4,690 matches
-
ședea aplecat peste lanțul scurt de la mijloc, și ei i se păru o clipă că o să cadă de acolo, lunecând de pe lemnul lustruit. Roata se învîrtea tot mai repede. În urechi avea un vâjâit surd, ca la gârlă, când se scufunda în apă, și auzea răsuflarea scurtă a ibovnicului, care-i ținea cu palmele leagănul îngust. Ucenicul desfăcuse brațele și se arunca dintr-o parte, valvârtej. Scaunul lui trecu pe lângă al starostelui, fierul îndoit de dedesubt se încorda și scârțâi. - Ți-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și pe la încheieturi. Îi mutau oasele. Iar țipă. Sergentul se încălzise. Ridică brațul și-l lăsă cu furie de nenumărate ori. Durerea se înteți, crescu, se ascuți, apoi iar nu mai știu nimic. Îl împînzi o lene dureroasă. Parcă se scufundase într-o apă fierbinte. Capul i se rostogoli și se prăbuși de pe ladăv Gheorghe tremura de frică pe dușumea. Îl luară și pe el și frânghia udă sapă și în carnea lui semnele sălbatice ale bătăii. Presării se schimbau pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
el. Procopie se descălță și, când fl văzu cu pantalonii sumeși, începu să rîdă: - Parcă ești de la pompieri, când e inundație! Trecură balta, călcând încet, cu fereală. Ea înainte, încercînd adâncimea, tot pe margini, unde nu se putea să se scufunde, el chicotind, nedumerit. Câmpul plin de buruiană vineție începea de la marginea apei și se sfârșea sub un mal drept. Au cules câte un braț sănătos și Veta 1-a întrebat, deodată, fără să clipească: - Dacă-ți arăt locul ăla al
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îmbrăcată într-o rochie înflorată, cam slinoasă. - Poftiți, poftiți pe aici... le-a spus. 325 În odaia igrasioasă, plină de mucegai, atârnau pe pereți covoare groase și fotografii vechi. Pe jos stăteau așternute niște cergi flocoase în care pașii se scufundau. Deasupra atârna o lampă aprinsă. Patul scund era plin de pisici, niște pisici boierești de Angora, leneșe și parșive, cu ochii galbeni, mari cât paralele. Într-un raft nevasta cârciumarului văzu câteva cărți groase pe copertele cărora puteau fi zărite
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
numărase în gând fără să vrea. Erau nouă. Priveau neclintiți grupul de oameni și din gurile sălbatice li se scurgeau balele. Stătuse și vântul. Un ger năpraznic îngheța totul. Bătrânul nu-și mai simțea degetele și coatele. Așteptau toți patru scufundați până la genunchi în zăpada crescută peste noapte. Chip de te urnește! Erau îmbrăcați subțire, cu niște paltoane jerpelite, de căpătat. Pe Dumitru îl țineau arsuri sub ochi și nu putea să se miște. Zgîrîia din când în când coardele țambalului
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
primară a sufletului. Aici se află melancolia acasă, în poezia acestor slăbiciuni. Când te crezi mai îndepărtat de lume, adierile melancolice îți dovedesc iluzia apropierii tale de spirit. Forțele vitale ale sufletului te atrag în jos, te obligă să te scufunzi în adâncimea primară, să-ți recunoști sursele, de care te izolează vidul abstract al spiritului, seninătatea lui implacabilă. Melancolia-i o distanță de lume prin mijloacele vieții, iar nu ale spiritului; dezertarea din imanență a țesuturilor. Prin apelul neîncetat la
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
imediată. Nevoia de un timp pur, curățit de devenire, și care să nu fie eternitate.... O subțiere eterică a "trecerii", o creștere în sine a temporalității, un timp fără "curgere"... Extaz delicat al mobilității, plenitudine temporală în afară de clipe... A te scufunda într-un timp lipsit de dimensiuni și de o calitate atât de aeriană, că inima noastră-l poate întoarce înapoi, el nefiind pătat de ireversibil și nici atins de irevocabil... ... Încep să bănuiesc felul în care el s-a insinuat
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
garanții de absolut și de perfecțiune, prea multă insensibilitate la eroare, încît setea de-a trăi câștigă în farmec prin prestigiul nedesăvârșirii și prin atracția greșelilor aromate. Nu e mai ciudat să îndrăgești imperfecțiunea? Predilecția straniului salvează viața; moartea se scufundă în evidență. Nu există măreție în viață și nici chiar în moarte, ci într-un Nimic ce se ridică neutru și etern spre cer, asemenea Mont-Blanc-ului. Privind piscurile schizofrenice: curios că nu există singurătate decât spre cer. Munții nu-ți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
poezie... Dumnezeu n-a avut nevoie să ne trimită călăi, sânt doar atâtea nopți fără lacrimi... În zorile vieții tremură umbrele morții. Nu-i lumina o halucinație a nopții? Între mine și oameni se interpun mările în care m-am scufundat prin gând. Tot așa, între mine și Dumnezeu, cerurile sub care n-am murit. Este atâta risipă de suflet în parfumuri, încît florile par nerăbdătoare de a-și da duhul în Paradis. Și când oamenii vor pierde icoana acestuia, îl
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
reflexiile amare, din teama stranie c-ai putea ajunge vreodată să nu mai fii trist... Neavând extazul la-ndemînă, ca misticii, regiunile cele mai adânci ale firii le descoperi în recăderile grave ale oboselii... Ideile se reîntorc spre izvorul lor, se scufundă în confuzia originară și spiritul plutește pe fundurile vieții. Sfredelirea lumii în oboselile halucinante despoaie lucrurile de strălucire și înșelăciune și nimic nu ne împiedică de la accesul la zona de baștină a începutului, pură ca o auroră finală. Așa dispare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nici un sunet nu mai mângâie urechea. Singurătatea necruțătoare a duhului descoperă neantul imaculat din temelia aparențelor, puritatea divină sau demonică de la baza tuturor alcătuirilor. Și atunci, înțelegi că rostul din urmă al duhului e îmbolnăvirea de infinit. Când mă voi scufunda fără apel în Diavol și în Dumnezeu? În paradis, azurul îndeplinea funcția pământului pentru noi. Cei doi oameni călcau, adică, pe un deșert albastru. De aceea nu puteau cunoaște ei acolo - pe când aici, pe pământ, pe culoarea dureroasă a pământului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
care să mă înghită pentru totdeauna într-o noapte de veci. Și mă mir cum de acest proces se-ntîmplă numai în simțire, și nu și în realitate. Nimic nu mi-ar părea în aceste momente mai natural decât să mă scufund înspre adâncimi de întuneric, unde nimic din claritatea fadă a acestei lumi n-ar mai avea nici o urmă de reflex. Nu vreau să caut o explicație organică a acestei porniri din mine înspre întuneric, fiindcă nu pot găsi una pentru
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dramă cu un singur motiv. Aceeași lipsă de libertate și în celelalte provincii; numai că variațiile peisajului dau iluzia unui joc istoric. Îmi place-n clipele de tristețe să măresc intensitatea acestora lunecând spre depărtările neamului și să mă chinuiesc scufundat în durerile lui. Iubesc blestemele aruncate de-a lungul vecurilor de acest popor și mă-nfioară resemnarea, gemeteleși toate jelaniile consumate-n umbră. Nu aveți momente când auziți trecutul nostru, când tot ce a trăit acest neam se actualizează în voi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de guvernarea societăților de masă. Capitolul V Hipnoza în masă O dată ce s-a descoperit o nouă clasă de fenomene, trebuie să le explicăm. Care este motivul schimbărilor pe care le suferă individul cînd intră într-o mulțime? Starea unui om scufundat în mareea colectivă a fost dintotdeauna comparată cu o stare crepusculară. Conștiința lui, intrată-n hibernare, îl lasă să plutească spre extazul mistic, spre vis, sau, cine știe, întunecată, îi permite să se abandoneze panicii sau coșmarului. Faptul că mulțimile
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
preschimbă în credință în eseul strict al cuvîntului. Cu atît mai puternică cu cît este mai veche și a avut răgazul de a se împleti cu altele, mereu vii în viața mentală conștientă a oamenilor. În realitate, doctrina nu se scufundă niciodată în uitare, unii continuă s-o răspîndească. Continuă să existe o minoritate de discipoli care îi păstrează amintirea și mărturisesc pentru ea, gata să reînnoiască jertfa de sine a magistrului lor. În ciuda absenței unui ecou imediat, ei exercită totuși
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
de trecutul lor și cerînd iertare celui care-i ține locul: "Însă toți acei nefericiți aduși sub lumina proiectoarelor, scrie istoricul Deutscher, apar în postura de penitenți mărturisindu-și în gura mare păcatele, tratîndu-se drept fii ai lui Belial și, scufundați în mizerie, lăudîndu-l pe supraomul (Stalin) sub ale cărui picioare erau făcuți pulbere"563. Pe măsură ce ei devin tot mai mici, iar el le înfulecă biografiile, ca un canibal, peste tot se aprinde, ca beculețele pe o hartă de stat major
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
ar opune democrației și ar recomanda autoritatea unui singur om. O autoritate fără frîu pe care am văzut-o la lucru. Am văzut cum oamenii devin brute docile ucigînd la ordin, din frică, din devoțiune. În timp ce un popor întreg se scufunda în mutism, legea era pervertită și dispărea orice drept la adevăr, am văzut cum mii de nevinovați erau transformați în vinovați, oamenii liberi în prizonieri, din cauza etniei sau a clasei lor. Am văzut cum au fost sacrificate mii și mii
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
În exterioritatea distantă a lumii, patosul Vieții rămâne imperceptibil. Dar orice revelație a fenomenalității trimite dinspre apariția lucrurilor către autorevelația primară, continuă a Vieții: numai Viața dă inteligibilitate suitei disparate de impresii originare, similare multiplelor iviri ale clipei, abia apoi scufundate în succesiunea cronologică a trăirilor conștiinței. Impresia originară este analoagă condiției punctului adimensional, „întins” pe o suprafață determinată. Posibilitatea impresionabilității conștiinței se ascunde, înaintea oricărei sinteze pasive a temporalității, în ceea ce Henry numește procesul revenirii la sine a Vieții transcendentale
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
rând al Franței și Republicii Federale a Germaniei." Drept urmare, fără a se modifica tonul de condamnare a imperialismului, se evidențiază o evoluție notabilă, în această direcție. Piața comună era recunoscută ca o realitate economică și politică și nu s-a scufundat așa cum prevedeau cercetătorii sovietici. Mai mult, avantajele Pieții comune au determinat partidele comuniste din Europa occidentală să-și modifice pozițiile lor, contestând Moscova pe timpul Conferinței privind problemele capitalismului contemporan (27 august 3 septembrie 1962). Măsurile nu au întârziat să apară
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
veștile ca-ntr-o cutie de poștă”, „Toate zgomotele universului sună mă Încing ca un chimir”, „Adun toate Înfățișările lumii sub cristalul pleoapei” etc.), pe orizontul căreia capătă contururi de o relativă precizie doar cîteva „tablouri” - precum cel al tipografiilor scufundate Într-o atmosferă solemnă, de acvariu amorțit: Acum În tipografii mașinile dorm ca niște pești uriași Prin ferestrele Înalte noaptea Își scutură sacii cu făină albastră Și curelele stau nemișcate ca niște panglici ale tăcerii Noaptea a pus lacătul ei
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
-și prietenii; ne amuzam grozav. și apoi s-a dovedit a fi... Cu alte cuvinte, povestea mea personală este că stau în barcă și simt cum apa începe să intră înăuntru și...N-o mai lungesc, pe scurt, barca se scufundă, cade ca la fund, iar eu stau acolo, în barcă, indiferent, din moment ce de fapt nu sunt îngrijorat; o să mă ud și e vară, așa căse poate înota până la mal și ce mai experiență strașnică! Dar experiența asta se termină tragic
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
brîu de aur dulce o privi”... O sugestie de corespondență cosmică aflăm În Începutul și sfîrșitul unui poem În XV părți (O noapte de amor). Marea participă, aici, la o existență universală, aburii ei se pierd În eter, soarele se scufundă În materia azurată, parfumurile uscatului se Îmbină cu acelea ale mării. Efectul este Îmbătarea simțurilor, nașterea unei voluptăți sacrale („suflarea-mi cu suflarea-ți cerească, Îmbătîndă”), pierderea simțului realului, topirea Într-o flacără divină: „În fundu-acestui cadru ce ochii ne
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
scenă pe care putem expune În siguranță, sinele, astfel Încât surplusul de realitate poate fi Înțeles mai bine. Tehnica este flexibilă, ea nu ne cere să reflectăm Înainte ca surplusul nostru de realitate să fie văzut. În creșterea noastră personală ne scufundăm În propria experiență și apoi ne retragem treptat din noi Înșine. Dezvoltarea personală este, În sine, un proces vindecător a avea curajul să spunem cuvintele pe care nu aveam curajul să le rostim, dar care doreau cu ardoare să țâșnească
TOATE PERSOANELE SUNT SPECIALE ŞI VALOROASE. In: Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Cornel BULEA () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2127]
-
de nici o farmacie de la colțul străzii sau bani pentru a pleca „afară” căci aici era Afară. Gavriel lasă găndurile să i se alăture independent de el. Se lăsă într-o piruetă ce descrisă cercuri albe pănă cănd reuși să se scufunde în cerneala rece a norului său preferat. Imediat își prinse într-o cunună măinile înrămăndu-și chipul visător și pistruiat de atăta dorință și invidie către Pămănt. Se simți uriaș, cuceritor și totuși mic și umil, această pleoapă albastră veșnic închisă
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
cănd se întorsese, Gavriel nu își părăsise patul negru de nori. Nu mai vorbea. Nu mai găndea. Nu mai zbura. Era anesteziat de durere și plin de noroi pe picioare. Cănd avea oare să scape de mizeria în care se scufundase? Peste căteva luni: Gavriel stătea așezat pe un nor de ploaie.Era o mică alinare credea el, i se părea că durerea se scurge din el împletindu-se cu stropi de ploaie. Ploaie ce avea să ajungă pe Pămănt. Deodată
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]