6,861 matches
-
că am turnat vin peste bolovanii de pavaj pe care zăceau însângerați peștele, capul pocului și cocoșul. În drum spre palanchin, vomit. An-te-hai îmi spune că în fiecare zi pe Poarta Tunetului și Furtunii e adus un porc, care e sacrificat până la amiază. Porcii fără cap ar trebui să fie aruncați după ceremonie, dar nu sunt. Eunucii templului îi ascund, îi tranșează și îi vând la un preț bun. — De mai bine de două sute de ani, zeama din cazanul uriaș în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
amendarea tratatului? E o scuză barbară! Am deschis deja porturi în Canton, Shanghai, Foochow și Taiwan. Nu mai am altele de deschis... Vocea sa devine din ce în ce mai slabă, după care cedează. Plânge: — Îmi este atât de rușine... Demnitatea Chinei a fost sacrificată. Nu mai am onoare să merg la altar. De ce nu poți face ceva? Mi-a devenit imposibil să dorm. Da, am băut. Cum altfel să scap de coșmaruri? Cum adică ținea de mine? Urmează o pauză, după care se aude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
să înceteze, însă el refuză. În ziua următoare îl văd cum se înclină în fața unui câine șchiop care trece prin grădină. În altă zi îngenunchează și face plecăciuni unui porc legat fedeleș, care e dus la templu pentru a fi sacrificat. — Trebuie să desfacem blestemul, zice An-te-hai. A arăta respect câinelui șchiop înseamnă recunoașterea suferinței sale. Cineva l-a bătut și i-a rupt oasele. Astfel de animale servesc drept substitut, reducând puterea blestemului, dacă nu chiar transferând-o asupra altora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de legendarul general Sheng Pao. Aproape douăzeci și ceva de mii de oameni, inclusiv șapte mii de cavaleriști, vor merge și se vor alătura contraofensivei. În următorul edict, am scris așa cum Majestatea Sa vorbea poporului său: Barbarii trădători doresc să sacrifice credința noastră în umanitate. Ei au avansat spre Tungchow. Fără rușine, și-au anunțat intenția de a mă convinge să-i primesc în audiență. Au amenințat că orice altă abținere din partea noastră va fi o abandonare a îndatoririlor față de Imperiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
se mute într-un sat liniștit din afara Pekingului. Kuei Hsiang urmează să stea cu ea, alături de Rong. La ora zece dimineața, roțile imperiale au început să se învârtească. Împăratul Hsien Feng nu a vrut să plece fără o ceremonie. A sacrificat animale și a făcut plecăciuni zeilor din Cer. Când palanchinul său a trecut de ultima poartă a Marii Grădini Rotunde, Yuan Ming Yuan, funcționarii și eunucii s-au aruncat în genunchi, salutând de bun rămas. Împăratul ședea înăuntu cu fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
lichid, ca să mă modeleze în postura pe care o dorește. — Doamnă, faceți ceva până nu e prea târziu! An-te-hai se aruncă la pământ și nu vrea să se mai ridice. N-am visat niciodată că voi sfârși prin a fi sacrificată. Poveștile lui Fann Sora cea Mare sunt banale în comparație cu ceea ce mi se întâmplă mie. Nu e timp nici de vărsat lacrimi, nici de căutat alinare în sânul familiei mele. Su Shun se prea poate să pregătească deja focul pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
expansiunea eului nostru, care folosește, cu viclenie, când instinctele, când rațiunea. Opera de artă e seducție, și când conține în ea, elemente prea vizibile ale unei morale oricât de fascinante, această seducție se micșorează. Scriitorii obsedați de mari aspirații morale sacrifică o parte din seducția naturală a artei, pândind însă tot timpul să nu ucidă în ei pe artist, fără de care nici moralistul n-ar mai avea nici o putere de convingere. De obicei vârsta ne împinge spre tot felul de rătăciri
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
de expresie care, păstrîndu-și mai departe farmecul specificului național, să fie totuși covârșite de conținut, și acest conținut să-și caute astfel nestingherit drumul spre universalitate. CREAȚIE ȘI MORALĂ Unii oameni exclud din viața lor sentimentul prieteniei, pe care îl sacrifică premeditat pornind de la ideea că acest sentiment mai mult îi încurcă decât îi ajută în activitatea lor socială. În general oamenii nu sânt cruțați în viață de suferință. Suferința nu e un lucru dorit, ea totuși vine. Am cunoscut oameni
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
i se deschidea în față o carieră strălucită. A cunoscut-o atunci pe mama. Între viitorii mei părinți s-a iscat o dragoste fulgerătoare. Cum mama cu nici un preț nu voi să renunțe la locurile prunciei sale, tata și-a sacrificat cariera, înfundîndu-se într-un tîrg aflat la capăt de cale ferată. S-a identificat acolo cu principiile din care își făcuse un ideal. Simplismul său în ce privește propriul meu viitor o îndîrjea însă în cea mai mare măsură pe mama care
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Mentorul ne vorbea de existența a două culturi, una falsă, alta autentică. Epitetele lui mă buimăceau. Tocmai despre ce susținea Popescu că e autentic, bunul meu simț țipa că este fals. Mă obstinam să cred că opera nu-l poate sacrifica pe autor. Ar fi trebuit, dimpotrivă, să-l exprime. Fără sinceritate, obținem un zero artistic. Dacă, om fiind, imiți pe zei, ajungi ridicol. Ideile care interzic personalitatea aruncă opera în convenționalism. Cu Popescu am avut o discuție care m-a
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
rezolvarea. Organizați împreună, indivizii se lasă unul în nădejdea celuilalt, ajungînd ca nici unul să nu știe ce are de făcut. Un sistem totalitar are succes doar la albine, dihănii fără de rațiune și cu un perfect instinct al ordinii. Morala care sacrifică individul în folosul speciei nu se potrivește celei omenești. Aceasta a ajuns mai departe. Pentru insul civilizat colectivitatea nu are sensul de haitic. La omul civilizat colectivismul s-a estompat. În casa asta, de pildă, eu mă simt înconjurat de
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
În numele acestei amintiri eroice vei rășlui altora drepturile. Bietul Relu, își reaminti Goilav, a fost exmatriculat ca odraslă a unui mic-burghez. A fost silit să lucreze pe șantier. Pentru ca unul să aibă viitor de aur, cred însă că au fost sacrificați prea mulți. De fapt asta s-a întîmplat și în societățile spontane, atîta doar, că ele lăsau mai liberă opțiunea. După cîteva zile am trecut iarăși să-l văd pe bătrîn. Plin de mierea unei tristeți care-l trăgea afund
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
zicem nu. Dintre profesori, eu și prietenul meu Hristu primeam cele mai multe invitații la muncă silnică. Pe lângă noi - nea Mitu Păcătosul; dar el, fiind Îngrijitor la școală, pentru asta era plătit. De multe ori a fost cât pe-aci să ne sacrificăm viețile pentru binele obștei. Într-un rând, trebuia să mergem la un ocol silvic ca să luăm lemne pentru școală. Se găseau al dracului de greu - politica statului Îndemna la economisirea drastică a materiilor prime și combustibililor. Oamenii se orientaseră - văzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nimica, tovarășu’! Da’ erau beți de nu vedeau pe unde calcă.” Directorul se pornise să le explice că oamenii aceia erau obosiți, deoarece ei vegheau zi și noapte ca animalelor să le meargă cât mai bine, spre folosul Întregii societăți, sacrificându-și nopțile și orele de somn. „Ba erau beți, tovarășu’”, se Încăpățânase Baronu, „că dimineață au fost la Cazan și-au luat două sticle de țuică de la tata.” „Ce știi tu? N-o fi văzut taică-tău bine.” Cazanul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și uscată de reptilă, semn - pentru cei care o pot vedea - că părintele Își Îngroașă și Își lungește coada verde de gușter; pesta porcină face ravagii și, pe cale de consecință, pentru că boala nu se ia la om, mulți localnici Își sacrifică porcii mai abitir ca de Crăciun, se pun pe chefuit cu zilele - căci carnea trebuie consumată repede, să nu se strice -, iar taraful Căloi a intrat În repaus medical din pricina vocilor gâjâite și a degetelor Înțepenite; Titel Meșteru se fălește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
acea zi, pentru că nu avea prea mult de lucru la primărie - și chiar de-ar fi avut, nu-l trăgea cu nici un chip inima să mai pășească În nenorocita aia de clădire care Îi mânca viața -, să taie (adică să sacrifice, cum se spunea prin manuale) câțiva iepuri. De pe vremea când fusese elev la școala de croitorie, furase din atelier o bucată de gresie cenușie pe care maistrul, Încântat de finețea ei, o numea cu mândrie piatră de Mississippi și desăvârșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
tocilăriei. Pe când se aflase În spital, În urma mușcăturii infectate din ziua primirii În rândul ucenicilor, izbutise să dosească printre lucrurile sale un bisturiu scăpat câteva minute din ochi de către aiuritor de mulții oameni Îmbrăcați În alb. Acela devenise cuțitașul pentru sacrificat și jupuit În cuniculicultura pe care o practica de ceva vreme, cu destul succes. Apuca animalul de picioarele dinapoi, Îl izbea scurt cu muchia palmei peste ceafă, Îl atârna, legat cu niște lațuri, cu capul În jos, apoi Îi desfăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ba. Se ridicase apoi, alene, și se pornise către cuști. Apucase de ceafă un iepuroi nărăvit la rele, care avea obiceiul de a-i mușca fioros de testicoaie pe masculii ceilalți. Unora mușcăturile li se infectau și trebuia să fie sacrificați. Înmuiat, poate, de căldura de care se lăsase Învăluit ca o șopârlă, Cap de Șobolan dăduse drumul fără să vrea iepuroiului care se zbătuse amarnic și care, căzut la pământ, o luase la picior prin grădina de legume ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lovitură în piept. — De ce plângi, Shojumaru? îl dojeni el. — Vă rog să mă iertați, se șterse la ochi Shojumaru. Seniorul Hanbei este prea slăbit ca să mai vorbească; s-ar putea să n-o mai ducă până la miezul nopții. Dacă vă sacrificați puțin timp din luptă, n-ați putea veni pentru câteva momente? — E în pragul morții? — M-Mă tem că da. Așa spune doctorul? — Da. Seniorul Hanbei mi-a ordonat, cu strictețe, să nu vă spun, nici dumneavoastră și nici altcuiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
altor clanuri și nu-l găseau deloc superior - nu părea să existe un om din zece care să considere că stăpânul lor avea vreo calitate mai deosebită înnăscută. Dar Hanbei nu regreta că slujise alături de acel om, nici că-și sacrificase pentru el jumătate din viață, ci, mai degrabă, se bucura enorm că cerul îl legase de un asemenea senior și considera că viața meritase întru totul să fie trăită, până acum, în ceasul morții. „Dacă acest stăpân își îndeplinește rolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fumul gros al prafului de pușcă. Atacanții se poticniră, căzând. — E o cursă! Nu cădeți în capcana dușmanului! Culcat! Culcat! striga comandantul. Să tragă! Așteptați să reîncarce, apoi săriți asupra lor! Cu înfiorătoare strigăte de război, mai mulți oameni se sacrificară; săreau în picioare pentru a atrage focul inamic și erau ciuruiți de gloanțe. Calculând intervalul până la salva următoare, alții o luară la fugă spre tranșee și săriră înăuntru, umplând pământul cu luptă și sânge. În noaptea aceea, începu să plouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se agațe de acoperișul zidului. Războinicii învălmășiți în fundul șanțului se zbăteau și se îmbrânceau ca peștii încercând să sară dintr-un iaz. Ostașii de deasupra călcau în picioare spinările, umerii și capetele propriilor lor tovarăși. Unul după altul, aceștia erau sacrificați jalnic pentru oribila goană prin mocirlă. Dar, datorită distinsului lor serviciu nevăzut, în curând începură să răsune răcnete triumfale de pe culmea zidurilor Templului Honno: — Eu sunt primul! Ceilalți ajungeau atât de rapid la zid, încât era greu să se distingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întrebă Kobayakawa. — Nu, răspunse călugărul. Există perspective de succes. Va să zică, Hideyoshi a cedat? păru Kobayakawa cam surprins. Ekei, însă, clătină din cap: — Persoana care s-a rugat mai mult decât oricine pentru o reconciliere pașnică s-a oferit să se sacrifice de dragul păcii. Despre cine vorbești? — Despre Generalul Muneharu. A spus că va răsplăti cu viața lui protecția pe care i-a acordat-o atâția ani Seniorul Terumoto. — Ekei, ai vorbit cu el la cererea lui Hideyoshi? — Știți bine că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
an, părul său de la tâmple căpătase culoarea chiciurei. „A, omul acesta e un stăpân,“ își spuse el, recunoscând, în același timp, că, pentru ca un om să ia poziție în tumultul evenimentelor și pentru a nu da greș, trebuia să-și sacrifice vigoarea cărnii și culoarea părului. Împotriva propriei voințe, îi părea rău pentru Fujitaka, de fiecare dată când se uita la el. — Când de dincolo de lac și din cetate se bate toba sunteți gata de atac. Sper că ne veți face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ce om viteaz! Cu o armată mică, atacă douăzeci de mii de oameni. Dacă e Honda, trebuie să fie un om de mare nădejde. Ce înduioșător, încearcă să-l ajute pe Ieyasu să scape, obstrucționându-ne pe noi momentan aici și sacrificându-și el însuși viața, murmură el, după care adăugă: merită să fim înțelegători cu el. Oamenii noștri să nu tragă nici o săgeată sau vreun glonț în direcția lui, oricât de îndârjit ne atacă. Dacă există vreo relație karmică între noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]