2,965 matches
-
efigia carenței. Între imaginea aceasta ascunsă și posibila ei realizare în act de prezență se întinde distanța temporală a nemanifestării. Nimic nu ia chip în timpul fără durată al unui deja-trecut, căci actul prin care ființa s-ar putea reprezenta este predicatul unui memorial anevoios, de retrăire a ceva ce nu mai este, ca atare ieșit din ființă și timp. Unde e de găsit ființa reală, spre care ne duce imaginea însăși, dacă nu chiar în clipa în care ea a luat
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
12. Niciun apofatism nu vine să irizeze viziunea. Căci viziune e, dar răsturnată: vedenia care vorbește în poem vorbește poemul, îl scrie ca loc nonelocvent al limbajului. Confruntat cu un limbaj ce își rostește epuizarea, descărnarea, subiectul nu mai află predicate ale ființării, devine instanța neștientă a unei pătimiri: "Așa, deci, scrisul ca osândă", "nu știu ce scriu, nu mai știu ce scriu", "scriu, eu, acum,/ și nu mai știu cine vorbește în poem"13. Încercare a unei radicale îndurări, exercițiul anti-retoric este
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ști ce este afară nu doar aruncă exterioritatea în nesemnificativ, ci neantizează natura unui non-eu care există ca și cum n-ar fi, afirmând - de la sine - un subiect care se știe, se impune în raport cu nedeterminarea înconjurătoare. Altfel spus, e un subiect fără predicat al ființării; el atârnă doar de sine, întru sine, în miezul posibilului care îl transcende. Autoafirmare care aproape se dezminte, deoarece "numai o rece căldură pâlpâie lânced din lampă", iar în lumina vagă a acestei infraexistențe nimic nu este ori
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
tăcerea sa". Ceea ce lipsește își arată lipsa, se manifestă în urma ce ia forma golului. Golul acesta însă nu e simpla absență a ceva ce nu mai este; prezența defunctă nu mai califică orizontul deschis de ființa lucrurilor. Ceea ce este, fără predicat ontologic, se arată în imaginea unui gol consistent, căci în vasul gol - în forma pură a unui cuprinzător fără cuprins - nu aromele, ci lipsa lor se face simțită, vorbește prin tăcere. Nu prezența retorică, ostensivă a realului care apare și
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
p. 252. 41 Rug (PD), p. 260. 42 "Și am văzut cer nou și pământ nou. Căci cerul cel dintâi și pământul cel dintâi au trecut" (Apoc. 21, 1). 43 În acest sens vorbește Schelling despre subiectul învăluit (implicitum) și predicatul dezvăluit (explicitum), cf. Recherches philosophiques sur l'essence de la liberté humaine et les questions connexes. Philosophie et religion, Vrin, Paris, 1988, p. 152. 44 Iubire (PD); Bătrânul către fiul său (PD), pp. 269, 296. 45 Fructe (E), p. 116. 46
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
discutarea "limbajului obiect". Metalimbajul transmite informații despre limbaj și/ sau despre un anumit cod, devine el însuși obiect de descriere în enunț. În enunțul: "Nu se spune "el sunt", ci "ei sunt", contextul referențial al mesajului (acordul dintre subiect și predicat) este codul limbii înseși (nu "el sunt", ci "ei sunt"). Limbajul gramaticii limbii materne (DSL, 2005) este un alt exemplu clasic de metalingvistică, dicționarul și gramatica /gramaticile codului unei /unor limbi străine pe care le învățăm ilustrează alte exemple tipice
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
diatezei, în sensul că prezintă împreună alt tip decît latina, fără a cunoaște deosebiri marcante între ele. În latina clasică, existau două diateze, una activă și una medio-pasivă, cea activă caracterizîndu-se prin imposibilitatea de a exprima un raport între un predicat și un subiect nedeterminat, adică valoarea impersonală. Forma medio-pasivă putea avea în schimb mai multe valori: a) pasivă propriu-zisă (amor "sînt iubit"), b) activă, în cazul verbelor deponente și semidepo-nente (hortator "eu îndemn") și c) impersonală (dicitur "se zice"). În
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
reprezenta pasivul prezent clasic. Treptat, construcțiile analitice au eliminat formele sintetice, pe de o parte, datorită tendinței de simetrie sistematică și, pe de altă parte, fiindcă erau mai explicite și mai expresive. Aceasta a redus însă relevanța opoziției formale dintre predicatul verbal, cînd era exprimat printr-un verb la diateza pasivă, și predicatul nominal, încît complementul de agent a rămas singurul în posibilitatea de a realiza distincția în modul cel mai relevant. În italiană, în spaniolă, în franceză și, rar, în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de o parte, datorită tendinței de simetrie sistematică și, pe de altă parte, fiindcă erau mai explicite și mai expresive. Aceasta a redus însă relevanța opoziției formale dintre predicatul verbal, cînd era exprimat printr-un verb la diateza pasivă, și predicatul nominal, încît complementul de agent a rămas singurul în posibilitatea de a realiza distincția în modul cel mai relevant. În italiană, în spaniolă, în franceză și, rar, în română, în locul verbului esse se pot folosi, pentru a exprima valoarea pasivă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
oricare ar fi fost ordinea cuvintelor dintr-o propoziție precum Petrus ferit Paulum, înțelesul ar fi rămas același "Petru îl bate pe Paul", în vreme ce, în franceză, în propoziția corespondentă Pierre frappe Paul, nu mai este posibilă comutarea elementelor, deoarece subiectul, predicatul și complementul direct au locuri fixe. Tot astfel, în latinește era indiferent dacă se spunea filius regis sau regis filius, cît timp se recurgea la formele sintetice, dar, după ce regis a fost înlăturat de o construcție prepozițională, nu a mai
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ei... El pune în discuție dispariția posibilă a regelui. Ar vrea să întărească tronul copilului. Nu i s-ar putea găsi origini genealogice românești ? Îi spun că da, prin Movilești. El ar vrea un Mihai al II-lea, cu un predicat românesc. Respinge ideea Regenței, cu un frate al Regelui”. Al. Averescu i-a făcut cunoscute aceste planuri și lui I. I. C. Brătianu, șeful Partidului Național Liberal, care va respinge, în momentul decesului regelui Ferdinand, proiectul ca titlul de domnie al
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
1946, va prefera să rămînă în exil. Și în tot acest nesfîrșit exil, Virgil Ierunca nu și-a pierdut, ca mulți alții, nici o clipă credința că va veni ziua sfîrșitului, cînd comunismul se va prăbuși. Criticul din volumul Subiect și predicat (1993) a urmărit cu obstinație să umilească uitarea, memoria fiind mereu sub spectrul obnubilării, în inconștientul colectiv, acesta fiind mereu dispus, ajutat și de cei interesați, a trece în umbră toate atrocitățile cărora le-au căzut victime atîția din cei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
despre G.M. Cantacuzino. Caracteristica esențială a artei naționale este "discreția, lipsa de trufie, cu un cuvînt, măsura". Virgil Ierunca este și un admirabil portretist al celor care nu mai sînt și nu numai; de altfel, un capitol din Subiect și predicat poartă numele: Prieteni care au fost. Exilul, un tărîm de inițiere și de probă, a avut România ca o obsesie cronică, nu numai pentru Mircea Eliade, ci și pentru Virgil Ierunca. "A fi obsedat de România în exil însemna pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
în fond, și un document ilustrativ pentru istoria exilului românesc. Totuși, motivarea aruncării înscrisurilor și păstrarea privilegiată a Jurnalului din anii '50 este convingătoare. Starea de exil, din experiența atît de greu încercată a celui ce a scris Subiect și predicat nu poate "fi concepută și suportată decît dacă o trăiești ca pe un fragment". Trecut-au anii... se vrea doar un remember a ceea ce a fost și a însemnat exilul în viața atîtor români. O tristă remarcă, între atîtea din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
care se poate fora În adâncul uman, uriașa descoperire nu numai a modernității literare europene, dar și una a unor spirite aparte, „ciudate”. (La noi, doamna Bengescu a Încercat acest tip de frază redundantă, cu multe subordonate, Încercând să pună predicatul la sfârșit În maniera „analitică” germană, și a fost aspru pedepsită de aproape toți criticii vremii pentru „stilul ei neîngrjit”!Ă Da, certamente, În stil voi rămâne tânăr până la sfârșit. Și cu tot ce Îi incumbă acestui scurt cuvânt, care
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
soare mai răsare,/ Și nu-i soare răsărit,/ Și-i Ion împodobit,/ Călari pi-un cal gălbiu” (ȚepuGalați). Metafora negată, caracteristică pentru speciile cele mai arhaice, deschide dimensiunea fabuloasă prin sugerarea decodării diferite a lumii. Timpul prezent definește cele trei predicate din fragmentul citat, însă tipul lor devine fundamental pentru înțelegerea semnificației. Primul este un predicat verbal și instaurează un timp sacru, fără durată, a cărui importanță este augmentată de inversiunea „frumos soare”. Următoarele predicate au numele predicativ exprimat prin participii
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cal gălbiu” (ȚepuGalați). Metafora negată, caracteristică pentru speciile cele mai arhaice, deschide dimensiunea fabuloasă prin sugerarea decodării diferite a lumii. Timpul prezent definește cele trei predicate din fragmentul citat, însă tipul lor devine fundamental pentru înțelegerea semnificației. Primul este un predicat verbal și instaurează un timp sacru, fără durată, a cărui importanță este augmentată de inversiunea „frumos soare”. Următoarele predicate au numele predicativ exprimat prin participii, ceea ce sugerează o anterioritate temporală față de curgerea istoriei. Numele predicativ dezvoltat, „soare răsărit”, conține echivalența
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
lumii. Timpul prezent definește cele trei predicate din fragmentul citat, însă tipul lor devine fundamental pentru înțelegerea semnificației. Primul este un predicat verbal și instaurează un timp sacru, fără durată, a cărui importanță este augmentată de inversiunea „frumos soare”. Următoarele predicate au numele predicativ exprimat prin participii, ceea ce sugerează o anterioritate temporală față de curgerea istoriei. Numele predicativ dezvoltat, „soare răsărit”, conține echivalența dintre cele două figuri mitice și revelează încărcătura sacră a feciorului. Nu ni se spune nimic despre momentul pregătirii
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
ș-a băgat-o-n buzunar. A ajuns pă locuri năstămite, pă gârle năstămite. A luat șî el piatră năstămită ș-a băgat în buzunar să arate sămn la împărat. Când a ajuns - la Sfântu Soare” (Valea Mănăstirii - Argeș). Densitatea predicatelor dă un ritm alert narațiunii care desfășoară un film amețitor, de o viteză provocată prin puteri magice. Perfectul compus al indicativului contribuie fundamental la efectul halucinant al cursei, fiecare gest fiind făcut cu o rapiditate ce nu-l lasă să
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
asupra ascultătorului - cititor, în fața căruia Mistricean se conturează ca războinic mitic. Armele, ca exteriorizare a puterii interioare, au fost îndelung pregătite și perfecționate - ne-o arată adjectivele provenite din verbe la participiu - iar poziționarea atentă a arsenalului urmează reguli magice. Predicatele cu verbe la timpul durativ al prezentului indicativ completează imaginea intensă a înghițirii arhetipale și o prezintă în desfășurare într-un plan sacru. Un buzdugan solar își alege în cadrul probei vitejești Mizilca, fecioara ce trebuie să pară războinic: „Un buzdugan
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
este simultană creației, căci ieșirea din amorțire a bourilor smulge lumea din genuni. Tulburarea apelor, surparea solului și clocotirea codrului au loc într-un timp imemorial instaurat de imperfect. Arcașul arhetipal surprinde falia temporală și valorifică accesul în sacru. Densitatea predicatelor, mai numeroase decât numărul de versuri, formează un tablou cataclismic, ochiul receptor părând a nu putea urma rapiditatea cu care focalizarea se mută și ia proporții universale. În basme bourul htonian apare cu aceleași puteri seismice și este perechea bourului
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Faza preliminară a inițierii materializată de această pregătire excepțională s-a desfășurat în timpul profan, în anticiparea intrării în sacru a fetei de măritat. La nivel morfo-sintactic sugestia este dată de perfectul compus al indicativului verbelor prin care se exprimă toate predicatele din fragmentul citat, mai puțin unul, aflat la conjunctiv prezent. Odată încheiată procesiunea, apariția fetei se va resimți nu în prezentul fulgurant, ci în viitorul sperat de comunitate și ieșirea din temporal este redată tocmai de timpul conjunctiv, care întrerupe
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
puțin o funcție morfologică de a marca diateza verbului, aflată în distonanță logică cu subiectul, și mai mult rolul de a da o trăsătură modală comunicării, printr-o componentă afectivă a narării. „Agentulsubiect gramatical” participă mai intens la acțiunea verbului - predicat, subliniindu-se astfel gradul redus de cunoaștere inițiatică a neofitului, care nu poate urma sfaturile calului maestru. Canalele de comunicare dintre cei doi sunt blocate parțial, abia la finele procesului ontologic ei vor acționa unitar și relația strânsă dintre ei
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Săvel a zis: " Sluga Dumneavoastră". Și nu știu ce au vorbit încetișor cu preotul Săvel, că Dna Gorschi a luat o carte de citire și a pus pe fiul ei Artur Gorschi să citească și l-a întrebat care-i subiectul și predicatul dintr-o propoziție sau frază și nu a știut. L-a întrebat pe Emil Drăgușanu, iar n-a știut. Și l-a întrebat și pe Emil Ionescu și iar n-a știut. Și atunci preotul Săvel m-a întrebat pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
suputează că omul ratează pentru că îi lipsește ț-ul din semnificant; mai precis, virgula, sedila de sub t, marcă indelebilă a castrării sale aurorale. Rața, ea, nu ratează. Tautologic exprimându-ne, sau comițând o judecată analitică, adecă reperând subiectul în definiția predicatului, și viceversa, ni-i îngăduit să afirmăm despre dânsa că... ratează. Omul ratează. Rața rațează, iar rățoiul... se rățoiește. De unde concluzia, lesne de tras de ea, că, posedând ț la purtător, dispunând de sedilă unde trebuie, nu le-a ratat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]