3,370 matches
-
în special femei bătrâne în haine cernite. Preotul ți-a făcut apariția odată cu doamna dirigintă, care venise cu toată clasa din care făcuse parte, până mai ieri, și sora mea. Se făcuse cald. Era lume multă, înghesuială, un aer înăbușitor. Sicriele degajau și ele un aer greu de respirat. Preotul a început slujba. Eu mă aflam aproape de sicriul Silviei, cam la un pas distanță. La un moment dat, Lică s-a apropiat mai mult de sicriu, iar eu i-am spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
cu toată clasa din care făcuse parte, până mai ieri, și sora mea. Se făcuse cald. Era lume multă, înghesuială, un aer înăbușitor. Sicriele degajau și ele un aer greu de respirat. Preotul a început slujba. Eu mă aflam aproape de sicriul Silviei, cam la un pas distanță. La un moment dat, Lică s-a apropiat mai mult de sicriu, iar eu i-am spus destul de tare: Nu, dă-te înapoi, că pute! În aceeași secundă, mama, care era în spatele meu, m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
multă, înghesuială, un aer înăbușitor. Sicriele degajau și ele un aer greu de respirat. Preotul a început slujba. Eu mă aflam aproape de sicriul Silviei, cam la un pas distanță. La un moment dat, Lică s-a apropiat mai mult de sicriu, iar eu i-am spus destul de tare: Nu, dă-te înapoi, că pute! În aceeași secundă, mama, care era în spatele meu, m-a plesnit scurt și îndesat cu dosul mâinii peste gură. Aplecată ușor deasupra capului meu mi-a șoptit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de tandrețe, de ocrotire. Eu, însă, înțepenisem. Eram consternat, nedumerit și revoltat. O singură întrebare scurtă îmi vâjâia prin creier: De ce? De ce? Ce se întâmplase? Unde am greșit? Eu doar îl avertizasem pe fratele meu că, în imediata apropiere a sicriului, era o zonă periculoasă. Prin urmare, eram convins că i-am făcut un serviciu, că i-am făcut un bine. Căutam cu înfrigurare o justificare a gestului mamei. N-am mai fost atent nici la slujbă și nici la ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de zile, am elucidat gestul automat al mamei. Mama a considerat prezența cuvântului "pute" din propoziția formulată de mine drept o jignire personală, o lipsă de respect față de ea și, în egală măsură, față de cele două ființe dragi aflate în sicriele din fața noastră. Și atunci m-am luminat și eu în interiorul meu și i-am dat dreptate mamei că mi-a aplicat o corecție într-o asemenea manieră "pedagogică". Și astăzi, încă, mă rușinez și mă încriminez că am calificat o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
au înțeles că le-am iubit și că, ulterior, de "acolo de sus" m-au iertat, punând greșelile mele pe seama vârstei crude de nici 7 ani și a lipsei de înțelegere și experiență. Slujba s-a terminat. Groparii au luat sicriele și le-au așezat pe cele două care trase de boi. S-a nimerit că Silvia era în primul car, iar bapțea în cel de-al doilea. Preotul și dascălul s-au așezat înaintea celor două care și coloana mortuară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Am ajuns la cimitir. Două movile mari de pământ, de lut galben, îți atrăgeau atenția ca un magnet. Preotul și dascălul își făceau din nou datoria. Odată cu "Dumnezeu să le ierte", au început să sune înfundat lopețile de pământ pe sicriele celor care au fost bapțea și Silvia. Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-Și-a aminte că țărână suntem. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; așa va înflori. Că duh a trecut printr-însul și nu va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
unor licurici stingheri, semnalizând pe stratul de frunze intrat în disoluție, întunericul deplin. Păi, moș Butu, trebuie să anunțați autoritățile: la primărie, la doctor, la preot... Da, da, da, așa este. Am fost peste tot. Am vorbit cu tâmplarul pentru sicriu, cu părintele și căruțașul. Am plătit tot, tot, tot, cât mi-au cerut. La ce oră va veni preotul? A spus că va fi aici la ora 10. Moș Butu, iartă-mă că nu pot participa mâine la înmormântare, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
-se o căruță trasă de un singur cal. Acum se distingeau în căruță cele trei persoane: căruțașul și popa stând pe scândura din față, iar a treia își găsise o poziție cel puțin bizară. Fundul căruței fiind ocupat de lungimea sicriului, și încercând să-și găsească o poziție cât mai comodă, dascălul, om trecut și blazat, într-o pornire de frondă tardivă, dar pe deplin îndreptățită, a încălecat pur și simplu obiectul în partea dinspre picioare unde este mai îngust, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
va fi îmbrăcat într-un "costum" solid și rigid ca acesta pe care stătea, voia să-și demonstreze bărbăția și imperturbabilitatea în fața dovezilor tot mai palpabile care-i semnalau capătul traseului. Spațiul din bordei era prea mic pentru a manevra sicriul în interiorul lui, așa că babica a fost scoasă afară și pusă în copârșeul așezat pe două taburete. Însă ceva nu era în regulă. Moartei nu i se luase măsura; drept urmare, sicriul era și prea lung și prea adânc. Ce era de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
traseului. Spațiul din bordei era prea mic pentru a manevra sicriul în interiorul lui, așa că babica a fost scoasă afară și pusă în copârșeul așezat pe două taburete. Însă ceva nu era în regulă. Moartei nu i se luase măsura; drept urmare, sicriul era și prea lung și prea adânc. Ce era de făcut? O singură soluție: au ridicat-o din sicriu și au pus un braț bun de paie, pe care l-au presat cu mâinile spre a fi mai bine așezat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și pusă în copârșeul așezat pe două taburete. Însă ceva nu era în regulă. Moartei nu i se luase măsura; drept urmare, sicriul era și prea lung și prea adânc. Ce era de făcut? O singură soluție: au ridicat-o din sicriu și au pus un braț bun de paie, pe care l-au presat cu mâinile spre a fi mai bine așezat. Apoi au depus-o din nou. Așa. Fire de paie galbene, tăiate de combină, și fulgi de pleavă alburie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Iar în ceea ce privește asistența mortuară, era eliminat, din start, riscul oricărei critici de specialitate. Totul era bine. Și azi, pe alocuri, se întâmplă la fel. Slujba a luat sfârșit. A fost dată la o parte o loitră de la căruță și așezat sicriul pe pomostină. Dar drumul prin miriște era denivelat și se putea răsturna, așa că laterala a fost așezată din nou. În loc de lumânare, babica avea în mâini mănunchiul de spice de grâu, ținându-l ca pe un permis de liberă trecere, un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
a simțit, apoi, amețitoarea mireasmă a pâinii proaspete, scoasă din cuptorul fierbinte, aburind pe masa primitoare. Da. Bărăganul este un dar de la Dumnezeu și-l iubesc din toată inima! Trebuia să plecăm. Moș Butu a pus în căruță, la picioarele sicriului, o plasă în care avea două sticle de vin roșu și două pahare; încă ceva: Cine duce crucea? Țile s-a apropiat ușor de mine. Titi, n-ai vrea s-o duci tu? Am răspuns fără cea mai mică ezitare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
că ne oprim noi, să stai și tu. Ai înțeles? Da, părinte, am înțeles! Și am pornit. Era un cortegiu funerar inedit. Cele câteva persoane mergeau în spatele unei căruțe din care nu se vedea absolut nimic. Loitrele fiind înalte, acopereau sicriul în întregime. Dacă n-ar fi fost crucea și popa din fața căruței, oricine putea presupune că bieții oameni, rămași fără mămăligă, duceau câteva tăgârțe anemice de boabe la moara din Jianu. Calul, obosit și melancolic, a deprins repede tehnica opririlor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
capitulase și acum aștepta lovitura de grație, privind cu ochii mari și înlăcrimați spre cerul pururea nepăsător. Alături de el, pe o grindă lungă și afumată, silueta unui om care își îmbrățișa sfâșietor și macabru, într-un gest de ultimă iubire, sicriul lui plutitor. Era un spectacol cum n-am mai văzut niciodată, cutremurător." Asemenea momente, în care narațiunea își biciuiește cititorul și îi urcă acestuia tensiunea la cote maxime, sunt prezente peste tot pe parcursul cărții, iar eu mi-am permis să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
a închis pentru veșnicie ochii ei căprui și calzi în care mai scânteia o fărâmă de viață." Episodul continuă la fel de zguduitor cu înmormântarea, în cadrul aceleiași ceremonii, a bunicii și a nepoatei. Reproduc parțial: "Slujba s-a terminat. Groparii au luat sicriele și le-au așezat pe cele două care trase de boi. S-a nimerit că Silvia era în primul car, iar bapțea în cel de-al doilea. Preotul și dascălul s-au așezat înaintea celor două care și coloana mortuară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
rău, întărindu-vă Dumnezeu în durerea negrăită ce o aveți. Ziariștii și scriitorii din Bucovina sunt așa de zdrobiți sufletește ca dvoastră. Dumneavoastră ați pierdut soțul, noi și întreaga suflare românească pe cel mai mare gânditor. Ne plecăm genunchii înaintea sicriului și vă trimitem condoleanțele noastre.” La „Un an de la Unirea Bucovinei” numărul 202 din 30 noiembrie 1919 cuprindea editorialul „Unirea Bucovinei” de Const. Cehan Racoviță, cursivul portret „Iancu Flondor”, omagiu al ziarului Bucovina adus omului politic, articolul „O zi mare
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
ridicată în anul 1884. În taluzurile fortului, în adîncul pămîntului, au fost săpate celebrele celule ale Reduitului. Jilava a fost temniță de tranzit și loc de execuție. Aiudul, închisoarea curată a morții, cea mai mare din spațiul concentraționar, era un sicriu, un vestigiu arhaic al unui trecut penitenciar medieval, populat cu oameni. La Aiud, în Zarcă, au fost închiși generalii și demnitarii guvernului Antonescu. A fost o închisoare a intelectualilor. Rîmnicu Sărat, o închisoare destinată recalcitranților, treizeci și șase de celule
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
coală. Și atunci am fost confruntat cu Terby și teribila lui uitătură. Răsfoind aceste pagini l-am văzut pe Terby într-o sută de ipostaze dintr-o carte pe care o scrisesem acum treizeci de ani. Terby ieșind dintr-un sicriu. Terby făcând baie. Terby morfolind petala albă a unei flori de bougainvillea. Terby bând un pahar de lapte. Terby atacând un câine. Terby pătrunzând câinele și făcându-l să zboare. S-a întâmplat în acel moment în L.A. din acea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
s-ar fi comportat de parcă nici nu ne-ar fi observat. Kaliningrad este un oraș al războiului și oriunde mergi, te izbești de amprentele unei comunități victimizate. Una dintre puținele perle ale sale este mormântul filozofului Immanuel Kant, al cărui sicriu a fost zidit în peretele unei biserici ruinate. Kaliningrad este orașul unei existențe mortificate, unde nu vezi un zâmbet sau o privire visătoare. Am jubilat realmente în sinea mea când trenul nostru a părăsit acel loc, în care viitorul este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
latin, arab și patriot). Desigur, dar faptul că moștenitorii autohtoni ai primei comunități din Ierusalim sunt unși în străinătate (în vreme ce patriarhia din Antiohia s-a arabizat cu mult timp în urmă) nu-i oare un cui în plus bătut în sicriul Bisericilor locale? Refrenul Bysance first continuă să-i mire pe occidentali, care au uitat că Evangheliile sunt scrise în greacă, că părinții creștinismului gândeau în greacă (sufixul-ism însuși este un elenism). Lumea romană și limba latină n-au preluat ștafeta
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
iar membrul CRIF* de antisemitismul ei nu mai puțin evident. Și fiecare a zapat la apariția, în actualitățile de la orele 20, a vreunei văduve, pentru unii "a unui terorist", pentru alții "a unui căzut pentru cauza Occidentului", prăbușite peste un sicriu. Toți suntem chiori în țara imaginii. În hecatomba îndepărtată, există acum cadavrul bun de filmat și daunele colaterale bune pentru statistici. CNN reprezintă o tabără; Al-Jazeera tabăra opusă. "Nu e bine să vedeți realitatea așa cum sunt": pentru cine înțelege să
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
cele ale congregațiilor, atât la Beirut, cât și în alte locuri. În Liban, oamenii sunt bogați, iar statul e sărac. Și atâta timp cât nu vom avea aici un stat demn de acest nume, creștinii nu vor avea de ales decât între sicriu și valiză. E trist. Și prin aceasta suntem dezavantajați mai mult decât alții mai mult ca grecii melkiți, care-s mai numeroși ca noi și mai bine dotați. Înainte, oficiam aproape două sute cincizeci de căsătorii pe an în dioceză. Anul
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
suprapun. Îl revăd pe episcopul greco-catolic de la Tyr care-mi prezenta pe laptopul său un scurt DVD artizanal cu imagini fixe și scurte, arătându-mi nu carcase de automobile și copii plângând intrând în adăposturi, ci clădiri dărâmate. Zeci de sicrie și acoperișuri de biserici dărâmate. Pierderi și distrugeri mult mai severe (rachetele teleghidate sunt mult mai eficace decât katiușele, niște fiare de călcat ceva mai mici, lansate la întâmplare) dar mult mai neprofesionist scoase în evidență, nivelul tehnologic diferă. Suferințele
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]