8,496 matches
-
cât se poate de real, și mă gândesc c-o să vomit, dar devin cumva curioasă, așa că în loc să alerg la baie, îmi duc mâna la inimă, care-mi bate de vreun milion de ori pe secundă, și mă dau jos pe podea fără să mă mai gândesc, și încep să mă uit prin teancul de fotografii. Capitolul douăzeci și șapte ― Ei bine, asta da viață, spune Ben, întorcându-se către Simon și ridicând un pahar de șampanie ― Mai bine ți-ai pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
-mi rezervați un loc la zborul de diseară? Îi spun numărul zborului și-mi țin respirația. ― Mă tem că avionul este deja plin, doamnă. Puteți aștepta pe fir cât verific eu pe computer? Aștept, și picioarele mele bat nerăbdătoare în podea în timp ce aștept până când revine la telefon. Parcă au trecut ore întregi: ― Îmi pare rău, e plin, dar avem un loc pentru zborul de mâine. ― Slavă Domnului. Răsuflu ușurată. ― Dar știți că va trebui să plătiți tot biletul. ― Ce? A înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Santei Monica. ― Ăsta e Bârlogul? spune Ben râzând, pentru că-și imaginase o încăpere micuță și tihnită, cam ca o librărie, total opusă de camera albă enormă în care se găsesc acum el și Simon. Simon se strecoară de-a lungul podelelor din lespezi de piatră, până la ferestrele franțuzești din capăt. ― Ia uită-te aici, Ben, îi spune el. Privește afară, la piscina în formă de inimă, amplasată pe o parte a dealului și desăvârșită cu pietre, statuete și fântâni. ― Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ruginite-a unei bolți Și pe-a degetelor vârfuri în etacul tăinuit Intră - unde zidul negru într-un arc a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, printre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele, ca de cridă, Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus pîn-în podele un painjăn prins de vrajă, A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a se rumpe
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
arc a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, printre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele, ca de cridă, Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus pîn-în podele un painjăn prins de vrajă, A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a se rumpe, Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. {EminescuOpI 77} {EminescuOpI 78} {EminescuOpI 79} După pânza
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
zăpadă. Ori în umbra parfumată a buduarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pânzele de în; Cupido, un paj șăgalnic, va ascunde cu-a lui mână, Vioriul glob al lampei, mlădioasa mea stăpînă! " Și uscat foșni mătasa pe podele, între glastre, Între rozele de Șiras și lianele albastre; Dintre flori copila râde și se-nclină peste gratii - Ca un chip ușor de înger e-arătarea adoratei - Din balcon i-aruncă-o roză și cu mînile la gură, Pare că îl dojenește
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
înconjura castelul împrejmuit cu ziduri de piatră. După ce își trase puțin sufletul în anticameră, samuraiul intră la seniorul Ishida. Seniorul era un om rotofei. Purta haori și stătea jos. Samuraiul făcu o plecăciune adâncă sprijinindu-se cu ambele mâini de podeaua închisă la culoare și bine lustruită. Seniorul Ishida îi zâmbi și îl întrebă de unchiul său, râzând vesel: A venit aici chiar zilele trecute să se plângă ba de una, ba de alta. Samuraiul își plecă fruntea cerând iertare. De câte ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
afișeze un chip zâmbitor, misionarul își compuse un surâs în timp ce asculta cheia răsucindu-se în broască. Dintotdeauna se gândise să întâmpine moartea cu zâmbetul pe buze. Ușa se deschise cu un scârțâit și o lumină de culoarea cositorului topit inundă podeaua de lut. Clipind, misionarul zâmbi în direcția luminii. În locul gardianului, văzu uitându-se la el doi slujbași în kimonouri negre. Ieși afară! porunci unul dintre ei cu voce trufașă. În momentul acela în mintea misionarului încolți cuvântul „eliberare” dublat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
-i tremure până când fu scos afară din închisoare și dus în clădirea de peste drum. În amurg, clădirea era pustie și nu se vedea nici picior de om. Într-una din încăperi, slujbașii l-au pus să se așeze cuviincios pe podeaua rece cu reflexe întunecate și s-au retras. Atunci, ca un copil care mănâncă pe ascuns, misionarul savură lacom bucuria ca vă fi eliberat. „Ia te uită! E întocmai cum mi-am imaginat!” murmură el. Sentimentul de umilință de adineauri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
foșnet de haine ajunse la urechile misionarului care stătea cu capul plecat. — Senior Velasco. Misionarul ridică privirea. Sfetnicul pentru negoț, Gotō Shōzaburō, pe care misionarul îl cunoștea, stătea așezat pe locul de onoare, iar cei doi slujbași de adineauri, pe podeaua de lemn. Gotō îl măsură un timp cu privirea aceea gravă, tipic japoneză, după care spuse oftând: Sunteți liber. A fost o greșeală de-a slujbașilor noștri. Înțeleg. Misionarul era îmbătat de propriul triumf. Aruncă o privire plină de satisfacție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
curând o să părăsesc Edo și o să mă duc în Tōhoku. În Tōhoku? Fără să răspundă, misionarul îi întoarse spatele colegului său uimit și ieși din încăpere. Intră în magazioara pe care o numeau sanctuar, suflă în lumânarea și îngenunche pe podeaua tare de lemn. Era poziția de penitență pe care o lua încă din primii ani de seminar de fiecare dată când mândria îi era rănită și voia să-și domolească furia ce-l copleșea. Mirosul de fitil ars îi umplea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
colț al acelei încăperi se găseau însoțitorii săi, Yozō, Seihachi, Ichisuke și Daisuke. În cabina cea mare mirosul rogojinilor de paie care înveleau încărcătura se amestecase cu mirosul trupurilor transpirate. Unii din cei o sută de negustori stăteau prăvăliți pe podea sau jucau zaruri așezați în cercuri. Yozō și ceilalți însoțitori ai săi erau întinși lângă încărcătură, chinuiți încă de răul de mare, dar când își văzură stăpânul în picioare la căpătâiul lor, dădură grabnic să se ridice. Stați liniștiți, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
tot auziră până spre dimineață. În revărsatul zilei, vuietul din cală se mai potoli și zguduielile vasului se mai domoliră pentru o vreme. Când lumina zorilor pătrunse prin hublou, am văzut cărțile și boccelele cu lucrurile noastre împrăștiate vraiște pe podea. Slavă Domnului, cabina noastră aflată cu un etaj mai jos decât cea a japonezilor nu luase apă. Cel mai greu atinsă a fost cabina cea mare a negustorilor, mai cu seamă paturile de lângă încărcătură au fost inundate și nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dormeau buștean, alții se uitau pierduți într-un punct printre ochii întredeschiși. Cabina în care se țineau desagii era, de asemenea, înțesată de oameni, iar printre ei samuraiul îi văzu pe Yozō și pe ceilalți însoțitori ai săi întinși cu fața la podea. Se strecură printre trupuri și capete și îi strigă. Yozō, Ichisuke și Daisuke se ridicară cu greu, numai Seihachi rămase nemișcat pe burtă. Noaptea trecută un cufăr greu îi căzuse pe piept și leșinase pentru o vreme în mijlocul potopului, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
căpitanul vasului ca pe niște jivine ciudate și apoi se uitau pe furiș unii la alții. Hotărât să nu se facă de rușine în fața acestor oameni, Tanaka Tarozaemon își îndreptă umerii ca și cum ar fi fost supărat, dar Nishi scăpă pe podea furculița și cuțitul pe care le folosea pentru prima dată în viață. La masă, comandantul fortăreței și soția sa i-au întrebat politicos la început pe cei patru soli despre țara îndepărtată a Japoniei, dar peste puțină vreme și-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
voce pierită. S-a întâmplat un lucru despre care trebuie să vă vorbesc. Samuraiul se uita scrutător la Velasco. Ca să-și alunge presimțirea de rău augur care-i încolțea în suflet, își întoarse fața către însoțitorii care stăteau așezați pe podea. Simțeau cu toții că ceva nu mergea cum trebuie și se uitau speriați în sus la Velasco. Ce s-a întâmplat, senior Velasco? întrebă samuraiul cu voce tremurândă. Apoi îi făcu semn lui Nishi să vină cu el și împreună îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
adânc capul... Într-o cămăruță întunecoasă din bazilica San Pietro, Velasco îl aștepta pe cardinal. Nu el ceruse întâlnirea, ci fusese chemat de cardinal. La fel ca toate celelalte încăperi din bazilică, și această cămăruță era friguroasă, tăcută și solitară. Podeaua era acoperită cu marmură, iar tavanul era împodobit cu o frescă înfățișându-l pe Arhanghelul Mihail cu aripile desfăcute larg și cu sulița în mână, dar pictura era crăpată și nici nu avea forța unei fresce de Michelangelo. Velasco știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
În zare, pe fundalul cerului înnorat, se vedea domul bazilicii San Pietro. Trăsura trecu din pe strada Palleone pe strada Borgo și intră în piața din fața Vaticanului. — Când o să se arate Sfinția Sa Papa, le repetă Velasco încă o dată, să atingeți podeaua cu genunchiul drept de trei ori și să vă apropiați fața de picioarele sale. După ce trecură de poarta de fier aflată pe latura din dreapta a bazilicii, primiră onorul din partea străjerilor cu uniformă roșie și suliță. Când trăsura se opri, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
șosete lungi și albe le deschise porțile cu o mină nepăsătoare și îi petrecu apoi cu priviri tăioase pe Velasco și pe solii îmbrăcați în hainele lor neobișnuite de ceremonie. Urcară treptele de piatră și intrară într-un coridor cu podeaua de marmură strălucind ca o întindere de gheață. Pe o parte a coridorului se înșiruiau statui negre de bronz. Doi preoți care îi așteptau la capătul holului, îi poftiră pe cei patru, fără nici un cuvânt, într-o cameră de oaspeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
gheață. Pe o parte a coridorului se înșiruiau statui negre de bronz. Doi preoți care îi așteptau la capătul holului, îi poftiră pe cei patru, fără nici un cuvânt, într-o cameră de oaspeți. Pereții erau pictați cu fresce, iar pe podeaua acoperită de covoare groase erau rânduite niște scaune somptuoase cu mânere aurite. Cei patru așteptau bătaia clopotului. Acesta era semnalul prin care erau înștiințați să intre în sala de întrevederi. — Eu o să merg înainte, repetă Velasco atent. Vă rog să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
îi privea cu ochi blânzi și plini de bunăvoință. N-avea nimic din solemnitatea unui Rege al Regilor, ba chiar te așteptai să se ridice de pe scaun și să se apropie de tine. Velasco se opri și își puse pe podea genunchiul drept. Cei trei japonezi erau pe punctul de a face la fel, când Nishi se clătină ușor. Văzându-l, samuraiul îl sprijini repede. Cardinalul Borghese care stătea în picioare lângă Papă se aplecă și îi spuse ceva. Tanaka stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
un scaun de catifea. Bătrânul era în mijlocul unei întrevederi cu seniorul cel mai puternic din Japonia, dar când s-a retras, acesta s-a făcut una pământul ca un sclav și s-a aplecat atât adânc, de parcă ar fi sărutat podeaua. Bătrânul n-a făcut decât să se uite țintă la noi și nu prea a vorbit. Cel care ne punea întrebările era grămăticul așezat la o depărtare de vreo cincizeci de pași de cârmuitorul. Din gura acelui grămătic am aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
petrec zilele dând călugărilor sfaturi nevinovate, cercetând registrul de socoteli și scriind dări de seamă. O să duc o viață liniștită de stareț binecuvântând mamele și mângâind copiii pe creștet. Aceasta... a fost „voia” Domnului. M-am lăsat în genunchi pe podea, mi-am legat încheieturile mâinilor cu sfoară și m-am rugat: „Facă-se voia Ta.” În timp ce mă rugam astfel, mi-am dat seama că palmele, așa cum izbutisem eu să mi le leg, erau umede. Încercam din răsputeri să-mi înăbuș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o clipă aruncând o privire fugară către samurai și apoi se făcu nevăzut. Rămași singuri, samuraiul și Nishi stăteau, ca și mai înainte, așezați cuviincios cu mâinile pe genunchi. Înăuntru era liniște, iar din cerdac razele soarelui se prelingeau pe podeaua de lemn. — Am spus... zise Nishi cu ochii înecați în lacrimi, am spus ce nu trebuia să spun. — Ei, gata! Oricum Sfatul Bătrânilor tot ar fi aflat. „Înțeleg ce-ai simțit când ai strigat cu glas tare că te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Trecând pe sub această poartă, câteva rânduri de ziduri de piatră curbate ca tăișul de sabie și altele cu găuri de ochit de rău augur le apărură în cale. Samuraiul și Nishi au fost conduși într-una din clădiri. Camera cu podea de lemn strălucea întunecat. Cu toate că era ziua în amiaza mare, în încăpere era întuneric și nu se auzea nici musca. Înăuntru nu se afla decât o treaptă aproape piezișă, în rest, camera era goală. — Acum mi-e greu să îndur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]