KorAP: Find »[drukola/base=scuza & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...98 99 100 ...211 >

5,253 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352

a auzit-o Ben pe una dintre ele. Cealaltă a împins-o înspre Ben, care nu și-a dat seama ce se petrece, așa că le-a ignorat și și-a văzut de treabă - până când n-a mai avut ce face. ― Scuză-mă, a spus atunci femeia - o gospodină timidă, la patruzeci și ceva de ani. Nu te supăra, dar nu ești tu tipul de la televizor? ― Nu știu, a zis Ben, care oricum nu prea știa ce să răspundă. Care tip de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
un pic la dreapta, un pachet de țigări, care mă chema și mă ispitea. Știu că nu e nimic neobișnuit în asta, numai că nu erau orice fel de țigări, ci Silk Cut. King Size. Ultra Low. Marca mea preferată. ― Scuză-mă, i-am spus atunci fetei de lângă mine, sunt ale tale țigările astea? ― Da, poți să iei dacă vrei. Fata m-a privit cum am luat lacomă o țigară din pachet și am înclinat recunoscătoare din cap, atunci când mi-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
el, trebuia să mă întâlnesc cu unul din asociații lui, ca să fixez un interviu cu o tipă de care se ocupau ei. ― Stai așa, spun eu, și-mi pun o mână pe brațul ei, încercând să nu încep să râd. Scuze că te întrerup, dar cu ce te ocupi? ― Sunt jurnalistă. Așa, și... ― Nu! exclam eu. N-o să-ți vină să crezi. Lauren se uită la mine și rămâne cu gura deschisă. ― Nici să nu te gândești să-mi spui că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
Ne vedem mai târziu, spu eu. Îi fac cu mâna și o iau în direcția opusă. Când ajung acasă, găsesc pe robot un mesaj de la Brad. Îl sun înapoi. În mod surprinzător n-are nici o întrevedere și-și cere exagerat scuze că n-o să ajungă diseară. ― Ce planuri ai? întreabă el. ― Cred că am să ies un pic, să beau ceva cu Lauren. La ce oră ajungi acasă? ― Nu prea târziu, spune el. Pe la nouă? E o întrebare, și eu spun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
fac asta, nu mă pot preface că totul e în ordine, când e destul de evident că nu e deloc așa. Mă simt de parcă mi-ar fi trădat încrederea, așa că-mi întorc capul, lăsându-l pe Brad să-mi mângâie obrazul. ― Scuză-mă, mai spune el. Îmi pare rău pentru azi-noapte. ― Ce s-a întâmplat? Chiar și eu sunt surprinsă de cât de rece e vocea mea. ― Unde ai fost? ― Întâlnirea s-a tot prelungit, și s-a prelungit, și s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
în oraș, iar atunci când s-a terminat întâlnirea, era prea târziu și nu vroiam să-ți faci griji. ― Așa că m-ai lăsat pur și simplu să cred că ai avut un accident de mașină sau ceva de genul ăsta? ― O, scuză-mă, iubito, nu m-am gândit nici o clipă c-o să-ți faci atâtea griji. M-am gândit c-o să adormi repede, iar când aveai să te trezești, eu aș fi fost deja acasă. ― Nu-mi vine să cred că ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
mai auzit nimic de la ea. Asistenta a zis că da, că e o idee bună, cea mai potrivită persoană cu care să vorbească fiind însă agenta de publicitate. Când în final au reușit să dea de ea, aceasta s-a scuzat că n-a mai răspuns și le-a spus că a vorbit cu Alexia, căreia i-ar plăcea la nebunie să facă interviul, numai că programul e un pic cam aglomerat momentan, și poate c-ar fi mai bine să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
așezându-se lângă el și punându-și mâna pe umărul lui. Am venit pentru că mi-am dat seama că e ceva în neregulă când ai fugit din birou. Ești bine? ― Dacă e bine? Asta e de necrezut, îmi spun eu. Scuzați-mă? Hei, lasă-l pe el, pentru numele lui Dumnezeu. Vreau să-mi spui ce sunt astea. Jenny aruncă o privire scurtă la poze. ― Bine, îmi spune ea, fără să manifeste măcar decența de a arăta cea mai mică urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
căscată, iar când am terminat, mă uit la ea, în căutarea unei reacții, dar ea nu poate vorbi. ― Spune ceva, o rog eu. ― Nu pot, spune Lauren. La dracu’. ― Știu. ― La dracu’, spune ea din nou. ― Da. ― La dracu’. ― Lauren! ― Scuză-mă, doar că nu știu ce altceva să spun. Nu-mi vine să cred. Asta nu se petrece în realitate, nu? ― Asta credeam și eu, dar mi-e teamă că da. ― Ce nenorocit, oftează Lauren. ― Da. ― Și ce scârbă. ― Asta nu știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
descoperă că a fost citită; paginile au colțurile însemnate și puțin îndoite, asta înseamnă în mod evident că cineva s-a cufundat în carte, citind-o din scoarță-n scoarță. Ben se întoarce când aude pe cineva intrând în cameră. ― Scuze că a durat atâta, spune Simon, după care îi conduce în cameră pe cameraman și pe inginerul de sunet. ― Doamne, șoptește Ben, și-și duce mâna la inimă. Pentru o clipă, am crezut că ea este. ― M-aș putea preface

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
am vrut să te fac să te simți stânjenită. Ridică din umeri și se întoarce zâmbind și se așază la masa la care urma să iau eu loc. Nu nu știu ce să mai fac, cum să-i spun că eu sunt. ― Scuzați-mă? Scuzați-mă? Cappuccino-ul? Cuvintele îmi plutesc pe deasupra capului, și știu că nu mă mai pot duce acolo, nu după ce tocmai a spus el. Nu pot să-i spun pur și simplu că de fapt eu sunt, Jemima Jones

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
să te fac să te simți stânjenită. Ridică din umeri și se întoarce zâmbind și se așază la masa la care urma să iau eu loc. Nu nu știu ce să mai fac, cum să-i spun că eu sunt. ― Scuzați-mă? Scuzați-mă? Cappuccino-ul? Cuvintele îmi plutesc pe deasupra capului, și știu că nu mă mai pot duce acolo, nu după ce tocmai a spus el. Nu pot să-i spun pur și simplu că de fapt eu sunt, Jemima Jones. De îndată ce realizez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
ai apărut. Vino ACUM la telefon și stabilește să vă vedeți la cină. ― Ce să-i spun? ― Spune-i că a intervenit ceva și că ai încercat să ajungi, dar n-ai putut. Și pentru numele lui Dumnezeu, cere-ți scuze. La modul serios. Te rog să nu fii acolo, mă rog eu, în timp ce formez numărul de la Shutters on the Beach, dar el răspunde la telefonul din camera lui după primul sunte. ― Jemima? ― Ben, îmi pare atât de rău. Îi spun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
Dar știam eu că era ceva cunoscut legat de tine, doar că n-am visat, n-am crezut niciodată că ... se dă din nou înapoi, privindu-mă. Ești pur și simplu atât de frumoasă. Adică, nu arăți deloc ca tine. Scuză-mă, continuă el, bâlbâindu-se, nu am vrut să... ― E în regulă, îi spun eu zâmbind. Știu ce-ai vrut să spui și-ți mulțumesc. Și tu arăți minunat. Te-am văzut la televizor. E clar, ți se potrivește să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327

chestia asta. Dar nu-i În regulă să vorbim prea mult despre asta. Dacă trăncănești prea mult despre ceva Îți strici plăcerea. Vorbiți numai prostii, interveni Margot. Ați fugărit și voi cu mașina niște animale neajutorate și acum sunteți eroi. — Scuză-ne, zise Wilson. „Prea i-am dat apă la moară lu’ ăsta, ea a-nceput deja să se prindă“, se gândi. — De ce te bagi dacă habar n-ai despre ce vorbim? Își Întrebă Macomber soția. — Tare viteaz te-ai mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
la luminile care se aprinseseră În piață. Cineva bătu la ușă. — Avanti, spuse George, ridicându-și ochii din carte. Camerista stătea În prag. Ținea strâns În brațe o pisică mare cu blana galben-cenușie, care i se legăna lipită trup. — Mă scuzați, spuse ea, il padrone mi-a spus s-o aduc pentru signora. Capitolul 11 Mulțimea striga Întruna și arunca În arenă cu bucăți de pâine, cu pernuțe și cu câte-o ploscă de vin din piele, fluierând și strigând Încontinuu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
mine la Auteuil sau Tremblay după ce o s-o cunosc mai bine, dar nu le-am mai văzut niciodată. Oricum, nu cred c-ar fi ieșit ceva, pentru că mi-amintesc că cea mai bună replică pe care o găsisem era: „Mă scuzați, dar poate v-ar interesa un pont pentru cursa de azi de la Enghien?“ și probabil că ar fi crezut că-s un bișnițar, În loc să mă creadă pe cuvânt că voiam să le dau un pont. Stăteam la Café de la Paix

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
Vrei să bei ceva, o cafea? — O, nu, domnule, n-avem voie să bem cu clienții. — N-ai vrea o țigară? — A, nu, domnule, spuse ea râzând. Nu fumez, domnule. — Nici eu. Nu-s de acord cu David Belasco. — Mă scuzați? — Belasco. David Belasco. Îl recunoști oricând pentru că-și ține fularul invers. Da’ nu-s de acord cu el. Pe de altă parte, Însă, el este mort. — Vă rog să mă scuzați, domnule, spuse chelnerița. — Desigur, spuse Harris. Se aplecă Înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
eu. Nu-s de acord cu David Belasco. — Mă scuzați? — Belasco. David Belasco. Îl recunoști oricând pentru că-și ține fularul invers. Da’ nu-s de acord cu el. Pe de altă parte, Însă, el este mort. — Vă rog să mă scuzați, domnule, spuse chelnerița. — Desigur, spuse Harris. Se aplecă Înainte și se uită pe fereastră. În cealaltă parte a Încăperii, bătrânul Își Împături ziarul. Îl privi pe domnul Harris și apoi Își luă ceașca de cafea și farfurioara și se duse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
din America? — Da. Îl am la Paris. — Și pe cel despre vulcanii din Alaska? Un număr minunat. — Iarăși, mi-au mai plăcut mult și acele animale sălbatice fotografiate de George Shiras al treilea. — Al dracu’ de frumoase și alea. — Mă scuzați? — Erau excelente. Băiatu’ ăla, Shiras... — Așa-i spuneți, „băiatu’ ăla“? — Suntem prieteni vechi. — Înțeleg. Îl cunoașteți pe George Shiras al treilea. Trebuie să fie un om foarte interesant. — Da, este. Cred că-i cel mai interesant om pe care-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543

excesului. Așa că Învățasem să-mi Înăbuș emoțiile, să mă oblig să nu-mi pese, să nu fac nimic și să las lucrurile În voia lor. De data aceasta tăcerea Îmi hotăra soarta. Spune ceva, m-a Îndemnat tata. Cere-ți scuze. Am așteptat În tăcere. — Hai odată! m-a certat tata. Probabil că a trecut astfel un minut. Iar simțeam că mă lasă picioarele. Înăbuș-o, Îmi spuneam, Înăbușă-ți dorința. Într-un final tata a rupt tăcerea spunându-i Mamei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
era supărată că excursia continuase fără ea? (Nu, eram cu ei.) Walter Îl auzi pe Bennie bolborosind ceva. Deschisese ochii pe jumătate ca să se uite la ceas. Domnule Bennie, spuse Walter Încetișor, iar Bennie se Întoarse să vadă cine e. Scuzați-mă, vă rog, dar ați putea să-mi spuneți cum a murit domnișoara Bibi Chen? Bennie Își mușcă buzele când Îi apăru În față imaginea trupului meu. Nimeni nu știe exact, zise el. Unii spun că ar fi fost ucisă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
obligată să achit nota, care nu era dintre cele mai mici, dacă luăm În considerare numărul de persoane, cantitatea și calitatea de alcool pe care o comandase și o consumase aproape singur. Dar a doua zi la hotel, Heinrich se scuză pentru că „i se făcuse rău așa brusc“ și fusese nevoit să plece În grabă. Ne-a spus că voia să se revanșeze pentru prânz deducând o sumă echivalentă din costul șederii noastre la hotel. „Cât a costat?“ a Întrebat el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
o să ajungem la locul acela? Întrebă Vera. —Curând, răspunse Pată Neagră. Mai mergem puțin pe aici. Curând, spuse Vera oftând și făcându-și vânt cu eșarfa. Asta a spus și acum o oră. Se Întoarse din nou spre Pată Neagră. —Scuză-mă, dar cum te cheamă? — Poți spus Pată Neagră. Esmé se lăsă să cadă pe un bolovan, oftând din toți rărunchii, și luă o atitudine extrem de obosită. Cuțu-Cuțu scânci cu compasiune, sări din suportul improvizat și-i linse mâna micii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
Într-o direcție puțin diferită. Schimbul continuă, iar Heinrich scutură din cap cu vehemență. Polițiștii arătară spre Harry, iar Heinrich făcu un semn condescendent cu mâna. —Ce e? Întrebă Harry cu inima bătându-i nebunește. I-au găsit? Heinrich se scuză În fața polițiștilor și se Întoarse spre Harry. —L-au găsit pe ghid, tânărul acela, Maung Wa Sao. —Walter? — Da. Walter, exact. L-au găsit niște călugări azi-dimineață devreme zăcând Într-o pagodă de pe partea cealaltă a lacului. —Doamne-Dumnezeule! A fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]