3,713 matches
-
burgheze și chiar populare, fiind acceptat cu plăcere prin lipsa lui de mofturi și prin prestigiul numelui. Intra pe la recepții, unde devasta pur și simplu bufetul, fiind mereu cu gura plină și cu buzunarele umflate de alimente luate pentru acasă. Pândea pe amici prin cafenele când mergeau la mese comune și se însoțea cu ei, iar la plată se scuza, mărturisind candid că n-are decât un leu. De altfel, nimeni n-a pretins vreodată ca Hangerliu să plătească, iar ideea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
un ton sepulcral, propriu macedoneanului, cu care-și falsifica glasul normal. Totodată, Jack avea un rictus al buzei asemănător și acesta cu un tic al lui Carababă, cauzat de obiceiul de a despica și a scuipa semințe. Agentul venind și pândind în nenumărate rânduri, ajutat de alți agenți, crezu a constata că în timp ce toți actorii părăseau după reprezentație localul, unul singur, cel mai înalt, identificabil cu Jack, nu ieșea, indiciu că ședea ascuns înăuntru. După un control mai amănunțit al impresiilor
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
altfel erau oameni capabili de mari rezerve mentale. Inamicul cel mai mare al lui Pomponescu era in-diferența interioară pentru ceilalți a fiecăruia dintre cei de față. Saferian voia să știe dacă mai poate face negoț, Gonzalv voia o catedră, Gulimănescu pândea un avantaj, Hagienuș își apăra liniștea prin protecții, madam Farfara fugea de îmbătrînirea în camizol, Gaittany își lărgea relațiile și mai ales venise pentru meringă. Dacă Pomponescu ar fi ieșit din separeu și ar fi dat locul altui ministru, masa
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Ioanide căută a-și salva machetele și, astfel, Calea Victoriei imaginară, G. Călinescu cu statui ecvestre de Strongylion și Euthykrat, fu cărată cu camionul, spre mirarea copiilor de pe stradă. XXV Nu ura lui Pomponescu fu nefastă lui Ioanide, ci o fatalitate pândind pe amândoi adversarii, fără distincție. În toiul toamnei, într-o zi în care orizontul se umplu de un nor roșcat ca provenit de la un imens incendiu îndepărtat, un ministru fu împușcat în plină stradă de câțiva membri ai Mișcării, vagabonzi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
următorul: cincisprezece-douăzeci dintre membrii familiei, aleși printre aceia cu numele cele mai sonore, angajând cercurile înalte, cu profesiile cele mai decoroase, ofițeri superiori, atașați de legație etc., ajutați de câteva "canalii" necesare pentru a executa unele mișcări cerând îndemînare, vor pândi transportarea lui Hangerliu la fort, atacând duba și furând pe deținut într-o mașină, cu care îl vor conduce într-un loc sigur. Prințesa propunea să se vină cu mai multe mașini de felurite soiuri, printre care și un camion
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
o desființeze. Stima pe care omul curent o are despre un altul derivă integral din versiunea oficială, deloc din calitatea intrinsecă. Plantonul de la ușă nu vede în mine decât un condamnat și, de frică să nu calce consemnul superiorului, mă pândește cu îngrijorare. Dacă aș încerca să fug, m-ar lovi fără milă cu patul puștii. Nu face nici cea mai mică nuanță între un hoț de buzunare analfabet și mine și-mi spune "mă", fără bănuială că mă înjosește. De
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
genunchi, recitea memoriile sale științifice, ba chiar unele observații critice împotriva lui Conțescu. Din când în când, privirile celor doi se întîlneau, apoi recădeau asupra hârtiilor proprii. Este exclus ca geograful să nu-și fi dat seama că Gonzalv îl pândește, așteptîndu-i moartea, lucrul cu toate astea nu-l stânjenea. Îi plăcea să fie asistat de cineva, cât despre competiție, Conțescu adopta generos pe Gonzalv după moarte, pe care, cu toată frecvența accidentelor, n-o vedea așa apropiată, în ciuda unor semne
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
menționează: "Într-un grad ușor, ea (tristețea n.n. G.A.) ne conectează cu lumea, dar de o manieră dureroasă, făcându-ne hiperempatici și hipersensibili, foarte receptivi la nenorocirea celorlalți. Dar dincolo de aceasta, atunci când ne apropiem de tristețile depresive, ceea ce ne pândește este retracția: mai întâi, un sentiment de neputință, apoi de indiferență, apoi de deznădejde" (p. 218). Tristețea nu înseamnă depresie. Ea nu este totuna cu aceasta, căci dacă tristețea este, în ceea ce o privește, o emoție normală, ce face parte
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
la gândul că soarta ți se va schimba. Frica ne-a fost dată ca un semnal de alarmă, spre a ne spori agerimea și ingeniozitatea și de a ne menține mereu în stare de alertă, în eventualitatea că ne-ar pândi vreun rău. Frica este o emoție care ne face să ne apărăm corpul, viața. Dar, așa cum nota L.N. Tolstoi, frica este și cel mai îngrozitor lucru pentru că alungă orice cumințenie din mintea omului. Una din urmările fricii este tulburarea simțurilor
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
răspunsul la această întrebare nu e un simplu răspuns înlăuntrul unui sistem de concepte; nu e un răspuns instalat confortabil în perimetrul lipsit de primejdie al curiozității goale, satisfacere nevinovată a pasiunii cunoașterii. "Ce e de făcut?" este o întrebare pândită de spectrul realului: acesta o urmărește, o amenință, o hărțuiește. Dar în fața somației de a produce gestul, nehotărârea nu poate răspunde decât cu gesticulația gândirii. În primă instanță se pare că nehotărârea nu izvorăște dintr-un blocaj al lucrurilor - căci
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
atom de spiritualitate, de un principiu al persistenței de care sîntem deposedați de pe pozițiile unei formațiuni perisabile. 19 ianuarie - 25 ianuarie 1981 Luni, 19 ianuarie 1981 Simt cum jurnalul meu începe să cadă într-o anumită monotonie a scenariului. Îl pândește repetiția exteriorului, acel "sînt din nou la Păltiniș cu Andrei...". De astă dată însă nu sânt cu Andrei, ci cu Sorin Vieru, de care mă leagă, de aproape 15 ani, o prietenie ce se consumă capricios, în doze imprevizibile, o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
frumoase îmi fac pur și simplu milă. Îi vezi cum se chinuie să trăiască în clipa favorabilă, în kairós, în prilejul favorabil, să-și trăiască "forma optimă"; terorizați mereu de un "încă" și de spaima declinului, de vidul care te pândește când mizezi totul pe asta. În timp ce în spirit totul este creștere neîncetată; fiecare zi nouă este un profit, și nu o pierdere, și cu fiecare ceas te simți tot mai aproape de "forma" ta. Prilejul nu este aici punctual, ci este
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
am aranjat-o după gustul meu și în care se desfășoară actele fundamentale ale vieții mele, cartea pe care o țin în mână seara înainte de a adormi? Răspunsul frust, nerușinat și de prost gust este că la capătul tuturor lucrurilor pândește marele gol de ființă. Tocmai pentru că toate gesturile noastre nu își au capătul în sine și nu se pot justifica în chip etern, ele sânt absorbite de "adevărul tare" al morții și devin în fondul lor ultim iluzii. Pentru ca să putem
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în ea urma răzvrătirii mele de atunci: în nici o pagină a ei nu puteai afla un citat, un nume de autor sau de operă. Pe scurt, nici o referință culturală. Tonul continua să fie al unui discurs speculativ, dar "impuritatea filozofică" pândea la tot pasul. Erau acolo pagini despre nehotărâre, despre mângâiere, despre "atingerea mîinilor". Era peste tot gândul meu netrucat, negrevat de datorii culturale. Și era chiar mai mult: era impudoare, adică asumarea unui început pe linia mărturisirii. Timid și șovăitor
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
te făceai? Rămâneai condamnat la lumea sublunară a suflețelului, ceea ce însemna a literaturii, a artelor sau, și mai rău, ajungeai să îți pui nemijlocit problema mântuirii. Iar eu eram foarte mîndru: eu aveam "ideea" ― limita, nu? ―, iar la capătul ei pândea, ca o promisiune și o împlinire de o viață, sistemul: peratologia. Puteam să dorm liniștit. Nu era ideea aceasta a limitei cheia fermecată cu care puteam să pătrund în gândirea tuturor gânditorilor lumii, ba mai mult, cu care puteam să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
fără detalii, schemă pură a dezolării supreme gata oricând să se ivească din chiar esența vieții. Nu știam, până atunci, că se poate suferi atât. Îmi amintesc că am început să plâng treptat, mai întîi pe furiș, cu lacrimi înghițite, pândind cu disperare crescândă apropierea secerătorilor. Îmi amintesc, de asemenea, că îmi era rușine să plâng și aș fi vrut ca mama să nu își dea seama ce se întîmplă cu mine. De aceea, în clipa în care a rupt zăgazurile
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sânt aruncat pe scenă, trebuind să joc. Culisele, oarbe pentru mine, sânt primul temei al nimicnicității mele și primul fel în care "vina" se articulează în existența mea. Lucrurile merg însă mai departe: jocul însuși, popasul meu în scenă este pândit în fiecare clipă de neant și generează neantul. De ce? Pentru că prin fiecare gest al vieții mele eu aleg între mai multe posibilități și fiecare opțiune, odată făcută, reprezintă condamnarea la moarte a tuturor celorlalte pe care le-am înlăturat. Prin
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
stângăcii. Punerea în pagină și dozarea cuvintelor, raportul dintre ce vrei să spui și felul în care ajungi să spui se formează de-a lungul anilor, trecând prin disonanțe, prețiozități juvenile, clișee, teribilisme de început. În disciplinele umaniste pericolul care pândește orice debut este ermetismul, vorbirea întortocheată, risipa de cunoștințe, citarea în exces, abuzul de termeni tehnici, pe scurt, toate strategiile imaginabile care, menite să scoată în evidență eul auctorial, nu fac decât să sperie, să plictisească și să îndepărteze publicul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
prepozițiile și adverbele, intră în cod. Traducătorul, sângerând sub această chingă și amețit de reiterarea figurilor acestui cadril infinit, este tentat periodic să respire evadând în stil: un cuvințel mai sprințar, același lucru spus altfel decât până acum etc. Greșeala pândește la capătul acestei tentații periodice de a ieși din cod. El trebuie să accepte, așa cum va trebui să accepte și cititorul, că se află în fața unei enorme fugi a gândirii și că forța lui stă în capacitatea de a se
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Ostace nu mai are baterie), drul Ostace, cu o șepcuță de tenisman pe cap și cu un vindiac siniliu ca cerul, pe care scrie cu litere mari The Giants (contrastînd de altminteri flagrant cu silueta stăpânului lui), stă lângă mine, pândind să fie în cadru, și îmi soarbe cuvintele. Simt că îmi pierd șirul, nu mai știu ce spun și ce vreau să spun și în clipa în care îl aud pe doctor că oftează privindu-mă cu ochii lui albaștri
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
aflând, înțelegînd optează pentru imobilism și melancolie. Nebun e lucidul, scepticul, omul care nu mai are capacitatea de a fabrica, pentru el și pentru ceilalți, iluzii. Așa înțelese, paginile acestea sânt o punere în gardă asupra supremului pericol care ne pîndește: cel de a fi în toate mințile. joi, 4 iulie Conferință a lui Vladimir Bukovski la "Noua Europă", în 1983, la Heidelberg, îi citeam cărțile dârdâind de emoție și nu mă îndoiam nici o clipă că este singurul personaj în jurul căruia
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
o pareză, că trage un picior și că e tutungiu? A devenit omuleț. Ce se întîmplă când nemții intră pe neașteptate în Rusia, când se îndreaptă glonț spre Moscova și când Stalin, timp de câteva zile, stă încuiat în cabinet, pândind fiecare pas de pe coridor și crezând că cei din anturajul său vin să-l aresteze și să-l judece pentru felul în care a pregătit armata sovietică? Se întîmplă că Stalin devine un omuleț. Ce se întîmplă cu Miloșevici la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
noștri. Ca situație geografică, România se învecinește: la nord și la vest cu Austro-Ungaria, la vest cu Rusia și cu Turcia și la sud cu Turcia. O Vest al României, regiune infernală, În care ruși și unguri cu turci amestecați Pândesc să treacă Prutul, în oarde adunați, De doctorul Vlădescu de n-ar avea sfială. Săracul Ștefan Vodă! Crișu el, la răsărit avea tatari, la miazănoapte țara leșască, la apus Ardealul, la miazăzi Ungro-Vlahia. Acuma ce ar face când ar vedea
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
a mînilor chiar, totul era studiat în amănunțime. Am admirat într-adevăr acele tonuri cu care d-sa colora tranziția dintr-un afect la altul. Acuma mușchii feței se dispuneau într-un gest de o rece și neîndurată viclenie, ochii pândeau și musculatura gurii arăta un ușor tremur de nerăbdare; acum aceeași fizionomie arăta hotărârea, cruzimea, furia. Tot astfel a fost și vorba. De la vehemență până la tonul cam răgușit al patimei ascunse, scara întreagă de tonuri a fost observată cu măiestrie
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
de umor: "Bătaia franțuzească ar putea primi o palmă serioasă". Cităm principalele pasaje, chiar dacă nu se referă la școală, este destul de reprezentativ pentru acest tip de opinie: "În momentul în care violența explodează, delincvența se extinde, iar amenințarea teroristă ne pândește, suntem îndreptățiți să ne gândim la întărirea arsenalului nostru represiv. Asta propun asociațiile care intenționează să introducă un nou delict în Codul nostru penal. Acesta nu vizează bandiții, hoții, escrocii, ci pe niște indivizi de temut: părinții! Care ar putea
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]