2,757 matches
-
intervenit omul cu afinata. ― Ar mai fi ceva... - a răspuns povestitorul, ridicând sticla cu o boare de rachiu pe fund, pe care l-a sorbit dintr o înghițitură... La vederea unei asemenea „sărăcii”, cel cu afinata s-a apropiat de povestitor și i-a întins o glajă, aproape plină. ― Uite, asta este a dumitale. Ți-o dau din tot sufletul. Vorba ceea: dar din dar se face Rai, fiindcă și eu am primit-o de la bunicul meu, când am plecat încoace
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
și i-a întins o glajă, aproape plină. ― Uite, asta este a dumitale. Ți-o dau din tot sufletul. Vorba ceea: dar din dar se face Rai, fiindcă și eu am primit-o de la bunicul meu, când am plecat încoace. Povestitorul a făcut ochii mari, neîndrăznind să pună mâna pe glajă. ― Hai. Îndrăznește, fiindcă o meriți din plin - l-a îmbiat omul. Povestitorul a luat sticla, a întors-o pe toate fețele, și, în cele din urmă, a tras o dușcă
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
din dar se face Rai, fiindcă și eu am primit-o de la bunicul meu, când am plecat încoace. Povestitorul a făcut ochii mari, neîndrăznind să pună mâna pe glajă. ― Hai. Îndrăznește, fiindcă o meriți din plin - l-a îmbiat omul. Povestitorul a luat sticla, a întors-o pe toate fețele, și, în cele din urmă, a tras o dușcă bună din ea. După un „Măi, da’ bună-i”, a reînnodat firul poveștii: ― Hangița, mlădiindu-și trupul și rotunjimile șoldurilor, a terminat
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
și scăpai de mine... Dar cinstit! Cavalerește! Așa, însă...” ― Da’ cine era, frate? Că ne-au trecut sudorile... - a întrebat un glas dintre cei din vagon. ― Mă fratele meu. Eu cam bănuiesc cine putea fi, da’ las să ne spună povestitorul, că tare mai știe să ne ducă pe unde a înțărcat dracul copiii... - a intervenit cel cu afinata. ― Acum, însă, lotrul se gândea ce să facă cu cadavrul, fiindcă nu putea să-l lase acolo. Și-a pus pușca în
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
știe hangița despre cele petrecute? Doar dacă i-ar povesti el din proprie dorință. ― Pe urmă, ce răspuns va da hangița în fața autorităților? - a vorbit cel ce bănuia cine-i cel împușcat de lotru. ― Ai dreptate. Așa că îl așteptăm pe povestitor să ne spună toată tărășenia... ― Cu pușca s-a descurcat repede. A aruncat-o în aceeași văgăună unde a dus mortul... În a doua noapte, a simțit dureri din ce în ce mai mari în umărul rănit și că are fierbințeli. Nu știa ce
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
așteptat cu înfrigurare o vreme, dar... nici un răspuns. ― Poate era și el plecat după fete prin sat” - a presupus omul cu afinata. ― Să nu-l învinuim pe bietul flăcău. Mai bine să vedem ce a făcut hangița - i-a îmbiat povestitorul. Biata de ea, văzând că nu primește nici un răspuns, și-a scos șorțul și împăturindu-l i l-a așezat lotrului sub cap. A alergat la bucătărie după o cană cu apă. S-a întors repede. A udat prosopul adus
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
zic căăă... nu-i spune - a presupus un altul. ― Cine știe ce-i în sufletul și în mintea omului? Mai ales când îi vorba de un lotru care trage cu pistolul sau cu flinta fără să clipească. Da’ să-l lăsăm pe povestitor să pășească mai departe pe firul întâmplărilor - a revenit primul concentrat. ― Să pășim mai departe... După acel moment, când și-a dat seama unde se află și cu cine stă de vorbă, ochii lotrului s-au împăienjenit din nou și
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
a devenit neliniștit. Se vedea că ar vrea să facă ceva, dar, aruncându și privirea spre arendaș, își ogoia pornirea. ― Vedeți? Don’ jandar avea onoare. Nu și-a lăsat musafirul și el să se ducă săăă - a vorbit unul din jurul povestitorului. ― Da, dar până la urmă tot și-a dat în petec. La plecare, a rămas puțin în urmă și i-a șoptit hangiței: „Diseară trec pe la tine”. Irinuța numai n-a căzut din picioare când a auzit. I-a venit însă
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
tu ai uitat cine era mortul? Cum te apuci tu să îngropi la vedere pe șeful lotrilor, căutat de toată floarea poterilor? - a întrebat țârcovnicul. ― Ei? - a răsunat îndemnul omului cu afinata. ― Se înnoptase de-a binelea - a reluat vorba povestitorul. Hangița nu-și mai putea ogoi plânsul. Petruță ședea nemișcat la capul lotrului. După multă vreme, printre hohotele de plâns, Irinuța a întrebat: „Și acum ce facem, Petruță? Unde îl îngropăm? Mare pedeapsă mi-ai dat, Doamne! Învață-mă ce
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
un partener de conversație care nu putea fi ignorat.) L-am studiat îndelung pe când discuta foarte aprins cu bărbatul cu mustață à la Stalin. Christy avea exact genul meu preferat de gură: gura gen David Allen. îDavid Allen era un povestitor TV demult dispărut, pe care obișnuiam să-l urmăresc pe la sfârșitul anilor șaptezeci. Tatăl meu distra tot timpul oamenii - adică îi plictisea de moarte - relatându-le cum urlam ca apucata ca să mi se dea voie să stau până mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ca tocmai viețuitoarele să scape interesului omului. Se spune că, tare demult, în preistorie, aflându-se la vânătoare, un om a fost atacat chiar de fiara pe care voia să o răpună. Era o namilă mare și fioroasă, pe care povestitorul anonim a numit-o urs. Prins în labele puternicului animal, bietul om nu mai știa ce să facă pentru a se desprinde și a împunge fuga. Nu a reușit, însă, decât să bage brațul stâng în gura fiarei, iar cu
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
În patul meu, printre cutele lenjeriei rămăsese romanul lui Jean d’Ormesson, pe care l-am terminat într-o dimineață la patru, și în așteptarea unei ocupații pentru ziua liberă am simțit nevoia să-mi împrospătez datele despre Anne-Marie (nepoata povestitorului, căsătorită cu un libanez, moartă la treizeci și nouă de ani departe de Plessis-lez-Vaudreuils, în California. Ultima referire: „A mai dus-o o vreme, a reușit chiar să părăsească clinica (de dezintoxicare, n.m.). I s-a propus chiar un rol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
din destinul familiei care, evident, e nucleic și oglindește o soartă extinsă, a societății în ansamblul ei. Ceea ce se descoperă, dincolo de limpezimea epicului și provocările tematice ale textului, în volumul oferit acum de Paul Tumanian e tocmai înnăscutul talent de povestitor al autorului, harul pentru evenimențial, pentru broderia uneori barocă, alteori postmodernă a poveștii, care se alcătuiește pe măsură ce se destramă și se destramă pe măsură ce se alcătuiește. Asemenea propriei memorii care, străpunsă de gheara melancoliei, le aduce la lumină din noianul de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
văzuseră bând împreună cârcoteau că e o polițistă sub acoperire, care a reușit, în cele din urmă, să pună mâna pe suspect. Făcu o pauză. Era prima pauză semnificativă din discursul său. La început mă tot foisem pe locul meu. Povestitorul mă încolțise în compartiment la scurt timp după ce se urcase în tren, la Oxford. Era un soi de caricatură a Bătrânului Marinar și, după un schimb rapid de frivolități (vreme, călătorii și așa mai departe), transformase politețurile convenționale venite din partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
un deznodământ, dar acesta trebuie să fie mai important decât conținutul. De fapt, eu chiar am un ușor dispreț pentru proza modernă, indirectă și abracadabrantă... tu nu? Îmi plac lucrurile limpezi. Vreau ca povestea să îmi spună exact ce dorește povestitorul. Nu scobesc după sensuri ascunse, nu caut dincolo de aparențe după profunzimi „psihologice“ pe care, de fapt, eu însumi le-am pus acolo, printr-un șiretlic al minții mele. Îmi place să spun lucrurilor pe nume... Nu mă feresc să zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
le-ai risipit, drept momeală, vor sosi, dinaintea ta, ție, nerămânându-ți, decât, să ridici arma, să țintești și să dobori frumusețile alea, roșii ca soarele în asfințit, pe care, să le tot aduni, cât e toamna de lungă...Tot povestitorul acela spunea, că, e bine ca peștișorii să fie din speciile știucă, ori păstrăv, că ăștia au un gust mai de vino-ncoa, pentru vulpi, și sorții tăi, de izbândă, vor fi, deci, mai mari. S-a dus, vânătorul Vânătoru
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
spre bază și pasele de la baseball sunt decalate cu câteva minute. Chiar și emisiunile în direct de la televizor ajung la noi cu vreo două secunde întârziere. Chiar și sunetul sau lumina au o anumită viteză. O altă problemă ar fi povestitorul. Determinările celui care relatează - cine, ce, unde, când și de ce. Distorsiunea generată de mediul de comunicare. Modul în care cel care transmite mesajul modelează faptele. Gardianul, cum îl numesc jurnaliștii, instanța care filtrează. Pentru că prezentarea înseamnă totul. Povestea din spatele poveștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
prietenă, aproape uitată, aceasta îl conduce pe narator într-o rezervație de creaturi fabuloase, ce aparține unei organizații a cărei membră fondatoare era ea. Urmează un fel de călătorie inițiatică într-un spațiu analog oarecum "țării minunilor" descoperită de Alice. Povestitorul găsește acolo întreaga faună a poveștilor care îl încântau în copilărie. Singur sau însoțit de amică, el trece pe lângă casa Zmeului, care joacă șah cu Priculiciul, contemplă dansul în iarbă al Ielelor, află lucruri noi despre Hinchipun, spiridușul șchiop, despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
lui Noe. Ambii străbătători ai grădinii mitice, bărbatul și femeia, intuiesc mutațiile suferite de specimenele zoologice, cândva năzdrăvane. Acestea au devenit propriile lor caricaturi, prin necredința în ele a oamenilor. Reîntâlnirea lor, chiar și în ipostaza degradantă, are darul, pentru povestitor, de a-i procura, prin restituirea poveștilor copilăriei, cele mai frumoase seri din toată viața lui. Poate, fiindcă sunt seri petrecute pe câte o prispă, alături de iubită, cu mâna în mâna ei sau odihnită pe genunchiul ei delicat și ascuțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
seri petrecute pe câte o prispă, alături de iubită, cu mâna în mâna ei sau odihnită pe genunchiul ei delicat și ascuțit de copil. Încercarea amorezilor de a transfera acel farmec într-o cameră de hotel eșuează. Stricătoarea iubirii, își spune povestitorul, nu poate fi decât Aspida, piaza rea, ce nu are voie să se îndrăgostească, ci numai puterea, pe care și-o exercită malițios, de a nenoroci îndrăgostiții. Sensul filigranat nu doar în filele acestei povestiri, ci în cuprinsul întregii proze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
tare numele către unul din angajații librăriei, devenită bibliotecă. Ne tot îmbiam reciproc, până când amicul meu a cedat nervos la insistențele mele și a început să se cațere pe rafturile inferioare ale corpului de bibliotecă unde se ascundea cartea marelui povestitor. Eu, deranjată de gestul lui, vrând probabil să evit frontal eventualele admonestări ale persoanelor de ordine, am pornit-o rapid printre culoarele librăriei către zona liberă, unde a locuit inițial cartea, pe care fără nicio stupefacție am regăsit-o în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
răspuns; într-un sfîrșit, l-am respectat cu toții, căci, dacă rezistam ispitei de a-l descoase, lupul era cel mai minunat interlocutor. Sînt cîțiva ani buni de cînd am văzut lumina soarelui. Am cunoscut multe animale la viața mea. Dar povestitor mai priceput la vorbe decît era lupul acesta, îți jur că nu există. Părea să cunoască, nefericitul, jumătate din lumea asta; povestea despre călătorii nesfîrșite, despre anotimpuri ciudate și ținuturi nemaiîntîlnite. Și era grozav de așezat și incredibil de imparțial
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
mai onorant să ți se spună așa decât Idiotul Satului. Prefera vocația universalistă a partidului celei locale a satului. Discursurile sale despre colectivizare semănau prin smerenie cu predicile preotului Petridean despre Viața de Apoi. Țăranii Îl ascultau ca pe un povestitor dăruit, dar sărac cu duhul. Nici măcar nu chicoteau când le vorbea la Căminul cultural despre binefacerile tovărășiilor și ale gospodăriilor agricole. Unii Îl și numeau „tovarășul părinte”, iar preotul Petridean Îl invita de fiecare dată la masă și, după două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Prin fereastra deschisă, cei patru se văzură mergând spre stație. — Vai de mama lor până se vor acomoda, spuse robotul metalizat către cel de la birou. Și când te gândești câți mai urmează să vină din spațiu... Dacă am fi niște povestitori ce se respectă spre a fi respectați, am putea spune în încheiere câteva cuvinte despre ceea ce a ajuns fiecare din eroii noștri în noile împrejurări: l-am putea zugrăvi de pildă pe Felix S 23 trăind o fericită bătrânețe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
conducând o cochetă stație de mecanizare, ori pe Stejeran 1 un întreprinzător constructor sau - de ce nu? un recunoscut și apreciat reporter agricol, am putea descrie căsnicia reușită a Gettei 2, căsătorită definitiv pe aceste meleaguri. Cum însă nu suntem asemenea povestitori, preferăm să privim și noi cum se depărtează personajele noastre, declarând, cu sinceritate, caragialean, că nu mai știm ce s-a întâmplat cu ele. Planeta mediocrilor Episodul 3 Accidentul În anul 2954, luna octombrie, ziua 3, astronauții Ion Aciobăniței, comandant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]