9,883 matches
-
Cunoașterea situației reale” Înseamnă, desigur, recurgerea exclusiv la surse oficiale. Una dintre obsesiile regimului Ceaușescu a fost dorința vizitatorilor străini de a se informa din surse independente, fapt subliniat În numeroase rînduri. Din păcate, evoluțiile postrevoluționare nu atestă o schimbare radicală a modului În care este percepută la București chestiunea drepturilor omului. Pașii au fost lenți În ceea ce privește atît drepturile minorităților etnice, cît și libertatea religioasă (În continuare, unele culte nu sînt recunoscute, incidentul diplomatic din 1997, cînd vizita lui Hillary Clinton
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
și URSS, să obțină cît mai multe informații utile mai ales despre „coincidențele de interese” ale marilor puteri (circulara MAE, 17 noiembrie 1989). Din cele expuse pînă acum se observă că, În general, ambasadorii români realizau informări corecte, opiniile mai radicale aparținînd, adesea, unor surse citate. Dar, o dată cu accelerarea transformărilor, apar și note personale: În contextul referirilor din ce În ce mai frecvente la problema minorității maghiare din România (consemnate cu acribie), ambasadorul român la Budapesta anunță, la 2 decembrie 1989: „Simt de datoria mea
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
lor. De asemenea, sînt binevenite și incursiunile În psihologia unora dintre personaje (din nou, este vorba În principal despre Constantinescu), pentru că, așa cum remarcă autorii la un moment dat, instrumentele analizei politice clasice, raționale nu pot da seamă pentru unele modificări radicale În atitudinea unor actori politici cu o influență decisivă asupra evenimentelor. Dincolo de faptul istoric, prezentat În toată complexitatea, așa cum am arătat, lucrarea celor doi autori reprezintă și o analiză politică serioasă, constituind, prin tema abordată, o premieră În știința politică
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
art.cit., p. 17. Virgil Ierunca, Trecut-au Anii..., p. 23. Vezi Monica Lovinescu, op.cit., 2001, p. 161. Schimbarea În atitudinea intelectualilor francezi s-a produs ca urmare a consolidării așa-numitei Noua Stîngă, care a renunțat la dimensiunea marxistă radicală la mijlocul anilor ’70. Vezi Richard William Johnson, The Long March of the French Left, St. Martin’s Press, New York, 1981, și Arthur Hirsch, The French Left, Black Rose Books, Montréal, 1982, pp. 157-233. Mircea Eliade, Jurnal, vol. I, Editura Humanitas
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
LUPTA LITERARĂ, publicație apărută la București la 19 și 26 aprilie 1887, sub direcția lui B. Delavrancea. Grupând câțiva tineri scriitori de orientare radicală și democratică - Al. Vlahuță, O. Carp (G. Proca), C. Mille -, revista susține literatura inspirată din realitatea socială autohtonă. Delavrancea publică suita de articole O familie de poeți (despre Carol Scrob, Veronica Micle, Matilda Cugler-Poni, Theodor Șerbănescu), care conține numeroase critici
LUPTA LITERARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287931_a_289260]
-
noiembrie 1895. A fost întemeiat de G. Panu, director al publicației până la 15 ianuarie 1892, când se retrage de la conducere, rămânând în continuare proprietar și îndrumător politic. Intitulându-se la început „ziar liberal-opoziționist”, L. a devenit ulterior organ al Partidului Radical înființat de Panu, în dezacord cu principiile de guvernare ale lui I.C. Brătianu. În paginile ziarului directorul a tipărit numeroase articole antidinastice, acuzându-l pe rege de a fi acceptat și tolerat un guvern liberal corupt. În urma acestei campanii G.
LUPTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287933_a_289262]
-
O, nici linia simplă nu te desfată,/ plângi cu fruntea atinsă de fragi,/ dar îți cânt: era ca o dimineață/ aerul bun, respirat în patria bună.” Apărut după o mare pauză editorială, Îngerul coborât în stradă (1997) aduce o schimbare radicală, măcar în ceea ce privește construirea discursului. Din exclamativ, acesta devine mai interiorizat, mai puțin transparent, se narativizează, caută să semnifice într-o simbolistică mai opacă și, tematic vorbind, revelează predispoziții tanatice. Poezia arborează doliul și se deschide către zone crispate, sumbre ale
MALAMEN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287967_a_289296]
-
evocatoare, locurile copilăriei. În anii ’60, odată cu relativa relaxare a presiunilor ideologice, poetul se regăsește pe sine și procedează la o primenire a emisiei lirice. Momentul este marcat de apariția volumului Timp răstignit (1969), prin care se manifestă ca modernist radical, neofuturist îndrăzneț în ideație, exprimare și chiar în grafie, recurgând la artificii tipografice de inspirație avangardistă. Cultivă versul alb, imaginea frapantă, uneori arborescentă și contrariant bizară, un anumit pitoresc sau „exotism” al juxtapunerilor neașteptate. Asemănarea cu avangarda rezidă mai ales
MAIORESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287963_a_289292]
-
în discursul filosofic contemporan: problema contactelor dintre culturi, relativismul cultural, disonanțele apărute în procesele modernizării între cultură și civilizație, „intrarea” culturilor în civilizație (testul „intrării în timp”). Produs a ceea ce raportul Clubului de la Roma numește prima revoluție globală, geomodernitatea, transformare radicală a modernității, implică și nevoia oamenilor de a înțelege o multitudine de schimbări, de a se acomoda la starea de contingență indusă de globalizare. SCRIERI: Repere, București, 1967; Sfinxul, București, 1969; Cronica anului 2000, București, 1969; Aurul cenușiu, I-III
MALIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287971_a_289300]
-
și de la posibilitățile oferite de interacțiunea dintre „lectura” textului de bază și „interpretarea” lui. Pelerinaj spre ființă (1999) este un „eseu asupra imaginarului poetic eminescian” condus de principiul diacroniei. Autorul apreciază că opera lui Eminescu reprezintă una din cele mai radicale drame ale cunoașterii propuse de cultura română. O idee critică a lui Tudor Vianu, „lirica rolurilor”, este valorizată de M., care stabilește un parcurs ontologic alcătuit din trei cercuri: Destinul, Legenda și Ființa. Fiecare din acestea este compus, la rândul
MANUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287997_a_289326]
-
drumul celui dintâi. Conform opiniei exegetului, în principiu cele două vocații s-ar manifesta succesiv: întâia parte a criticii lui Maiorescu este negativă, în contrast cu ultima parte, care afirmă. Prin urmare, Maiorescu nu propune o nouă cultură decât după ce denunță viciul radical al celei vechi. În planul expresiei, opoziția între polemic și religios se manifestă paradoxal, căci textele polemice ale lui Maiorescu sunt riguros argumentative, voit demonstrative și impersonale, pe când discursurile sale sunt cele care tind către polemică. Dincolo de cazul Maiorescu, cartea
MANOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]
-
de opace - precum cele funciare sau cele legate de atribuirea numelor - cu o grilă standard care să permită Înregistrarea și monitorizarea centralizată a informațiilor. Amenajarea spațiului natural nu a făcut excepție de la această regulă. Agricultura este, de fapt, o reorganizare radicală și o simplificare a florei, pentru a servi scopurilor umane. Indiferent de celelalte obiective ale lor, silvicultura și agricultura științifică, plantațiile, fermele colective, satele ujamaa și așezările agricole strategice păreau Întotdeauna menite să facă pământul, produsele sale și forța de
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
care le critic au dispărut sau și-au diminuat drastic ambițiile. și totuși, după cum arăt clar atunci când examinez agricultura științifică industrială și piețele capitaliste În general, societatea capitalistă este În aceeași măsură un agent de omogenizare, uniformizare, standardizare și simplificare radicală ca și statul, cu diferența că, pentru capitaliști simplificarea trebuie să aducă profit. O piață reduce neapărat calitatea la cantitate prin mecanismul prețurilor și promovează standardizarea; pe piață, banii sunt cei care Își spun cuvântul, nu oamenii. În ziua de
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
securității statului. Nu este o mare exagerare să spunem că interesul coroanei pentru păduri se reducea, din cauza acestei abordări fiscale a lucrurilor, la un simplu număr: venitul anual ce putea fi obținut din cherestea. Pentru ca să ne dăm seama cât de radicală era această Îngustare a perspectivei, cel mai bine este să vedem care sunt aspectele cărora nu li se acorda atenție. În spatele cifrei reprezentând venitul total nu erau numai pădurile, văzute ca lemn ce putea fi folosit În scopuri comerciale: atâtea
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
păduri mixte, din care trei pătrimi erau alcătuite din arbori cu frunze late (foioase), au fost Înlocuite de păduri de conifere În care molidul și pinul silvestru erau dominanți sau, adeseori, singurele specii. Pe termen scurt, această experiență de simplificare radicală a pădurii prin trecerea la un singur tip de producție a avut un succes răsunător. Acest „termen scurt” a durat destul de mult, dacă ținem cont de faptul că o cultură poate avea nevoie de optzeci de ani pentru a se
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
de silvicultură americane și europene. Primul silvicultor angajat de Imperiul Britanic pentru a evalua și gestiona importantele resurse forestiere din India și Birmania a fost Dietrich Brandes, un german. La finele secolului al XIX-lea, silvicultura germană era hegemonică. Transformarea radicală a pădurii Într-o „mașină de produs un singur bun” a constituit acel pas ce a permis silviculturii germane să devină o disciplină tehnică și comercială riguroasă, ce putea fi codificată și Învățată. O condiție a acestei rigurozități era punerea
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
codifica și simplifica proprietatea funciară cam În același fel În care silvicultura științifică a remodelat pădurea. Acomodarea la varietatea luxuriantă de cutume În materie de proprietate funciară era de neconceput. Soluția istorică, cel puțin pentru statul liberal, a fost simplificarea radicală a sistemului de proprietate funciară individuală. Pământul este deținut de un individ care se bucură de largi drepturi de folosință, succesiune sau vânzare, iar proprietate lui asupra terenului este reprezentată printr-un titlu recunoscut de instituțiile juridice și polițienești ale
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
absolutistă, a propus efectuarea unei cartografieri cadastrale naționale În Franța, Însă, În 1679, aceasta a fost respinsă de opoziția formată din aristocrație și cler. După Revoluție, mai bine de un secol mai târziu, François Noël Babeuf, om politic de orientare radicală, În al său „Projet de cadastre perpétuel” visa la o reformă funciară perfect egalitară În cadrul căreia fiecare ar fi urmat să primească o parcelă egală. Așteptările lui au fost, de asemenea, Înșelate. Nu trebuie să neglijăm capacitatea simplificărilor introduse de
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
schimbări, exista o singură autoritate planificatoare. În locul flexibilității și autonomiei vieții sociale de până atunci, se impunea o ordine socială fixă, În care poziția fiecăruia era impusă. În aceste condiții, tendința către diverse forme de „taxidermie socială” era inevitabilă. Autoritatea radicală a modernismului extrem „Adevărul e că, de data aceasta, știința va fi aplicată În cazul problemelor sociale și, ca și războiul În trecut, ea va fi susținută de Întreaga putere a statului”. C.S. Lewis, That Hideous Strength Caracteristicile problematice ale
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
mare parte, din pretenția acestuia de a vorbi despre Îmbunătățirea condiției umane cu autoritatea conferită de cunoașterea științifică și din tendința sa de a nu recunoaște alte instanțe de judecată rivale. În primul rând, modernismul extrem a presupus o ruptură radicală de istorie și tradiție. Cum gândirea rațională și legile științei puteau oferi un răspuns unic fiecărei Întrebări empirice, nimic nu trebuia considerat ca de la sine Înțeles. Toate obiceiurile și practicile omenești moștenite, deci nefondate pe un raționament științific - de la structura
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
supună planului științific, trebuie educați pentru a-l accepta sau dați deoparte. Versiunile cele mai rigide ale modernismului extrem, precum cele aplicate de Lenin și Le Corbusier, se caracterizau prin duritatea olimpiană cu care erau tratați subiecții intervențiilor. Cel mai radical proiect imaginat a fost acela de a „șterge” totul și a o lua din nou de la zero. Astfel, ideologia modernismului extrem tinde să devalorizeze sau să detroneze politica, considerând că interesele politice pot doar să dăuneze soluțiilor sociale concepute de
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
Corbusier făcând referiri frecvente la el În planul de operare a unei transformări comparabile În peisajul urban al Rusiei. Stalin și comisarii săi au considerat proiectele lui Le Corbusier pentru Moscova, precum și pe cel pentru Palatul Sovietelor, ca fiind prea radicale. Modernistul sovietic El Lissițki a atacat planurile elaborate pentru capitală spunând: „este un oraș de nicăieri... șun orașț care nu e nici capitalist, nici proletar, nici socialist... un oraș pe hârtie, străin de ce Înseamnă viață, situat Într-un deșert pe
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
asemenea, locul de desfășurare a demonstrațiilor publice și a revoltelor Îndreptate În mod direct Împotriva statului. Ajunge o scurtă privire comparativă asupra imaginilor din Brasília și a scenelor urbane pe care tocmai le-am descris pentru a vedea cât de radicală este transformarea. Nu mai există străzi - În sensul de locuri de reunire publică -, ci doar drumuri și autostrăzi, destinate exclusiv traficului rutier (comparați figurile 19 și 20). O piață există totuși. Dar ce piață! Vasta și monumentală Piață a Celor
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
a bogaților - nu erau doar un efect secundar sau un accident; s-ar putea spune că prețul ordinii și lizibilității din centrul proiectului trebuia, practic, plătit de suburbiile neplanificate. Cele două Brasílii nu erau numai diferite, ci și simbiotice. Transformarea radicală a unei națiuni mari și diverse precum cea braziliană - mai ales În decurs de numai cinci ani - era de neconceput. Putem bănui că președintele Kubitschek, ca mulți alți conducători cu ambiții Înalte pentru țările lor, și-a pierdut speranța de
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
autoarea era și un activist politic, implicat În multe campanii Împotriva propunerilor de schimbare a planului de zonificare sau de construire de șosele și de locuințe, pe care le considera nejudicioase. Este imposibil de imaginat că o critică atât de radicală și astfel argumentată ar fi putut emana din interiorul cercului intelectual al urbaniștilor. Noua disciplină - sociologia urbană a vieții cotidiene - aplicată urbanismului era, pur și simplu, mult prea departe de practicile educaționale ortodoxe din școlile de profil ale vremii. Analizarea
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]