3,697 matches
-
de mult și‑ar dori un semn din partea mea - un gest măreț. Pentru că nu‑i numai averea mea - e averea noastră. Nu l‑am Încurajat să intre În amănunte. Din moment ce eram prieteni atât de apropiați, aveam libertatea să cred ce pofteam despre locul lui Nikki În viața lui. Gândeam că eram destul de perspicace pentru a Înțelege. Deși poate că nu eram. Ravelstein mă făcea de multe ori să mă Îndoiesc de capacitățile mele. I‑am spus: - Cu toate garanțiile astea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
secretarele acestora, care‑și extrag concepția de viață de la televizor, râd pe Înfundate și schimbă semne Între ele când mă văd că apar - un nătăfleț care se lasă greu Înțeles. Așa Încât Îi Îngăduiam Velei să‑mi fie cât de superioară poftea, deși Ravelstein Îmi spunea că ar trebui să am mai mult amor propriu și că era suspect din partea mea să mă arăt atât de bleg. Dar eu nu aveam de gând să‑mi schimb felul de a fi pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
făcut permanent, i-au mai rămas în cap doar firele-astea roșii, negre, zici că-i coafată de baba oarba, ea se laudă, cică ăsta-i progresul. A fost odată, cine se-atingea de ea, pe loc se tămăduia, acuma poftim de te atinge dacă-ți dă mâna. Numai noi aripatele mai putem, fâl-fâl. Fâl. Se spune că viteza a crescut, că timpul se rostogolește nebun la vale, într-o zi cât într-o lună, într-un singur ceas omul îmbătrânește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
o iei razna, să nu te mai uiți pe unde umbli, ca oamenii?! Ce-i cu tine?! ─ Iertare, mărită stăpână cu ochii cenușii. Zburam așa de unul singur peste Voluntari... Când mai vii să mi te așezi pe umăr, te poftesc să fii mai atent. Vezi ce pățește cine se-ntrece cu logica! ─ Stăpână, iertare. Am trecut peste releu, pesemne mi-a răvășit penele. Se poate, nu zic nu. Spune, știi de ce te-am chemat aici în astă noapte? Știi...? Huhurezul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
fie transferat de urgență la Centrul de plasare nr. 24. Cine a dispus? îndrăznește Iulia. ─ Dumneata mai bine nu te băga, domnișoară. Oamenii aceștia trebuiau să predea copilul de săptămâna trecută. Cum n-au știut? Ce, trăim în evul mediu? Poftiți aici, poftiți! Ordin semnat de judecătoria capitalei! E de ajuns? Sau vreți să chemăm sectoristul? Și adu odată copilul, domnule! Unde l-ați băgat? Ce-i dați să mănânce? Blonda solidă se învârte prin sufragerie iar cealaltă a pornit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de urgență la Centrul de plasare nr. 24. Cine a dispus? îndrăznește Iulia. ─ Dumneata mai bine nu te băga, domnișoară. Oamenii aceștia trebuiau să predea copilul de săptămâna trecută. Cum n-au știut? Ce, trăim în evul mediu? Poftiți aici, poftiți! Ordin semnat de judecătoria capitalei! E de ajuns? Sau vreți să chemăm sectoristul? Și adu odată copilul, domnule! Unde l-ați băgat? Ce-i dați să mănânce? Blonda solidă se învârte prin sufragerie iar cealaltă a pornit-o prin apartament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
scara, apartamentul. Îl va găsi. Înainte să apuce să bată sau să sune la ușa din PFL vopsită într-o nuanță de maro gălbui destul de neplăcută, aceasta se deschide și în fanta verticală de lumină apare o siluetă care îl poftește înăuntru. Pascal pășește peste prag cu tabloul la subsuoară. E destul de mare și degetele au mototolit hârtia cu care e învelit. Femeia care i-a deschis și l-a poftit înăuntru să tot aibă vreo patruzeci de ani. Cercetătoare la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
în fanta verticală de lumină apare o siluetă care îl poftește înăuntru. Pascal pășește peste prag cu tabloul la subsuoară. E destul de mare și degetele au mototolit hârtia cu care e învelit. Femeia care i-a deschis și l-a poftit înăuntru să tot aibă vreo patruzeci de ani. Cercetătoare la Muzeul Țăranului Român, poartă părul strâns, haine brodate, machiaj discret. Păcat, se gândește Pascal, ale cărui gusturi înclină, vai, adesea, spre vulgar. Mă rog, ce contează?! Vă mulțumesc că m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
iar în timp ce el bolea, Eva îi depăna povestea. Atunci, Sith se propuse să se ducă la rai să aducă ceva de acolo, pe care văzând Adam, să se răcorească. Îngerul venind la dânșii, îi întrebă ce vor: ziseră că Adam poftește să vadă din pomul măslinului, doară cumva i s-ar mai potoli boala. Îngerul, dându-le o ramură din acel pom, le spuse că e prea târziu și că Adam trebuie să moară, căci s-au apropiat zilele lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
am ascultat niciodată. — Păi..., am început eu, nu-i poți mulțumi mereu pe toți. Noi doi am fost în tabere opuse, preciză Robert. — Înțeleg, am zis eu. Nu știam nimic despre el, nu mă deranja deloc să aparțină oricărei tabere poftea. — Eu am fost de partea ălora de culoare, zise el. Am fost cu japonezii. — Oho! am exclamat eu. — Am avut nevoie de tine și tu ai avut nevoie de noi..., zise el, vorbind despre alianța dintre Germania și Japonia în timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
nesatisfăcătoare, încât Jones s-a văzut nevoit să-i șoptească: — Majoritatea comuniștilor convinși au sânge evreiesc sau oriental, nu-i așa? — Poftim? făcu ea. — Bineînțeles că-i așa, zise Jones. Se înțelege de la sine, conchise el și destul de tăios o pofti să ia loc. Unde era George Kraft? El stătea printre ascultători, chiar în ultimul rând, lângă timpanul învelit cu blana sintetică. Jones m-a prezentat apoi pe mine, m-a prezentat ca pe un om care n-are nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
permite să am imaginație. — Nu-mi răspunzi în întrebare? insistă el. — Acum e un moment la fel de bun ca oricare altul să văd dacă mi-a mai rămas ceva imaginație, i-am spus. Dă-mi un minut, două... — Ai cât timp poftești, mi-a zis el. Așadar m-am proiectat în situația descrisă de el și ce mai rămăsese din imaginația mea mi-a dat un răspuns mușcător de cinic. — Aveam toate șansele, am început eu, să fi devenit un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
sunt spiriduși, fantome ale foștilor cadeți ai școlii căzuți în război și întorși acum la locul de paradă să dea o raită pe-acolo și să danseze singuri, să danseze într-un stil cât mai nemilitar cu putință, exact după cum poftesc. Când ți-am spus că numai trei persoane știau despre emisiunile tale cifrate..., începu Wirtanen. — Ce-i cu asta? l-am întrebat eu. — Nu m-ai întrebat cine era a treia persoană, continuă el. — E cumva cineva de care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
spus șeful și și-a îndreptat atenția spre Resi. Dumneata, desigur, ești Resi Noth, a spus el. — Da, a zis ea. — Ți-a plăcut scurta ședere în țara noastră? o întrebă el. — Ce trebuie să spun? a replicat Resi. — Orice poftești, a precizat el. Dacă ai vreo reclamație o voi transmite autorităților competente. Știi și dumneata, încercăm să intensificăm turismul dinspre Europa. Spui niște lucruri foarte amuzante, zise ea fără să zâmbească. Regret că nu pot să răspund cu lucruri la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Eu unul nu mă gândesc la asta niciodată. Și a trântit ușa. Am înghețat din nou, frustrat de unicul scop pe care fusesem în stare să mi-l imaginez pentru mine însumi. Ceea ce spusese Epstein, că o să găsesc israelieni câți poftesc a doua zi dimineață, era fără îndoială adevărat... Dar mai aveam de trecut printr-o noapte și nu puteam să mă mișc. Epstein discuta înăuntru cu mama lui. Discutau în germană. Am auzit doar frânturi din ce-și spuneau. Epstein
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
mijind ochii pentru a mă vedea mai bine. Aștepta să-i spun „sărut mâna”, apoi mă săruta pe amândoi obrajii și mă primea înăuntru. Eram condus pe o alee care făcea un unghi de 90 de grade la dreapta și poftit să iau loc pe unul din cele două șezlonguri întotdeauna pregătite. Aleea cotea într-un nou unghi de 90 de grade, de data aceasta la stânga, și la capătul ei se găsea intrarea în casa de locuit. Un drum mai mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
buricele degetelor. Respingea cu un fel de snobism apa minerală, făcând vizite săptămânale la izvorul Sfânta Treime, de unde se aproviziona cu apă pe care o ținea în niște ulcele de lemn parfumat. Într-una din vizite, după ce mă salută, mă pofti să iau loc și plecă după bunătăți (cu câteva clipe înainte îmi turnase în pahar). Nu venisem cu vreun scop anume, hoinăream prin oraș, savurând primele zile de vacanță universitară. Nimic nu mă apăsa. Asemenea momente de liniște îmi făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
jumătate încă într-o altă lume. — Am adus biscuiți Hob-Nob cu ciocolată, spusei, ieșind la iveală. Ciocolată simplă, nu aiureli din alea spălăcite, cu lapte. —Minunat! Fisher, un băiat înalt, venit parcă din Indiile de Vest, atacă pachetul imediat. O pofti și pe Hazel să ia, care însă dădu din cap că nu vrea, deși cam înghiți în sec. Țin tot timpul cură, zise ea, și dacă încep, nici că mă mai opresc. Am observat că Fisher n-a încercat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
în așa fel încât bloca intrarea, fără să dea impresia de ostilitate. Totuși, îmi dăduse drumul în clădire. Treaba era pe jumătate rezolvată. Intrăm? o întrebai eu, hotărându-mă să mă port de parcă era de la sine înțeles că mă va pofti în apartament. Aici nu putem vorbi prea mult. N-am prea mult timp la dispoziție, replică Hazel, făcând totuși un pas mic în spate. — N-are nimic. Nu vreau să te deranjez. Dar e ceva foarte personal... Am lăsat cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
în pofida locului în care se găseau. Sergentul luă poziție de drepți: — La ordinele dumneavoastră, salută el. Omul ăsta zice că vine din teritoriul yubani. Căpitanul răspunse la salut și-i făcu semn să se îndepărteze. — Mulțumesc, sergent. Vă puteți retrage. Poftiți, vă rog... Cortul era mare și se găsea ocupat de o masă lungă plină de hârtii, mai multe scaune și un munte de cutii și lăzi. Militarul îi întinse mâna: — Căpitan Salas de la „Rangers“... Inginerul Planchart... Dumneavoastră trebuie să fiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
din cap de parcă ar fi dorit să alunge o idee năstrușnică și aruncând o ultimă privire spre băieții care continuau să îngâne monoton, se întoarse în sat și se opri în fața colibei mari, în care erau strânși războinicii. Kano îl pofti să intre și se așeză pe același loc din ajun. José Correcaminos, „Curierul lui Dumnezeu“, se așeză pe vine în fața lui, îl privi stăruitor și îl întrebă: — Ai deja răspunsul? Încuviință, aruncă o îndelungă privire către grup și răspunse încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nimic altceva, decât colibe de paie și chirpici, trei crâșme cu rachiu de trestie de zahăr, o bombă cu carne de maimuță și ouă de broască țestoasă, două bordeluri și libertate absolută ca toți să facă orice le-ar fi poftit inima. Pungași, asasini, escroci, dezertori și renegați conviețuiau cu indienii huanga și cu ultimele rămășițe ale tribului „Yuma“, care a fost odinioară o națiune puternică - ajunsă aici de la cel mai îndepărtat bazin al râului Tapajoz - și care timp de secole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
după o clipă, soseau: reci, spumoase, galbene, transparente, îmbietoare... Ia, uitați-vă, părinte! — Nu fi bestie, că eu sunt preot... Oricât ați fi de preot. Ia, uitați-vă. Ce fustă are...! Lasă-mă în pace. Mai dă-mi niște ceviche! — Poftiți niște ceviche. Și negresa aia? La naiba cu negresa... Ce mai țâțe are negresa! — Dumnezeu să mă ierte! Da’, știi că ai dreptate... Chelner! Două beri... Apa din baie era caldă, prosoapele, curate, patul, moale, și dintr-un difuzor ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dusă, dar apoi s-ar zice că vrei să mă faci să plătesc... — Ești un porc. Da, asta ești. Așa-mi trebuie, dacă m-am lăsat convinsă. Dumnezeule mare! Ce imbecilă am fost! — Oh! hai, gata. Ce rost are? Ce poftești? Să-ți spun că o să mă însor cu tine? Foarte bine. Te-ai mărita cu mine și ai veni să trăiești în selvă? — Și, de ce, mă rog, tocmai în selvă? Asta e întrebarea? De ce în selvă? Pentru că eu acolo trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
toaleta. Din aceleași taxe i se plătea salariul; asta era adevărat. Dar asta nu mai avea importanță pentru el și nici, bănuia el, pentru majoritatea conaționalii săi. Într-o țară unde mafia era liberă să ucidă când și pe cine poftea, a nu tăia chitanță pentru o ceașcă de cafea nu era o crimă care să-l intereseze pe Brunetti. Înapoi la masa de lucru, găsi un bilet care-i spunea să-l sune pe doctorul Rizzardi. Când Îl sună, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]