3,972 matches
-
Kornelius, "SUA resping politica de apărare de sine stătătoare a Europei", Suddeutsche Zeitung, nr. 30, 7 februarie 2000; William Pfaff, "Relațiile speciale dintre Germania și S.U.A. sfârșesc rău", International Herald Tribune, 28 martie 2000. 385 Ralf Beste, Jurgen Hogrefe, "Intâlnire problematică", Der Spiegel, nr. 7, 12 februarie 2001. 386 Excepție făcea, președinta UCD, Angela Merkel, pentru care propunerea vizând un sistem comun antirachetă lua în serios interesele de securitate europeană, și care le reproșa cancelarului Gerhard Schroder și ministrului de Externe, J.
Argumentul nuclear în politica externă a statelor by Rodica Dinulescu [Corola-publishinghouse/Science/890_a_2398]
-
pentru tipul de cercetare pe care îl avem în vedere în această carte. În primul rând, teoriei democrației radicale îi lipsește o definiție clară. Astfel, această abordare ar putea să fie utilă pentru problematizarea canonului democrației, însă ea se dovedește problematică atunci când vine vorba de cercetarea raportului ambivalent între populism și democrație, dintr-o perspectivă empirică și mai puțin dintr-un unghi normativ sau teoretic. Mai mult, nu suntem convinși de faptul că democrația liberală exclude, prin definiție, un model conflictual
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
de regionalizare, de religie sau chestiuni socio- economice. VB-ul a impus și alte teme pe agenda publică, cele mai importante fiind imigrația și integrarea străinilor sau "legea și ordinea", ba mai mult, a reușit să dețină monopolul pe aceste problematici 4. Partidul a profitat din plin de rolul mass-mediei de formator de opinie, care a acordat o atenție considerabilă pozițiilor VB și care a contribuit la întârirea monopolului ideologic al partidului pe temele amintite (Walgrave și De Swert, 2004, 2007
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
locale, partidele flamande și cele valone nu se aflau într-un acord perfect, astfel încât le-a fost imposibil să ajungă la un compromis privind decuparea administrativă și electorală a districtului Brussels-Halle-Vilvoorde, pentru a ne referi doar la unul dintre exemplele problematice. De asemenea, partidele consacrate nu au inițiat prea multe reforme instituționale. În 1995, parlamentul federal a votat Wet op de Volksraadplegong (Legea privind consultarea poporului), care dă posibilitatea municipalităților să organizeze referendumuri. Cu toate acestea, puține municipalități au recurs la
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
înclinații plebiscitare. Așa cum s-a afirmat în capitolul introductiv, antielitismul populist, subminarea plebiscitară a instituțiilor alese și îngustarea spațiului democratic efectiv, sunt, într-un anumit fel, legate. Această sinteză și combinare a efectelor negative nu a fost la fel de dramatică sau problematică pentru politica liberal-democratică a Canadei, pe cât au fost în cazul altor țări discutate în acest volum. Însă, această moștenire negativă a Partidului Reformei este, fără îndoială, semnificativă. Concluzii Acest capitol a analizat populismul Partidului Reformei din Canada și impactul acestuia
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
stânga, cu un accent mai consistent în favoarea aranjamentelor tradiționale corporatiste ale Social-Democraților și Creștin Democraților (vezi Machonin, 1996: 31-43; Pithart & Klaus, 1996; Potůček, 1999). Situarea Republicanilor în interiorul acestei dezbateri și identificarea modului în care acest partid înțelegea democrația sunt destul de problematice. În primul rând, Republicanii au arătat un interes destul de limitat pentru politicile publice sau pentru programele de dezvoltare și prin contrast cu partidele de dreapta radicale din alte state europene, acest partid nu a fost sprijinit de către un nucleu distinct
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
devenit ceva acceptabil" (Raport 2000: 110). Încercările politicienilor FPÖ de a "reduce la tăcere și chiar de a-i scoate în afara legii pe adversarii politici dacă își permiteau să critice guvernul austriac" au fost evidențiate ca unele dintre cele mai problematice trăsături ale partidului (Raport 2000: 93). Cel din urmă punct se referea la faptul că în 2000 fostul președinte FPÖ, Haider, sugerase ca parlamentarii care nu-și "apără țara" în exterior să fie puși sub acuzare. Se gândea desigur la
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
rămas în bună parte un instrument al autorității sale personale. Desigur, ne e nimic nou în legătură cu partidele politice din America Latină care au ajuns să servească drept instrument al autorității personale, cum s-a întâmplat de altfel și în Venezuela. Mai problematic pentru dezbaterea democratică este măsura în care autoritatea politică în cadrul extins al regimului se află concentrată în instituția prezidențială și faptul că această concentrare a erodat constant instituțiile regimului care exercitau pe orizontală controlul și echilibrul. Cum am menționat și
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
să ne permită să întrezărim granițele critice al acestei istorii care a fost atâta vreme neglijată. Mai înainte de a începe examinarea istorică a acestei teme, am identificat trei considerații importante care pot servi drept structură de fundal. Prima este natura problematică a numelui acestei forme. A doua este relația ei cu povestirile de călătorie, narațiunile sportive și povestirilr polițiste. A treia este cantitatea redusă de cercetare critică mai ales în zona istorică a acestei forme. "JURNALISMUL LITERAR" nu este în nici un
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
fi alese categoriile de clasificare, fiecare bibliotecă își va tiraniza actul lecturii, și îl va forța pe cititor - pe cititorul curios, pe cititorul energic - să își salveze cartea din categoria la care a fost condamnată. Dacă denumirea formei este astăzi problematică, faptul că în 1952 situația era similară nu poate decât să ne arate gravitatea situației. Editorii lucrării American Non-fiction, 1900-1950 tratează problema așa cum au perceput-o ei: "în ciuda dificultăților de definiție, poezia, ficțiunea, critica și teatrul pot fi analizate ca
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
și între urnele grecești, puține care să conțină ceva de durată sau etern. (Nimeni nu ar lua o urnă grecească și ar arunca-o într-o stâncă, decât poate un postmodernist exaltat). Deci vastul teritoriu al non-ficțiunii a fost la fel de problematic ca și în ziua de azi acum o jumătate de secol, și retorica Noii Critici în studiul din 1952 ascunde câteva probleme de cercetare la fel de supărătoare, în ceea ce privește modul de a fi abordate, ca și în prezent. Chris Anderson, între altele
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
deja canonizată a ficțiunii. Dar, folosind de acum încolo termenul de "jurnalism literar" narativ, nu intenționez să rezolv prin aceasta contradicții care în cele din urmă sunt de nerezolvat. Intenția mea este de a aduce o contribuție critică la natura problematică a denumirilor critice din domeniu și de a trece apoi la evidențierea prezenței istorice a temei. Acestea fiind spuse, aleg să tratez această temă într-un mod tradițional, evitând mult din discuția despre cum să numesc forma. În loc de aceasta adopt
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
sale "Journal of a Tour to the Hebrides" atunci când scrie: "În fiecare narațiune, fie ea istorică sau biografică, autenticitatea este consecința ultimă" (155). Deci motivația "mijloacelor tradiționale de culegere a informațiilor" este dorința după autenticitate, chiar daca aceasta are o latură problematică ca speculație sau ca act subiectiv. Putem să-l considerăm azi pe Boswell un jurnalist timpuriu, dar el era, și așa se și considera el însuși, biograf și istoric. Și putem adăuga foarte bine, eseist. În schimb, mijloacele de producție
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
observă concizie, două cerințe stilistice care încă sunt recomandate jurnaliștilor începători de către cel puțin un manual contemporan de jurnalism (Fedler, 143-44). Problema este că, deși concizia ar avantaja dezvoltarea unui stil de știri obiectiv, arhivarea faptelor ar continua să fie problematică: stilul simplu al unui om este un stil bogat în imagini lingvistice, minunat de reflexiv pentru altul. Deși presa partizană a continuat să se mențină pe poziție până la Războiul Civil - un exemplu demn de remarcat este New York Tribune al lui
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
cel de investigație. Una din metodele de înțelegere a similarităților și diferențelor dintre jurnalismul literar narativ și celelalte forme nonficționale este să le plasezi în diferite - și adaptate - moduri de discurs nu numai pentru că jurnalismul literar narativ are o terminologie problematică dar și pentru că nu toate formele de nonficțiune operează în cadrul acelorași structuri. Simplific cele patru moduri tradiționale ale discursului (expoziția, argumentația, narațiunea și descrierea) în două, discursiv (incluzând expoziția și argumentațial) și narativ (incluzând narația temporală și descripția spațială). Procedând
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
în care este prins un vultur de vânătoare, indiferent la chemările stăpânului său. În lipsa de milă, în indiferență, conclude Didion, "centrul nu poate rezista". În cele din urmă ea rezistă totalizării critice dacă rămâne fidelă punctelor sale de referință. Natura problematică a subiectivității și a limbajului o asigură de acest lucru, dacă nu și natura problematică a fenomenalității în sine (presupunând că, în ultimă instanță, cadrul subiectivității noastre și structurile lingvistice pot fi eliberate de substanța acestei fenomenalități). În cele din
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
milă, în indiferență, conclude Didion, "centrul nu poate rezista". În cele din urmă ea rezistă totalizării critice dacă rămâne fidelă punctelor sale de referință. Natura problematică a subiectivității și a limbajului o asigură de acest lucru, dacă nu și natura problematică a fenomenalității în sine (presupunând că, în ultimă instanță, cadrul subiectivității noastre și structurile lingvistice pot fi eliberate de substanța acestei fenomenalități). În cele din urmă Didion reduce modul retoric creativ - spunerea unei povești - la direcția propriei subiectivități și la
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Criticism. Printre lucrările de jurnalism literar scrise de Hemingway în anii '50 se numără și un articol ce reflectă atitudinea lui ambivalentă față de această formă de nonficțiune. Dintre toți scriitorii menționați până acum, el este în multe privințe cel mai problematic, întrucât refuză să își dezvăluie propria subiectivitate. Dacă totuși dezvăluie ceva despre el însuși, o face prin mijloace indirecte. În anul 1956 revista Look a publicat ceea ce el numea "un raport detaliat asupra modului în care ne petrecem timpul până
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
literar? În orice caz, având în vedere ambivalența lui Hemingway în ceea ce privește jurnalismul, este ironic faptul că una din ultimele sale cărți publicate (cartea a apărut în 1964, după sinuciderea sa în 1961) aparține jurnalismului. În conflictul său se reflectă relația problematică dintre jurnalism și literatură. Această relație problematică îi dă în continuare un caracter istoric jurnalismului literar, definindu-l prin ceea ce nu i se permitea să fie. O lucrare ce amintește de exemplele precedente și în același timp anticipează încercările noului
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
ambivalența lui Hemingway în ceea ce privește jurnalismul, este ironic faptul că una din ultimele sale cărți publicate (cartea a apărut în 1964, după sinuciderea sa în 1961) aparține jurnalismului. În conflictul său se reflectă relația problematică dintre jurnalism și literatură. Această relație problematică îi dă în continuare un caracter istoric jurnalismului literar, definindu-l prin ceea ce nu i se permitea să fie. O lucrare ce amintește de exemplele precedente și în același timp anticipează încercările noului jurnalism de a-l explora pe cel
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
cuvinte, sa fie capabili să reziste hegemoniei critice ce îi aștepta din partea Noului Criticism. Din constatările lui Graff, apar alte două probleme tangențiale care se referă la jurnalismul literar. În primul rând, "jurnalismul său literar" aduce în discuție o terminologie problematică. Pentru a avea certitudinea că există și scriitori care nu fac parte din grupul inițial al jurnaliștilor literari, vom atribui acest tip lui Joan Didion și lui Truman Capote. Este vorba despre o terminologie ambiguă, un fel de "debara", care
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
modului de a judeca lucrurile. Una din consecințe este aceea că poate fi clasificată drept o alegorie socială. Pe de altă parte Bright Shining Lie a lui Neil Sheehan, care a și primit premiul Pulitzer, mi se pare mult mai problematică, pentru că aici proza este mult mai flască și obiectivă. Cu alte cuvinte, ultimul sfert de secol rămâne să fie explorat, și poate că această cercetare va putea fi efectuată mult mai bine cam într-un sfert de secol de acum
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
patru caracterstici specifice ale formei, trei din ele derivând de la Wolfe și Sims. Caracteristicile derivate sunt documentarea asupra tematicii subiectului, cercetările exhaustive și crearea de scene (xv). A patra - și ea este contribuția ei originală la taxonomie - este probabil foarte problematică din punct de vedere al postmodernismului. Lounsberry sugerează că o lucrare de jurnalism literar ar trebui să fie infuzată cu ceea ce Annie Dillard numește "scriere de calitate" iar Gay Talese o definește ca "scriere cu stil". În cele din urmă
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
nu-i încă fixată. Și asta pentru că nu există decât puține antologii de studii asupra jurnalismului literar și cercetarea este în general sărăcăcioasă, pentru că studiilor asupra formei le lipsește încă volumul și critic și de masă informațională. O asemenea concluzie problematică poate să ducă la ideea în cercurile de studii ceva mai academice că jurnalismul literar/nonficțiunea nu pot fi obiect critic pentru că le lipsește câmpul de focusare și greutatea, ceea ce va duce în continuare la o marginalizare a formei. Aceasta
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
de regulă, o femeie tânără 101 și frumoasă și, deoarece nu toate sunt frumoase 102, calitatea e deosebit de prețioasă, precum în cazul doamnei Mandelière care devine chiar un simbol "la beauté de la République" [Maupassant, Fort comme la mort, p.100]. Problematică frumosului este legată de cea de dorință, de imagine, de modă și de modul de reprezentare. Frumusețea 103 este armă cea mai periculoasă a Parizienei, care justifică abdicarea admiratorilor. Deseori mai mult drăguțe decât frumoase 104, ele se deosebesc prin
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]