3,720 matches
-
denivelat și crăpat, din fața celui de-al doilea rând de case diavolești din strada Perone, să scrie despre mașini, copaci și gângănii, să șadă mai aproape de clocotul vieții. În primele cinci minute ale nopții, se înverzise de frig. Madam Nicolici sfâșie, c-un cuțit, finetul și plasticul în care era conservată plapuma de mătase a Răposatului, o coborî de pe dulapul încrustat în siluete de grifoni din camera dânsei și-o desfășură peste el. În jurul patului nou, în smalț alb, scos
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
zvârlise cu sudoare descântată în față. Ședea liniștit și insensibil în șezut, ca un oligofren al Sanatoriului "Mociornița", mătura, cu privirile sale tâmpe, carosabilul și nu înțelegea cum de nu se poate descleia din patul acesta de boală, să-și sfâșie pijamalele de pe buci și, doar în nădragii de uniformă de liceu și într-o geacă, să-și croiască pârtie prin fundul gospodăriilor de pe lângă Șoseaua Olteniței și să răzbească neobservat până către străduța binecuvântată Radu Calomfirescu, peste care parcă mai picase
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
slăbeau zeama din talere. Clefăiau neîntrerupt, urmăriți de dini. Mâinile murdare apucau cu îndemînare. Dulăii se apropiară, încăierîndu-se. Femeia le aruncă o bucată tare de pâine. Se iscă o bătălie înfricoșătoare. Trupurile animalelor se încordară, ochii lor galbeni sclipeau, se sfâșiară urlând, își apucară beregățile, căzură unul peste altul și căutară zadarnic. Oamenii râdeau, asmuțindu-i cu alte bucăți pe care le zvârleau din ce în ce mai departe. Se lăsase răcoarea. La picioarele lor rămăsese doar o spuză roșie, pierită. Fumau sprijiniți în cozile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu colindul. Și Naie, și Petre, și Oprică. La rampă îi lua o frică și grăbeau pașii. Unii băteau Grivița, alții trăgeau spre șina Constanței. Se auzeau câinii în fundul gropii. Râpile erau înghețate și jos ședeau haitele, gata să te sfâșie. Colinda începea de la croitor. Trecură și pe la tâmplar, și pe la Stere. Circiuma, plină. Zidarii cântau în prăvălia plină de fum. În case, femeile frământau puni negre. Glasurile copiilor se înfiripară sub geam: Am venit să colindăm, Domn, Domn, să-nălțăm
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
loviră. Când le-au înghețat tălpile, se îndurară să plece. Se întoarseră spre câmpul gol. Ochii se umezeau de ger. Pe gene li se așternu o brumă subțire. Aproape de cârciumă îi alergară câinii negri ai lui Stere. Mai să le sfâșie pantalonii. La poartă, se despărțiră. Venea și Ene cu ceata lui. Se bătuseră cu ai ceferiștilor și le furaseră covrigii, că erau mai mulți. La ei ardea încă o lampă. Spiridon dormea. Copiii se dădură lângă sobă. Ăl mai mare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-l care la Străulești, un cimitir de la marginea orașului, până unde, gândeau, nu va merge nimeni, cu siguranță. Popă nu chemaseră, pentru că nici unul din preoții mahalalei n-ar fi venit să-i cânte la cap fără primejdia de a fi sfâșiat de oameni. Și clipa sosirii dricului se apropia. Nu puteau s-aștepte nici noaptea. O dată cu căderea întunericului, porțile cimitirelor se închid. 215 Fratele mortului tocmise o ceată de milogi, să-l bocească, dar cerșetorii, orbii și schilozii trebuiau să aștepte
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
spaimă: - Uitați-vă ce-i afară! Rudele se înghesuiră și văzură mulțimea tăcută, strânsă pe neștiute în fața porților de lemn, totdeauna legate cu un lanț gros. Jos, în curte, se mișcau neliniștiți câinii lupi ai stăpânului, înfometați și gata să sfâșie pe cineva. Urmele ghearelor lor, rămase în zăpadă, acoperiseră curtea. Animalele adulmecau o primejdie de afară și nu urlau dezlănțuite, ca de obicei, mulțumindu-se să pândească numai pe cei din uliță, cu ochi răi și întărîtați. Trecu așa un
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-l cunoscuseră pe ticălosul de răposat. Până la cimitir mai era cam un kilometru. Atunci se întîmplă ceva neașteptat. Din cauza unei hurducături, coșciugul alunecă cu totul spre spatele dricului și capacul bătut în cuie se desfăcu, alunecând într-o parte. Giulgiul sfâșiat de cuiele smulse lăsă o clipă să se vadă trupul mortului și chipul său palid, care parcă rânjea batjocoritor către cei ce-l urmau. Rudele vrură să oprească, dar glasurile din spate erau atât de amenințătoare, încît se rugară în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de ex-adevăruri. Nimic din ceea ce știm nu rămâne neispășit. Orice paradox, curaj de gând sau indiscreție a spiritului le plătim scump mai curând sau mai târziu. Este de un farmec straniu această pedeapsă care urmează oricărui progres al cunoașterii. Ai sfâșiat un văl ce acoperea inconștiența naturii? Îl vei ispăși într-o tristețe a cărei sursă n-o vei bănui. Și-a scăpat un gând plin de răsturnări și amenințător? Sânt nopți ce nu pot fi umplute decât de evoluțiile căinței
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
titlurilor compromițătoare din trecut. A cădea în ispită nu e a cădea în viață? Du-ne, Doamne, în ispită și ne mântuiește de cel bun! Rugăciunea de fiecare zi ar trebui să fie o inițiere la Răutate și "Tatăl nostru" să sfâșie vălul ce-o acoperă, pentru ca privind-o în față, familiari pierzaniei, să fim ispitiți de cel Bun. Morala e pierdută de lipsa ei de mister. Să n-ascundă binele nici o taină? Decolorarea pasiunilor, îndulcirea instinctelor și întreaga diluare a sufletului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
-l așteaptă. Nu reedităm cu toții - în cursul viețuirii - iluminarea deznădăjduită a acelei nemiloase clipe? Moștenirea primului om este lumina întîii deznădejdi. Când stelele se vor preschimba-n pumnale și inima-mi va zbura spre ele, toate laolaltă n-o vor sfâșia până într-atît ca mâhnirea să nu-și descrie, pe albastrul boltelor, dâra ei răzvrătită. Aș vrea să pier în fiecare astru, să mă zdrobesc de fiece înălțime și-un adăpost mortuar s-alcătuiesc, în stele putrede, pentru un cadavru descompus
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
șopârle demente! În patima vidului, doar zâmbetul cenușiu al ceții mai însuflețește descompunerea măreață și funebră a gândului. Unde sînteți voi, cețuri crude și amăgitoare, de nu vă răsturnați încă pe o minte împăienjenită? În voi aș vrea să-mi sfâșii amarul și să-mi ascund o spaimă mai vastă ca amurgul plutirii voastre! Ce Nord mi se lasă-n sînge! A fi? O lipsă de pudoare. Aerul îmi pare o mânăstire în care Nebunia e stareț. Tot ce nu-i
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Folosește-te de rațiune până mai e vreme. Este atâta ceață în inima omului, încît razele oricărui soare nu mai revin, odată intrate. Și este atâta gol în simțurile lui, în simțurile lui spulberate, că rătăcesc porumbei nebuni, cu aripi sfâșiate de vânturi, pe căile prin care își apropia lumea. Din ce straturi de neființă purcede urâtul zilelor, ca să ne dezmeticească până la groază din ațipirea ființării? Vom ajunge vreodată până la izvoarele plictiselii? Vom descifra demența moleșitoare a cărnii și pacostea unui
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
este de a nu cunoaște tragedia cunoașterii. De ce nu am spune-o? Cunoașterea adevărată este cel mai mare întuneric. Aș renunța oricând la toate problemele din lumea aceasta, care nu duc la nimic, pentru o naivitate dulce și inconștientă. Spiritul sfâșie, nu înalță. În entuziasm, ca și în grație sau în magie, spiritul nu s-a separat de viață, nu reprezintă un element de antinomie în lume. Aici există secretul fericirii, în indiviziunea inițială, care menține o unitate inseparabilă, o convergență
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nici o plăcere această luciditate, la care ar renunța bucuros, dacă nu le-ar trezi-o toți, dar absolut toți neevreii. Nici un evreu nu-ți iartă că știi că e evreu. Individualizat în lume la limită, hors la loi rasial, se sfâșie într-un orgoliu dureros. Românii se lichidează în fața lor înșiși, fără nici un orgoliu, și autodisprețul de care dăm dovadă cu toții ne încîntă fără satisfacții mari, rămânând în limitele scepticismului. La ruși, autoconștiința a fost totdeauna însoțită de autotortură. Asociind condiției
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în fața lor înșiși, fără nici un orgoliu, și autodisprețul de care dăm dovadă cu toții ne încîntă fără satisfacții mari, rămânând în limitele scepticismului. La ruși, autoconștiința a fost totdeauna însoțită de autotortură. Asociind condiției rusești pasiunea pentru durere, ei s-au sfâșiat încontinuu, neștiind să se accepte sau să se refuze. Rușii s-au simțit ca o mare fatalitate, nu însă ca o evidență. De aceea s-au călcat ei în picioare la toate răspântiile și nu s-au cruțat niciodată în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
această afirmație o satisfacție rece și indiferentă. Dar nu se poate ca pe unii să nu-i doară și nu se poate ca în viitor să nu-i doară pe toți. România va fi mântuită când pe toți ne va sfâșia soarta, când ne vom sfâșia cu toții pentru ea. Defectul autocriticii noastre este de a nu fi avut nimic dintr-un patos religios, de a nu fi făcut din mesianism o soteriologie. Dacă problema misiunii noastre nu va deveni o doctrină
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și indiferentă. Dar nu se poate ca pe unii să nu-i doară și nu se poate ca în viitor să nu-i doară pe toți. România va fi mântuită când pe toți ne va sfâșia soarta, când ne vom sfâșia cu toții pentru ea. Defectul autocriticii noastre este de a nu fi avut nimic dintr-un patos religios, de a nu fi făcut din mesianism o soteriologie. Dacă problema misiunii noastre nu va deveni o doctrină de mântuire, sîntem pierduți, adică
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și m-aș asocia la un elogiu comod și plat. Decât însă o bunăstare nesemnficativă, mai bine o ruină con brio. Cine nu trăiește apocaliptic destinul României nu înțelege nimci din ceea ce trebuie să devenim. Fiecare ar trebuis ă ne sfâșiem pe imperativul devenirii noastre. Când s-ar spune că ardoarea, și nu omenia, este însușirea de căpetenie a României, mi-aș încrucișa brațele și aș aștepta să lunec cu ea automat spre glorie. Sau pasiunea, focul, elanul și chiar teroarea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se descoperă, implacabile,acelor ce înțeleg lupta exasperată pentru hegemonie. Orice idee mesianică exprimă direct sau camuflat o pornire spre putere, așa încît nu există mesianism fără implicații politice. Elanurile mesianice sânt expresii eterate sub care se ascund realități ce sfâșie națiunile. Diversitatea structurii ideologice a națiunilor justifică divergențele și conflictele dintre ele. Este aproape imposibil ca un stat să nu aibă o concepție ideologică în politica sa externă. Numai Anglia - căreia utilitarismul i-a dat o mare ascuțime a simțului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nicăiri o ieșire... "Ah! " gândi, "și ce-ar și fi de aș petrece o noapte în acest rai fărmăcat? Cine mă vede și cine mă știe? - Să făcuse noaptea. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea, sfâșiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau în drumu-i. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori; dealurile străluceau sub o pânză de neguri, apa molcomă a lacului ce-nconjura dumbrava era poleită și, tremurând, își arunca din când
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ce-ar și fi de aș petrece o noapte în acest rai fermăcat cine mă vede și cine mă știe? " 2286 Ca cusute p-o pânzărie albastră trămurau stelele mici și albe pe cer și argintul cald al lunei trecea, sfâșiind voalul transparent de nouri albi ce se-ncrețeau țeau pe dânsul. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori ce acopereau cu viața-nfoiată întinderea insulei... dealurile străluceau ca sub o pânzărie diamantină, apa molcomă a lacului ce-ncunjura dumbrava era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nicăiri o ieșire... Ah! gândi - și ce ar și fi de aș petrece o noapte în acest rai fărmecat? Cine mă vede și cine mă știe? ....................................................................................................................................... Se făcuse noapte. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea sfâșiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau în drumu-i. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori; dealurile străluceau sub o pânză de neguri, apa molcomă a lacului ce-nconjura dumbrava era poleită și, tremurând, își arunca din când
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nicăiri o ieșire... Ah! gândi - și ce-ar fi de aș petrece o noapte în acest rai fărmăcat? Cine mă, vede și cine mă știe? Să [Se] făcuse noaptea. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea sfâșiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau în drumu-i. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori; dealurile străluceau sub o pânză de neguri, apa molcomă, a lacului ce-nconjura dumbrava era poleită și, tremurând, își arunca din când
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
s-o traducă spre pierzarea lor. Ei au vrut-o, nu noi! În țara toată mișcarea română - antiunionistă fierbea în clocotul cel mare. Adunarea din dumineca Tomei, preparatorie, fusese; fusese și adunarea cea mare din Câmpul Libertății, unde flamurea reînvierei sfâșia aerul cu tricolorul său. Virtus romana rediviva! Luasem parte cu Ioan la toate acele manifestări de viață ale națiunei - etern unice în felul lor - și apoi ne-am întors la locul turbure a studiilor noastre. Dar cine mai putea studia
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]