4,067 matches
-
vindece cu ele. Dar nu asta-i vindecarea Cât mai mult îmbrățișarea Capul ea pe braț îl ține, Să-l mângâie, să-l aline. Iar spre alba dimineață Toate se întorc la viață. Și-au rămas stârvuri străine Să-i roadă corbii și câinii, Din pământ să ias-un șarpe, Sângele din ei, să-l soarbe. Să se știe pe vecie Cei ce seamănă urgie, Vor muri pe-acest pământ, Fiind împrăștiați de vânt. Că pe nimeni n-au pe-aproape, Să
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
fericirea și lipsa de griji se citeau chipurile lor. Dar, încet-încet, pe nesimțite, venea primăvara. Dealurile își recăpătau vechea lor culoare, iar ghioceii își scoteau căpșoarele de sub zăpadă. Omul de zăpadă se simțea din ce în ce mai anemic. O boală fără nume îl rodea. Presimțea că nu va mai rezista multă vreme. Copiii i-au ghicit suferința și, în fiecare zi, îi reînnoiau veșmântul. Într-o după amiază, însă, nu au mai găsit din omul de zăpadă, decât o băltoacă în care pluteau o
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cal, cu regină, cu prinț și cu lup să scape nevătămați de prinț trăind mulți ani de atunci împreună în liniște și dragoste. Aceeași poveste se întâmplă și la Carol I: pe drum frații mai mari îl întâlniră pe căruia, roși de invidie i-au furat comorile. Multă vreme plânsese bietul flăcău, mezinul nostru Andrei . Plânsete, plânsete, lacrimile, de această dată transformându-se într-un câmp plin cu flori albe, albe de crin sălbatec a cărui miros înmiresmă întreaga zare. De
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
în râs. Ni se îndeplinise o dorință. Eram singure. Ne-am îndreptat amândouă cu multă hotărâre înspre câmpul cu ceapă pe care îl culesesem tot în prima zi când ajunsesem la râul Jabbok și am găsit atât de multe noi roade încât am umplut repede coșul pe care îl ducea Tabea. Dar am hotărât între noi că mamele noastre n-aveau de ce să știe că făcusem treaba atât de repede, așa că ne-am bucurat un pic de libertatea rămasă, ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
vedeam soarele răsărind și sclipind peste apă și mă trezeam zâmbind. După trei zile de beție a fericirii, speranțele au început să mi se năruiască. Avea să vină după mine? Mâinile astea bătătorite erau prea aspre pentru un prinț? Îmi rodeam unghiile și uitam să mănânc. Noaptea, stăteam în așternuturi fără somn și întorceam pe toate fețele întâlnirea noastră. Nu mă puteam gândi la nimic altceva în afară de el, dar deja începusem să mă îndoiesc de propriile amintiri. Poate că zâmbetul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
se întorseseră la tatăl nostru de câteva zile, cu un plan ascuns. Fuseseră în Ashkelon pentru un alt fel de negoț decât cel de capre și oi, lână sau ulei. Comerțul cu sclavi aducea mult mai mult câștig decât orice roadă a pământului culeasă cu greutate. Se duseseră să vorbească deci cu niște negustori de sclavi. Era limpede că Ruben avea să primească dreptul primului născut, iar Iosif, binecuvântarea tatălui, așa că ei voiau să-și facă norocul cu mâna lor, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mamei mele Bilha. Sângele lui Shalem era incrustat sub unghiile mele și nu simțeam nici un strop de milă pentru nici unul dintre ei. - Fiii lui Iacob sunt vipere, am spus eu către frații mei cei lași. Sunt putrezi ca viermii care rod carne stricată. Fiii lui Iacob vor suferi fiecare în numele lui și vor întoarce suferința către tatăl lor. Liniștea era perfectă și tare ca un zid când m-am întors și am plecat. Cu picioarele goale, având pe mine doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ca pe lovitură de pumnal. Dar, În mod straniu, se simți acum un om diferit. Marie, fiica sa, tocmai Îl eliberase de toți demonii, de ură, de ranchiuna Împotriva unei soarte prea nedrepte, de toate obsesiile, de faptele care Îi rodeau sufletul. Simți urcînd În el o senzație pe care n-o mai Încercase de mai bine de treizeci de ani. Tot ce trăise el mai frumos În viață, dragostea lui cu Mary, ieșea la suprafață, intactă, concretă, superbă. Copilul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Ceva așa lejer, ca între vecini ? — Sunt cam pe la jumătatea dosarului pe care mi l-ați dat, spun într-un final. — Bine, spune scurt și încuviințează. Cred că ajunge cu nimicurile. Ar trebui să trec direct la chestia care mă roade. O să fiu numită partener mâine ? — Păi... noapte bună, spun stângace în timp ce ies din lift. — Noapte bună, Samantha. Ușile liftului se închid și nu-mi pot reprima un țipăt mut. Nu pot locui în aceeași clădire cu Ketterman. O să trebuiască să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
să-mi spună ? De ce tot secretul ăsta față de mine ? Doar sîntem cele mai bune prietene ! La urma urmei, ea a fost cea care a zis că n-ar trebui să avem secrete una față de cealaltă. Nu mai pot suporta. Mă roade o curiozitate nebună. E de nesuportat. Iar asta ar putea fi unica mea șansă de a afla adevărul. Dar cum ? Nu pot să intru pur și simplu peste ei. Sau pot ? Și brusc, Îmi vine un gînd. Și dacă n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
că oricine trece brațul ăsta de apă cu luntrele mele, are să-mi dea ceva În schimb. M-am uitat la el. Ce să-i dau? Vânat de prisos n-aveam. Ierburile de leac le știau și ei. Blănurile noastre erau roase și rupte. Sulițe aveau și ei, iar arcul Runei... - Dă-ne un nume, Krog, zise Vindecătorul atunci. Pune-ne un nume! Să fim noi primii care primim nume de la toiagul Tatălui, de la fratele de sânge al lui Moru, de la cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fustangiu”, ci „un homme à femmes”). Până și străluciții tineri de stânga Îl susțineau cu Îndârjire. La Chequers, doamna Thatcher i‑a atras atenția asupra unui tablou de Tițian, un leu turbat de furie prins Într‑o plasă. Un șoricel rodea sfoara rețelei ca să‑l elibereze. (Să fie una dintre fabulele lui Esop?) Amănunt care se pierduse În umbra secolelor. Dar una dintre cele mai mari personalități ale secolului nostru, omul de stat Winston Churchill, a reconstituit, cu penelul lui, miticul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
din Oklahoma sau Utah sau Manitoba, invitat să se alăture unui grup de studiu privat În apartamentul lui Ravelstein, urcând cu liftul, trezindu‑se În fața ușii deschise și făcându‑și o primă impresie despre acest habitat - covoarele orientale vechi (uneori roase), ornamentele de pe pereți, figurinele clasice, oglinzile, vitrinele de cristal, scrinurile franțuzești, candelabrele și aplicele Lalique. Canapeaua din living‑room din piele neagră era adâncă, largă, joasă. Tăblia de cristal a măsuței de cafea din fața canapelei era groasă de zece centimetri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
mă prefac? De ce sunteți atât de naiv? De ce credeți că plânsul meu e adevărat? ARTUR (Stupefiat.): Păi, nu e? GARDIANUL: Păi, nu! Dumneavoastră trebuie să vă plângeți. Dumneavoastră sunteți osândit, aveți conștiință. Noi suntem niște viermi. Așteptăm și noi să roadem firimiturile care vor cădea de pe gâtul dumneavoastră. De aceea vă zic... Nu vă lăsați! ARTUR: Și ce vrei să fac? Ce vrei? GARDIANUL: Rupeți-le gura! Făceți-i să se târască la picioare! Scuipați-i! Călcați-i! Lăsați-i să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
care nu dă nimic cert înapoi? Am fi putut fi atât de fericiți, am fi alergat desculți pe câmpuri... CĂLĂUL (Extaziat.): Ce frumos! (Către ARTUR.) N-aveți inimă, domnule! GARDIANUL (Către ARTUR.): De ce-l chinuiți? COLONELUL (Plângăreț-perfid.): Mă chinuie, mă roade... Iată viața mea... (Le întinde o hârtie.) O fâșie din pielea mea... Zdrențuiți-o, ferfenițiți-o... Ah, cât sunt de singur, mă doare sângele, mă dor pleoapele... (Către ARTUR.) De ce toate astea? De ce? GARDIANUL (Către ARTUR.): Chiar, ce s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
vârful? GRUBI: L-am lăsat să se subțieze... BRUNO (Enervat.): Pfui! Adu vârful! (GRUBI se duce să aducă vârful; de departe, strigând.) GRUBI: Nu-i. BRUNO: Ce? Ceee? GRUBI: Nu-i. Nuuu-i. BRUNO: Cuuum? GRUBI: Nu mai e. S-a ros. BRUNO (Strigă, intrat în panică): Pfui! Vino! Vino că mă trage! Mă trage la fund! (BRUNO se luptă din greu cu o forță care îl trage în adâncul gropii.) Grubiii... GRUBI (Sosind în ajutor.): Ce e, mă? BRUNO: S-a-nfășurat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
când a venit? El a zis „ține”. Eu am zis „nu ține”. El s-a rotit și când s-a uitat în jos nu mai era nimic din ce fusese. Îl vezi așa cum se ține de coada lopeții? Parcă ar roade un os. GRUBI: N-ai ce vorbi cu ăștia.. BRUNO: Pe unde o fi punga aia cu mere, să-i aruncăm un măr. GRUBI: O fi prin geamantan. BRUNO: Unde-i? GRUBI (Se ridică, răstoarnă niște lucruri, răscolește, scoate un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
o funie de mijloc; GRUBI îl ajută.) Dă-mă-ncet. GRUBI: Ah, să nu se-ntâmple-o nenorocire. Îmi tremură genunchii. BRUNO: Lasă fandoseala. Dă-mă! GRUBI: Să nu faci vreo-prostie, acolo, jos. BRUNO: N-are-a face. GRUBI: Să nu se roadă funia. BRUNO: N-are cum. GRUBI: Mamăăă... BRUNO (Coboară încet în groapă.): Ține strâns! Mai fă un nod! Ține de amândouă capetele! (I se mai vede creștetul.) Gata! (Către acel ceva din adâncul gropii.) Marș! Marș! GRUBI (Aplecat mult peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Grubi! GRUBI (De departe.): „Nuuu-i.” BRUNO: Eu spun „Cuuum?” El spune... Spune, Grubi! GRUBI (Neînțelegând.): Ceee? BRUNO: Spune ce ai de spus. GRUBI: Ce? BRUNO (Enervat.): Ce spui tu după ce spun eu „cuuum”? GRUBI: A! „Nu mai e. S-a ros.” BRUNO: Așa. Și, dintr-o dată, simt cum mă trage ceva în groapă. Atunci strig: „Pfui! Vino! Vino, că mă trage!” Vă dați seama, e vorba de o scenă grozavă, o scenă violentă, gravă, care trebuie jucată serios. De fapt, înțelegeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
își reia căderea rapidă, dar, timp de câteva zeci de secunde își schimbă înfățișarea; are o culoare roșie, de ea sunt agățate câteva resturi vestimentare; această curgere are o înfățișare tragică.) BRUNO (Stupefiat.): Sânge! MAJORDOMUL: S-a sfârșit! L-a ros funia! MAMA: Vai! Hainele domnului Grabi! Le recunosc dintr-o mie! TOȚI (Speriați.): - Sânge? — Cum? — De unde? — Sângele lui Grufoi! Vai! Sângele lui Grubi! — Ce nenorocire! (Funia își reia culoarea normală; personajele plictisite; unii nici nu se mai uită la funie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
vreau să spun. Nu știu cum s-a făcut dar timp de câteva secunde am dat realitate acestei piese. (Pauză; personajele rămân nemișcate; BRUNO își aprinde o țigară; ceilalți își fac de lucru cu ei înșiși; ORBUL își curăță unghiile, PRIMUL BĂRBAT roade un pai etc.) BRUNO: Lui Grubi i-ai spus? MAJORDOMUL: Nu. BRUNO: Să-i spui și lui Grubi. MAJORDOMUL: Am să-i spun. (Pauză.) FETIȘCANA: Și ce dac-a fost reală? N-am făcut nimic cu asta. Nu ne crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
-te repede, scoală-te! PARASCHIV: Nu mă scol... MACABEUS: Scoală-te, scoală-te... Umblă pe sus. PARASCHIV: Nu umblă. (Explozii apropiate.) Se bat între ei. MACABEUS: Umblă pe tavan, umblă sus, pe tavan. PARASCHIV: Nu cred. MACABEUS: N-auzi? Parcă roade ceva. PARASCHIV: Aud. MACABEUS: Aprinde lumânarea. PARASCHIV: Nu. MACABEUS: Uită-te sus! Ce vezi? PARASCHIV: Nimic. MACABEUS: Mai uită-te o dată! PARASCHIV: Nimic... Zău că nimic. (Moment de liniște; din nou uneltele lucrând sus.) MACABEUS: Ia! PARASCHIV: Mai bine dormim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
din nou uneltele lucrând sus.) MACABEUS: Ia! PARASCHIV: Mai bine dormim... MACABEUS (Speriat.): Bate, bate! Vor să intre aici! PARASCHIV: Să fugim! MACABEUS: Unde să fugim? PARASCHIV (Îngrozit.): Să fugim departe... MACABEUS: Uită-te sus, uită-te... Ce vezi? PARASCHIV: Roade cu ferăstrăul... (Își acoperă fața cu palmele.) S-a zis... Ți-am spus eu? MACABEUS: Taci, taci... Trebuie să-l omorâm... PARASCHIV: Nu! MACABEUS: Ba da, ba da... Îl lăsăm să coboare și apoi îl omorâm... PARASCHIV: Nu vreau. MACABEUS
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
PARASCHIV: Ți-e somn? INAMICUL (Semn că da.) PARASCHIV: Mâncăm și te culci. INAMICUL (Semn că da.) MACABEUS (Către PARASCHIV.): Ce, cum? PARASCHIV: Vrea să mănânce și să se culce. MACABEUS: Foarte bine. (Pauză; cei trei în așteptare; INAMICUL își roade un deget; se chircește pe scaun.) PARASCHIV (Către INAMIC.): Te doare ceva? MACABEUS: Îl doare ceva? INAMICUL (Semn la burtă; chircit de durere.) PARASCHIV: Îl doare burta. MACABEUS: Zi-i să meargă să se-ntindă pe rogojini... (Către INAMIC.) îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
până departe. Dinspre miazănoapte, odată cu trenurile personale de la Simeria și Deva, sosesc mâhniri fără leac. Chiar acum, chiar în clipa asta trenul trage la depou fără să știe că poartă în el un pasager singur și bolnav, într-o salopetă roasă de muncitor, prea subțire pentru vremea rece, un pasager care în toamna trecută a strâns cartofi și de multă vreme e mult prea beat ca să mai știe de ce. E târziu. Iulia și Alexandru trec în sus pe bulevardul Carol către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]