KorAP: Find »[drukola/base=prefectură & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...98 99 100 ...372 >

9,282 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861

NU ERA SUFICIENTĂ PRIN EA ÎNSĂȘI PENTRU A OPRI UN FLAGEL, DAR ERA LOGIC SĂ CREZI CĂ EPIDEMIA, CU EXCEPȚIA NEPREVĂZUTULUI, AVEA SĂ ÎNCETEZE. ― Da, spunea Cottard, cu excepția neprevăzutului. Și există întotdeauna neprevăzutul. Tarrou i-a atras atenția că, de altfel, prefectura prevăzuse întrucâtva neprevăzutul, prin faptul că instituise un termen de două săptămâni până la deschiderea porților. ȘI BINE A FĂCUT, A SPUS COTTARD, MEREU SUMBRU ȘI AGITAT, PENTRU CĂ DUPĂ FELUL ÎN CARE MERG LUCRURILE, S-AR PUTEA FOARTE BINE SĂ FI

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-l surprinsese. De luni întregi și de două zile, era aceeași durere care nu mai contenea. Porțile orașului s-au deschis, în sfârșit, în zorii unei dimineți frumoase de februarie, salutate de populație, de ziare, de radio și de comunicatele prefecturii. Îi rămâne deci povestitorului să se facă cronicarul ceasurilor de bucurie care au urmat acestei deschideri a porților, deși el însuși era unul dintre aceia cărora nu le era permis să i se alăture cu totul. Mari serbări erau organizate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625

gând să mergi la Endō? — Da. — Dar știi unde să-l găsești? Gaston a dat din cap. Apoi a scos o bucată de hârtie din buzunar și a arătat cu degetul o adresă scrisă cu creionul: „Dl. Kobayashi, orașul Yamagata, prefectura Yamagata“. — De unde o ai? Gaston privi în pământ, neștiind ce să răspundă. Adevărul este că bucata de hârtie fusese în buzunarul pelerinei lui Endō împreună cu pistolul ale cărui gloanțe le scosese. Era hârtia pe care șoferul Umezaki i-o dăduse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
mâncatul? Tomoe și-a ridicat ochii de pe revistă și l-a privit cu dispreț. Răspunsul său a fost un mârâit. Takamori și-a întors fața spre fereastră, continuând să-și miște maxilarele. Nici el, nici Tomoe nu mai fuseseră în prefectura Tōhoku. Când erau copii, au fost o dată sau de două ori în sud, în Kagoshima, unde locuiau bunicii, dar acum călătoreau pentru prima oară spre nord. Pe cerul albastru se vedeau câțiva nori ca de vată. Un vânt ușor unduia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
pentru prima oară spre nord. Pe cerul albastru se vedeau câțiva nori ca de vată. Un vânt ușor unduia crengile copacilor. Frunzele adiate de vânt aveau o strălucire argintie. Până și munții Nasu sclipeau în razele soarelui. — Tomoe, aici începe prefectura Tōhoku, spuse Takamori. Intrăm în zona de nord. — Vezi să nu scapi înghețată pe pantaloni. — Ce bine că am plecat din Tokyo. Orașul acela contractează inimile. Oamenii devin irascibili, ca tine. Nu e pentru mine... Dacă mai mănânci mult, o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
negri și o cămașă albă cu mâneci scurte. Am venit în legătură cu străinul. Tot nu știm nimic de el. Kobayashi și Endō sunt arestați, așa că am terminat cu ei, dar străinul a dispărut pur și simplu. — Zău? — S-a raportat din prefectura Miyazaki, insula Kyūshū, că a fost văzut pe-acolo un străin care semăna cu Gaston. Noi facem verificări în continuare, dar se pare că e vorba de altcineva. Takamori coborî privirile. Polițistul luă ceașca cu ceai adusă de secretară și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637

putea costa viața, dar pentru că e fiul tău, o să-l trimit departe de aici și atât. N-o să i se întâmple nimic rău, îți promit, a zis Iosif cald. Am trimis o recomandare ca regele să-l însărcineze cu o prefectură în nord, unde nu va mai fi secundul nimănui. Cu timpul, se va îndrăgosti de mare - toți o fac - și-și va construi o viață colorată cu aer sărat și apă sărată și nu-și va mai dori nimic altceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

gospodari. Chiar și tactu’, Sorine, de l-am dus acu la groapă. Ce dacă a făcut pușcărie?! L-a înjurat pă Dej, atunci cu colectiva și a plătit. Da tușă-ta Rela știi cu ce se ținea? Ai întrebat la Prefectură, așa de-o curiozitate? Sau mai sus, la ai voștri, la partid, ai întrebat? - Emilian, zău, încerca nevastă-sa să-l liniștească. Nu facem politică aici, așa ne-am înțeles. Ce vină are Sorin, de ți-a picat pă bietul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Auzise la radio că se întorsese de câtva timp în România. Făcuse avere pe acolo, în Sudica, unde trăia acum. De când revenise, făcea tot felul de donații. Nu spusese că vine și în orașul lor. Se gândi să treacă pe la prefectură să întrebe unde a tras Tomnea, poate îl și întâlnește. Să-i spună că părinții i-au murit demult și-l iertaseră, la spovedania de pe urmă, că nu mai știuse de ei. Poate, dacă-i chiar el, băiatul văcarului, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
să vină și în oraș. Se zvonea că vine să facă mari donații în bani tuturor nevoiașilor. Se întocmiseră fel de fel de liste. Pe aceea de la Filiala Uniunii Artiștilor Plastici se trecuse și el. Lăsase și o cerere la prefectură, să fie sprijinit să-l întâlnească pe Tomnea când va veni în oraș. Avea vreo două duzini de acuarele și șapte pânze, toate din ciclul Dacica. Dăinuirea în mister, pe care le crease în răstimpul de când aflase că Tomnea revenise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Că ce-ai pățit. Că poate... Mergeau în josul bulevardului. Se ținea de brațul lui, dusă în voia pașilor, pierdută doar în jocul imaginilor care se prăbușeau în ea. De câte ori cobora pe bulevard, mergând spre fosta Județeană de partid, unde-i prefectura acum, prindea să audă iar, ca din vis, împușcăturile alea nenorocite de la Revoluție. Așa cum se auziseră și în noaptea aceea blestemată când Sofronică plecase să apere Revoluția de la Județeană. Locuiau pe atunci la câteva străzi de Județeană. Tot la bloc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
fi să fie, nu te oblig... - Nu am lumânări. Uite că nu m-am gândit să umblu cu lumânări. Și doar... Gina dansa chiar în clubul de noapte ce-l deschisese anul trecut Ohaia Micigana a lui Brandaburlea în coasta Prefecturii, unde fusese redacția ziarului județean Victoria socialismului. Zâmbi înduioșat. Nu se gândise niciodată să aprindă o lumânare la crucea aceea. Și trecea aproape zilnic pe acolo. În zori, mai ales, când o ducea pe Gina acasă. Spre niciunde După moartea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
mai pe seară. Vine și un popă de la Șoptireanca. Zice că vrea să cumpere. Și ăla de zici c-a trecut cu mașina cu motocicletele e profesorul Tomnea. Dacă nu citești ziarele. A scris că se întoarce, îl primește la prefectură. Nici nu te-ai tercut pe listă? Rozalia izbucni în hohote disperate. - Da tu crezi că mai rezist până diseară?! Câte ceasuri sunt până diseară? Le-ai numărat? Ce listă, Vali? - S-a făcut liste, că dă Tomnea bani, medicamente

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
cum îngerul trimis spre tine își schimbă dintr-o dată înfățișarea, cu chipul schimonosit în rânjet devorator. - Am venit eu la tine, mai devreme, strigă Adina din hol, chinuindu-se să scoată cheia din ială. Milică l-a chemat urgent la Prefectură și mai întârzie. Telefonăm maestrului Pârțângău de la tine că... O găsi în dormitor, chircită lângă șifonierul cu ușile larg deschise. Goală, strângea la piept o pălărie crem din ațică. Câteva furnici alergau pe pamblica lată, rozulie. Parcă rătăciseră drumul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Am amânat-o până la comisie. Aici mestrul Pârțângău a fost magistral. Cum le mai scoate omul ăsta! A venit și profesoru Tomnea, cu toate actele, expertizele. Le-a și predat și la Externe și la Președinție. După chestia aia de la prefectură trece p’aici. O vizită de sanchi, nu vă vede, nu-l vedeți. Vizitează spitalul, chipurile, în interes științific. Sau oricare alt interes. Pe seară îl așteaptă și Goncea. Vrea să rezolve chestia aia de demult. Generalul, n-o să credeți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Tot din Sudica. Vor să-l recupereze, să-l ducă înapoi, să le arate... ce să le mai arate? Ai văzut ce-a spus Pigasie. - Acuma, la prânz - continuă Vergilică, neluându-l în seamă -, îi dă diploma de onoare la prefectură. Îl așteaptă să vină. A dormit la casa din pădure. Putea să-l ia generalul Goncea la Palat, dacă tot au să se lămurească cu afacerea cum ziceți... Nu m-am dus la prefectură, că am venit să vă spun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
îi dă diploma de onoare la prefectură. Îl așteaptă să vină. A dormit la casa din pădure. Putea să-l ia generalul Goncea la Palat, dacă tot au să se lămurească cu afacerea cum ziceți... Nu m-am dus la prefectură, că am venit să vă spun ce-am discutat cu maestru Pârțângău. - Bunicul dinspre mama a lu’ ăsta de la vidanje - își urmă și Aulius gândul - a fost tot profesor. Profesoru Zbenghea. Tata l-a cunoscut bine. Tata era cu Bebe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
teroriști ascunși, și p-ormă s-o întorci cum acuma îl face și cetățean de onoare, eu mai și plătesc mascarada, că s-a-ntors oaia sau boul rătăcit cum zice și la Biblie, și-l plimbă ca pe Ceaușescu cu limuzina prefecturii, îți dai seama, și cu motocicliștii în față de la «Roata morții» și «Zidul curajului» de la circul lui Brandaburlea ăl Tânăr, scamatorii kaghebiste, să ții minte când ajungi la capitolul ăla să mă mai întrebi, că e ițele încurcate, politică și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
birtul său la care participaseră mahalgii de frunte, mai toți membri ai „Clubului Muncitorilor“. Între ei se bănuia că se strecuraseră și câțiva anarhiști, printre care temutul Barbu Z. (Nuhăm G.). Când veselia era în toi, au năvălit agenții de la Prefectura Poliției Bucureștilor și i-au arestat pe presupușii anarhiști, indicați personal de Rapsodilea. S-a dovedit, a doua zi, că cei ridicați erau nevinovați. A fost luat însă birtașul, pentru denunț mincinos. Nu s-a putut stabili ce legătură era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Se întorsese acum, doar pentru câteva ceasuri. Mașina rămăsese să-l aștepte la școală, să-l ducă mai apoi la casa de oaspeți din pădurea de la Obancea, unde-i aranjaseră să doarmă. A doua zi avea să primească și la prefectură o decorație, să-l facă cetățean de onoare al orașului, să-i mai dea cine știe ce diplomă, cât mai multe onoruri, care să-i amintească de legătura cu pământurile natale. Prefectul era la cuțite cu primarul. Primul era de-al puterii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
cu opoziția. Nu încăpeau împreună în aceeași sală... Tot a doua zi, pe seară, avea să se întâlnească și cu Goncea, la el la vilă (la „Palat“ îi spuneau toți în oraș). Generalul nu putea să vină la festivitea de la prefectură. Goncea nu mai ieșea demult din casă, mulți nici nu mai ștaiu cum arată. Unii spuneau că nici n-ar mai trăi. Erau simple bârfe. Îi trimisese vorbă că îl așteaptă la două săptămâni de când se întorsese. Îi scrisese de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
folclor? se prefăcu el mirat. Nu l-ați vândut și p’ăsta? Ea nu-l luă în seamă. Continua să chicotească. - Nepoata lui Goncea, Nicoleta, e măritată cu prefectul. Unul din Șoptireanca, de-al lui Soporan. Bairamul de mâine de la prefectură e plătit de Goncea. E mare filantrop acuma. Ține și asociația aia de persecutați politic, că de unde bani la săracii de ei. Adică nu oficial o ține, dar le dă premii, diplome de excelență, îi mai trimite la băi, le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891

-l aici. Adă-l, bă, aici pe cioflingar, că te ia mama dracului! Pe străzile închiciurate de iarnă ale Bucureștiului, ale impresionantului an 1932, nimic esențial nu se schimbă, deși Ulpiu Galopenția debutează-n poliție. O încăpere minusculă, dar în Prefectura Generală a Poliției, o sobă, o masă șubredă, un fișet, două scaune, o grămăjoară de rechizite, din care nu lipsesc foarfecile și pelicanolul, iată zestrea meschină cu care serviciul nou înființat demarează, sub denumirea pompoasă de laborator de reconstituire. Un

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
o pisică, s-o mângâie împreună pe burtică, s-o alinte și s-o strige Baby. Așa îi pronunța ea întotdeauna numele, Baby, la fel cum se scrie. Îi percepeai țignalul ore întregi, în sus și în jos, pe scările Prefecturii, Baby, Baby. Nu era deloc fată rea. Dacă ar fi avut și ea, din timp, grijă de sâni, să le dea cu îngrășămînt, să-i plivească, să-i ude. Dacă s-ar fi rugat, cel puțin, de tramvaie să o

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
cunoștea dintotdeauna, numai că acum eliberat de joaca pisicii, dintr-o nișă a biroului și rostogolit pe covor. Pe Ulpiu Sarcetius Galopenția l-au prins chiar la ieșirea din toaletă, cunoscîndu-se slăbiciunea de-a se refugia în acea zonă a Prefecturii, în care, deseori, se pogorau asupra lui ideile cele mai îndrăznețe. În acea sâmbătă, întîrziase fără folos în acel spațiu de mototolire a trufiilor umane, pentru că asupra sa nu planase nici o idee. Își recivilizase ținuta. Întredeschisese ușa, cu aerul acela

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]