5,478 matches
-
bună ca asta— E delicioasă, Susan, spuse cealaltă Susan, mai ștearsă, dar care Începea să capete strălucire. — E foarte bună, mămico. Aș mai vrea puțin, dar trebuie să plec repede. Are nevoie cineva de Mercury? Bobby o șterse ca din pușcă aruncînd șervețelul. — Să n-o mai ciocnești o dată, fiindcă rămîi cu buzele umflate și pe urmă o să mergi pe jos. Îmi plăcea mai mult tocănița cu ceapă pe care-o făcea Nilda, se trezi spunînd Julius, complet năucit din pricina nenumăratelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ea trăgea perdelele și se Întorcea plină de importanță spre pat, transformîndu-se brusc Într-o putinică și umflîndu-și și mai tare pieptul uriaș, ceea ce a fost suficient, ba chiar mai mult decît suficient, pentru ca Julius s-o șteargă ca din pușcă spre mica sufragerie pentru micul dejun, care era ca un loc de popas În lunga serie de dormitoare și camere de baie Înșirate pe acest interminabil coridor al palatului. De acolo trecu la baie, unde Țanțoșa nu se dădea dusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
asta. Bătrînelul se Întoarse cu spatele, se Îndreptă spre birou și Începu să caute printre scrumiere pînă găsi o monedă. Veni din nou la fereastră ca să i-o dea și Julius Îi spuse ca se Întoarce Îndată. Porni ca din pușcă și nu se opri pînă la intrare, unde se trezi nas În nas cu Carlos. Se uitase În toate părțile cînd coborîse. Toți erau la locul lor, la ferestre, ea Își făcea unghiile, dar el nu i-a zîmbit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ca să se uite la școlărița cea drăguță. Bătrînelul se duse la fereastră. Julius era acolo. Încă nu se obișnuise să stea În tranșeea aceea și dușmanul-prieten Îl descoperise Îndată. La fel ca data trecută. Trebui s-o șteargă ca din pușcă, făcu o săritură Înapoi și Într-o parte, se dădu Îndărăt cîțiva pași și acum n-avea altă ieșire decît să se Întoarcă și să-l salute. — N-am oră azi. — Cum așa? Atunci de ce-ai venit? Explicația era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
crezuse că a rezolvat problema zgomotelor În casă, dar la ce bun, cum se zice la Lima; Bobby, străbătînd toate Încăperile palatului, demonstra contrariul cu Înjurăturile lui nemaipomenite. Julius, care-i ieși În cale, trebui s-o șteargă ca din pușcă, fiindcă fratele lui avea o poftă nebună să dea În cineva, oricine ar fi fost și el, cu Înfățișarea lui inocentă și speriată, era numai bun de așa ceva. Bobby nu se mai oprea, alerga dintr-o cameră Într-alta: Susan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cu pumnul În casa de bani, bineînțeles că n-a reușit s-o deschidă, dar În orice caz rezultatul n-a fost rău de loc, fiindcă o altă casă de bani i se deschise În Închipuire: Bobby țîșnî ca din pușcă spre camerele servitorilor și nu se opri pînă nu ajunse la dormitorul lui Celso. O oră mai tîrziu, Celso apăru În barul de vară, unde, profitînd de primele raze ale soarelui de primăvara, Juan Lucas, Susan și Luis Martin Romero
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
loc Îndată ce se simți dincolo de bătaia pumnului amenințător al fratelui său. — E un pian obișnuit, nu-i cine știe ce minune, spuse. Ce știi tu, mucosule! — Pianele bune nu miros a pipi de pisică, ha, ha, ha... Și o zbughi ca din pușcă, Bobby era gata să se ia după el, dar Îi stătea În drum fiul electricianului mestecînd chewing-gum, plescăind din buze și legănîndu-și un picior În ritmul muzicuței lui rablagite. Bobby hotărî Încă o dată să cheltuiască cu Sonia banii din pușculița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
părinților mei“ și Înainte ca Susan să-i poată mulțumi, scoase Încă un cadou din partea lui, pe care i-l dădu Însoțindu-l de un „fără cuvinte“, În engleză, bineînțeles. Sticla de șampanie comandată de Juan Lucas pocni ca o pușcă, mult mai bine decît miile de sticle care pocnesc noapte de noapte În cabaretele lumii: Celso se apropie cu tava cu pahare. Două minute mai tîrziu beau cu toții și ciocneau cupele, fără a reuși să spună niciodată pentru ce sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
lucind slab de la semi-lumina ferestrei. Am văzut-o prima dată dormind așa la Cochir leni, unde stu denții facultății noastre erau în prac tică agricolă, la cules struguri. Intram zilnic în vie, însoțiți de un satir păgân (dom’ Podgo, gol pușcă și hirsut) și de un blajin arhanghel („părintele“ Ioan Alexandru), și după vreo șase ore de lălăială ne-ntor ceam la dor mitoarele noastre. Deja după o săptă mâ nă nu mai puteai spune care era dormitorul fetelor și care al
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
un creier de copil Cea mai minunată femeie din lume este cea care te iubește cu adevărat și pe care-o iubești cu ade vărat. Nimic altceva nu contează. Odată, pe vremea liceului, umblam pe bulevard cu un prieten, doi puști zăluzi și frustrați care dădeau note „gagi cilor“ și vorbeau cu atât mai scabros cu cât erau, de fapt, mai inocenți erotic. Ce fund are una, ce balcoane are alta... Femeile nu erau nimic altceva pentru noi decât niște obiecte
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
facul tate, într-o tabără de lângă faimoasa mânăstire pe lângă care se tot plimbă umbra lui Mircea. Era o tabără de copii între șapte și paisprezece ani, care n-aveau nici o bănuială despre ce-i aștepta. Căci Sincu aranjase ca bieții puști nevinovați să ne servească drept cobai pentru un sofisticat experiment de poetică aplicată. Am fost cazați la grămadă într-un vast dormitor și am mâncat la un loc cu copiii și cu profesorii lor. Totul în acea tabără a fost
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
din contact”, sare ca ars Gheorghe Gh. Petrea. “Păi, altfel, cum? Am la mine niște sticle cu bere. Le umplem. Acasă, om mai găsi noi și altceva. Iar, dac-o fi să ne-ncălzim peste măsură, ieșim la sanie cu puștii. Abia ne mai aducem aminte și de satul acela mortal, drept în prăpastie. Cu bob cu tot! Sper că n-ai uitat cum ne-ai făcut atunci pe toți artiști de circ, și mai multe, nu!”, dă iar cu gura
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
doi ani, măcinat de dorul țării și al copiilor, dar și muncit de gândul că bătrânii ar avea de suferit cum că ar fi știut totul..., a hotărât să se întoarcă acasă. Chiar dacă aici era posibil să-l aștepte ștreangul, pușca, ori, în cel mai bun caz, ocna. I-au dat douăzeci și cinci de ani de închisoare. Grei și plini de suferințe. Așa vrea, poate, Ăl de Sus. Altfel, cum să fii iertat pentru luarea unei vieți?!... Bine, măcar, că, din când
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
asta să fie destinul? întrebă Daniel. N-ar putea fi pur și simplu un noroc, o dată în viața lui? Dar n-ar fi cunoscut-o dacă n-ar fi existat accidentul. Daniel se ridică și se îndreptă spre fereastră, gol pușcă, fără să-și dea seama de asta. Ca un copil sălbatic. Frigul din apartamentul lui nu-l atingea. Încercă să verifice ideea. Iubea asta la el, eterna lui disponibilitate de a experimenta cu ea. Nimeni nu are o cale separată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mirării perpetue. Creierul despuiat. Enigma fundamentală, pe punctul de a fi rezolvată. Stătea în bubuieli de muzică tehno, așteptând-o pe Karin Schluter. Deasupra capului său, cineva gemea de tehno-durere, implorând eutanasierea. Un restaurant de zi, un șir lung de puști cu jeanși retro, decolorați, și Weber rigid printre ei, după ce renunțase la haină și vestă în favoarea unor pantaloni kaki și a unei veste tricotate. Karin își înăbuși chicotitul când se apropie de el. — Nu vă e cald îmbrăcat așa? Termostatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
îndoială. Caută o ocazie ca să-i recruteze pe băieți. O găsește, într-o după-amiază rece, când vin să-l ia pentru un transport de veverițe. Una dintre specialitățile lui Rupp: toată vara împușcă la el în curte veverițe cenușii cu pușca cu alice, apoi le înghesuie în congelator până când adună suficient de multe ca să justifice un drum afară din oraș, ca să scape de ele. Atunci își iau toți trei binocluri, vreo două navete de bere, niște cârnați și un sac plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Rămase cu ochii în jos, la marmura de culoarea piersicii, în timp ce Daniel o conducea spre sala de dezbateri. Își căutară locuri în încăperea care se umplea de lume. Daniel scrută sala. Îi urmări privirea, peste mulțimea în majoritate geriatrică. Doi puști de la postul de televiziune al universității locale instalară o cameră video la jumătatea culoarului din dreapta. În afară de ei, toată lumea trăia din pensie. De ce așteptau oamenii să ajungă cu un picior în groapă ca să înceapă să le pese de viitor? E ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
intrus în propriul lui teritoriu. Stătea în fața amfiteatrului plin de studenți, jucându-se cu microfonul fără fir și luptându-se cu senzația aceea de înșelătorie care îl cuprindea acum înainte de orice prelegere. Studenții erau la fel ca în fiecare an: puști albi din pătura de sus a clasei mijlocii, din Ronkonkoma și Comack, care încercau toate identitățile posibile, de la tatuaje de pușcăriaș până la aligatorul LaCoste. Dar atitudinea lor se schimbase în acest semestru, devenise sardonică. Își pasaseră unul altuia acuzele la adresa lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
se-ntâmplase foarte repede. Prima senzație fu aceea că nu se afla unde ar fi trebuit să se afle. În acest scurt răstimp, deveni conștient de câteva lucruri în legătură cu el: stătea întins pe ceva moale, ca un pat. Era gol pușcă; dar era acoperit cu o țesătură foarte ușoară. Simțea ceva pe tot corpul, și pe mâini și pe picioare, ca și cum, pe anumite porțiuni, ar fi avut aplicate niște dispozitive absorbante. Această senzație, că era legat îi întârzie impulsul de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
pierdut. Putea să i se transporte conștiința într-un corp de optsprezece ani, să i se impună o continuitate de existență aparentă, nimic nu ar modifica sensul acestei înfrângeri. Nu un adolescent va salva galaxia. Când unul sau mai mulți puști se vor amesteca prea mult în treaba asta, niște oameni mai în vârstă și mai puternici, precum Discipolul, îi vor da la o parte. Transpiră. Într-o fracțiune de secundă, se gândi să încerce ceva încă neîncercat până acum. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
Un minut, zise ea, mă duc să iau uleiul. Dispăru în sala de baie și ieși din nou degrabă, purtând un mic tub de plastic. Până să-i ghicească intențiile, ea-l deschise. Acum își dădu seama că era gol pușcă. Ea turnă un pic de ulei în palmă și începu să-l fricționeze viguros. - Așa fac de o lună, zise ea. zâmbind. Îți dai seama. Lucru bizar, el înțelegea ce voia să spună. Și-o închipui pe Leej, o Prezicătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
așa? întrebă ea. — Ba da, sînt aici. Dar o să te omor. Nu-mi pasă. — Nu vreau să te omor. El simți un val de căldură trecînd prin metalul rece de sub el, apoi ciocul se închise cu un pîrîit ca de pușcă. Urmă al doilea pîrîit, apoi un zăngănit. Norii de abur începură să se limpezească, dar o clipă nu mai zări ciocul cel mare, căci capul creaturii căzuse. între umerii din care izvora un mănunchi de raze pale se zărea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pusese mîna pe ceafă. încercă s-o ignore, dar era groaznic să lucreze sub ochii ei suferinzi, așa că-i făcu un semn să stea în fața șevaletului. Ea se execută, crezînd că dorește s-o includă în tablou. El luă o pușcă și o împușcă. Ea îl privi insistent, cu reproș, apoi se rupse, se sfărîmă, se sfărîmă transformîndu-se într-o balegă. Din ea ieșiră gîndaci imenși. Orașul se umplu de ei. Aveau o lungime de zece centimetri și formă de barcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dau un sfat... Fu întrerupt de vuietele unei sirene și de un zăngănit ca un tunet slab. Traficul din piață se opri. Pietonii rămaseră pe loc, uitîndu-se la un camion plin de oameni în kaki cu berete negre, care țineau puști în mînă. Se deplasa ca un miriapod, de genul celor care se tîrau lent pe pămîntul zgrunțuros, cum le văzuse în filme, dar pe drumul neted se mișca atît de rapid, că era deja departe cînd reușeai să-l identifici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
luă de braț și merse cu el pe mai multe străzi aglomerate, apoi pe altele liniștite. Trecură pe lîngă un camion parcat lîngă trei bărbați care cimentau un bloc de beton peste un grătar de canalizare. Un soldat cu o pușcă fuma alături. Lanark îl întrebă pe primul: — Ce faceți aici? Cimentăm un bloc peste putoarea asta. — De ce? — Nu te băga, zise soldatul. — Nu mă bag, dar nu ne puteți spune ce se întîmplă? — Se va anunța. Duceți-vă acasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]