8,957 matches
-
lui Bellow n-a contat: Ezra Pound a fost pus în libertate în 1958 „la cererea unor scriitori americani” și a plecat în Italia, unde a rămas până la moarte (1972). Frapează însă tonul tăios, neconcesiv, al scrisorii unui (încă) tânăr prozator în curs de afirmare, deloc intimidat de faptul că se adresa unui om care nu era doar sensibil mai vârstnic, ci și unul dintre cei mai celebri scriitori ai lumii. Și în încheiere, o reflecție dintr- o scrisoare către Philip
A scrie – o datorie și un leac by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/5762_a_7087]
-
care poate fi citit cu glas tare , în familie, de fete și de copii... Și m-am întrebat: cum e cu putință ca azi o bună parte din scriitori să fie cu atâtea înverșunări împotriva celui mai duios și cast prozator?” Venite de la autorul Țapului, aceste aprecieri nu sunt doar suspecte, dar și perverse. Nu pot să nu spun la urmă de tot că paginile acestea din „Mărturia” mi-au dat peste cap părerea că limbajul criticii se învechește mai lent
„Mărturia unei generații“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5763_a_7088]
-
de ce reacția fusese ridicol de disproporționată și de neprofesionistă. A fost un act de cenzură post-factum penibil, dar în spiritul campaniei celor care-i bagă pe cel mai mare stilist francez al secolului al XX-lea, Emil Cioran, și pe prozatorul român și specialistul în istoria religiilor, Mircea Eliade, în aceeași oală cu oratori flamboaianți dar lipsiți de operă ca Nae Ionescu sau Petre Țuțea, pentru a-i apăra la grămadă de „calomniile” celor ce reamintesc adeziunea lor la legionarism. Este
Prietenul sinucigașilor by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/5776_a_7101]
-
e „oglindă purtată de-a lungul unei cărți”. Așadar, iată, deocamdată, o schiță: Conceptivii își lucrează ficțiunea în colaborare și alături de lumea reală. Lumea concepută face concurență stării civile printr-o gesticulație ațintit cathoptrică. E Creație. Reproducere. Atoateștiutor și ubicuu, prozatorul nu-și neagă prezența, dar și-o păstrează în umbră, lăsând cititorului senzația că e singur și nevăzut în mijlocul lumii descoperite prin gaura cheii practicate în text. Totul e „ca în viață”, supunerea de bună voie și aplicată la tipologii
Forme „ceptive“ ale prozei contemporane by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5780_a_7105]
-
Cea mai haotică textură umană conține un desen ascuns care așteaptă să fie descoperit și, eventual, asumat. Tot astfel, Radu Aldulescu vede și aude lumea pe care o descrie. Deși „stricată” de sus până jos, o construcție doldora de gargui, prozatorul se ferește de judecăți. Introceptivii sunt o variantă specială de conceptivi. Ei mută instrumentarul în interior și mizează alb pe ceea ce simțurile în alertă înregistrează. Polul cunoscător vibrează la datele realului și le transcrie conștiincios, glosând în aparteuri reflexive care
Forme „ceptive“ ale prozei contemporane by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5780_a_7105]
-
teribili ai deceniului șase și șapte la noi. Propun și portrete ample făcute cu priceperea mea, câtă o am, de creator de tipuri umane verosimile, a cinci critici și istorici literari, inși fără de care literatura noastră a „creatorilor”, poeți și prozatori din acei ani, nu ar fi fost posibilă. Nu, nu în sensul producției ei originare, ci mai ales în ceea ce privește unul din rolurile majore ale criticului dintotdeauna: emiterea curajoasă a unor judecăți de valoare și susținerea operei, când o consideră conformă
Nicolae Breban by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/5782_a_7107]
-
Felicia Antip Dacă am citit aproape toate romanele și cele câteva cărți de non-ficțiune scrise de marele prozator american, ce mă mai pot aștepta să aflu din volumul de corespondență Letters (Scrisori), de Saul Bellow, editat de Benjamin Taylor, Viking 2010? Multe. M-au intimidat dintotdeauna scriitorii care și-au găsit timp și au avut disponibilitatea ca, pe lângă
Scrisori care nu s-au pierdut by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/5790_a_7115]
-
pagina întîi a Cuvîntului și după o pauză de „simplu particular”, a devenit „negrul” lui Pătrășcanu, redactînd și stilizînd - conform unui program impus, cu punctaj clar - broșuri și articole de propagandă comunistă. Lovinescienii - tocmai ei!, cei nu prea agreați de prozatorul ridigizat de apartenența la partea năistă a „promoției 1927“ - i-au dedicat excelente cronici de întîmpinare. Am reținut astfel, pentru că mă interesează aici, o observație esențială a lui Șerban Cioculescu. Comentînd Accidentul, criticul subliniază că, atît în stilul său eseistic
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
brusc surprins: o expresivitate insolită, sumbră, mi-a captat atenția. Mai întîi e anunțat motivul: „Era o lumină grea, care se depunea pe lucruri, ca o pojghiță de metal. Brazii se stingeau într-o umbră plumburie, care cădea fără plutire“. Prozatorul nu mai e deloc „amabil“, nu mai evită să stăruie, ci apasă pe pedala laitmotivelor ce, prin insolitul lor, surprind ca niște disonanțe cu bătaie lungă: „De undeva, de sus, venea un foșnet metalic, un freamăt de arme, o fîlfîire
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
și, sub bătaia lor, ramurile nemișcate sunau cu un zăngănit de arme“. Fraze nu numai de mare proză, ci și grele de o tainică încărcătură hierosonoră. În jurnalul său, tocmai cînd scrie acest pasaj special al capitolului VIII din Accidentul, prozatorul își notează că trebuie să pună „cît mai multă distanță între lumea pe care șNora și Paulț o lasă jos și cea pe care o vor găsi sus“ pe munte. Lucru ce îi reușește din plin. Incomprehensibilul „freamăt de arme
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
Sebastian. Căci, spre deosebire de cronicarii literari, monografii săi - oricît de satisfăcuți și de înduioșați ar fi fost de consacrata imagine edulcorată, în care a fost fixat Sebastian - aveau și răgazul, și obligația de a se apleca mai îndeaproape asupra relației dintre prozator și poetul austriac (chiar dacă acesta din urmă nu este niciodată menționat în paginile de jurnal referitoare la Accidentul). Dacă ar fi făcut acest lucru, placizii monografi ai scriitorului și-ar fi dat lesne seama că Trakl nu e citat doar
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
de poem în proză, inserate în paragraful trei al capitolului VIII. Indefinitul „freamăt de arme” transcendent (cu varianta: „zăngănit de arme” pădureț), ce declanșează o altă rezonanță părții finale a romanului, e de două ori tulburător. O dată deoarece simți că prozatorul reușește să traklizeze cu adevărat inspirat. Apoi, fiindcă această sintagmă, ieșită din afundul trecutului mitic - „Waffengetümmel“ - se regăsește într-un alt poem, Sufletul nopții: „... freamăt de arme din vremuri trecute”. Poezia a apărut, într-o revistă lunară, cu o jumătate
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
o bibliotecă în cap. Așa că, fie că a cunoscut sau nu Sufletul nopții, sintagma aceasta extraordinară, „freamăt de arme”, este, cum ar spune Bahtin, una „populată”, căci în ea se aude și o voce străină, aceea a lui Trakl. Căci prozatorul l-a intuit foarte exact pe poet, dar nu atît din motive estetice, cît organice, intime 2. De aceea e posibil și ca Sebastian să nu fi cunoscut și poemul Sufletul nopții, dar, din cauze somatopsihice personale, să traklizeze, confratern
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
lui va fi o victorie ș...ț pentru el fiindcă va fi învins tribul Grodeck”. Traklian vorbind, ca în ultimul concis vers al poemului Grodek, o victorie a „nepoților nenăscuți” împotriva acelor „zeci, sute de familii Grodeck”. (Sebastian, eseistul și prozatorul, ar fi citit simpatetic analiza lui Heidegger din Limba în poem.) Alt laitmotiv fundamental, de aceeași proveniență: Gunther, cu „figura lui de copil” și cu „ochii - mereu vioi, în albastrul lor copilăros”. Apoi, femeia-soră, „guvernantă”, în preajma căreia se complac Gunther
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
e o mare lumină” - o revelație pe care o cunosc numai inițiații „în tunică albastră”. Există în Accidentul un cuvînt-cheie - „porțile” - folosit laitmotivic și care, în mod surprinzător, ilustrează și metamorfoza treptată a romanului chiar neținînd totdeauna seama de voința prozatorului. Mai întîi, cuvîntul apare firesc în debutul de roman pasional pe care îl are Accidentul, cînd Paul își manifestă iritarea că „femeia aceasta”, adică Nora, „intră în viața lui prin porțile cele mai secrete”. Devierea bruscă de la această linie romanescă
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
Nu e de mirare. Pentru că Accidentul nu mai este, la capăt, nici un roman pasional, nici unul psihologic și cu atît mai puțin unul „sportiv” (cum inexplicabil de stupid îl etichetează Crohmălniceanu). Devierea epică neașteptată, secret-trakliană, provocată din afară de neliniștea conjuncturală a prozatorului, a transformat Accidentul într-un real roman soteriologic. Doi „ratați” existențiali, ajunși în lumea de sus, mor și învie în tentativele lor halucinate de sinucidere, travestite în accidente potențial mortale; ca efect, ei renasc ca „oameni liberi”, „foarte tineri”, despuiați
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
nedumerire: citită fără prejudecăți, proza sa - de dimensiuni foarte reduse și de aparențe modeste - te îndeamnă la căutarea unei explicații pentru surprinzătoarea celebritate a autorului. Să fie vorba de simplă remanentă critică, preluată din inerție și din politețe față de un prozator apreciat cîndva superlativ în cercul „Vieții Românești“? De un reflex al ciudățeniei personajului Hogaș, autor al unei singure cărți, „scriitor de duminică” prin definiție, relegat în galeria amatorilor fără pretenții și prin aceasta instinctiv simpatic? Valoarea reală a prozei scrise
Provincialul singuratic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5855_a_7180]
-
Hogaș pare totală, contrazicînd astfel condiția primordială a ficționarului, a autorului de proză literară. Spre deosebire de majoritatea memorialiștilor romantici, Hogaș se apleacă exclusiv asupra propriei sale persoane: el este singurul om de pe lume pe care îl găsește interesant! Iată deci un prozator care nu numai că refuză din capul locului ficțiunea, dar PARE? și bolnav de narcisism. Memorialistul de factură specială se află solid instalat în romantism, prin formula literară adoptată (comună cu aceea a lui Alexandre Dumas ori Vasile Alecsandri), prin
Provincialul singuratic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5855_a_7180]
-
la Ștefan cel Mare din finalul paragrafului este la rîndul ei simptomatică; Hogaș ține să-i arate cititorului că este nu doar un descriptiv, ci un descriptiv cult, chiar erudit: profesor de română și de latină la liceul din Piatra Neamț, prozatorul are mania aluziilor mitologice, a citatelor din poeții clasici, a împănării povestirii cu sumedenie de aluzii culturale, mai ales a improvizării de versuri destul de ușurele. Discuțiile dintre narator și tovarășul său afișează o lipsă de naturalețe perfectă în felul ei
Provincialul singuratic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5855_a_7180]
-
călugări leneși ori sălbăticiți, de călugărițe bătrîne și țîfnoase, de țărani stupizi, înfricoșați ori alcoolici agresivi, de hangii neospitalieri, de tineri sclifosiți ca Monsieur Georges: lumea lui Hogaș se compune din ființe degenerate și subumane. Singurele care găsesc, în ochii prozatorului, oarecare îngăduință sunt femeile frumoase, pe care el le agresează erotic, cu priviri, gesturi și fraze aluzive (tinerele călugărițe de la Văratic, hangița Zamfira de la Broșteni, Magda - sora fostei iubite Floricica - și alte cîteva). Ferească Dumnezeu însă ca femeia să fie
Provincialul singuratic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5855_a_7180]
-
români. În episoadele cele mai reușite din capitolul Singur se întrezărește ceea ce ar fi putut însemna talentul lui Hogaș: nu cel de povestitor al unor întîmplări, ci al spectacolului naturii, desfășurat după reguli proprii; priza specială exercitată asupra inanimatului, căruia prozatorul se pricepe să-i insufle viață interioară, așa cum va face mai tîrziu Sadoveanu. După experiența unică a singurătății, revenirea în lume se produce rapid și banal, în ultimul capitol al cărții (La Tazlău ): naratorul se întoarce fără nici un entuziasm acasă
Provincialul singuratic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5855_a_7180]
-
filmului făcut după cartea sa, Marty Jurow și Richard Shepherd. N-a fost nici măcar scenarist, postură în care-l vom întâlni pe George Axelrod. Cu simțul omului de la Hollywood și cu dezinvoltura celui obișnuit să umble cu foarfeca prin munca prozatorilor, Axelrod a modificat intriga și a schimbat finalul, astfel că dintr-o carte cu încheiere ambiguă a rezultat un happy-end în cel mai pur stil californian. Când scrie Breakfast at Tifanny’s, Truman Capote era deja o celebritate. Cu toate
Mic-dejun cu Audrey (2) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5868_a_7193]
-
nu doar în experiențele inițiale, din străduința dureroasă a unei disculpări. Disculpările învinsului În 1919, când apare volumul Calvarul, la Editura universală Alcalay, Liviu Rebreanu avea 34 de ani, era un publicist cunoscut îndeosebi din cronicile de teatru și un prozator puțin creditat și comentat, care publicase câteva volume de nuvele: Frământări (1912), Golanii și Mărturisire (ambele în 1916), Răfuiala (1919). Calvarul se prezintă ca mărturisirea testamentară a unui poet și gazetar, Remus Lunceanu, de 31 de ani (deci cu o
De ce scria LIVIU REBREANU? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/5872_a_7197]
-
Argeș. O diagramă a creației din ultimii 14 ani ai vieții petrecuți periodic în casa cu vie din satul de lângă Pitești se poate reconstitui pe temeiul Jurnalului intim început în 1927 și publicat, nu după 30 de ani, cum hotărâse prozatorul (ca să lase timp, probabil, persoanelor vizate critic să-și găsească obștescul sfârșit), ci după un interval aproape dublat, din pricini obscure, emanând dinspre cenzura comunistă. Așadar, abia în 1984, redutabilul istoric literar dedicat operei rebreniene Niculae Gheran reușește să publice
Laboratorul de creație de la Valea Mare by Nicolae Oprea () [Corola-journal/Journalistic/5886_a_7211]
-
diaristice acoperă efectiv perioada 1927-1940 și sunt însoțite de un substanțial dosar de documente literare, grupate în Addenda. Istoria Casei Rebreanu din Valea Mare-Ștefănești începe - deducem din indicarea zilei, nu și a datei - în ziua de 9 iunie 1930, când prozatorul se decide să cumpere proprietatea din Argeș, cum notează în ziua de miercuri, 11 iunie: „Luni am fost la Pitești și am cumpărat o vie de vreo cinci pogoane la Valea Mare, prin Banca lui Coandă, cu 220.000 lei
Laboratorul de creație de la Valea Mare by Nicolae Oprea () [Corola-journal/Journalistic/5886_a_7211]