2,703 matches
-
întoarce la prietena ei care continua să sporovăiască cu vârcolacul. - Hei, am strigat. Distracție plăcută în continuare. Și am continuat să mă uit după ea până ce a devenit clar că nu se va mai uita la mine. Trezindu-mă din reverie, Jay mi-o arătă pe pisica cu tava de nachos. - Înțeleg că numai la mâncare nu-ți stă capul, nu? - Vrei o linie? i-am șoptit la ureche fără să vreau. - Chiar dacă te porți ca un papagal, nu prea există
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-l sunau niciodată, am realizat că era posibil și că spunând asta l-aș fi putut salva. Brusc, am considerat că aveam un viitor cu tatăl meu. Dar nota de plată a sosit odată cu băutura și m-am trezit din reveria mea din cauza unei certe pe care îl ardea s-o provoace și atunci pur și simplu m-am ridicat și-am plecat din separeu fără să privesc înapoi și fără să-mi iau rămas bun și m-am pomenit stând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
imensă umanitate, o lume dispărută, la care nu te-ai gândit, și această lume a avut în mod cert un trecut și continuă să existe așa cum o vezi, cu mulțimea ei de scene și întâmplări, de sentimente și atitudini, de reverii și fantasme care au chinuit spiritul creatorului în lungi, infinite zile și nopți de lucru. Dacă, în epocă, majoritatea oamenilor așază, de regulă, realitatea deasupra închipuirilor unui nebun ce umblă cu pensula sau condeiul, atunci, peste secole, tot ce rămâne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
dar și arte marțiale, foarte populare la Paris. Câte poeme am ratat - cum mă tachinează prietenii -, fascinat de jocul lui Sampras și Agassi? Va trebui cândva să pretind celor doi o recompensă pentru fidelitate... Mă readuce pe pământ, din această reverie cultural-sportivă, un sunet la ușă. Doi hamali mă întreabă dacă mi-am recuperat toate bagajele, pentru că a rămas, iată, această valiză de culoare verde, care are înscris pe cartonaș numele meu. Le spun că e o confuzie la mijloc. Sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cu gândul la filmul Indiana Johnes, cu Harisson Ford în rolul principal - arheologul american aflat într-o crâncenă competiție cu soldații germani, printre piramidele egiptene, pentru a pune mâna pe chivotul lui Moise. Din păcate, nu mai e timp pentru reverii culturale. Abia dacă reușesc să șterg cu privirea două săli cu statui de bronz și coloane dorice. E ora închiderii, 18.00, sâmbăta au program scurt, și personalul de serviciu nu se lasă înduplecat. Un paznic în uniformă îmi arată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
regale ale compilației. Un carnet de note de drum este de regulă o redactare plină de ciudățenii. Giruetei îi lipsește dialectica: ea se învârte după cum bate vântul lucrurilor văzute și auzite, al bunei sau proastei dispoziții de moment, al unor reverii prea intime uneori pentru a nu fi și indecente. Viciul paradoxului "la cald" sau al observației făcute în trecere este talmeș-balmeșul, acel ceva fără cap și coadă. Voi spune oare, pentru a mă dezvinovăți, că amestecul genurilor, combinația de religios
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Tot așa cum am adăugat măgărușul și boul la creșa de Crăciun, un surâs de fecioară prerafaelită pe chipul unei tinere lehuze, o barbă bine tăiată pentru bătrânul Iosif și părul blond de escort boy pentru fiul lui adoptiv. Timpul și reveriile noastre și-au făcut apoi treaba lor de prestidigitatori. Așa cum saboții Cenușăresei s-au preschimbat în conduri de cleștar, sandalele cu curele ale apostolului s-au preschimbat în papucii brodați ai papei, pânza de sac găurită în dreptul genunchilor s-a
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
foarte ierarhizată, avea în fruntea ei un judecător, un fel de Mesia avant la lettre. Erou imaginar sau personalitate reală? Nu cumva creștinii făceau deja parte din această facțiune? Dar dacă Isus a fost ultimul, ca dată, dintre judecători? Presupuneri, reverii, scenarii à la Codul lui Da Vinci. Golurile trebuie într-adevăr umplute, pentru că epigrafiștii și arheologii continuă să lucreze pe fragmente. Întregul este ceea ce lipsește, fragment este ceea ce rămâne: nu le poți avea pe toate. Școala dominicană și-a instalat
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
și, uneori, nefaste. Se spune că viața e făcută din dimineți, moartea voluntară de asemenea. Nimeni nu se simte în formă maximă la ora siestei, iar la lăsarea serii îndoiala câștigă teren. Ca și umbra. Atunci eziți. Te scufunzi în reverie. Tentația Veneției. Melancolia. La ce bun? Hai la culcare. Mâine va fi o altă zi. Nimănui nu i-a venit în amurg ideea să cucerească lumea sau să merite paradisul. Ideile nesăbuite aparțin dimineții. Prietenul meu are dreptate: voi lua
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
brahman sau care a renunțat la lume, deosebindu-se de vulgum printr-o nepăsare, o nonșalanță augustă și vag distrată): aferarea introvertită. Regăsim această trăsătură, ceva mai puțin agresivă, în numeroase mănăstiri și abații catolice puțin înclinate, contrar așteptărilor, spre reverie. Poate pentru a scăpa de păcatul trândăviei și a preveni orice delăsare, călugării au parcă un ceas în burtă. Alergând la ore fixe de la bucătărie la slujbe, de la rugăciune la corvezi, încorsetați într-un ansamblu de obligații și de servicii
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
mai ales, să sugereze stări sufletești. Relatările lui despre întâmplări vechi ori recente, narațiuni adesea melodioase, își asociază magia amintirii și penumbrelor; vocația rapsodică se lasă invadată de filoane lirice impresive, de poeticitatea subconversației, mai exact de indicibilul minutelor de reverie. Pe scurt, în Sadoveanul tuturor vârstelor fuzionează observatorul multiobiectual și gânditorul negrăbit; tipic, faptele, întâmplările și ecourile lor surse de posibile compoziții devin literatură după o relativă gestație, după ce s-au decantat, după ce s-au reorganizat și orchestrat. "Am obiceiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
a pubertății în care rămâne încleiat". De aici complexele sale infantile ce se vor răsfrânge în întreaga sa operă ("materialul infantil care i-a îmbibat întreaga operă"). Simptomatice în acest sens sunt halucinațiile și evadările în fantastic ("un sistem de reverii puberale sau prepuberale"). Din perspectiva acestei atitudini puberale sunt analizate câteva texte. În Cezara, bunăoară, în care eroul "se refugiază" într-un "paradis" al insulei lui Euthanasiu, "fiecare element" are și "o însemânță sexuală":"tufișul, intrarea, borta cât ai băga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
cuconului Vasile Creangă, Visul unei nopți de iarnă, Părintele Ermolachie Chisăliță și Moș Iosif), unde "lirismul este comprimat și cruzimea realistă din pamflete se află încă în stare incipientă". În fine, cea de a șasea direcție, în care sunt concentrate "reveriile" pământene, "viziunile paradisiace", într-un soi de "rousseauism", propunând o "filozofie de existență sau un model de existență", aduce tipologia individului ce "se reintegrează ritmurilor cosmice" (Cezara). În detaliu sunt abordate romanul Geniu pustiu ("romanul unei generații insurgente") și nuvelele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
miturile romantismului în pragul modernității și le îmbogățește ca experiență culturală a altei lumi (răsăritene). Fără a mai vorbi de propria experiență și propriile fantasme, care negreșit fac din el un mare creator care vede lumea prin fereastra melancoliilor și reveriilor sale", continuând: "Eminescu silește limba română să primească marile viziuni, miturile, conceptele esențiale și să le traducă într-o figurație lirică formidabilă chiar și în poemele lui demonstrative, didactice (Memento mori, Gemenii, Scrisori)". Capitolul acesta este unul dintre cele mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
superiori. Dar, pentru asta, nu trebuie să grăbim ritmul, dând astfel naturii răgazul necesar cizelării celor ce ne vor urma. “Radiosfera”, 22 aprilie 1996, ora 9,51 79. Vin “americanii” O știre din presa ieșeană m’a trezit brusc din reveria generalizatoare a ultimelor mele emisiuni, dar și a experimentelor din prezent, pentru a-mi pune În față o poveste prea des repetată Începând cu marile descoperiri geografice și care se pare că are viitor. Adică “călătoria” speciilor În afara arealului lor
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
se năpustească ăsta asupra lor și să-i zboare din funcții. Se mijea de ziuă, când Fanache (care, vigilent, cu mâna pe pistolul încărcat, șezuse mai aproape de „obiectiv“), și-a luat inima în dinți și i-a întrerupt tovarășului Cameniță reveria: -Tovarășe prim, permiteți să raportez. Se petrece ceva ciudat. Obiectivul susură pe la margini și dispare. Cameniță a ridicat privirea nedumerit. Directorul liceului, temându-se că, dacă nu semnalează la vreme, e posibil să i se pună mai târziu lui în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
prea multe personaje și e greu să le ții minte pe toate. E bine și dacă e o carte de bucate, fiindcă lectura unor rețete de fasole cu cârnați ori sarmale cu afumătură e, pentru mulți oameni, tot atât de încărcată de reverii ca o culegere de eseuri de Cioran. Lui Bebe M. i-a venit să citească primul roman din viața lui în prima săptămână din luna martie 2005. Pe urmă nu i-a mai venit deloc. Faptul nu l-a neliniștit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
stradă există femeia față de care omul nostru vrea și el să-și dovedească bărbăția. În lumea șoferilor culturali, prezența feminină se numește îndeobște muză și este idealizată, deci absentă - și totuși, atît de prezentă, cum ar zice cei înclinați spre reverie poetică ; iar publicul este și el o ea, față de care ne umflăm în pene și ne cocoșim cum știm noi mai bine.) Pentru a nu fi ipocrit, îmi voi asuma statutul de șofer și mă voi referi numai la mine
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
pe care m-așteptam să le provoc sau la reconstituirea și menținerea acelei atmosfere morale, plină de poezia trecutului, de care cartea aceasta a rămas impregnată. Cât despre ordine, țin să se știe că, produs al memoriei involuntare și al reveriei, lucrarea mea s-a făcut aproape de la sine, așa cum mi-a dictat-o inima, care nu știe nici de timp nici de spațiu nici de celelalte condiții care înconjoară succesiunea lucrurilor în viață. Despre un copil blond și o veche
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
săptămână; uneori ceva mai mult; altădată însă, câteva zile numai. Căci readaptarea la mediu se făcea cu aceeași inexorabilă necesitate cu care intervenea întotdeauna și tulburarea căreia îi punea capăt. Dar puritatea și calmul copilăriei le regăsesc în orele de reverie de care-mi amintesc destul de bine. Solitudinea era o condițiune rară, în mediul în care mă găseam. Ea se realiza mai ales în umbra și tăcerea dormitorului din momentul în care-mi întindeam capul în așternutul proaspăt și până ce somnul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
următoarele: în primul loc, acea nobilă, ciudată dar aproape elementară trebuință a spiritului uman, care ne îndeamnă mereu să evadăm din mediul, din timpul, din condițiile existenței noastre și cărora li se datoresc, deopotrivă, plăcerile voiajului, ale lecturei și ale reveriei; în al doilea loc, farmecul și atracția pe care știu bine că faima locurilor și lucrurilor aceste care nu mai sunt (care nu mai sunt și nu vor mai fi așa cum au fost) o exercită nu numai asupra celor ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Nu cumva e un lucru mai nou? Nu-mi pot da seama. Nici nu încerc să explic, din ce asociațiune de idei, de imagini, de sentimente, provine. Am remarcat însă că imaginea cerului intervine adesea în sentimentele, în amintirile și reveriile mele. În lungile, tristele, dezolatele nopți din timpul marelui război, nu de puține ori privirea mea a contemplat bolta înstelată pe întinderea căreia treceau încet, destrămându-se, nori posomorâți și leneși. Contemplațiunea aceasta permitea uneori spiritului meu să se desprindă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
și minunate opere de artă, pe care i le-a lăsat în pază trecutul, atâta vreme cât trecutul acesta nu se va fi șters din amintirea generațiilor, sufletul Iașului, forța de gândire și de creație a acestuia, predispoziția sa la meditație și reverie și toate semnele vechei distincțiuni morale nu se vor schimba prea mult. Căci toate cauzele care au determinat formațiunea Iașului de altădată s-au concentrat, s-au obiectivat în cadrul și în ambianța aceasta, în pietrele acestea, în mărturiile acestea ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Foto-Regal) Pag. 42. "Zidul lung care împrejmuia internatul, zidul care separa viața mea prezentă de trecutul inaccesibil..." Pag. 43. Iașul în timpul războiului: Regina Măria, printre orfani, la Miroslava. (Foto-Regal) Pag. 44. "Puritatea și calmul copilăriei le regăsesc în orele de reverie..." Pag. 45. A. Weitzecker. Pag. 46. "Stăteam cu obrajii lipiți de fragedul obraz al pernei..." Pag. 47. Strada Ștefan cel Mare. Pag. 50. Teatrul Național: frontispiciul și peristilul. Pag. 52. Teatrul-Circ Sidoli. Fațada în fața intrărei principale. (Foto-Regal) Pag. 54. Casele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
instinct sigur al gradării și armoniei cromatice precum și un dezvoltat simț al ritmurilor formale plasează pânzele domniei sale nu numai în zona unei inspirate ingeniozități tematice ci și în cea a artei naive. Înnobilându- și peisajele sau compozițiile cu aura unor reverii ce le situează la interferența basmului cu fantasticul ușor suprarealist, Mihai Dascălu ne conduce întrun univers mirific, la a cărui geneză bucuria lucrului bine gândit al imaginației și apetitul vesel pentru poanta hazoasă au contribuit în egală măsură.” “Lumea lui
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]