2,809 matches
-
Mă vezi rărindu-mi pasul. Un vers încerc cu pana mea incultă. Pe masa ta așez o foaie smultă, Ce de când e nici n-a visat Parnasul. Spre-a-ți aminti trecutele petreceri Condeiu-n mână tu mi-l pui cu silă. De la oricine-un snop de paie seceri, Apoi te uiți râzând la cîte-o filă: Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri, Privind în vrav prostia immobilă. {EminescuOpIV 334} SAUVE QUI PEUT Variantă Albumul tău e un salon în care S-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
dorești cu pana mea incultă Și eu să trec prin mândra adunare? Dar ea de-amicii tăi sfială are Și de-oiu vorbi au cine mă ascultă? Spre-a-ți aminti trecutele petreceri Condeiu-n mână tu mi-l pui cu sila. De la oricare-un snop de fraze seceri, Apoi le răsfoiești filă cu filă. Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri, Privind în vrav prostia immobilă. {EminescuOpIV 335} ORICARE CAP ÎNGUST Oricare cap îngust un geniu pară-și, Cu versuri, goale
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
codri, Râul care fuge spumând opri-l-ai, Alintîndu-l, fere-ndărăt portarul Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A lui Danau fiici auzind cîntarea-ți Fermecătoare. {EminescuOpIV 401} Lyde-asculta crimele-acelor fiice, Căci pedeapsa lor e să umple vasul, Ce de-apururi fără de fund se scurge - Soarta-ndelungă Urmărește crimele mari în iad chiar; Căci
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
frânghie udă Lovea-ntr-un tânăr, ce-n durere crudă Se svîrcolea: "Mai dă, te rog în mine, Ca Domnul a ta rugă s-o audă ". Bătrânul însuși îi plângea de milă. Vedeai că spre a-l bate-și face silă, Ștergîndu-și ochii săi cel plini de lacrimi Dădea mereu în el [ca într-o grilă]. Uimit Giafer se-ntoarce și îi spune Sultanului văzută-acea minune; Și-au hotărât la curte a-i aduce, Pe amândoi la cercetare a-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în sus i-ndreaptă Ei după chip păreau de viță-arabă, Dar fața celui tânăr este slabă Și palidă de multe suferințe - Deci cu mânie împăratu-ntreabă: {EminescuOpIV 407} Ce ți-a făcut, moșneag fără de milă " Acest băiat de-l chinuești în silă, Cînd el te roagă chiar să dai într-însul, Și pare-atît de blând ca o copilă? " Bătrânul zise vorbele aceste: "Stăpîne, lucrul nu îl știi cum este - Ciudată e istoria ăstui tânăr, Deci voie dă-mi să-ți spun a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
În petice de vreme cătând înțelepciune. Ce înțeles au ele... ce este a lor fire? Nimicnicie, umbră, miserie, peire. Nu vrei s-asculți de mine. - Nu știi s-asculți. - Mi-e milă. Nu este dat ca omul cel muritor, în silă Să poarte-n a, lui suflet confesia-mi cumplită, Să ducă-n piept durerea, - aceea ce menită A fost ca să o poarte o omenire toată, Prea grea pentru un om e... ea trebuie sfărmată În mii bucăți, ca astfel să o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
soție iubirea îl va paște. 6O. EU TE-AM ȚINUT PE PIEPTU-MI... (1876 ) Eu te-am ținut pe pieptu-mi, iubita mea copilă, Și capul tău cel tânăr cu mînile-am ținut, Dacă voiam guriță să-mi iau cu de a sila Când ochii tăi albaștri voiam ca să-i sărut. Tu, suflet îndărătnic, cu ochii mari sălbateci, Cu glas așa de dulce, cu graiu atât de drept, Mai ții tu minte, oare, de noi cei singurateci, Când eu țineam ferice mânuța ta
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pace" Ce are cu-a mea gură, Cu ochii mei ce are De-a merge nu se-ndură? Iar el râzând răspunde Că nu cunoaște mila; De nu-i voiu da de voie Mi-o ia el cu de-a sila. {EminescuOpIV 531} Ii zic: mă lese-n pace Căci inima mă doare, Fiorul mă sfârșește Și cad de pe picioare. Iar el răspunde... - vorba-i De lacrimi pare plină -: "De vrei un leac, iubită, La inima-mi tu vină ". {EminescuOpIV 532
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lua. ANA: (amenințînd): Mimi! MUȚI: Mînie-te mamă, zi ce-i vre... zi la femee Nu numai plăcinte, dară, nici mâncare să nu-mi dee Și să mor de foame, totuși de-ar veni vr-o unu-aice Să te ia cu sila... iară mintea ceea de mi-ar zice Dă-o, dă-o pe mamaia... nu te dau să știu că mor. ANA: (îl bate pe obraz): Îndărătnicule! MUȚI: Vezi tu, pentru tine, un odor, Dau răsboiu cu toată lumea ca Bogdan Vodă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
plăcea cât ei. Lua cu degetele scufundate în grăsime bucăți mici din momițele celui ce urmase s-ajungă vier și le trimitea drept sub limbă, ca un pelican când înghite peștele. Omar o privea nemișcat și un nod fierbinte de silă, dar și de surpriză îi urcase în gât. În aceeași clipă, Veterinara chiar îl luă pe nepregătite: — Ce te uiți așa?! Ia, deschide gura! Se executase mecanic, parcă hipnotizat, și primise îmbucătura, iar odată cu ea, gustul degetelor: de nucșoară, de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
în mansardă, sub protestele tuturor, mai ales că fratele lui Godun pariase cu toată lumea că îl va convinge să bea. Dar băuse deja un pahar de șampanie, chiar dacă sperase că îl va sorbi alături de ființa misterioasă, care îi făcuse și silă, și frică. Însă doctorița lăsase în el încă ceva, mai intens decât mai simțise, chiar dacă dispăruse cu totul. Nu-ndrăznea deocamdată să întrebe pe nimeni dacă e o apropiată a locului sau fusese așa, doar o musafiră în vizită. Dintr-
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
toate astea? Ploua și Leclerc se dusese în Orumieh cu mai multe treburi. Cele două secretare plecaseră, iar ea de o oră își promitea că-și va strânge lucrurile. Doar că în lunile reci, ca esfand , îi era tot mai silă să iasă în pasajul de la subsol care se lega de parcările etajate. Noroc că-și pusese Samand-ul la primul nivel, nu era chiar atât de mers. În sfârșit, închisese biroul. Era o tăcere ca vinerea, dar nu luă în seamă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
În felul acesta, oamenii se obișnuiesc că nu contează ce crezi. Contează ce spui. Și fiecare spune ceea ce i se cere să spună, ceea ce simte că trebuie să spună, dacă ține să-și apere pielea. La început o face din silă, apoi din obișnuință. Și, după aceea, mulți o fac din interes. Rezultatul? Îl cunoști. L-ai văzut. Încet, încet, fiecare înțelege că toți cei din jur mint, se prefac, au grijă să nu riște. Și se întreabă: de ce eu aș
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
posibilitate, tu care ești atât de prudent? ― La urma urmei, ce ai putea să le spui ceea ce ei nu știu? Că iubesc viața? Că detest rugul? Că sunt bătrân și aproape orb? Nu-i o taină nici că îmi e silă și teamă de el Singurul lucru nou pe care ai putea să li-l spui e că am coșmaruri, noapte de noapte. ― Fii liniștit, Galilei Nu-ți face griji. Am cunoscut Inchiziția, dar n-am motive să-i aduc servicii
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
ta de viață nu prea înflorește nimic sigur. Și nu e nevoie să fii chiar la fel de crud ca ei, pentru a le semăna. E de ajuns să te gândești doar la chiparoși. ― Crede-mă, am ajuns să-mi fie, cumva, silă să mă gândesc numai la ceea ce e respingător și urât. Există și frumusețe în lume. Păcat că n-o voi vedea multe veri de acum încolo.. . Încearcă să privești lucrurile, puțin, și din perspectiva mea. ― Mi-e teamă s-o
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
câteva clipe, probabil abjurasem, eram în stradă. Și, tot mergând eu, m-am izbit de un zid. Am luat-o de-a lungul lui și am nimerit afară din cetate, într-un pustiu, unde m-am culcat, ca să-mi treacă sila. Când m-am trezit, soarele dogorea nemilos și tot trupul meu ardea ca o rană. M-am sculat și am vrut să pornesc spre colinele care se vedeau în zare, dar m-am izbit de același zid. Am mers până
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
vrednic de compasiunea voastră. Recunoaște că așa e. De ce taci? Mulțumesc, n-am nevoie de compasiunea nimănui. Viața mea e viața mea. Și n-am pus pe nimeni în pericol refuzând să mor. ― Te-ai înfuriat, liniștește-te. ― Mi-e silă, află, de cei care cer lumii să producă martiri pentru ca ei să-și poată satisface, prin alții, nevoia de eroism. ― În cazul meu, nu e vorba de asta. Te vei convinge. ― Dar sunt destui care asta vor. Spune, e vina
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
scurt cu mâna. Caii smuciră hamurile și trăsura se depărta. Ulucile se pierdură în urmă. Lina nu se mai uită înapoi. Simți mâna cârciumarului cum îi cuprindea umerii și o auzi pe maică-sa din spate: -Ți-efrig? - Nu, răspunse în silă. Văzu locul pustiu și întins. Pânza întunecată și rară a salcâmilor tremura în vântul dimineții. Auzi foșnetul frunzelor și simți mirosul dulce al florilor. Cuțarida, verde, pună de buruieni, strălucea în lumina soarelui. 44 Trăsura se opri în fața dughenii. Lina
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ierburile sălbatice. Frunza măselariței începea să îngălbenească. Gheorghe știa răcoarea asta care-i înfiora pielea și cerul ostenit, stins, cu lungi scame fumurii. Șobolanii ieșiseră din găurile lor și mișunau înfrigurați, tîrîndu-se după urmele sărace ale soațelui. Hoțul scuipa în silă. Erau mari, grași, cenușii ca fierul, cu cozile năpârlite. Alături, pungașii suceau babaroasele. Stăpânul mesteca zarurile în pumnul lui mare și negru și privea întunecat pământul bătătorit cu palmele. - Doi-doi! spuse Oacă și-și trecu mâneca zdrențuită pe sub nas. Ceilalți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-i aduceau ar mai fi încăput. Se umpluse maidanul de plozi. Stere îi privea de pe scările de ciment ale prăvăliei. Negri, tăcuți, cu fețele supte și ochii arși de nesomn. Strigau la neveste, măsurau cu pașii pământul cumpărat, scuipau în silă. In câteva zile își ridicaseră și ei odăile cu geamuri oarbe, legaseră un câine de par și se numeau stăpâni. Cîrciumaruî îi vedea numai seara, când se întorceau 74 de la muncă. Intrau în prăvălie, cereau câte un dorobanț și nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
le-a spus cine este, oamenii -lau ajutat. Era nevoie și de un frizer, că le crescuse părul ca la urși. -Lau sfătuit, i-au dat unul o șipcă, altul o ulucă, zece cuie, o tablă, și de milă, de silă, negustorul a pus restul cu dobândă. -Lau făcut om. Tilică a ridicat o baracă cu geamuri, legată în trei șindrile, și s-a apucat de treabă. Singur și ăsta. Avea de lucru. Tundea lucrătorii, zidarii și ceferiștii. Știa să dea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
unul... Unde împungea el cu acul, ieșea francul, ehei!" Făcuseră datorii, au vândut averea și, din ce le rămăsese, cumpăraseră loc în Cuțarida și ajunseseră ca vai de lume. Din când în când, îl apucau dracii, începea să lucreze în silă, fura ce brumă strânsese din croitorit și fugea la cafenea, pe Grivița, să-și încerce norocul. Uneori se întorcea cu buzunarele pline. Nu se mai înțelegea cu Florica de mulțumit ce era. Nu trecea mult, și iar pierdea totul. Spunea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
după bărbați, să-i caute la bărbierit sau la drojderie. Frizeria lui Tilică era plină. Toți bărbații din mahala se tundeau atunci. Meșterul își luase un ucenic și doi lucrători, dar acestora le plăcea mai mult mandolina. Lucrau cam în silă, și asta-l supăra, pentru că, spunea el, mandolina-i mandolină și meseria, meserie. Muierile priveau prin geamul aburit și, dacă zidarii nu erau la frizerie, o luau spre cârciuma lui Stere, să-și aștepte bărbații la întuneric. Meșterii erau arțăgoși
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tagma hoților la un loc. Umblau și presării după el, că-i aveau fotografia de când fusese la pușcărie. Până și ziarele îl înfățișau și îndemnau pe tăinuitori să-l dea pe mâna politiei- Omorâse oameni și-l așteptau ocna și sila. Ca niște câini îl încolțeau. Dar caramangiul era îndrăzneț și hotărât. Le scăpa printre degete. Primăvara, ca o cringhiță. Înflorise măceșul și florile mărăcinilor cât pumnul! O iarbă sălbatică acoperea fundul neumblat al gropii. Gheorghe i-a spus celui tînăr
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rugat de cel tânăr. - Nu le face nimic, te rog eu, lasă-i că poate n-o să-i mai întîlnim. - Iar a dat mila-n tine! Gheorghe a strigat cațaonilor: - Îmi pare rău că vă văd sănătoși! Negustorii râdeau, de silă, de milă: - Ce faceți, bre? a întrebat Iani nedumerit. Pungașul a cărat o mână de semințe, zvfrlind-o în buzunar. - Bine, am mai trecut să vă vedem, că ne-oti fi dus dorul... - Să vă dau, bre, câte o halviță... - Nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]