3,617 matches
-
au trântit pe jos să doarmă, iar el le putea auzi sforăitul ritmic și pașii mari ai santinelei. A adormit la rândul său și, mai târziu, s-a întrebat de multe ori de ce a făcut-o. Atât de puțin îi păsa de viață, sau prefera să nu vadă moartea venind? Dumnezeule mare! Nimeni nu-i spusese vreodată dacă sforăia. Visul lui fusese unul fericit. Un vis în care făcea dragoste cu Clarence pe masa din bucătărie, peste făina de prăjituri, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
barurile și circulă în toate autobuzele. Nu încerca niciodată să spună ceva scăpărător; nu atrăgea niciodată atenția asupra felului său de viață deosebit, nu căuta măgulire, nici admirație, nici măcar prietenie din partea nimănui. În afară de selvă și de libertatea lui, nu îi păsa de nimic, nici cât negru sub unghie. Când venea să-l viziteze, obișnuia să petreacă o săptămână sau două ca oaspete, dar nici până acum n-ar fi putut spune dacă bărbatul voia cu adevărat ca el să rămână sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
numele sau refuză să îl aibă.“ Era un primitiv sau un spirit? Sau era doar un „snob“, care refuza să aibă un nume ca să se deosebească de restul oamenilor? Niciodată nu zăbovise cu gândul la asta, așa după cum nu-i păsa nici puțin, nici mult de părerea celorlalți despre el și despre „ne-numele“ lui. Cel pe care îl avea nu-i plăcuse niciodată: era vulgar și stupid, după cum tot vulgară și stupidă îi fusese și viața. Când și-a schimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
bucura de uzufruct, îngrijindu-le pentru generațiile viitoare. Dar, pentru albi, pământul înseamnă putere. Se ambiționau să exploateze într-un timp scurt imense întinderi de pământ, fără să-și facă griji pentru ce se va întâmpla după aceea. Nu le păsa că vor fi secătuite, că vor fi luate de eroziuni sau că se vor transforma în deșerturi. În America de Nord, negustorii de cherestea au defrișat, una după alta, păduri imense pe care le-au transformat în pârloage și din care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
whisky pe care o adusese de la Santa Cruz. Se îmbătă până simți că moare și cântă, plânse și înjură lumea și pe locuitorii ei, ca să se arunce apoi cu capul în lagună și să înoate spre larg fără să-i pese de caimani, de pirania sau de anaconde, care nu părură interesați de prezența lui. Se cățără în mangrove, acolo unde își căutase refugiu într-o dimineață, și se întrebă dacă nu ar fi fost mai bine să o fi posedat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sacru Om!, perfecțiune a realizării plenare. Și exact în clipa în care această silabă strigă în urechile lui Siddhartha, judecata lui se limpezi dintr-odată...“ Închise cartea și rămase rezemat de copac, cu guta în mâna stângă, fără să-i pese dacă un pește va mușca sau nu din momeală. Își plimbă privirea pe întinsa și liniștita lagună. Pentru Hermann Hesse sau pentru eroul lui - Siddhartha - cuvântul cu rezonanțe magice, „Om“, limpezea o minte confuză de ani de zile și marca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și vârî În buzunar restul când i-l dădu Arianna. Nu se deranjase să introducă suma În casa de marcat, așa că banii aveau să rămână nedeclarați și, prin urmare, neimpozitați. Lui Brunetti Încetase cu ani În urmă să-i mai pese de această fraudă continuă comisă Împotriva Statului. Lasă-i pe băieții de la Poliția Financiară să-și facă griji de asta. Legea spunea că trebuia să marcheze consumația și să-i dea chitanță; dacă pleca din bar fără ea, amândoi erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
mai există. V-am mai putea totuși influența negativ cariera? Întrebă el. — Voi ieși din armată peste șase luni, domnule Brunetti. Nu s-ar m-ai deranja cu mine acum, iar dacă ar face-o, nu cred că mi-ar păsa prea mult. Nu-mi doresc o carieră, nu În armată, dar tot nu vreau să afle. Vreau doar să scap și să mă Întorc la viața mea. Făcu pauză o clipă, Îi aruncă o privire iscoditoare, apoi continuă: — Armata m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
spre el, spunând: — Mangia, ti fa bene, o comandă care-l umplea pe Brunetti de bucurie de când Își putea el aminti. El Își umplu farfuria din abundență. Muncise din greu, Își petrecuse ziua Într-o țară străină, așa Încât cui Îi păsa cât risotto mânca. Începând din mijloc, Își plimbă furculița Într-un cert concentric ordonat și Împinse risotto spre marginea farfuriei ca să se răcească mai repede. Luă două furculițe pline, suspină În semn de apreciere și continuă să mănânce. Când văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
se aruncă, oriunde, așa că tot ce trebuie să facă e să elimine semnele de identificare. Apoi, dacă ceea ce aruncă este găsit, nu poate fi Învinovățit nimeni, toți pot nega că ar avea cunoștință de asta și nimănui nu-i va păsa destul de mult să afle ce și cum. Și nimeni de aici nu va vorbi despre expulzarea americanilor. — Dar nu au eliminat toate semnele de identificare, Îl corectă Ambrogiani. — Poate s-au gândit că le vor acoperi Înainte să le găsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
-i așa? Atunci, dă-mi voie s-o spun așa: Prefer să nu fac nimic altceva În problema asta decât ceea ce ți-am spus că voi face. — Și de ce? Întrebă Brunetti. — Fiindcă, răspunse contele, nu mă pot convinge să-mi pese de nimic dincolo de familia mea. Tonul vocii sale era ultimativ; Brunetti nu avea să mai primească vreo explicație În afară de aceasta. — Îți mai pot pune o Întrebare? zise Brunetti. — Da. — Când am sunat și am Întrebat dacă pot vorbi cu tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
cu forma pietrei găsită lângă corpul lui pe plaja cea mică; cine să hotărască dacă lovitura fusese provocată prin cădere sau În vreun alt fel? Și cui, dat fiind că moartea lui Ruffolo rezolva totul atât de bine, să-i pese? Poate, ca În cazul doctorului Peters, urme de alcool aveau să fie găsite În sângele lui, iar asta cu siguranță avea să stea și mai mult de mărturie pentru căzătură. Cazul lui Brunetti era rezolvat. Amândouă, de fapt, erau rezolvate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
e prea interesată de așa ceva. Singurii copii de care s-a atașat de-a lungul anilor sunt cei doi frați ai săi și sora mai mare. De fapt, ea este prea ocupată să studieze toate secretele lumii pentru a-i păsa de prieteni. Camelia, sora cea mare a Taniei, este un geolog renumit care călătorește în jurul lumii în căutarea relicvelor antice. Tocmai ea le-a sugerat să se mute în Pitești. Cele două vorbesc în fiecare zi pe e-mail, ca și cum Camelia
Prietenia este magică. In: ANTOLOGIE:poezie by Flavia Cîmpean () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_669]
-
prin care să-i atragă în zonă pe tinerii cu bani. Ceea ce înainte fusese vechea firmă de familie Jeremiah Bond Ltd, Agenți Imobiliari, se transformase, la sugestia lui, în ceva mai șmecher, mai memorabil și mai cu lipici. Cui îi păsa că persoanelor ca Amanda nu li se părea destul de stilat? Lipsa de stil era în mare vogă. Dovada cea mai concludentă o reprezentau proprietățile pe care firma le vindea. Însă puține dintre aceste proprietăți erau atât de neatrăgătoare ca deșertăciunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
în fund? Cu pumnii bine strânși, Alice s-a uitat la Jake fără să înțeleagă nimic. Parcă-și amintea, așa vag, că Amanda Hardwick zisese ceva de Cavendish, dar acum Alice avea niște dureri mult prea mari ca să-i mai pese. Treaba stă așa, a gemut Alice adunându-și forțele pentru un ultim și uriaș efort explicativ. Asigurarea mea medicală privată de la Intercorp e valabilă până la sfârșitul anului. Ea acoperă toate cheltuielile. I-am sunat și mi-au recomandat să merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
patului, răsfoia cel mai recent număr din La Gunoi!. Să-ți admiri propria publicație, în timp ce fiica ta nou-născută se află la numai câțiva metri depărtare, i se părea doamnei Duffield un gest de un egocentrism dus la extrem. Cui îi păsa că el „căuta greșeli“, așa cum îi șoptise repede Alice. Mocnind sub sentimentul de indignare era bănuiala că Jake nu numai că nu-i oferise flori lui Alice, dar nu-i făcuse cadou nici un alt obiect care să marcheze venirea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
spitalul era împotriva principiilor lui. Întoarsă în Vechea Morgă, Alice a încercat să nu bage în seamă contrastul. Sau mormanele de gunoi din bucătărie, cele mai recente rezultate ale „forărilor“ lui Jake. S-a străduit, cu disperare, să nu-i pese atunci când, deschizând sertarul cu lenjerie de corp, un grup de musculițe de fructe, refugiate din crescătoria de viermi în stare de putrefacție avansată, au zburat afară. În schimb, Alice s-a concentrat pe aspectele pozitive. Ca masa de schimbat scutece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
acum holul până atunci pustiu, așa că era dificil să-ți dai seama cu cine pleca Laura către lifturi. Însă, în lumina a ceea ce tocmai le spusese, era destul de puțin probabil că era vorba de Fergus. Oricum, lui Hugo nu-i păsa. Avea pe cap probleme mult mai presante. — Draga mea, a încercat el. Și cum ziceam. În legătură cu asistenta Harris... —Asistenta Harris? Ochii Amandei s-au lărgit din cauza uimirii disprețuitoare. —Doamne, Hugo, ești incredibil! Suntem martorii unui scandal de primă clasă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
apoși, dar încrezători. Dacă ați fi în locul nostru, credeți că dumneavoastră ați cumpăra casa? Hugo a ezitat. Dacă-i făcea să cumpere casa respectivă, era clar că bătrânii își epuizau economiile de-o viață. Pe de altă parte, ce-i păsa lui? În meseria asta nu era loc de sentimente. Dacă începeai să te lași impresionat, erai pierdut. Pun pariu c-aș cumpăra-o, a răspuns arborând cel mai persuasiv rânjet. De fapt, chiar mă gândeam să fac și eu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și inima bătându-i să-i sară din piept, Hugo l-a auzit pe criminalul frustrat lătrând plin de furie. Hugo și-a căutat mobilul. Dă-mi-l pe Neil, i-a ordonat el Shaunei, pentru prima dată nemaiobservând și nemaipăsându-i de tonul morocănos al acesteia. Câteva secunde mai târziu, vocea lui Neil a plutit senină prin receptor. — S-a aranjat, ă? a întrebat el. — Nu prea, dar era să ajung eu aranjat, a izbucnit Hugo. În casa aia e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Hugo abandonase, pe tăcute, planurile de renovare ale Amandei. Care, pentru a fi duse la bun sfârșit, cereau nu numai timp și bani, dar și dispoziția de a te apuca de treabă. Or nici lui, nici lui Theo nu le păsa că, atunci când urcau scara interioară, erau acompaniați de o pată de igrasie care creștea de la o zi la alta. Hugo ajunsese la centrul de sănătate. A deschis ușa verde de la intrare, pătrunzând în interiorul luminos și aerisit. Din toate lucrurile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a simțit că-i vine să vomite. Ea fusese cea care-l împinsese la asta. Hugo nu plecase în căutarea ursulețului decât ca să fie iertat. Ca să-i demonstreze că-i părea rău fiindcă întârziase. Și să-i confirme că-i păsa. Of, Alice nu voise să fie oribilă. Sincer, chiar nu voise. Era obosită și supărată. Atât! Și de ce? Ce mai conta o așteptare de o oră și ceva în parc pe lângă viața unui om? Nu-l judecase greșit. Nici pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
acum, că apa îi luase una dintre lentilele de contact, Hugo nu mai vedea nimic altceva decât spumă și apă. Și nici nu mai auzea altceva decât plescăitul apei și gâfâielile lui îngrozite și dureroase. De ursuleț nu-i mai păsa oricum. Tot ceea ce mai conta era să se salveze. De dragul lui Theo, dacă nu și din alte motive. Nu putea să-l lase singur pe lume. Și nici cu Amanda. Fiindcă asta ar fi însemnat cam același lucru. Cu imaginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
greutate. Să alergi pe un teren accidentat, cu un copil greu în cărucior și cu un altul, de aceleași dimensiuni, agățat de gât ar fi fost o provocare fizică până și pentru cea mai rezistentă persoană. Dar femeii nu-i păsase nici cât negru sub unghie. Hugo a ridicat cu greutate mâna în care ținea ursulețul înnoroiat, ud fleașcă, din care apa curgea șiroaie pe pământ. Rosa a strigat încântată. Mulțimea de oameni a început să se risipească. Alice s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
arătat cum se pun scutecele... —Of, te rog. Asta n-a fost nimic, l-a întrerupt Alice apărându-se, jenată, cu mâinile. Dar... chestia asta cu camera. O să coste o avere. —Nu-mi pasă. Lui Hugo chiar că nu-i păsa. Faptul că nu-și putea permite o astfel de cheltuială nu-l deranja absolut deloc. De când trecuse razant pe lângă moarte, se decisese să trăiască clipa mai din plin. Ce însemnau câteva sute de lire dacă ele o bucurau pe femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]