KorAP: Find »[drukola/base=pai & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...98 99 100 ...225 >

5,611 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625

a băgat degetele prin ochiurile plasei și l-a salutat pe fiecare câine în parte. Le-a vorbit blând și i-a mângâiat. Când a ajuns în colțul țarcului, se opri brusc și privi fix înainte. Pe o rogojină de paie zăceau doi câini, deja țepeni. Muriseră. Unul din ei era Napoleon. Soarele după-amiezei pătrundea printre crăpăturile peretelui din scânduri. Câteva raze cădeau chiar pe capetele celor doi câini care zăceau nemișcați. Muriseră, probabil, de câteva ore. Napoleon, numai pielea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894

sufle-n steaua de la poartă, s-o stingă. Ea singură-i de vină că sosesc atâția trași-împinși din patru vânturi, cu nechez de soartă. De-aceeași prea senină părere e și asinul bătrân, ce roade-n petice condurii găsiți prin paie și prin fân. Maria n-avu timpul pîn-acum nici măcar să-și vază pruncul de-atîta solie din atâta drum. S-apleacă peste iesle și peste lumină Maria. De dragoste-i țâșnește laptele în sâni, și-i umezește ia. [1937] * ALESUL Voinicelul

Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
vindecă setea de mântuire și dacă ți-ai sângerat picioarele te așezi pe un podmol de lut. Uite, e seară. Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi, ca un miros sfios de iarbă tăiată, ca o cădere de fum din streșini de paie, ca un joc de iezi pe morminte înalte. SCRISOARE Nu ți-aș scrie poate nici acum acest rând, dar cocoși au cântat de trei ori în noapte - și-a trebuit să strig: Doamne, Doamne, de cine m-am lepădat? Sunt

Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930

mult pe steaua mea norocoasă și pe faima mea. Poate, și în oameni am avut o încredere exagerată. În orice caz, mi-am calculat rău mișcările. În polemica mea cu iezuiții, destul de lungă, eu am fost cel care a pus paie pe foc. Nu-mi închipuiam ce va ieși. Probabil, sunt un prost jucător și n-am înțeles asta mânat de o vanitate care m-a împins să nu las lucrurile să se liniștească. Trebuia să-mi dau seama că nu

Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
Am de furcă, de ajuns, cu mine. Un inchizitor m-a invitat politicos să dau foc unui rug. "Ca să ne dovedești că ai abjurat din toată inima, Galilei. Nu te teme, pe rug nu e decât un om închipuit din paie, o păpușă..." ― Când ai visat asta? ― N-are importanță... Mai devreme stăteam sub un măr sălbatic. Mâncam fructele acrișoare, scuturate prin iarbă, și mă minunam cum tremura aerul din pricina căldurii. Într-un asemenea ceas, nu mai simt nevoia să mi

Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
o stâncă înecată de ierburi era cioplit un chip tânăr, mândru, cu părul fremătând... L-am recunoscut. Așadar, în această oază se găsea mormântul lui Alexandru... Florile galbene, sălbăticite, erau năpădite de viespi. În apropiere, se afla o colibă de paie, înnegrită parcă de ploi... Atunci i-am văzut pentru prima oară ochii. Niște ochi prea mari pentru figura ei și arzători, umezi, strălucind, pentru ca dintr-o dată să devină triști, aproape dureroși. După aceea am observat că buzele i se mișcau

Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
fel și după ce pasările, care s-au rotit multă vreme, s-au dus... Într-o noapte, m-am gândit că trebuie să plec, în sfîrșit"..."Care e numele tău, de fapt?" am zis. S-a uitat lung la coliba de paie înnegrite. Ce importanță mai are? De atunci m-am schimbat." Sta cu fața în soare și ochii îi erau insuportabil de luminoși. Am întrebat-o: "De aceea mi-ai spus odată că avem o cicatrice comună?" M-a luat de

Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
Gestul avea la început un tâlc anume. Oamenii își dădeau mâna ca să arate că nu aveau nici o armă ascunsă". Cum eu tăceam mai departe, a adăugat: "Trebuie să te duci în oaza unde e mormântul lui Alexandru. În spatele colibei de paie, e o stâncă rotundă. Află ce-ți zice acolo oracolul." I-am propus să meargă cu mine. M-a refuzat: "Trebuie să te duci singur acum", a zis. Auzeam clar foșnetul fiecărui pin. "Eu ― a continuat Ana ― sunt ca acele

Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
singură dată și pe care dragostea le ucide". În clipa următoare, am auzit un foșnet care nu mai era. al pinilor. Nu se poate, m-am gândit Imediat, însă, am deslușit, prin aerul străveziu, siluetele negre ale eucalipților, coliba de paie și chipul dăltuit în piatră a lui Alexandru, tânăr, privind spre cer. Mi-am adus aminte vorbele Anei: "În fiecare seară, ieșea din cort și contempla cerul înstelat. Apoi, își lua o cupă din care bea vinul și o sfărâma

Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
a lui Alexandru, tânăr, privind spre cer. Mi-am adus aminte vorbele Anei: "În fiecare seară, ieșea din cort și contempla cerul înstelat. Apoi, își lua o cupă din care bea vinul și o sfărâma de stînci." Dincolo de coliba de paie, am găsit stânca rotundă de care pomenise Ana. Am simțit, pe loc, o duioșie ciudată în mine. O vreme, am ascultat vântul, o pasăre țipând în deșert, foșnetul eucalipților, după care m-am hotărât să plec, când, din senin, coliba

Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
găsit stânca rotundă de care pomenise Ana. Am simțit, pe loc, o duioșie ciudată în mine. O vreme, am ascultat vântul, o pasăre țipând în deșert, foșnetul eucalipților, după care m-am hotărât să plec, când, din senin, coliba de paie a luat foc... Asta a fost totul. Sau aproape totul... ― De ce spui "aproape totul"? ― Fiindcă m-am trezit cu o mare uimire în suflet... Povestește-mi ceva despre Ignațiu de Loyola Apoi, îți voi spune... LII ― Când mi s-a

Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369

nefiind nimeni dispus să garanteze pentru mine, am fost dus la Maschere, închisoarea cu chipuri grotești sculptate în piatră, care păreau să te batjocorească. Patru zile am stat în cavernele acelea săpate-n stânca de deasupra râului Natisone, dormind pe paiele putrede prin care mișunau păduchi și pureci, printre excremente, fără să mă spăl. Împărțeam menajeria cu un om care zgâria încontinuu gratiile cuștii, bolborosind cuvinte de neînțeles. În starea asta m-a găsit tatăl meu când a venit să-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
trezit în zori, poftindu-mă să iau o căruță care mergea în Ceneda. Era a unor negustori romani care transportau vin. Tineri și voinici, în stare să se apere de tâlhari cu pumnale și cu bâte ascunse printre amfore sub paie. La început de drum au lăsat boii să meargă la pas, astfel încât alte căruțe și alți negustori să ni se alăture pe parcurs și să formeze un convoi. Când au ajuns în dreptul unui transport de grâu cu destinația Oderzo, un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
o singură poartă păzită de un turn de scânduri. În interiorul ei se înălța, și se înalță și-acum, casa lui Faroald. Era făcută din trunchiuri de copaci, acoperișul fiind acoperit cu șipci de lemn, tencuită cu lut fin amestecat cu paie tocate, pe care erau pictate linii și alte desene. În afara sălii, încăperea principală, casa avea opt odăi. În interiorul incintei se afla și hambarul, și magaziile, și pivnița, toate comune. Odinioară curtea fusese o wara-hardhu, o tabără militară. În fața curții se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
curtea fusese o wara-hardhu, o tabără militară. În fața curții se afla o piață plină de iarbă, cu un singur stejar bătrân. La răsărit, la o distanță de o jumătate de milă, se ițeau una lângă alta casele cu acoperișuri de paie locuite de waregangi și grajdurile, împrejmuite de cercuri concentrice de grădini, vii, livezi de măslini și ogoare de cereale, legume, in și cânepă. După pășuni, oriunde te-ai fi dus, reîncepea pădurea, la liziera căreia grohăiau turme de porci. De-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
cu două pături, una de lână și cealaltă din piei de miel, o masă cu o lampă sub singura fereastră a încăperii și o laviță. Am încercat patul. Numai scânduri acoperite de o pânză de cânepă. - Nu există saltea de paie, am constatat. - Nu există saltea, nu există nici păduchi, mi-a dat Rotari replica. Pe jos era un pachet. - Lucrurile tale, sosite de la Cividale, m-a informat. L-am desfăcut. Conținea haine de-ale mele. Erau mototolite, așa că le-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
prin ceva deosebit, ci fiindcă acolo am avut cea dintâi bănuială despre conjurația ce se punea la cale. În vreme ce soldații se îngrijeau de adăpostirea cailor, ne-am făcut intrarea. Era o singură sală mare, cu podeaua de pământ presărată cu paie, ca s-o facă mai puțin jilavă. În mijloc ardea un foc într-o vatră înaltă de piatră; scotea fum, nu glumă, astfel că de la umeri în sus eram învăluiți în ceață. Pe lângă perete erau câteva mese și bănci grosolane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
neomenească, am strigat: - Uită-te ce-i afară, slujitor al lui Hristos, și o să fii numit de toată lumea Iuda! O lovitură de spadă primită-n cap m-a făcut să leșin. M-am trezit într-o celulă, întins pe niște paie putrede. Capul îmi ardea în flăcări și îmi clănțăneau dinții de febră. Îmi venea să vomit, și abia dacă mai respiram. Pe un ochi de geam, aflat sus de tot și prevăzut cu o gratie ruginită, se vedea lumina lunii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
carcera, și m-am trezit în fața unui lucru rușinos pentru orice popor: doi deținuți erau morți de cel puțin trei zile, și alții agonizau. În total, morți și vii, șapte oameni cufundați într-o mocirlă spurcată, un amestec de mâl, paie putrezite și excremente cam de două palme. Ne-au explicat că erau tâlhari de drumul mare, ucigași. Cu o altă piesă de argint l-am convins pe comandant să ducă de-acolo morții, iar pe ceilalți să-i mute în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
a fost rezervat semăna cu un grajd. Spre norocul nostru, mai aveam încă de-ale gurii, drept care ne-am potolit foamea într-un ungher întunecos. Pentru o para și jumătate, ni s-a permis să dormim pe jos, pe niște paie. În preajma noastră, câteva mutre schimonosite se uitau la noi, prefăcându-se că moțăie. - Dormim pe rând, e mai bine așa, am propus, și Gundo a fost de acord. Întorcându-mă cu spatele și sub paravanul mantalei desfăcute, i-am zis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
în noaptea asta, și mâine plecați. Zicând acestea, bărbatul împreună cu ai săi s-au retras în colibele lor, sprijinindu-se unul de altul sub ploaia de-acum pătrunzătoare. Am aprins opaițul atârnat de grinda pe care se sprijinea acoperișul de paie al casei, după care am făcut focul într-o groapă săpată în podeaua de pământ. Nu erau nici mobilă, nici așternuturi, dar podeaua era uscată, și acoperișul nu avea găuri; ceea ce ni s-a părut extraordinar. Fereastra era închisă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
ca și cum ne-ar fi așteptat. Am intrat într-o odaie cu podeaua de pământ, plină de găuri. Se coborau două scărițe de piatră, luate cine știe de unde. În vatră ardea trosnind o buturugă, și în apropiere, pe o saltea de paie, zăcea prostituata acoperită cu niște zdrențe și piei tocite. Fața, luminată de la foc și de la o candelă, era vânătă și suptă, cu pomeții surpați și cu ochii adânciți în cercuri negre. Respira greu și ne fixa cu o privire sleită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
aceeași stare se aflau cea mai mare parte dintre case, biserici și mănăstiri. Aerul era încă impregnat de mirosul de lemn ars. Casa patriarhului, deși neagră de fum, era în picioare și fusese reconstruit un acoperiș provizoriu din scânduri și paie. L-am găsit pe Grasulf în sală vorbind de zor cu patriarhul Marciano. Văzându-ne intrând, amândoi au tresărit. N-am reușit să-l opresc pe Rotari. S-a repezit la Grasulf, l-a ridicat de pe jilț și, apucându-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
lipsă de discipoli. Longobarzii considerau arta bizantină ca fiind coruptă, și, la rândul lor, artiștii refuzau să se plece în fața gustului unor oameni pe care-i numeau barbari. Mai mult decât atât, longobarzii obișnuiau să spună: dacă avem lemn și paie din belșug, de ce mai dăm banii pe țiglă și cărămizi? Sau: dacă e nevoie de piatră, ea poate fi adusă pe alese, gata tăiată și sculptată, de la ruinele romane, și-atunci de ce să mai plătim celor de la cariere? Și tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
atunci de ce să mai plătim celor de la cariere? Și tot așa: e-atât de frumos să te uiți la ceea ce e dincolo de ușa casei, încât ce rost mai au picturile și mozaicurile de interior? Ei nu știau însă să împletească paiele astfel încât ploaia să nu intre prin acoperiș și calculau prost fumurile vetrei. Așa că în multe case ploua și ieșea fum de te sufocai. Ca să nu mai vorbim că era aproape cu neputință să găsești pe cineva în stare să facă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]