5,154 matches
-
2004), Privilegiul giulgiului (Editura Junimea, Iași, 2005), Mormânt în metaforă (Princeps Edit, Iași, 2007), Foșnetul mătăsii în manuscrise (Editura Convorbiri literare, Iași, 2007) și Cartea celor optzeci și opt de taine (Editura Emolis, Iași, 2008) se încarcă de sevele misterului ontologic, cosmologic, escatologic ș.a.m.d. Fiecare dintre aceste volume apare drept o sumă de angoase sau de neliniștitoare interogații ale ființei în ipoteticul drum al inițierii. Textele invocă mistere grele, ascunse în cele "o mie de semne-n miraculosul ținut
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Carte, Iași (2009). Pictorul-poet Doru Maximovici are o evoluție creatoare interesantă, îndatorată în primul rând încrederii oarbe în posibilitatea de dezvoltare multilaterală, principial liberă de orice canoane și armonioasă ca finalități, pe care umanismul renascentist o proclama, cândva, ca obligativitate ontologică. În paralel, dar mai ales după încheierea socotelilor profesionale, el a pictat sute de tablouri și a publicat, în doar câțiva ani, optsprezece volume de poezii: Doamne, desenează-mi un om!, Editura Junimea, Iași, 2003; Veșnica împotrivire, Editura Junimea, Iași
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în singurătate, pe întuneric, cu unghia". Chiar și în exersările parodice selectate mai sus, este cât se poate de evident un fapt: rescrierea înseamnă, în cazul lui Ovidiu Nimigean, asumarea nu atât a unui cod poetic, ci a unui cod ontologic subsumat categorialului negativ. Autorul reciclează, altfel spus, discursuri ale suferinței de sine și de lume, suferință pe care, în loc să o estompeze, rictusul parodic o evidențiază. Cu atât mai mult va fi evidentă neantificarea lentă a mutantului eu liric atunci când el
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
teoretizat odinioară de Ion Barbu. Ca la acesta din urmă, figurile geometrice își au un rost prestabilit în procesul de esențializare a ideii poetice, dar și de spiritualizare a trăirilor pur umane, pentru care matematica reprezintă doar o altă opțiune ontologică prin care spiritul uman tinde înspre Spiritul pur. Unul dintre Rondelurile și Ovoidele din 2005, intitulat chiar Rondelul geometriei, descifrează parțial această opțiune, justificată de similitudinile bine știute dintre geometrie și poezie: "Sub scarabeul soarelui/ și-al albei mari frății
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Timișoara, 1996); Moartea mea viața mea (Editura Apollonia, Iași, 1997) sau Nimeni nu înțelege pe nimeni (Editura Polirom, Iași, 1998) scot la lumină o apăsătoare dispoziție melancolică, preocupată de corporalizarea unei precarități identitare pe care o percepe, deopotrivă, drept principiu ontologic fundamental și element primordial de constituire a lumii fizice un text în care se descrie obișnuita "plimbare printre ruinele sufletului meu" se și numește Dezechilibrul meu susține echilibrul precar al lumii. Ca în această mărturisire directă, lapidară, a impasului lăuntric
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Știe totuși prea bine că Eva postmodernă ("Evă dincolo de rai") e aruncată într-o existență ce transformă adesea suavitatea în abjecție și că deține prea puține șanse de salvare din infernul cotidian. Între ele, de bună seamă, înnobilarea simplului act ontologic prin poesis ("o naștere/ în ieslea unui vers -/ cuvântul, unică poveste") sau prin eros. Se explică, astfel, atât voința de anulare a granițelor identitare exacte, de anonimat ("puterea de-a fi nimeni/ mângâiat de Dumnezeu"), cât și percepția propriei feminități
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
oglinda hoitului mea/ mă contemplu/ bolnavă de tine//...// Curând voi muri/ în ochii tăi/ blând voi deschide/ alcovul/ și voi păși" (În curând, din Seninătatea lemnului). Interiorizarea acestui gen de material (în cazul de față, mai degrabă livresc decât autentic, ontologic) este o operație cât se poate de riscantă: oricât de lăudabilă ar fi intenția purificării propriilor melancolii prin filtrul canonic dovedită cu asupra de măsură în Marele Albastru (Editura Timpul, Iași, 2001), Sălbaticul anotimp (Editura AXA, Botoșani, 2004) și În
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ar sugera, dimpotrivă, conștiința lucidă a fragmentării, a ruperii, a selectării acelor experiențe biografico-lirice capitale, de răscruce. În fapt, mai toate volumele autorului, scrise, cum afirmă undeva, la "flacăra flămândă" a sagacității, cuprind texte cărora ideea de experiență-limită, de sfâșiere ontologică (și poetică!) nu le este deloc străină. Situarea perpetuă într-un orizont al îndoielii de lume și de sine, scindarea între principii contrare cum și, deloc întâmplător pentru un eseist specializat în Aventurile terțului, depășirea lor printr-un proces unificator
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de la naștere: "pentru a cunoaște moartea/ în toate ale sale mărunțișuri/ îmbătrânesc pân' la durere". Poezia însăși, la rândul ei supusă vederii scindate, metamorfozei continue, ascultă de aceeași logică a asimilării dramatice a expierii, o etapă necesară în procesul devenirii ontologice având ca punct esențial exorcizarea ei. În acest sens trebuie privit și textul antologic numit Când vine îngerul, selectat din Nimic nu tulbură ca viața (Editura Dacia, Cluj, 2004); frumoasă litanie a întâlnirii îndelung amânate, în fine așteptate, Când vine
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
un motor/ dar nu i-a folosit la nimic". În mod evident însă, aceeași frază, atât de puțin lirică, a putut fi interpretată de comentatori zeloși drept sinteză a poeticii ursachiene altfel spus, ca text având simultan valențe poetico-testamentare, gnoseologice, ontologice, estetice ș.a.m.d. (a se vedea, bunăoară, măcar observațiile făcute de Ilie Constantin în "România literară", nr. 14/1997: "oricare dintre noi posedă o capacitate de a învăța și de a cugeta așa cum acel locuitor din Tecuci avea un
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
însă atrage atenția asupra altei posibilități de lectură, căci ea subminează solemnitatea imprimată confesiunii lirice printr-o doză consistentă de ironie, subterană sau străvezie. Ironia și cele trei fețe ale sale (ironia socratică metodologică, ironia romantică gnoseologică, respectiv ironia radicală ontologică) au constituit, cum se știe, unul dintre subiectele predilecte de meditație ale eseistului Mihai Ursachi. Ne interesează, aici, considerațiile acestuia despre temeiul ontologic al ironiei, care ar justifica pe deplin, în opinia scriitorului, și utilizarea ei ca material poetic predilect
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
străvezie. Ironia și cele trei fețe ale sale (ironia socratică metodologică, ironia romantică gnoseologică, respectiv ironia radicală ontologică) au constituit, cum se știe, unul dintre subiectele predilecte de meditație ale eseistului Mihai Ursachi. Ne interesează, aici, considerațiile acestuia despre temeiul ontologic al ironiei, care ar justifica pe deplin, în opinia scriitorului, și utilizarea ei ca material poetic predilect: "poetul ironic se face pe sine din coasta Ființei, ca opus al acesteia, ca unul care contrazice Ființa, care o desființează, înființându-se
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
care o desființează, înființându-se. Originea însăși a poeziei stă în natura dublă, în ambiguitatea disarmonică (Zwiespaltigkeit) a Ființei. Poezia există pentru că Ființa este în sine ironică" (subl. aut.). În acord cu aceste idei din finalul eseului intitulat chiar Ironia ontologică, poetul Mihai Ursachi nu ezită să își asume riscurile inerente ironiei radicale, ontologice ("O singurătate nesfârșită și o dezolare fără leac e prețul nașterii (facerii acesteia, ironia absolută, adică negația radicală a propriei ființe poate constitui limanul acestei automachii sau
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în ambiguitatea disarmonică (Zwiespaltigkeit) a Ființei. Poezia există pentru că Ființa este în sine ironică" (subl. aut.). În acord cu aceste idei din finalul eseului intitulat chiar Ironia ontologică, poetul Mihai Ursachi nu ezită să își asume riscurile inerente ironiei radicale, ontologice ("O singurătate nesfârșită și o dezolare fără leac e prețul nașterii (facerii acesteia, ironia absolută, adică negația radicală a propriei ființe poate constitui limanul acestei automachii sau faceri de sine"), într-un discurs specific ce își arată la rândul său
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
să descifreze hieroglifele de esență sacră inscripționate "într-un cer imaginar", evită întâlnirea și confruntarea decisivă cu oricare dintre divinitățile duale, care să îi certifice scindarea. Tensiunea extremă a alterității interioare transpare însă din cele câteva confesiuni tulburătoare ale pluralității ontologice, resimțite romantic sau modernist, ca un har deturnat, uneori, în blestem. Ele nu sunt deloc străine de aspirația romantică a contopirii contrastelor în numele unui ideal al identității precum cel definit de Schelling sau Fichte, dar nici de problematica alterității scripturale
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
femeii pariziene: literară și socială, mitică și teatrală. Reprezentarea se situează în planul semnificațiilor, ea ține de un personaj (modern), de un timp (jumătatea a doua a secolului al XIX-lea) și de un spațiu (Parisul). Dimensiunea socială corespunde interpretării ontologice a Parizienei în cadrul societății secolului al XIX-lea: - dimensiunea mitică interpretării etiologice a imaginii sale idealizate, - dimensiunea romanesca interpretării sale estetice în scrierile artistice, - dimensiunea teatrală reflectă interpretarea fenomenologica. Exegeza personajului și a operei, descompusa și recompusa, urmează un demers
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Bari, 2006. 261 Achille Varzi, "Vaghezza e ontologia", Storia dell'ontologia, îngrijit de Maurizio Ferrarsi, Bompiani, Milano, 2008, pp. 672-698. Același autor, în Parole, oggetti, eventi e altri argomenti di metafisica, Carocci, Romă, 2001, definește acest tip de vag drept ontologic sau de re. Pentru o concepție similară cfr. Peter Van Inwagen, "How to reason about vague objects", Philosophical Topics, 16, 1988, pp. 255-284; Michael Tye, "Vague objects", Mind, 396, 1990, pp. 535-558; Eddy M. Zemach, "Vague objects", Nous, 25, 1991
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
unității, recunoașterea faptului că suntem construiți după același ADN, dincolo de multiplicitatea manifestărilor, că aparținem aceleiași Ființe și preocuparea de a descoperi ceea ce este general valabil și general aplicabil. Se vorbește despre teoria sistemică, despre filosofia sistemică și despre metodologia sistemelor. Ontologic, lumea e privită ca un întreg, ca un ansamblu. Epistemologic, sistemica aduce cu sine un mod de gîndire sintetic, cu o dinamică non-liniară. Conceptul fundamental al gîndirii sistemice îl reprezintă relațiile conectoare, influențele reciproce dintre elemente. În ultimă instanță, totul
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
să recenzeze ideile și ființele pînă la unitatea propriei sale esențe, principiu aflat în lume, dar care nu este din lume, ci de mai presus de lume: este principiul eristic, în care integrarea nu e una pur conceptuală, ci existențială, ontologică. Prin asumarea de către Hristos a firii umane, ne-am integrat en Hristo în comuniune cu Dumnezeu. Hristos a refuzat stăpînirea acestei lumi, arătîndu-ne că nu acesta e scopul vieții, ci înțelegerea și trăirea sa profundă în taina adevărului, în comuniune
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
islamic e bazat pe legea islamică, coranică. Tot ce e legat de proprietate, consum, monedă, producție, rolul statului etc. trebuie subsumat justiției economice și distributive islamice. La baza ideologiei islamice stau șase principii fundamentale: Credința necondiționată în Dumnezeu; Ca arhetip ontologic, religia islamică oferă toate răspunsurile și deschide toate misterele vieții, în toate aspectele sale; Dumnezeu i-a lăsat pe oameni să stăpînească lumea materială; Credința în viața de după moarte; Inegalitățile de orice natură, între credințe, rase, avuții ș.a., nu pe
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
existe, făurindu-și, prin gândire, chipul și istoria (Ioana Em. Petrescu: 2005, 26). Eminescu și Hegel Mai mult decât în Schopenhauer, în confluențele parțiale cu hegelianismul se află premisele marii modernități a gândirii emines ciene. În același "eseu de semantică ontologică" (Irina Petraș), Ioana Em. Petrescu studiază legătura intertextuală dintre cei doi romantici în punctul de convergență reprezentat de lucidi tatea receptării propriei condițiii istorice, dar și în zona localizată cu ajutorul simbolurilor în proximitatea mitului. Apropierea Eminescu-Hegel, în fapt, contrară distanțării
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
se desăvârșește pe solul unei gândiri nutrite cu idei convergente, nu le adaugă la un sistem filosofic preexistent și diferit. Cugetarea eminesciană se regăsește în ideile kantiene de exemplu, în teoria prezentului veșnic nu le găsește. Aserțiunile kantiene satisfac necesități ontologice trădate de Eminescu, ceea ce descrie intertex tualitatea bazată pe afinități. Despre identificarea cu și despre "operaționalizarea" epică a filosofiei kantiene în proza eminesciană vom formula mai multe ipoteze în pagini care urmează (vezi infra, capitolul referitor la intratextualitatea prozastică). Înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
care lectorul se găsește, la un moment dat. El poate urca sau coborî, într-o secundă, paliere ale literaturii universale sau doar ale operei aceluiași autor. Repetarea intertextuală permite lectorului să acceadă la "forma pură a temporalității", denunțând tacit inconsistența ontologică a legii consecutivității. În acest punct, recunoaștem o axiomă a cugetării eminesciene și, totodată, unul din modelele exemplare ale intratextului prozei studiate: "Nu e adevărat că esistă un trecut consecutivitatea e în cugetarea noastră cauzele fenomenelor, consecutive pentru noi, aceleași
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pentru noi?70. T. Ulmu argumentează ideea în virtutea căreia Eminescu îmbracă ipoteza atomilor în veșmânt poetic și ajunge la concepția unui ultramundus ce încapsulează o mulțime de universuri, fiecare reprezentând pentru marginile cosmice atomul în raport cu Pământul. Omul stăpânește acest miez ontologic (mărgica eminesciană...sau glontele). Iar Eminescu l-a intuit și l-a făcut posibil, poetic. Articolul se încheie cu gândul că George Panu și cei opt care nu înțeleg nimic de la Junimea 71 ar pricepe mai mult din nuvelă, în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
modelul cosmologic einsteinian) decupează în universul discursiv prozastic sau poetic al autorului de la Ipotești și un câmp discursiv al matematicii și al fizicii. La capătul unei lungi incursiuni în sfere de conotații simbolice a motivului cercului, care este un cerc ontologic", Mihai Cimpoi (2007, 161) crede că se apropie de esența ființei eminesciene. Autorul tezei de doctorat despre Eminescu, poet al ființei se întreabă în ce măsură adevărul științific ar verifica ipotezele despre spațiu și timp ilustrate literar. "Aceasta nu contează când e
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]