serviciul obștei" a fost numit în 1777, de către Grigore Ghica. Prin același hrisov se prevedea și înființarea primei farmacii publice la Iași. Fondurile necesare salariilor, cât și întreținerii farmaciei urmau să fie administrate de doi boieri epitropi. Sub domniile lui Constantin Moruzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Alexandru I. Mavrocordat, așezământul acesta s-a extins. În 1810 figurau ca medici oficiali cinci doctori la Iași și câte unul la Bârlad și Hârlău. Curând, în 1813, se înființează Epitropia Casei doctorilor (Casa doftorilor). Angajați de Casa doftorilor, de obștii sau de Spiridonie, medicii au devenit mai numeroși în deceniile următoare și s-au răspândit în toate târgurile mai importante. Astfel, au funcționat medici oficialii și la Tg. Ocna (1781), Botoșani (1793), Bârlad și Hârlău (1804), Roman (1809), Galați (1810
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Paisie, a organizat la Mănăstirea Neamț o "bolniță a bătrânilor" și, în același timp, separat de aceasta, chilii pentru "mireni parte bărbătească cu feluri de neputinți și de duhuri necurate pătimând, și având unde-și pleca capul... de la trapeza de obște îi hrănea și ședea pe cât voia, unia și până la moarte". Reținem de aici un fapt care ni se pare caracteristic. Și anume, că ospiciul apare ca o creație spontană din inițiativă locală, corespunzând, ca și în cazul ospiciului Golia, unor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
corespunzând, ca și în cazul ospiciului Golia, unor necesități determinate de mulțimea alienaților care se perindau pe acolo; rezultă încă un aspect important, acela al caracterului de azil pentru "cei neavând unde-și pleca capul" și pe care "trapeza de obște îi hrănea" și care "ședea pe cât voia, unia și până la moarte". Erau, deci, niște adăposturi pentru cei cu "feluri de neputință și de duhuri necurate pătimind", cu un caracter mai mult azilar decât spitalicesc. Multe mănăstiri din Moldova ofereau astfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
astfel, prin imaginea implicită a cititorului trecând prin probele lecturii-călătorie inițiatică și ale cunoașterii de sine și ale lumii ca premise necesare cunoașterii lui Dumnezeu 81 un model uman ideal. 3. "...să ne cunoașteți, cum că ne sârguim pentru folosul obștii...". Autorul Vom selecta aici, punctual, câteva atitudini autorefe-rențiale ale predoslovilor configurând și alte modele ideale, umane și cărturărești deopotrivă, lăsând citatul să vorbească elocvent, cu impresia schițării fugitive, dar în tușe memorabile, a unor portrete de erudiți în cabinetul lor
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
să înțelége. Pentru care cercați cărțile céle tipărite mai denainte și céle de acum, și, de veți cunoaște că iaste așa, nu cérem altă cérere dela dragosté pravoslavii voastre, fără numai să ne cunoașteți, cum că ne sârguim pentru folosul obștii, și ostenelile noastre ca niște părinți iubitori de fii vă le dăruim. Priimiți dar daru cu dragoste, că toți vă veți folosi [s.n.]". Un eu auctorial care cercetează și vrea să își comunice explicit opinia își face tot mai simțită
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Preoția, Râmnic, 1749) și în fața lumii. Din această perspectivă, finalul Mineiului pe octombrie, unde Chesarie se autodefinește, chemându-și cititorii să-l recunoască în devotamentul său pentru comunitate "și pre mine mă cunoașteți pururé că mai mult cinstesc folosul de obște de cât răsuflaré ce-mi ține viiața, a căriia toate puterile duhovnicéști si trupéști sânt întinse în armonie ca niște coarde, ca oricând le va mișca deégetele obștii, sânt gata a face glasul ce iaste plăcut la dragosté tuturora" -, construiește
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
și pre mine mă cunoașteți pururé că mai mult cinstesc folosul de obște de cât răsuflaré ce-mi ține viiața, a căriia toate puterile duhovnicéști si trupéști sânt întinse în armonie ca niște coarde, ca oricând le va mișca deégetele obștii, sânt gata a face glasul ce iaste plăcut la dragosté tuturora" -, construiește o imagine neverosimil de frumoasă: un prelat ce își deslușește ființa în deplinătatea ei duhovnicească și trupească cu o metaforă ce îl transformă, orfic, prin armonia vieții interioare
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
tuturora" -, construiește o imagine neverosimil de frumoasă: un prelat ce își deslușește ființa în deplinătatea ei duhovnicească și trupească cu o metaforă ce îl transformă, orfic, prin armonia vieții interioare și exterioare, în instrument rezonator al iubirii și devoțiunii pentru obște, sub ale cărei degete e gata oricând să vibreze. Nimic mai impresionant decât această profesiune de credință a unui arhiereu cărturar și patriot al cărui cântec pentru obște se bănuiește că în 1780 ar fi fost curmat, pe neașteptate, de
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
vieții interioare și exterioare, în instrument rezonator al iubirii și devoțiunii pentru obște, sub ale cărei degete e gata oricând să vibreze. Nimic mai impresionant decât această profesiune de credință a unui arhiereu cărturar și patriot al cărui cântec pentru obște se bănuiește că în 1780 ar fi fost curmat, pe neașteptate, de inamici politici, tocmai datorită implicării sale în acțiunile nu doar de iluminare a neamului, ci și de eliberare a lui de sub dominație străină. O profesiune de credință transformată
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Spătaru în descendența cărei se și așezau autorii grandioasei întreprinderi schițează, cu două epitete, profilul cărturarului, "dascăl și învățat în limba elinească". Gheorghe Radovici, propunând modelul Mitropolitului Antim în prefața la Octoihul de la 1712, reia atributele exemplare, adăugând grija pentru obște și responsabilitatea față de sufletele turmei avute în pază, concentrate în alegoria recurentă a ierarhului erudit, păstor binecuvântat, nevoindu-se zi și noapte: Cine cunoaște Dumnezeiasca râvnă și multa grijă ce are prea sfințitul și de Dumnezeu trimisul Mitropolit al aceștii
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de pre vorba cea grecească și slovenească pre limba noastră cea Rumânească. Sfințiia sa, ca un bun Păstoriu și ne-adormit, care nu încetează a osteni în toate zilele, cu lucrul, cu cuvântul, și cu învățătura, pentru mântuirea cea de obște a oilor lui celor cuvântătoare, și să nevoiaște și în zi și în noapte pentru ca să facă ciata lui cea Preoțească să fie împodobită cu de tot fealiul de bunătate și iscusenie, cunoscând folosul cel sufletesc.", ori "prea sfințitului Mitropolitului nostru
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de laudă pildă, vă face totdeauna iscusiți la fiește care faptă și învățătură Beserecească, și vă bucurați în Domnul. Amin". O nouă virtute a prototipului uman al epocii se decelează: alături de credință și osteneala pentru mântuirea de sine și de obște, iscusenia. Capacitatea de a se forma, cu ingeniozitate și imaginație, dar și, mai ales, de a înmulți talantul prin împărțirea lui cu aproapele. De altfel, aceasta și este una dintre calitățile esențiale ce revin în descrierea unui alt tip de
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
cum glosează, în deschiderea Noului Testament de la Bălgrad, 1648, panegiricul închinat lui Gheorghe Rakoczi, "cu îndemnaria și porunca denpreună cu toată cheltuiala"căruia fusese posibilă fundamentala întreprindere culturală românescă, de pionierat, a tălmăcirii integrale a lucrării sacre în limba de obște. Focalizarea rolului domnului de susținător al vestirii cuvântului lui Dumnezeu "în țara Măriei tale, întru toate limbile" adaugă un important detaliu de istorie culturală și religioasă: domnitorul creștin, mecena al cărturarilor pe care îi trimite să se perfecționeze în studiul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
John Barth, Gerald Graff, Jean-François Lyotard, Ihab Hassan, Guy Scarpetta. Acest consistent dosar-dezbatere a produs un ecou deosebit și persistent. După 1989 discutarea și cercetările privind p. se amplifică spectaculos, conceptul fiind practic instituționalizat prin acordul unei importante părți a obștii scriitoricești și a mediilor universitare, masiv primenite prin accesul unor specialiști din rândul generațiilor mai tinere. Dar se poate vorbi de p. - fie și pe plan strict literar - într-o societate precum cea românească, al cărei deplin acces la modernitate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
până la cincizeci și cinci de ani. Amândoi au - spuse el - la această vârstă, cea mai mare putere a trupului, ca și a minții. Așadar dacă, fie unul mai tânăr, fie unul mai în vârstă s-au pune să zămislească pentru obște, vom spune că greșește împotriva preceptelor sfinte și a dreptății, că el odrăslește un copil pentru cetate, care, dacă ar aparea pe ascuns, nu se va naște prin puterea jertfelor și a rugăciunilor pe care preotesele, preoții și întreaga cetate
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
a încetat din viață la Spitalul Colțea din București, ca urmare a unei operații (se internase pentru „exemă“ la șoldul stâng, agravată printr-o infecție) în dimineața zilei de marți 5 februarie 1935, fiind deplâns, așa cum se cuvenea, de întreaga obște gazetărească (Neamul românesc al lui Nicolae Iorga îl consideră „decanul ziaristicii române“, iar Adevărul, cu loialitate, nota cu același trist prilej: „Constantin Bacalbașa a fost un ziarist în cea mai înaltă accepțiune, intelectuală și etică a cuvântului.“36 Cel din
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
duce la descoperirea unor mărturii noi despre anii de școală ai lui Sahia la Liceul Militar din Craiova și la „Sf. Sava” din București. Nu sunt escamotate înclinațiile religioase ale tânărului Stănescu (numele adevărat al scriitorului), care devine frate de obște la mănăstirea Cernica, locuind în fosta chilie a lui Tudor Arghezi. Sunt trecute în revistă ruptura cu viața de călugăr și angajarea în publicistica militantă de stânga, supralicitată în critica anilor ’50. În mod semnificativ, M. deplasează accentul de pe nuvela
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288002_a_289331]
-
Îndemnați ca fieștecare, cu cât va putea, să să străduiască a da ajutorință În bucate și În ovăz, ca așa și cu acel prilej să-și dovedească credința sa către Împăratul și tragerea inimii spre mișcarea Înainte a folosului de obște. Sentimentul colectiv pe a cărui activizare se mizează aici este patriotismul dinastic, exprimat prin loialitatea și fidelitatea față de „țară” și mai ales față de Împărat. În textele adresate țăranilor, factorul etnic sau național este, În general, neglijat, apreciindu-se, probabil, că
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
fără substrat național omogen, dar puternic semnificată și „concretizată” prin persoana Împăratului și prin loialitatea față de acesta. De asemenea, ca factor de coeziune socială Împotriva agresiunii externe, se propune conceptul tipic iluminist al binelui și interesului general, al „folosului de obște”, precum și ideea unei solidarizări a entității naționale În fața pericolului străin care ar amenința-o. Fără Îndoială că aceste teme de factură ideologică ale propagandei austriece antifranceze vizau, În primul rând, un nivel superior mentalității țărănești. Există Însă anumite elemente ale
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
Cantemir, nici pe timpul campaniei napoleoniene, când împăratul a trecut prin Polonia, dar știm că după 1812, trupul Moldovei este amputat prin anexarea Basarabiei la Imperiul rus, iar granița se stabilește pe Prut. Bătăliile pentru drepturile răzeșești le dau și reprezentanții obștei, Ștefan Machidon și Ioan Marin care se adresează Domnitorului, în 30 octombrie 1823 „cu mare plângere” împotriva unor boieri hrăpăreți care stăpâneau Strâmba și se extinseseră pe pământul giurgionenilor. LXXXV 30 octombrie 1823 Pre Înălțate Doamne, Cu mare plângere jăluim
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
fiecare păstrându-și și „haragul” ca unitate de măsură pentru cearta cu vecinul. Împrejurul bisericii, pentru subzistența preotului trebuia să existe „pământul bisericii”, în 1877, 19 pogoane (8,5 ha). Nu știm acum cât a donat boierul Ghioca și cât obștea răzeșească. Dreptul bisericii asupra pământului său n-a fost însă încălcat decât după colectivizare, în 1961 (ele erau naționalizate mai înainte). Fără îndoială, pe lângă biserică era și un fel de școală, aproximativ la fel cum descrie Ion Creangă în „Amintiri
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
înființează școli dintre care una evreiască pe lângă sinagogă (zidul există și azi). Documente inedite din anul 1922, menționează că „membrii epitropii parohii Giurgioana se întrunesc pe 12 februarie la biserica Strâmba” și hotărăsc reparațiile necesare, iar pe 13 iulie 1922 obștea enoriașilor din Giurgioana prin cei 40 prezenți sub conducerea preotului paroh hotărăște repararea bisericii Sf. Voevozi (nr. 1004/ 13 iulie 1922, Protoeria Tecuci) și supun aprobării Episcopului Comitetul parohial (aprobat pe 19). În 1931 situația parohiei era următoarea: Ilustrăm cu
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]