10,542 matches
-
celelalte locuri atât cu bezmăn, cât și pe locă gospod, precum și via de la Barați, acestea fiind toată averea din care cea mai mare parte este a soției mele, de aceea în bună înțelegere cu dumneaei, precum mai sus s-a pomenit, regularizăm următoarele: 1. Din această avere să se plătească datoria de 3000 galbeni la casa răposatului postelnică Alecu Krupenski; 2. Să se mai plătească alte datorii mărunte de ale unele pentru care tot acum înfățișez izvod lămurit sub a mea
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
au trăit mult, au murit unul după altul, și au fost înmormântați în cimitirul de la Lunca. Eu am ținut minte locul mormântului, lam arătat oamenilor în 1993, când a murit fiica, Titina Boteanu. Când, în 2003, împreună cu fratele meu, am pomenit la biserica din Lunca pe părinții noștri, mormântul familiei Rosetti - Boteanu nu mai era; oameni răi și făr suflet le-au împrășștiat rămășițele pământești și le-au ocupat locul de veci. „Vasile Rosetti (1864-1949), fiu al lui Dumitru Rosetti și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
După discuții, ni sa aprobat trecerea datoriei lui Sterian asupra Obștii „Sf. Treime”. Moșia avea ca întindere 715 ha, adică 600 ha loc arabil, 100 ha pădure și 15 ha între drumuri, linii pentru exploatare. în 1921 primăvara, ne-am pomenit cu o telegramă. Andrei Boca, Președintele Obștii „Sf. Treime” vino la Bacău. Iscălea Gh. Sterian. Plecă la Bacău împreună cu Vasile Puiu, membru obștean. Ne-am prezentat la Bacău, la Sterian, dar ne-a primit în casele avocatului Dumitru Borcea. Când
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
erau domni care nu șștiau boabă de carte, nu mai vorbim de majoritatea boierilor, dar nici unii călugări nu șștiau carte (mulți nici nu erau de etnie român ), iar pentru coală, pentru răzeși și țăranii de rând, nici nu s-a pomenit până târziu, în secolul al XIX-lea. Un domn luminat, fanariot, Grigore al II-lea Ghica, dă în 1766 un hrisov domnescă prin care se prevedea înființarea a 26 de școli. 3 la episcopii și 23 în capitalele de județ
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Dacă țara aceasta este cât este și cât se va face în viitor, se datorează și umărului lor pusă spre devenire și înălțare. Nu avem altă obligație față de ei, decât să-i purtăm în gând și în suflet, să-i pomenim din când în când și să urmăm exemplul. Gheorghe Vraciu (1910-2001) Strănepotul unei familii de țărani clăcași pe moșia boierilor Rosetti, Gheorghe, fiul lui Ilie și al Elisabetei Vraciu, s-a născut la 11 februarie 1910, în satul Lunca, comuna
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
bună și publicase, după mai mulți ani de tăcere, un nou roman care, pentru prima oară, primise o recenzie favorabilă În Le Monde. Însă tocmai cînd părea că vîntul Începuse să bată din altă parte, Îi explică librarul, Carax se pomenise implicat Într-un duel În cimitirul Père Lachaise. Împrejurările acestor evenimente nu erau limpezi. Ceea ce se știa era că duelul avusese loc În zorii zilei cînd Carax trebuia să se căsătorească și că mirele nu se prezentase la biserică. Existau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
altceva decît piste moarte, și asta bizuindu-mă pe ajutorul unchiului meu. Mama, În propria ei căutare, a pățit același lucru. Barcelona pe care a Întîlnit-o la Întoarcere nu mai era cea pe care o lăsase În urmă. S-a pomenit cu un oraș al cețurilor, unde tata nu mai trăia, dar care era În continuare vrăjit de amintirea și de memoria lui În fiecare colțișor. Ca și cum acea dezolare nu i-ar fi fost de-ajuns, s-a apucat să angajeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și capricioasă, și În curînd n-am mai avut ochi decît pentru jocurile mecanice și pentru vapoarele cu arc. Nu i-am mai cerut tatei să mă ducă să vizitez stiloul lui Victor Hugo, iar el nu l-a mai pomenit. Acea lume părea să se fi estompat pentru mine, Însă mult timp imaginea pe care am avut-o despre tatăl meu, și pe care o păstrez Încă și astăzi, a fost cea a bărbatului slab, Îmbrăcat Într-un costum vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
fi și altceva. Te preocupă ceva, Daniel? — Nu. Mă gîndeam doar. — La ce? — La război. Tata Încuviință cu un gest sumbru și Își sorbi supa În tăcere. Era un om rezervat și, cu toate că trăia În trecut, aproape niciodată nu Îl pomenea. Eu crescusem cu convingerea că acea lentă procesiune a perioadei postbelice, o lume a muțeniei, a mizeriei și a ranchiunelor mascate, era firească precum apa de la robinet și că acea tristețe mută ce sîngera pe zidurile orașului rănit era adevăratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
prea bine cum să le categorisesc. Unul dintre subiectele ei favorite era un străin, un individ care, uneori, se apropia de ea cînd era singură pe stradă și Îi vorbea cu o voce hodorogită. Misteriosul individ, care niciodată nu Își pomenea numele, Îi punea Întrebări despre don Gustavo și chiar despre mine. Odată o mîngîiase pe gît. Pe mine, aceste povestiri mă martirizau nemilos. Cu un alt prilej, Clara m-a asigurat că Îl rugase pe presupusul străin să o lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
vrut să o urăsc pe Clara, Însă n-am fost În stare. Să urăști cu adevărat e un talent pe care Îl deprinzi cu anii. Am jurat că n-aveam s-o mai văd, că n-aveam să-i mai pomenesc numele sau să-mi mai amintesc de timpul pe care Îl pierdusem alături de ea. Prin cine știe ce stranie rațiune, m-am simțit Împăcat. MÎnia care mă scosese din casă se evaporase. M-am temut să nu revină, cu o Îndîrjire reînnoită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de-mi pari abia ieșit din comisariatul de pe Vía Layetana. — Vă rog, nu vă deranjați. — Nu mă deranjez. O fac pentru mine, nu pentru dumneata. O dată trecuți de ușa asta, eu stabilesc regulile, și aici singurii morți sînt cărțile. Te pomenești că o să-mi capeți o pneumonie și o să trebuiască să-i chem pe cei de la morgă. O să ne ocupăm de cartea asta mai Încolo. În treizeci și opt de ani, Încă n-am văzut nici una care s-o zbughească la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Isaac Îmi aruncă pe umeri două velințe subțiri și Îmi Întinse o cană cu o combinație aburindă ce mirosea a ciocolată fierbinte cu vișinată. — Îmi spuneați de Carax... — Prea multe nu-s de spus. Primul pe care l-am auzit pomenindu-l pe Carax a fost Toni Cabestany, editorul. Îți vorbesc de acum douăzeci de ani, cînd Încă exista editura. Întotdeauna cînd se Întorcea din călătoriile lui la Londra, Paris ori Viena, Cabestany trăgea cîte-o fuguță pe aici și stăteam oleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
N-am nici cea mai vagă idee. Persoana care mi-a povestit toate astea n-a apucat să-l vadă, și le-a aflat fiindcă tînărul Cabestany i le-a povestit secretarei a doua zi. Despre fețe arse n-a pomenit nimic. Va să zică, asta n-ai scos-o dintr-un foileton? Am scuturat din cap, nedînd importanță subiectului. Cum s-a terminat totul? I-a vîndut fiul editorului cărțile lui Coubert? am Întrebat eu. — Bezmeticul de filfizon a ținut să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
trupul. Mă simțeam tentat să-l Întreb de ele, temîndu-mă, poate, că inspectorul Fumero ar fi putut avea ceva de-a face cu această chestiune, Însă În privirea bietului om exista ceva ce sugera că era mai bine să nu pomenesc subiectul. Avea să ne povestească el singur Într-o bună zi, cînd i se va părea oportun. În fiecare dimineață, la ora șapte fix, Fermín ne aștepta În ușa librăriei, cu o Înfățișare impecabilă și Întotdeauna cu zîmbetul pe buze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ci pe tata nu-l poți Înghiți și mă pui pe mine să plătesc, fiindcă cu el nu Îndrăznești. Eu zic că nu e vina ta. Cu tata nimeni nu se pune. Am pălit, Însă după cîteva clipe m-am pomenit zîmbind și Încuviințînd. — De unde rezultă că Tomás mă cunoaște mai bine decît mă cunosc eu Însumi. — Să nu te miri. Frate-meu știe prea bine În ce ape ne scăldăm cu toții. Ce se Întîmplă e că nu spune niciodată nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Îl compensa printr-o stridentă cravată cu un colorit tropical. Judecînd după aspectul biroului, acolo abia dacă se administrau goange și catacombe ale unei Barcelone dinainte de Restaurație. — SÎntem În renovare, zise Molins În chip de scuză. Ca să sparg gheața, am pomenit numele doñei Aurora ca și cum ar fi fost vorba de o veche prietenă de familie. Să știți că era mișto cînd era tînără, adevăru-i, comentă Molins. Anii i-au lățit fundul, și sigur că nici eu nu mai sînt ce-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de tine. Nu-mi mai dau voie să ies din casă și nici să mă mai arăt la fereastră. Nu cred că mă vor ierta vreodată. Cineva de Încredere mi-a promis că Îți va trimite scrisoarea asta. Nu-i pomenesc numele, ca să nu-l implic și pe el. Nu știu dacă aceste cuvinte ale mele vor ajunge pînă la tine. Însă, dacă va fi așa și dacă te vei hotărî să te Întorci după mine, aici vei găsi modul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
descoperisem În căptușeala buzunarului. Am sperat să nu se fi stricat. — E bună, aprecie portarul, tot sugînd din bomboana ca de cauciuc. — Tocmai mestecați mîndria industriei cofetărești naționale. Generalisimul le Înghite ca pe migdale. Și spuneți-mi, ați auzit vreodată pomenindu-se de fata familiei Aldaya, Penélope? Portarul se spijini În măturoi precum GÎnditorul erect al lui Rodin. — Mi se pare că vă Înșelați. În familia Aldaya nu era nici o fată. Toți copiii erau băieți. — SÎnteți sigur? Am aflat că, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Înșelați. În familia Aldaya nu era nici o fată. Toți copiii erau băieți. — SÎnteți sigur? Am aflat că, prin 1919, În casa asta locuia o tînără pe nume Penélope Aldaya, care probabil că era sora lui Jorge, pe care l-ați pomenit. — S-ar putea, dar v-am mai zis că eu sînt aici abia din 1920. — Dar proprietatea cui Îi aparține acum? După cîte știu, e Încă de vînzare, cu toate că se vorbea s-o dea jos și să construiască o școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mai puțină ticăloșie, că parcă sîntem Într-o țară de fiare sălbatice, i-o reteză Merceditas. Se tot duce lumea la slujbă, dar pe domnul nostru Iisus Hristos aici nici Dumnezeu nu-l bagă-n seamă. — Merceditas, să nu mai pomenim de industria liturghierelor, care e o parte a problemei, nu a soluției. — Iacătă ateul. Dar dumitale clerul ce ți-a făcut, dacă se poate ști? — Haideți, nu vă mai certați, Îi Întrerupse tata. Iar dumneata, Fermín, află ce poți despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
suspinat. — CÎnd a Împlinit vîrsta să intre În armată, maică-sa l-a luat la Paris. Cred că nici nu și-au anunțat plecarea. Pălărierul n-a Înțeles niciodată că familia lui Îl părăsea. — L-ați auzit vreodată pe Julián pomenind de o fată pe nume Penélope? — Penélope? Cred că nu. Mi-aș aminti. — Era o iubită de-a lui, pe cînd Încă mai locuia la Barcelona. Am scos fotografia lui Carax cu Penélope Aldaya și i-am Întins-o. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Înainte să se Întoarcă la Barcelona În 1936, Julián Carax urma să se căsătorească. — Așa s-a spus. — Vă Îndoiți? Ridică din umeri, sceptică. — Cum v-am zis, În toți anii de cînd ne-am cunoascut, Julián nu mi-a pomenit niciodată de vreo femeie În mod deosebit, cu atît mai puțin de una cu care ar fi urmat să se căsătorească. Despre presupusa nuntă am aflat mai tîrziu. Neuval, ultimul editor al lui Carax, i-a povestit lui Cabestany că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ea voia să se căsătorească cu Julián pentru ca el s-o moștenească. — Dar ceremonia n-a ajuns să aibă loc. — Dacă, Într-adevăr, a existat vreodată un asemenea plan sau o asemenea văduvă. După cîte am Înțeles, Carax s-a pomenit implicat Într-un duel, chiar În dimineața zilei cînd urma să se Însoare. Știți cu cine și de ce? — Neuval a presupus că era vorba de cineva care avea legătură cu văduva. O rudă Îndepărtată și lacomă care se temea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și să-mi concentrez eforturile Într-o atitudine mai pozitivă, Întrucît țara se afla În plină cruciadă. Astea au fost vorbele lui. Îl chema Fumero, asta-i tot ce-mi amintesc. Acum se pare că-i un personaj Însemnat. E pomenit mult În ziare. Poate că ați auzit de dînsul. Am Înghițit În sec. — Vag. — N-am mai auzit de Julián pînă cînd un individ a contactat editura, vrînd să achiziționeze exemplarele din romanul lui Carax rămase, eventual, În magazie. — Laín
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]