2,788 matches
-
cunoștinței veritabile. Întrucât nici unul dintre cele patru tipuri de judecăți acceptate în clasificările logicii generale analitice și sintetice, a priori și a posteriori nu acoperă, luat singur, toate însușirile unei cunoașteri veritabile, Kant ajunge la ideea despre judecata sintetică a priori; doar aceasta poate fi purtătoarea celor trei însușiri. Problema care se ivește în demersul său este legată de posibilitatea unei asemenea judecăți, dat fiind faptul că doar ceea ce nu este legat (prin constituire) de experiență (fiind a priori) poate fi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sintetică a priori; doar aceasta poate fi purtătoarea celor trei însușiri. Problema care se ivește în demersul său este legată de posibilitatea unei asemenea judecăți, dat fiind faptul că doar ceea ce nu este legat (prin constituire) de experiență (fiind a priori) poate fi necesar și universal; numai că, dacă acesta ține doar de principii logice, îndeosebi de identitate (adică judecata este analitică, P fiind în identitate (parțială) cu S), cunoașterea nu dobândește nici un spor. Din acest motiv este necesară sinteza în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cunoașterea nu dobândește nici un spor. Din acest motiv este necesară sinteza în judecată, în așa fel încât și condiția din urmă privind cunoștința veritabilă sporul cunoașterii să fie împlinită. Prin urmare, Kant trebuia sa rezolve problema posibilității judecății sintetice a priori; și o rezolvă, cum știm, susținând că facultatea de cunoaștere posedă "forme a priori" în care este prelucrat materialul sensibil, datele simțurilor despre "obiecte" exterioare lor, pe baza "obiectului transcendental", cum s-a precizat mai sus. Spațiul și timpul sunt
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
așa fel încât și condiția din urmă privind cunoștința veritabilă sporul cunoașterii să fie împlinită. Prin urmare, Kant trebuia sa rezolve problema posibilității judecății sintetice a priori; și o rezolvă, cum știm, susținând că facultatea de cunoaștere posedă "forme a priori" în care este prelucrat materialul sensibil, datele simțurilor despre "obiecte" exterioare lor, pe baza "obiectului transcendental", cum s-a precizat mai sus. Spațiul și timpul sunt astfel de forme a priori ale sensibilității, categoriile sunt ale intelectului, iar Ideile, ale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
știm, susținând că facultatea de cunoaștere posedă "forme a priori" în care este prelucrat materialul sensibil, datele simțurilor despre "obiecte" exterioare lor, pe baza "obiectului transcendental", cum s-a precizat mai sus. Spațiul și timpul sunt astfel de forme a priori ale sensibilității, categoriile sunt ale intelectului, iar Ideile, ale rațiunii. Cercetarea cunoștinței veritabile trebuie să înceapă cu o "teorie transcendentală a elementelor", care cuprinde: a) o teorie despre componenta sensibilă a cunoașterii (a sensibilității, ca prim nivel al facultății de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sistem complet al rațiunii pure. Analitica și dialectica, părțile logicii transcendentale, ocupă o parte din proiectul critic; și este vorba despre partea esențială a acestuia, raportat la miza sa: scoaterea la iveală a condițiilor de posibilitate a judecăților sintetice a priori. Tocmai pe baza cercetărilor din "Analitica transcendentală" și din "Dialectica transcendentală" poate fi operată diferența dintre cunoștința veritabilă și cunoștința aparentă: prima problemă "tehnică" a proiectului critic. De altminteri, așa cum spuneam mai sus, indicarea, descrierea, explicarea și aplicarea tuturor aspectelor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
altminteri, așa cum spuneam mai sus, indicarea, descrierea, explicarea și aplicarea tuturor aspectelor esențiale ale acestei diferențe motivează și, în ultimă instanță, întemeiază demersurile celor două compartimente ale logicii kantiene. Cunoștința veritabilă, în singura sa ipostază, aceea a judecății sintetice a priori, este posibilă pe baza formelor a priori ale facultății de cunoaștere; dar și pe baza unei funcționări determinate a acestora prin reglajul principiilor intelectului. Kant orânduiește, într-un scenariu construit pentru a lumina condiția de cunoștință veritabilă și pentru a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
explicarea și aplicarea tuturor aspectelor esențiale ale acestei diferențe motivează și, în ultimă instanță, întemeiază demersurile celor două compartimente ale logicii kantiene. Cunoștința veritabilă, în singura sa ipostază, aceea a judecății sintetice a priori, este posibilă pe baza formelor a priori ale facultății de cunoaștere; dar și pe baza unei funcționări determinate a acestora prin reglajul principiilor intelectului. Kant orânduiește, într-un scenariu construit pentru a lumina condiția de cunoștință veritabilă și pentru a indica sursele celei aparente, mai multe operații
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai multe operații, desigur, posibile prin activarea (punerea în funcțiunea proprie a) sensibilității, intelectului și rațiunii: receptivitatea de a primi reprezentări, sinteza productivă a imaginației, apercepția originară etc. Oricum, o cunoștință veritabilă are ca formă a sa judecata sintetică a priori și rezultă numai printr-o "sinteză" a intelectului cu sensibilitatea. Fără cel dintâi, sensibilitatea nu poate lega conținutul ei de vreun obiect, ceea ce înseamnă că ea singură nu poate conduce către o cunoștință, în aceasta trebuind să fie unit un
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a lega este activ și la Kant. De altfel, dincolo de aria strict determinată a judecății, acest sens este, de asemenea, activ, dar numai în perspectiva și pe baza statutului de judecată, mai bine spus, a sensului de judecată sintetică a priori ca determinare logic-transcendentală a cunoștinței (veritabile). Orice sinteză, începând cu aceea sensibilă de la nivelul percepției, apoi cea a imaginației, în final, unitatea sintetică aperceptivă originară, presupune sensul acestei operații de a lega.111 Sensul acesta nu este însă evident de la
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
așadar, doar despre doi termeni care trebuie legați pentru a ajunge la o "formă" finală. Dar Kant susține că apercepția este cu totul necesară cunoștinței, și nu oricum, ci ca apercepție originară, ceea ce înseamnă că unitatea sa sintetică și a priori face posibile sintezele imaginației și intuiției sensibile. Chiar dacă lucrurile par a sta în alt chip, anume că sinteza în intuiție ar fi la început, de fapt originară este apercepția; în absența originarității sale nu ar fi posibilă nici o intuiție sensibilă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este posibilă doar prin aceată apercepție; dar nici numai prin simpla intuire sensibilă. Sunt necesare toate cele trei niveluri de prelucrare a materialului cunoașterii, pentru a dobândi cunoștința veritabilă. Apercepția originară, în forma "eu gândesc", constituie forma "judecată sintetică a priori", adică sensul de judecată în genere și, în mod special, ceea ce corespunde formal dar constitutiv cunoștinței veritabile. Într-un fel, judecata este forma originară a tuturor sintezelor operațiilor de legare pe care le presupune cunoștința. Dar din ideea acestui statut
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cunoștinței veritabile. Într-un fel, judecata este forma originară a tuturor sintezelor operațiilor de legare pe care le presupune cunoștința. Dar din ideea acestui statut nu trebuie pierdut sensul operației de legare, anume faptul că un subiect posedă forme a priori și că orice cunoștință este, cumva, pentru el. Sensul acesta de legare, astfel conceput, reprezintă însuși conținutul conceptului de transcendental. Prin urmare, judecata, ca formă și condiție de posibilitate a cunoștinței, în ipostaza sa de judecată sintetică a priori, are
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a priori și că orice cunoștință este, cumva, pentru el. Sensul acesta de legare, astfel conceput, reprezintă însuși conținutul conceptului de transcendental. Prin urmare, judecata, ca formă și condiție de posibilitate a cunoștinței, în ipostaza sa de judecată sintetică a priori, are rolul transcendental ca atare în scenariul "critic" al lui Kant. Intelectul este facultatea judicativă în acest scenariu. Dar el nu ar produce nici o cunoștință fără aportul sensibilității, adică în absența unui obiect dat cel puțin ca posibilitate în experiență
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
complexă, care, pe lângă condițiile "subiective" leagă și condiții "obiective". Raportarea la obiect este, totuși, o problemă pentru contextul filosofic kantian. Pentru că intelectul nu se raportează direct la obiectul sensibil; la acesta se poate raporta doar sensibilitatea, prin formele sale a priori, spațiul și timpul. Intelectul se raportează la reprezentările obiectului în sensibilitate, aducându-le pe acestea la o unitate. De aceea este firească întrebarea: ce relevanță propriu-zis obiectivă mai poate avea obiectul, în asemenea condiții? Pentru a răspunde, trebuie deschisă o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ipostazele temporale corespunzătoare. Le reiau, în vederea unei referiri, pe cât cu putință lămuritoare, dar mai cu seamă pentru a reconstitui sensul judecății rolul ei în acest scenariu și sensul judicativ sau, poate, non-judicativ al analiticii transcendentale. Timpul este: a) formă (a priori) a intuiției interne, ca o condiție de posibilitate a intuiției sensibile interne și externe; (determinare formală a priori a fenomenului); b) determinare a priori a schemelor conceptelor pure ale intelectului, ca o condiție a sintezei transcendentale a imaginației; (determinare transcendentală
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reconstitui sensul judecății rolul ei în acest scenariu și sensul judicativ sau, poate, non-judicativ al analiticii transcendentale. Timpul este: a) formă (a priori) a intuiției interne, ca o condiție de posibilitate a intuiției sensibile interne și externe; (determinare formală a priori a fenomenului); b) determinare a priori a schemelor conceptelor pure ale intelectului, ca o condiție a sintezei transcendentale a imaginației; (determinare transcendentală de timp); c) raport în conștiință (a priori) referitor la sintezele necesare cunoștinței, îndeosebi la unitatea sintetică aperceptivă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acest scenariu și sensul judicativ sau, poate, non-judicativ al analiticii transcendentale. Timpul este: a) formă (a priori) a intuiției interne, ca o condiție de posibilitate a intuiției sensibile interne și externe; (determinare formală a priori a fenomenului); b) determinare a priori a schemelor conceptelor pure ale intelectului, ca o condiție a sintezei transcendentale a imaginației; (determinare transcendentală de timp); c) raport în conștiință (a priori) referitor la sintezele necesare cunoștinței, îndeosebi la unitatea sintetică aperceptivă ca temei al celor trei analogii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
posibilitate a intuiției sensibile interne și externe; (determinare formală a priori a fenomenului); b) determinare a priori a schemelor conceptelor pure ale intelectului, ca o condiție a sintezei transcendentale a imaginației; (determinare transcendentală de timp); c) raport în conștiință (a priori) referitor la sintezele necesare cunoștinței, îndeosebi la unitatea sintetică aperceptivă ca temei al celor trei analogii ale experienței (în genere, al principiilor sintetice ale intelectului pur: axiomele intuiției, anticipațiile percepției, analogiile experienței și postulatele gândirii empirice). Aprioritatea timpului este, poate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
bun început, de interpretarea acestor ipostaze în orizontul unei propedeutici la reducția judicativă a judicativului constitutiv, scop asumat ca atare de la începutul acestei lucrări. Totuși, unele referiri ale lui Kant pe această temă ne sunt necesare. Timpul ca formă a priori a intuiției sensibile. Timpul nu este ceva existent în sine (asemenea unui lucru-în-sine), nici o determinare a ceva ce există în sine. Altfel spus, el nu poate fi propriu-zis obiectiv, adică independent de un subiect al cunoașterii. Existența lui, dimpotrivă, este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acesta din urmă, de subiect; fără a fi total subiectiv, fiindcă în structura cunoștinței trebuie să se afle și elementul propriu-zis obiectiv, în forma sintezei sensibilului (imposibil în afara senzației) într-o reprezentare, concept. Totuși, ce este timpul? Este formă a priori a simțului intern determinând "raportul reprezentărilor în starea noastră internă". Fiindcă și reprezentările al căror obiect este lucrul extern aparțin stării interne a subiectului, pentru că ele trebuie să primească determinare "sufletească", adică raport temporal, timpul este și formă a priori
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
priori a simțului intern determinând "raportul reprezentărilor în starea noastră internă". Fiindcă și reprezentările al căror obiect este lucrul extern aparțin stării interne a subiectului, pentru că ele trebuie să primească determinare "sufletească", adică raport temporal, timpul este și formă a priori a tuturor fenomenelor. Am putea spune, consecvenți cu orizontul de reconstrucție filosofică deschis aici, că timpul este chiar o condiție de existență a fenomenelor. Acest gând este cu totul semnificativ din punct de vedere judicativ: cum vom vedea atunci când va
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reducția judicativă, timpul are sarcini "ontic-ontologice", constând în înființarea subiectului și predicatului unei judecăți și în investirea acestora cu referenți "existențiali" (mundani). Deocamdată observăm la Kant prezența acestei sarcini "ontic-ontologice" a timpului, chiar în ipostaza sa elementară de formă a priori a simțului intern. Timpul capătă o poziție cu mult mai importantă decât spațiul în constituirea cunoștinței, fiindcă de la bun început el condiționează formal nu doar reprezentări care au ca obiect lucruri externe, ci și reprezentări al căror obiect este strict
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Iar stările noastre strict subiective (aparținând sufletelor noastre, cum spune Kant) presupun, de asemenea, raporturi de timp; altminteri, ele nu pot fi discriminate și, astfel, nu pot avea identitate, nu pot fi ceva. Într-un fel, timpul ca formă a priori a intuiției sensibile deschide și către condiționările formale ulterioare în constituirea cunoștinței, fiindcă raportul de timp în orice ipostază a sa are în însăși structura proprie "conștiința de timp"; iar aceasta, deși este activă chiar și în raporturile de timp
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
conștiința de timp"; iar aceasta, deși este activă chiar și în raporturile de timp elementare, își află sediul în aprehensiunea originară, adică în apercepția transcendentală ca unitate sintetică a subiectului transcendental, exprimată prin formula "eu gândesc". Timpul ca determinare a priori a schemelor conceptelor pure ale intelectului, ca o condiție a sintezei transcendentale a imaginației. Nu este posibilă cunoștința, susține Kant, decât prin intervenția conceptului intelectului (categoriei, în primul rând). Ori acesta nu se poate raporta direct la intuiție, legată întotdeauna
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]