8,290 matches
-
Acasa > Poeme > Sentiment > "SURÂSUL DRAGOSTEI" "DAR DACĂ TOTUȘI" Autor: Anatol Covali Publicat în: Ediția nr. 1884 din 27 februarie 2016 Toate Articolele Autorului Surâsul dragostei De înfrunzișul tău mă-ncânt ades când patima din noi mă vrea ales ca să încep al dragostei cules. Cine ți-a dat aceste dulci splendori și veri fierbinți și toamne cu răcori prin care trista iarnă mi-o-nfiori? În tine plin de vrajă sunt mereu când umblu prin livadă
SURÂSUL DRAGOSTEI DAR DACÃ TOTUŞI de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1884 din 27 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367661_a_368990]
-
de instaurare a ispitei și a păcatului comodității, a triumfalismului și a autosuficienței, toate fiind mânate de păcatul orgoliilor personale, adică a mândriei și a slavei deșarte!... Energia rămasă după toată răvășirea noastră moral-duhovnicească, o epuizăm prin provocarea și alimentarea patimii curiozității, a vanității, a satisfacerii plăcerilor și a păcatelor de tot felul, după care ajungem la deznădejdea celui prins cu geanta de droguri, ori la cea a sinucigașului - toate acestea din cauza diavolului care a reușit să ne înrobească, din punct
DESPRE POSIBILITATEA ÎNNOIRII CREDINȚEI, NĂDEJDII ȘI BUCURIEI NOASTRE, PRIN VESTEA CEA BUNĂ PE CARE NE-O BINEVESTEȘTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU DIN MIEZUL TUTUROR LUCRURILOR… PARTEA A II A de STELIAN GOMB [Corola-blog/BlogPost/367586_a_368915]
-
tremur să nu-mi ștric rețină Suspin forat din infinit, un plâns constant, dar fără lacrimi Îmi stau în spate că o umbră și-n față că un ghid de pătimi Dar, de nu-i soare , nu am umbră, iar patimile se divid Prefer lumină cât de mare, decât o beznă și un vid Idei finite, gânduri grele, ce se grupează în fascicul Dar nu dispar, ci se depun, pe atrii, chiar și pe ventricul Se înnegrește mușchiul roșu, se pregătește
ALEXANDRU FLORIAN SĂRARU [Corola-blog/BlogPost/367581_a_368910]
-
minim soare, eu tremur să nu-mi ștric retinaSuspin forat din infinit, un plâns constant, dar fără lacrimiîmi stau în spate că o umbră și-n față că un ghid de patimiDar, de nu-i soare , nu am umbră, iar patimile se dividPrefer lumină cât de mare, decât o beznă și un vidIdei finite, gânduri grele, ce se grupează în fasciculDar nu dispar, ci se depun, pe atrii, chiar și pe ventriculSe înnegrește mușchiul roșu, se pregătește de genuneDe n-o să
ALEXANDRU FLORIAN SĂRARU [Corola-blog/BlogPost/367581_a_368910]
-
voi cunoaște mai temeinic, când voi fi mai mult în interiorul oprei sale, mai împreună cu gândurile și sentimentele sale. Cu greu acceptă interlocutoarea mea o astfel de întreprindere, dar, la urma urmei, și eu știu să fiu încăpățănat! Doamnă Lidia Elron, patima dumneavoastră de a vă consacra și acum memoriei și valorii soțului dumneavoastră, lângă care ați trăit cam o jumătate de secol, este atât de luminoasă, încât nu pot să nu vă-ntreb, de la început, naiv și pueril: de ce? Simplu. Din
PRIN ABURUL CAFELEI DE ELRON de RONI CĂCIULARU în ediţia nr. 1162 din 07 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/367640_a_368969]
-
prin momentele grele. Este vorba de abnegația și dragostea și priceperea cu care a predat cursurile lui de pictură. Cursanții lui erau de-a dreptul vrăjiți de el, l-au iubit, pur și simplu, iar el i-a iubit cu patimă și pasiune. Erau o dragoste și un respect reciproc. I-a iubit așa cum știa el s-o facă... A predat la „Beit Halohem” („Casa Luptătorului”), unde a avut ca studenți câteva cazuri de oameni pierduți, răniți în războaiele țării, erau
PRIN ABURUL CAFELEI DE ELRON de RONI CĂCIULARU în ediţia nr. 1162 din 07 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/367640_a_368969]
-
și domnilor!, bucuria muzicii, a fastului și frumuseții, parada talentelor. Și nu încape îndoială că„ Cerbul” acesta paște și azi în iarba munților Brașovului ca și în dorul unor inimi ca a mea. Ce bogăție de frumos și armonie, ce patimă pentru perfecțiune era acolo, ce suflete de aur se etalau în fața noastră, bucurând cerul și pământul. De fapt, nici nu mai eram la Brașov, sau la Bacău ori la Iași. Eram în spațiul universal al artei, al omului cu O
LASĂ-MI TOAMNĂ POMII VERZI ! de RONI CĂCIULARU în ediţia nr. 2089 din 19 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367709_a_369038]
-
este dacă dorește și dacă este pregătit să primească, în smerenie și ascultare, această sfințenie oferită lui, din dragoste și din nemărginita milostivire a lui Dumnezeu. Mai întâi Crucea pe care el trebuie să răstignească pe omul cel vechi cu patima și stricăciunea sa, și apoi harul și puterea de a lupta neîncetat pentru creșterea omului nou în el, a acelei vieți noi și sfinte la care a fost făcut părtaș. Participăm la Sfânta Împărtășanie doar fiindcă am fost făcuți sfinți
DESPRE SPOVEDANIE SI EUHARISTIE... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366876_a_368205]
-
Viața dumnezeiască, în cadrul Sfintei Liturghii și a Dumnezeieștii Euharistii. Iar accesul este determinat de buna și libera voire a omului. Căci "ha �rul Duhului nu se micșorează în cei ce se împărtășesc de el (din care pricină se și naște patima invidiei), chiar dacă unul primește mai mult, iar altul mai puțin, din har. Pentru că fiecare dobândește, după măsura credinței lui, arătarea Duhului. Așa încât fiecare își este distribuitorul propriu al harului. Și dacă ar cugeta bine, nu ar trebui să invidieze pe
DESPRE VIRTUTEA RECUNOSTINTEI... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 202 din 21 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366836_a_368165]
-
lui Gabi. Spuneam încet, apoi tare. Gabi a auzit din cameră, a venit pe hol lângă mine și a început să râdă. Ce zici că zici Elena? ─ Înjur. ─ Cum? Așa înjuri tu? Trebuie să pui suflet în înjurături, suflet și patimă. Ascultă aici și învață. Mă ridic din genunchi și stau nemișcată în fața prietenei mele. Ascult. Mă întreb dacă pot. Încerc în gând să spun ca ea. Nu puteam să rostesc, încercam primul cuvânt apoi liniște. ─ Gata Elena. Acum e rândul
LOVITURI de DORINA ŞIŞU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366890_a_368219]
-
după un timp, aud gemetele celor dinăuntru: toți cei de dincolo de peretele gros al conservării cuvântului materializat, șoptesc neînțeles; ar fi fost imposibil să cunosc toate acele limbi care se șoptesc înăuntrul camerelor acelei clădiri. Unele cu teamă, altele cu patimă însă cele mai multe cu dorința de a ne spune ceva pentru cei de azi. Eu sunt un cel de azi care îmi lipesc urechea cu curiozitatea de a desluși ceva. Simt fâșâitul unei cărți și, de acolo, din lumea aceea, încep
AGONIA LITERATULUI ŞI UZUL VALORILOR UMANE de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366965_a_368294]
-
Asemenea lui Iisus Hristos, în suferința sa martirică, ca intr-o li �turghie a ființei sale, mucenicul lui Iisus Hristos șoptește neîncetat cuvinte �le tâlharului de pe cruce: "pomenește-mă Doamne când vei veni întru împarația Ta". Alteori, martirul repetă în timpul patimii sale ceea ce Domnul său a strigat pe Cruce: "Doamne în mâinile tale îmi încredin �țez duhul meu". Întemnițații pentru Iisus Hristos participă real la jertfa unică și plină de iu �bire a lui Iisus Hristos. Ca oameni ai credinței adevărate
DESPRE MARTIRIU SI JERTFA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366927_a_368256]
-
credincioșilor ei. Sfântul Ignatie Teoforul în epistolele sale ara �tă că aceste daruri duhovnicești sunt oferite de Domnul nostru Iisus Hristos fiecărui membru al Bisericii, prin intervenția directă și mijlocirea Sfinților mucenici, care bine s-au nevoit. Ca următori ai patimilor Mântuitorului Iisus Hristos, mucenicii își poartă crucea împreună cu Domnul lor, renunțând la ei, pentru ca Iisus Hristos să traiască în ei. Domnul nostru Iisus Hristos este deci în ei, în viața lor, încununându-le suferința. Ca purtători ai acestor chinuri, mucenicii
DESPRE MARTIRIU SI JERTFA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366927_a_368256]
-
șesc de slava lui Dumnezeu și împărățesc împreună cu El de-a dreapta Tatălui. în acest sens, suferința lor este văzută ca act de colaborare și de conlucrare cu suferința Mântuitorului la opera de mântuire și curățire a lumii de păcate și patimi. Din alt punct de vedere, modul martirilor de a-l mărturisi pe Iisus Hristos este un botez care curăță complet de păcate, realizând astfel, asemănarea cu moartea și învierea lui Iisus Hristos. Tertulian, în lucrarea sa, De Baptismo, spune că
DESPRE MARTIRIU SI JERTFA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366927_a_368256]
-
de-a doua fuge cu toată sârguința, crezând că poate să despartă plăcerea de durere și să se bucure numai de ea. Însă, în plăcere, este amestecat chinul durerii, chiar dacă pare ascuns celor ce o gustă, prin faptul că domină patima plăcerii 15. Încercând să-și provoace o plăcere mai mare, omul ajunge, de fapt, să-și intensifice durerea. Așadar, durerea, înțelegându-se prin aceasta suferința care însoțește orice necaz sau încercare, și moartea au fost așezate providențial de Dumnezeu, în
DESPRE RABDARE SI NADEJDE DIN PERSPECTIVA CRESTINA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366880_a_368209]
-
ca după ce am fost ispitiți de păcat, am luptat cu el și l-am biruit, să-l urâm cu „ură desăvărșită” - susține tot Păr. Teșu. A cincea, considerată mai presus de toate, este ca, eliberându-ne de păcat și de patimă și înaintând în viața de virtute, să nu uităm slăbiciunea noastră, nici puterea Celui ce ne-a ajutat 27. Sfântul Maxim Mărturisitorul lărgește și mai mult numărul cauzelor pentru care omul este încercat, spunând că „omul rabdă pătimiri pentru una
DESPRE RABDARE SI NADEJDE DIN PERSPECTIVA CRESTINA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366880_a_368209]
-
adevărată teologie a necazurilor sau a încercărilor. Necazurile, în viziunea acestor Părinți duhovnicești au mai multe dimensiuni și urmăresc mai multe scopuri, în planul iconomiei divine, cu privire la fiecare om. Mai întâi, prin necazuri, Dumnezeu ne îndepărtează de păcate și de patimi. Fiind o consecință a păcatelor noastre sau ale altora, încercările pot fi evitate prin ura păcatului. Pe de altă parte, el ne îndeamnă la o tot mai accentuată pocănță, prin care se restabilește transparența firii noastre în plan duhovnicesc. Prin
DESPRE RABDARE SI NADEJDE DIN PERSPECTIVA CRESTINA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366880_a_368209]
-
la vederi cerești. Căci îi întrerup de la îndeletnicirea cu cele dumnezeiești, le îngroașă prin dureri și greutăți partea înțelegătoare a sufletului, o tulbură cu norul descurajării și usucă lacrimile umilinței cu seceta durerilor”42. Gradul de încercare este proporțional cu patimile noastre sau cu treapta de- săvârșirii noastre duhovnicești. În general, există o simetrie între acestea. Cel mai greu încercați sunt cei mai împătimiți, mai robiți patimilor trupești și sufletești și cei mai înaintați în lucrarea virtuților. Cei învârtoșați trec prin
DESPRE RABDARE SI NADEJDE DIN PERSPECTIVA CRESTINA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366880_a_368209]
-
și usucă lacrimile umilinței cu seceta durerilor”42. Gradul de încercare este proporțional cu patimile noastre sau cu treapta de- săvârșirii noastre duhovnicești. În general, există o simetrie între acestea. Cel mai greu încercați sunt cei mai împătimiți, mai robiți patimilor trupești și sufletești și cei mai înaintați în lucrarea virtuților. Cei învârtoșați trec prin „probe înfricoșătoare”, până se întorc la pocăință. Cei înaintați sunt și mai greu încercați, pentru a se arăta tăria lor în virtute. Întristările pe care Dumnezeu
DESPRE RABDARE SI NADEJDE DIN PERSPECTIVA CRESTINA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366880_a_368209]
-
sufletul o simte în încercări este de două feluri: - în legătură cu afectele de plăcere, sau cu cele de durere, depre care am văzut că vorbește Sfântul Maxim. Cea dintâi - întristarea lumii - sau, mai degrabă, după plăcerile și ispitele lumii, este o patimă aducătoare de stricăciune în suflet și în trup și izvorăște din neliniștea față de cele vremelnice, trecătoare. Cea de-a doua - întristarea după Dumnezeu - este folositoare, mântuitoare, lucrând răbdarea ostenelilor și ispitelor și ducănd sufletul către pocăință. Ea subțiază prin lacrimi
DESPRE RABDARE SI NADEJDE DIN PERSPECTIVA CRESTINA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366880_a_368209]
-
de stricăciune în suflet și în trup și izvorăște din neliniștea față de cele vremelnice, trecătoare. Cea de-a doua - întristarea după Dumnezeu - este folositoare, mântuitoare, lucrând răbdarea ostenelilor și ispitelor și ducănd sufletul către pocăință. Ea subțiază prin lacrimi iarna patimilor și norii păcatului, liniștește marea cugetării și duce, în final, la restabilirea stării noastre harice naturale, inițiale, de transparență față de lucrarea și conlucrarea cu el. Sfântul Maxim Mărturisitorul mai vorbește depre o întristare interioară și o întristare exterioară sau despre
DESPRE RABDARE SI NADEJDE DIN PERSPECTIVA CRESTINA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366880_a_368209]
-
întristare interioară și o întristare exterioară sau despre ascunsă în suflet și alta arătată prin simțire. Cea dintâi este urmarea bucuriei din suflet, iar cea de-a doua este urmarea plăcerii trăită cu simțurile. Cea din simțuri este urmare a patimilor de bună voie ale simțurilor, cealaltă a celor fără de voie sau a încercărilor, a necazurilor ce vin asupra noastră din iconomie 43. Această îndoită întristare este urmare a celor două feluri de ispite. Întristarea simțirii se naște din lipsa plăcerilor
DESPRE RABDARE SI NADEJDE DIN PERSPECTIVA CRESTINA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366880_a_368209]
-
feluri de ispite. Întristarea simțirii se naște din lipsa plăcerilor trupești, pe care omul nu și le mai poate procura. Cea din suflet sau din minte se produce din lipsa bunurilor sufletului. Spre deosebire de întristarea din simțuri, pe care o provoacă patima, întristarea cea după Dumnezeu, ce îsoțește încercările și pătimirile cele fără de voie e împreunată cu bucuria duhovnicească. Dintre roadele acesteia, Sfântul Casian spune că „face pe om osârduitor și ascultător spre toată lucrarea cea bună, prietenos, smerit, blând, gata să
DESPRE RABDARE SI NADEJDE DIN PERSPECTIVA CRESTINA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366880_a_368209]
-
roadele duhului celui rău, adică trândăvia, lipsa de răbdare, mânia, ura, împotrivirea în cuvânt, lenea la rugăciune...” 44. Tot Sfântul Maxim împarte întristarea în supărare, necaz, pizmă și milă, arătând că „întristarea mântuitoare”, cea după Dumnezeu este „stăpână neîndurată a patimilor” și „maica cuvioasă și slăvită a virtuților”45. Această întristare este hrănită de cugetarea la judecată și este suținută de nădejdea învierii. Arma ei de luptă este blândețea, rodul ei este iubirea, iar sfârșitul spre care conduce ea este Împărăția
DESPRE RABDARE SI NADEJDE DIN PERSPECTIVA CRESTINA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366880_a_368209]
-
lor sau ca să se vadă dezbrăcată de bunurile străine, pe care a socotit că le are de la sine, fără să le fi primit”47. Dacă nici acum credinciosul nu înțelege rostul încercărilor și stăruie mai departe în păcat sau în patimă, el este părăsit de harul Duhului Sfânt și de Dumnezeu Însuși. Harul Duhului Sfânt, primit la botez, se retrage, așteptând ca, prin încercările mai mari, ce vor urma sufletul să se întoarcă, prin pocăință, spre virtute. Acest har, spun Sfinții
DESPRE RABDARE SI NADEJDE DIN PERSPECTIVA CRESTINA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366880_a_368209]