2,472 matches
-
de la Bisutun (IV, 60 sqq.) trebuie Înțeleasă ca fiind adresată divinităților supreme ale popoarelor din imperiu (Gnoli, 1983; 1989a, p. 97), În contextul atitudinii etico-religioase determinate de necesitățile politice corespunzătoare realității formării unui stat multinațional și aspirațiilor universaliste ale suveranului persan. Mai puțin clar este cazul lui Xerxes. Formulele din inscripții par să ateste venerarea altor divinități (baga), chiar dacă semnificația cuvântului baga nu este clară - acesta ar putea fi un epitet care face referire la calitatea de Împărțitori ai bunăstării materiale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Avesta În Întregul ei, Într-o evaluare care să nu țină cont de dezvoltarea istorică, marcată de evoluția rapidă a religiei după perioada profetică și contactul culturii și civilizației Iranului cu alte tradiții culturale și religioase. În realitate, politica imperiului persan, de la granițele indiene și central asiatice până la Mareaxe "Marea" Egee și Egipt, a ajuns, din nevoia unei politici religioase flexibile și diferențiate, la o concepție despre regalitate care moștenește, În mare parte, obiceiurile și ideile proprii monarhiilor milenare din Orientul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
central asiatice până la Mareaxe "Marea" Egee și Egipt, a ajuns, din nevoia unei politici religioase flexibile și diferențiate, la o concepție despre regalitate care moștenește, În mare parte, obiceiurile și ideile proprii monarhiilor milenare din Orientul Apropiat. În urma evoluției societății persane În perioada ahemenidă, s-a afirmat o nouă concepție despre regalitate care nu se mai bazează doar pe harul tradițional al khvarenah, ci și pe ideea unui suveran ales de zeul suprem ca Îndrumător al tuturor popoarelor de pe pământ. În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Izvoarele iraniene de interes religios sunt rare Între sfârșitul secolului al IV-lea Î. Hr și Începutul secolului al III-lea d.Hr. Perioada partă, foarte fecundă pentru cultura iraniană și pentru Întâlnirea sa cu alte culturi din vechiul imperiu persan (Widengren, 1960), nu are mare relevanță În ceea ce privește izvoarele primare ale zoroastrismului. Acestea se reduc la câteva mărturii arheologice și epigrafice, care dovedesc, În mai multe cazuri, menținerea și continuitatea tradiției religioase (Unvala, 1952; Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 224-276; Widengren, 1968, pp.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1984, pp. 159 sqq.). Farsul, mai mult sau mai puțin autonom față de aceste dinastii care poartă un titlu atestat În epoca ahemenidă (frataraka: aproximativ „prefect, guvernator”), are o importanță deosebită și pentru transmiterea tradiției religioase Între cele două dinastii propriu-zis persane, cea a Ahemenizilor și cea a Sasanizilor (Wiesehöfer, 1988; Gnoli, 1989a, pp. 124 sqq.). Dacă, Într-adevăr, există diferite elemente care ne permit să-i considerăm pe Sasanizi mai degrabă moștenitori ai Arsacizilor, decât ai Îndepărtaților Ahemenizi (Yarshater, 1971), atunci
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
parte a Arsacizilor la cea persană a Sasanizilor, survenită În prima jumătate a secolului al III-lea d.Hr. Într-adevăr, cel puțin În plan ideologic, propaganda sasanidă a fost impregnată În Întregime de ideea unei restaurări a valorilor naționale persane, religioase și politice. Această mișcare, deși are un puternic caracter inovator, se prezintă programatic ca o „restaurare” a monarhiei și a religiei zoroastriene sau „mazdeiste” (d¶n m³zd¶sn), opunându-se moștenirii parte, descrise ca o Întoarcere la o perioadă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
târziu (Ringgren, 1952). 4. Parsismultc "4. Parsismul" Religia zoroastrienilor care, În secolul al X-lea, au părăsit Iranul pentru a fugi de persecuțiile musulmanilor este cunoscută mai ales cu numele de parsism, ce derivă de la numele credincioșilor săi, parsii, adică persani. Această denumire etnico-religioasă li s-a dat În India (cf. În engleză, Parsees sau Parsis), dar folosirea ei pentru a desemna zoroastrismul modern este improprie, pentru că Îi exclude pe nedrept pe zoroastrienii rămași În Iran, din perioada cuceririi arabe până În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
comentarea lor și, În unele cazuri, prin reelaborarea acestora. Ele vor deveni, Începând cu sfârșitul secolului al XV-lea, un important punct de referință pentru comunitatea zoroastriană a parsilor care s-a putut baza de multe ori pe experiența confraților persani prin intermediul corespondenței care, În scurt timp, dobândește un rol fundamental În soluționarea problemelor doctrinare, morale și mai ales etice, fapt demonstrat de riv³yat (cf. supra, subcapitolul 1.3, și Vitalone, 1987). Parsii din India au avut o soartă foarte diferită
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1979, p. 200). La fel, În interiorul clerului, s-au definit două partide, care se confruntă pe tema reformării calendarului comunității. Unii consideră această reformare ca fiind imperios necesară, În timp ce ceilalți doresc conservarea lui. Problema s-a pus atunci când un mobad persan, J³m³sp Vilayatș, venit În India În 1720, a observat decalajul de o lună Între calendarul pars și cel folosit În Iran. Astfel a apărut secta Qadmi, „Vechi”, care a adoptat calendarul iranian, iar cei care s-au opus acestei inovații
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Parsi Prakaș, În gujarati, compilată de Bamanji Byramji Patel la sfârșitul secolului al XIX-lea, sau cele În engleză de Dosabhai Framji Karaka (1884) și Rustamji Burjoji Paymaster (1954) (Kulke, 1978, p. 233; cf. supra). Strălucirea de neînchipuit a antichității persane, figura lui Cirus și Darius, epopeea sau, mai bine zis, mitul marelui imperiu universal al Ahemenizilor devin ingrediente puternice ale unei ideologii care, În mod paradoxal, Îi apropia pe parsi mai mult de protectorii sau prietenii lor occidentali și europeni
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
numeroasele opere, există una semnificativă În acest sens, Kuruș Memorial Volume, dedicat lui Cirus cel Mare, publicat la Bombay În 1974 În cadrul celebrărilor care s-au ținut la Persepolis (1971) cu ocazia aniversării a 2500 de ani de la fondarea Imperiului Persan. Cât despre englezi, aceștia nu au ademenit elita parsă doar cu titluri nobiliare (cf. supra), ci și cu instrumentul persuasiv și concret al masoneriei: mulți parsi eminenți - printre care cercetători precum Kharshedji Rustomji Cama, Dosabhai Framji Karaka și Jivanji Jamshedji
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În The Cambridge History of Iran, vol. III/2, Cambridge, pp. 866-906. Eliade, M. (1949), Le mythe de l’éternel retour, Paris. Farkas, A. (1974), Achaemenid Sculpture, Istanbul. Fouchécour, Ch.-H. de (1986), Moralia. Les notions morales dans la littérature persane du 3e/9e au 7e/13e siècle, Paris. Fox, W.S. și Pemberton, R.E.K. (1928), Passages in Greek and Latin Literature Relating to Zoroaster and Zoroastrianism, Bombay. Frye, R.N. (1975), The Golden Age of Persia, Londra. Frye, R.N. (1983), „The
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fie Îngropați de vii câțiva tineri și tinere din locul respectiv, pentru a atrage bunăvoința zeiilor În timpul campaniei sale. De asemenea, tot Herodot atestă faptul că Amestri, soția lui Xerxes, pune să fie Îngropați de vii paisprezece copii de nobili persani, În cinstea unui zeu subteran. Având În vedere că Xerxes și familia sa erau deja, oficial, mazdeiști, asemenea practici au putut apărea doar ca rămășiță a unei străvechi practici religioase, Încă neuitate. Așadar, putem fi siguri că jertfa umană era
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
terminarea exilului când primii deportați se îndreptau spre Israel. În orice caz, în această perioadă Israel nu „poseda” o țară proprie: ori se afla încă în Babilon, ori tocmai se întorcea într-o țară care făcea parte deja din Imperiul Persan. Israel, în plus, nu mai avea templu sau încă nu-l reconstruise, adică nu dispunea de un „loc sacru” pentru a-l celebra pe Dumnezeu său. Gn 1 propune o soluție destul de originală la această problemă: afirmă că „timpul” prevalează
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
Haran pentru a găsi o soție pentru Isaac este un text tardiv. Textul utilizează apelativul divin „Dumnezeul cerului” (24,7) pe care îl regăsim în edictul lui Cirus (2Cr 36,23; Esd 1,2). Expresia este tipică limbajului din epoca persană. Și Iacob este prezentat ca model al israeliților care au mers în exil și apoi s-au întors acasă. Călătoria lui Iacob este o prefigurare a „odiseii” celor exilați. De exemplu, când patriarhul trebuie să meargă să trăiască la unchiul
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
lăudau cu trecutul lor eroic. Și Israel a avut eroii săi care au înfăptuit vitejii fără egal. Această epopee s-a arătat a fi mai necesară atunci când Israel a devenit o mică provincie a marilor imperii, precum Imperiul Asirian, Babilonian, Persan, Elenist sau Roman. Mizeria aparentă a prezentului nu trebuia să facă uitat că la origine nu era așa: Israel era invincibil și nimeni nu a reușit să oprească armata condusă de Iosue. Dacă acum Dumnezeu pare să-l neglijeze pe
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
mai mult spre Orient. Criticul intervine afirmând că influența preponderentă în ce privește decorațiunile, stilul arhitecturii mânăstirilor din Moldova nu sunt bizantine pur și simplu, ci suportă influențele unui bizantinism "întors din Rusia", de unde s-a "întors" cu elemente orientale caucaziene, armene, persane, pe când în Valahia, arhitecții s-au inspirat dintr-un stil bizantin mai puțin metisat. De aici și două tipuri de bizantinism: rus și constantinopolian. Cu începere din 30 august 1898, nr. 6548 al ziarului L'Independance Roumaine, Leon Bachelin începe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în câteva dintre tabolurile sale, unde elementele recuzitei mitopoetice böckliniene configurează cadrul pentru o feerie orientală. Acest sincretism face parte din chiar substanța simbolismului, iar maestrul hibridizărilor rămâne Gustave Moreau, în picturile căruia se întâlnesc elemente de mitologie greacă, hindusă, persană într-un arabesc care ține atât de caracterul decorativ al picturii sale, cât și de rețeaua de simboluri care generează ezoterismul compoziției. Dacă acest ezoterism este mai atenuat la Loghi, în sensul unei simbolistici mult mai difuze, aflată sub semnul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
care redactează și o primă monografie a operei pictoriței, descrie de o manieră sensibilă efectul pe care această seră pictată îl are asupra lui. Plafonul salonului reprezintă o țesătură foliară de o artă rafinată, unde păsări, asemănătoare celor din arta persană, fac să țâșnească strălucirea și varietatea coloritului. Deasupra panourilor, fine și visătoare tinere se înalță asemeni unor mari flori de-a lungul zidurilor pe care le decorează. (...) Ele însele sunt frumoase fructe de carne, nutrite într-un climat blând pentru
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ani de la întemeierea primului stat centralizat și independent sub conducerea lui Burebista. Recordul în materie îl deține, totuși, șahul Iranului Mohammad Reza Pahlavi, care în 1971 a celebrat printr-un fastuos pachet de ceremonii 2500 de ani de la întemeierea imperiului persan. Ambele evenimente, atât cel românesc cât și cel iranian, urmăreau exhibarea simbolică a vechimii statalității, în ideea de a conferi prestigiu și legitimitate formelor statale curente. A doua evoluție notabilă ține de auctorialitate: numele autorilor manualelor școlare de istorie publicate
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
strămoși direcți ai poporului nostru" (Daicoviciu et al., 1984, p. 22). Nici sugestia măreției civilizației traco-dace nu a rămas nefructificată didactic. Programul... a evidențiat "procesul de înrîurire reciprocă" dintre civilizația traco-dacică și "civilizațiile cele mai avansate ale antichității greacă, romană, persană și altele" (1975, p. 27). Manualul care tratează "istoria antică a României" prelucrează teza programatică a influenței mutuale, arătând că "daco- geții au intrat de timpuriu în contact cu civilizațiile străine (persană, scitică, greacă, mai tîrziu celtică și romană), preluând
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
civilizațiile cele mai avansate ale antichității greacă, romană, persană și altele" (1975, p. 27). Manualul care tratează "istoria antică a României" prelucrează teza programatică a influenței mutuale, arătând că "daco- geții au intrat de timpuriu în contact cu civilizațiile străine (persană, scitică, greacă, mai tîrziu celtică și romană), preluând de la ele o serie de elemente avansate, dar exercitînd, în același timp, o influență asupra lor" (Daicoviciu et al., 1984, p. 31). Este adăugată precizarea care lămurește egalitatea de statut civilizațional de pe
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]