4,384 matches
-
suplimentare. - Îți amintești de portretul strămoșului familiei Kersaint, de la castel? Cel care, pare-se, era șeful jefuitorilor vasului Mary Morgan, Erwan-Marie de Kersaint... În tablou, el poartă un medalion gravat cu același semn, sînt sigură! Lucas Îi adresă un mic salut admirativ, puse iar mîna pe cariocă și scrise PM sub al șaselea menhir. 22 Pierre-Marie de Kersaint arborase o Înfățișare mîndră cînd intrase vioi În biroul În care Lucas și Marie aveau să-l interogheze, dar, cîteva ceasuri mai tîrziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
-l strigă cu glas scăzut. Numai că el era În altă parte de acum. Departe. Foarte departe În timp... Fixa imaginile unui film de 8 mm proiectat pe zid. Un tînăr Înalt de șaptesprezece ani, cu privirea limpede, schița un salut radios spre obiectivul aparatului, Înainte de a se lansa Într-un salt cu brațele desfăcute la orizontală, de sus, din vîrful farului. Erwan. Frumos ca un zeu. MÎndria lui. Soarele lui. Imaginea următoare Îl arăta ieșind din spuma mării, vesel, fericit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
vedea rătăcind pe insulă. De fiecare dată cînd o Întîlnea, Îi zîmbea cu un zîmbet de copil, dezarmant prin naivitate și Încredere, iar singurătatea acelui uriaș copilăros o tulbura pe Marie. Locuitorii din Lands’en nici măcar nu-i răspundeau la salut, unii din frica de a-l simți diferit de ei, din teama de forța aceea brutală și puțin controlabilă, alții neconsiderîndu-l altceva decît un element din decor. Doar Gwen avea cu adevărat grijă de el. Cine avea să se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
razantă. Reportajul despre Saint-Tropez cunoscu un mare succes printre specialiști, dar el refuză să dea un interviu pentru Cahiers du cinéma. Cota lui mai urcă puțin cu ocazia difuzării unui scurt documentar filmat În primăvara lui 1959, foarte caustic, despre Salut les copains și nașterea fenomenului yéyé. Filmul de ficțiune nu-l interesa Însă, era clar, și refuză În două rânduri să colaboreze cu Godard. În aceeași perioadă, Janine Începu să-i frecventeze pe americanii În trecere pe Coasta de Azur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cumplit de pământiu, fornăia zgomotos. Puțea a vin; și nu era decât zece și jumătate. Pentru a saluta prezența noastră comună, Începu animatoarea, pentru a saluta Pământul și cele cinci zări, vom Începe atelierul cu o mișcare de hatha-yoga numită salutul soarelui.” Urmă descrierea unei poziții de neînțeles; bețivanca de alături emise un prim râgâit. — Ești obosită, Jacqueline..., comentă yogina; renunță la exercițiu, dacă nu-ți vine. Întinde-te, o să te alături grupului puțin mai târziu. Trebui, Într-adevăr, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
pe catolică discutând cu un brunet Îndesat, vioi, cu părul negru și creț, cu ochi veseli. Îi făcu un vag semn de recunoaștere - pe care ea nu-l remarcă - și se trânti alături. Un tip În trecere Îi strigă brunetului: „Salut, Karim!” Cel astfel numit agită mâna În chip de răspuns, fără să-și Întrerupă discursul. Catolica Îl asculta În tăcere, lungită pe spate. Între coapsele delicate, avea o tufă drăguță, proeminentă, cu părul creț și negru, un deliciu. În timp ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de zile, Michel ducea o existență pur intelectuală. Sentimentele care formează viața oamenilor nu erau subiectul lui de observație; abia dacă le cunoștea. În zilele noastre, viața se putea organiza cu o precizie totală; casierele de la supermagazin Îi răspundeau la salut. În cei zece ani de când locuia În bloc, fusese multă mișcare. Uneori se forma un cuplu. Observa atunci mutarea; pe scară, prietenii cărau cutii și lămpi. Erau tineri și, câteodată, râdeau. Adesea (dar nu Întotdeauna), când urma despărțirea, cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
arătând spre un tânăr care tocmai intrase În local. Părea să aibă vreo douăzeci și doi de ani. Purta o haină militară de camuflaj și un tricou Greenpeace, avea tenul mat, părul negru Împletit În codițe; pe scurt, stilul rasta. — Salut, Bulache, făcu Bruno cu avânt. Ți-l prezint pe frate-miu. Ei, mergem s-o vedem pe babetă? Celălalt Încuviință fără o vorbă; se pare că, dintr-un motiv sau altul, hotărâse să nu răspundă la provocări. Părăsind satul, drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
i-am făcut la școală. În cele din urmă, Nathaniel sună din clopoțel pentru Ultimele comenzi și, o oră și ceva mai târziu, ultimii câțiva clienți răzleți se îndreaptă spre ușă, unde se opresc să-și ia la revedere. — Pa. — Salut, Nathaniel. I-am urmărit pe toți în timp ce părăseau pub-ul - și, în afară de turiști, cu toții l-au salutat pe Nathaniel de plecare. Cred că se cunoaște cu toți cei din sat. Strângem noi, spune Eamonn apăsat, în clipa în care Nathaniel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
rog nu-i da una, mă rog în gând cu putere. Nu-i da una... Spre ușurarea mea, o văd pe Iris intrând pe poartă și uitându-se la ziariști curioasă. — Uite ! Îi zic repede lui Nathaniel. Mama ta. O salut pe Iris cu o fluturare a mâinii. E îmbrăcată cu pantaloni de doc trei sferturi, are espadrile și cozile împletite prinse în creștet. Când ajunge lângă mine se mulțumește să-mi măsoare câteva clipe din priviri cocul de la spate, costumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
CÎnd nu lucrează la barul cu milkshake-uri, e la un curs de educație fizică, și Îmi vinde mereu tot felul de ponturi despre mineralele esențiale și despre procentul optim pe care trebuie să-l aibă carbohidrații Într-un regim sănătos. — Salut, zice În clipa În care intru. Cum merge kick-boxingul ? — A ! zic și mă colorez ușor. Foarte bine, mulțumesc. — Ai Încercat manevra aia nouă pe care ți-am arătat-o ? — Da ! Mi-a fost de mare ajutor ! — Eram sigur, spune Încîntat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
O, Doamne. Ăsta e marele moment, ăsta e. E chiar... — Jack. Tresărim amîndoi șocați, și scap din mînă cocteilul. Mă Întorc și mă uit siderată. La poarta micii grădini se află Sven. Ce naiba caută Sven aici ? — La țanc, murmură Jack. Salut, Sven. Dar... ce face aici ? Îl fixez pe Jack. De unde știa unde sîntem ? — M-a sunat cînd erai tu la pizza. Oftează și se freacă pe față. Nu știam că o să ajungă chiar așa de repede. Emma... uite care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
doctorul! Ne‑am dus pe plajă ca să nu mai simt duhoarea din bucătărie și putoarea homarilor la grătar de pe strada principală. La „Le Forgeron”, le patron trândăvea În fața porții cu privirile pierdute pe mare și nu mi‑a răspuns la salut. - Cinci mii de mile depărtare de Franța și a și uitat de politesse, am comentat. - Nu am mai călcat prin restaurantul lui. - Machts nicht. E un porc care a fost Învățat cum să se poarte, dar Învățătura nu s‑a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
că fuseseră treziți din somn, cu o noapte Înainte, de ambulanța cu sirenele și cu farurile ei. Ne‑au făcut urări de bine și și‑au luat rămas‑bun cu căldură și mâhnire. Până la urmă, oameni foarte la locul lor. Salutul de bun‑rămas al proprietăresei voia să spună: „Du‑te Învârtindu‑te!” În locul ei și eu aș fi gândit la fel. În penumbra orei cinci dimineața ne făcea semne cu mâna - „bine c‑am scăpat!”. Rosamund, vorbind de vacanța noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Și eu plec. Nu mai are nici un haz. Iese înghițit de groapă.) PRIMUL BĂRBAT: Nu puteți fi serioși nici măcar o clipă? ( Iese împreună cu AL DOILEA BĂRBAT și cu OMUL CU SACAUA; ieșire prin groapă.) FETIȘCANA (Împreună cu vizitatorul.): Salut, provincia! (Iese.) CĂLĂTORUL GRĂBIT ( Se apropie de MAJORDOM, îl privește, vrea să spună ceva, dă din cap și dispare în groapă.) (Orchestra mai dă o dată semnalul; apoi, la ordinele MAESTRULUI, se aliniază și coboară în groapă.) BRUNO: Îți dai seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
încerca să-l abordeze, maestrul nu-și contenea mersul, dar nici nu grăbea pasul. Doar înclina îngăduitor din cap, făcându-i semn aceluia că nu poate, pe moment, să-l asculte, sau să-i adreseze câteva cuvinte de răspuns la salut. De altfel, nu prea erau mulți cei dornici să-l aboredze. Mai toți îl ocoleau, zorind pasul când îl întâlneau. Se temeau parcă să nu fie înghițiți de prozator, pur și simplu devorați dintr-o simplă privire, o ridicare din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
chestiile astea mă zăpăceau de tot și iar începeam să mă bucur. Tobarul făcea niște ruperi de ritm care mi s-au părut foarte frumoase și am bătut cu degetele în masă în vreme ce Bogdan se îmbrăca și-și lua rămas-bun. Salut, am spus, m-am ridicat și i-am strâns mâna. Salut. S-a îndepărtat fără s-o sărute. În mintea mea curgeau din nou râuri și înfloreau câmpiile. Totuși rămăsese un fel de ceață. - Cine e? am întrebat. Nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
bucur. Tobarul făcea niște ruperi de ritm care mi s-au părut foarte frumoase și am bătut cu degetele în masă în vreme ce Bogdan se îmbrăca și-și lua rămas-bun. Salut, am spus, m-am ridicat și i-am strâns mâna. Salut. S-a îndepărtat fără s-o sărute. În mintea mea curgeau din nou râuri și înfloreau câmpiile. Totuși rămăsese un fel de ceață. - Cine e? am întrebat. Nu-l cunosc. - Cum să nu-l cunoști, e frate-meu, v-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
l-a întrebat, ridicând o sprânceană: cu chelnerii sau cu... chelnerițele, iar Cornel s-a declarat învins de umorul șefului, dând din cap și râzând ușurel. Oameni buni, a spus apoi șeful și a ridicat o mână în semn de salut (în palmă avea cheile de la mașină, care clincheneau), vă las să vă distrați. O meritați din plin. Încă o dată - good job! M-ați făcut mândru. Aș rămâne, dar trebuie să fiu undeva la șapte. Să trăiești, Cornele. Cornel a chemat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
că ar fi bună încă o ședință cu statul major. S-ar întrevedea o ieșire din acest impas. Se plimbă fără stare de colo până colo, aranjându-și tocul pistolului de la brâu, deschizând ușa biroului și primind cu un aer sever salutul santinelelor din anticameră, controlând magazia de provizii din spatele bibliotecii. Aș putea trăi aici două săptămâni, închis în camera secretă și încăpătoare. Aș citi Metoda operațiunilor armate - o descoperi chiar acolo, pe un sac de zahăr -, dar asta numai dacă situația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
pătrime din spectatori. Cu unii schimbă înclinări politicoase din cap. Anamaria Ștefănescu, traducătoarea operei sale în franceză și portugheză, beneficie prima de tratamentul preferențial. Calomfir știa cât de mult așteaptă fiecare de la el un semn de recunoaștere. Doamna Ștefănescu primi salutul cu un fel de superioritate pe care ceilalți n-o meritau: doar ea era traducătoarea oficială. Soții Bernstein veniseră și ei, deși Juliette îi comunicase ieri că trebuia neapărat să meargă la un dineu oficial. Domnul Bernstein nu arăta prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
deși Juliette îi comunicase ieri că trebuia neapărat să meargă la un dineu oficial. Domnul Bernstein nu arăta prea încântat de întorsătura lucrurilor. Totuși, uitându-se cam chiorâș la brațul fluturat cu entuziasm de soția sa, schiță și el un salut. Calomfir îi înregistră pe profesorii Stănciulescu, Popa și Nistor și pe asistenții acestora, buni prieteni și confidenți. Până și Paltonaru venise, însoțit de secretar. Era, desigur, un eveniment deosebit de important. Camere video mobile și fixe devorau momentul, blitzuri albe se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
undeva prin camera de aranjamente florale. Camera de ce? —Drăguță, suntem într-o casă parohială, zise tărăgănat un nou venit. Că doar nu voiai o cafetieră Gaggia din care să te servească unul dintre tipii tenebroși și tăcuți de la Bar Italia! —Salut, Hugo, se auziră majoritatea celor de față, în cor, aproape la unison, salutând fără să întoarcă capul. Nu mă lăsai dusă de val. Hugo era un tip înalt, zvelt, cu părul blond, ochi gri, un nas lung de patrician, către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
jerpelit deja și plin de mâzgăleli, și și-l pusese în față, așa cum faci cu cărțile de imnuri, într-o biserică. E cam curent, nu-i așa? Zise Helen, trăgându-și un scaun pe locul din fața mea, la masă. Ei, salut, Sam! spuse, observându-mă. M-a surprins plăcerea adevărată din vocea ei. De obicei, Helen mă întâmpina cu la fel de multă căldură ca un sloi de gheață venit de pe coasta Groenlandei. Cu mintea mea cea brici, îmi dădui seama că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Abia aștept să începem, spuse ea cu entuziasm. Știu o ridicare pe care am făcut-o la balet pe care mă gândeam că o putem folosi pentru partea aia când Hazel se repede la mine, știi? Unde e Fisher - a, salut, Fisher. Știi ridicarea aia când mă prinzi de pulpă și mă iei pe sus, da - Fisher și cu mine am fost colegi la cursul de dans - oricum, mă gândeam... În acel moment, am înțeles de ce tot făcea Fisher acele gesturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]