3,082 matches
-
cele de la început [...] Eu spun de la început cele de pe urmă, de mai înainte ceea ce nu s-a făcut încă” (46,9-10). Este însă o răstălmăcire atunci când afirmă că reprezentarea sacră e o lucrare exclusiv omenească, fără a se gândi la simbolismul care subzistă în ea sau la sentimentele de devoțiune pe care le putea trezi în credincioși. O denaturare de acest fel apare de altfel și în Quintus Horatius Flaccus când, în Sermones (1.8,1-3), personifică o bucată de lemn
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
și apoi pe cel de Sud (Iuda) sunt ca un contrapunct, scoțând în evidență judecata divină a infidelității. Cartea profetului Osea care, după cum am notat, a fost reelaborată în întregime de Dtr, interpretează această atitudine a poporului folosindu-se de simbolismul femeii adultere, dedată chiar prostituției, pe care profetul, în hainele lui Dumnezeu, continuă să o ierte pentru a o determina să se convertească sau să ajungă la momentul fără întoarcere în care iertarea să înlocuiască judecata. e) Acest fel de
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
periculoasă. În contextul dezvoltării umane, nu putem ignora nici fenomenul de globalizare a culturii. Din păcate, nu există un gen de cultură specific globalizării. Dacă în cultura europeană a secolelor trecute putem vorbi despre curente artistice cum ar fi romantismul, simbolismul sau realismul, astăzi nu putem vorbi de producții culturale specifice globalizării. Am putea vorbi spre exemplu (fapt confirmat de literatura de specialitate), despre cultura de tip „Disney”, sau despre cultura de tip „fast-food”, promovate prin internet sau televiziune. Aceste producții
Prelegeri academice by VASILE BURLUI () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92374]
-
teribil de violent, în corespondență, ca și verbal", Șerban cel Rău îi împrumută vocabularul, numindu-l fire de oriental indolent și genial măscărici, descoperindu-i și alte tare: prin temperamentul său antipoetic, n-a înțeles nimic din spiritul nou al simbolismului, cu eclipse surprinzătoare în acele rare momente de paroxism negativist, cînd nici un om și nici un lucru nu-i mai satisfăceau exigențele, n-a dăruit societății românești altceva decît o oglindă perfidă pentru chipurile ei nefardate, se adapta tuturor mediilor cu
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
plebeian Gore (Gorică) pare a viza chiar postura în care Mateiu își proiecta tatăl atît de antipatizat, antipatie pe care o revarsă și asupra descendenților familiei de boieri poeți Văcărescu în roman Arnotenii, adevărații Arnoteni... Aritmosofia orientează interpretarea și spre simbolismul cifrei șapte (Pașadia, Pantazi) ca indicator al unei perfecțiuni deturnate în eonul întunecat (Kaly Yuga) spre un aspect caricatural a cărei esență o recunoaște doar Povestitorul, chiar dacă cei trei se lasă călăuziți de un măscărici produs al decăderii ultime, un
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
de fapt încremenire, „eu” și „celălalt” sunt totuna, șiruri de indivizi sau evenimente identice se substituie periodic într-un joc fără sens. Halucinantul Câmp negru, scris într-un registru dublu, amestec de oralitate și oracular, de aparent derizoriu și intens simbolism, este un poem paradigmatic despre trecerea spre nicăieri, adică în moartea percepută ca vid, ca moarte-în-moarte (aceeași percepție apare mai târziu la Ioan Es. Pop): „Mână lângă mână și pumn lângă pumn/ jucând zaruri și cărți pe un câmp de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
în stare de spasm și ondulare către nelimitat”; „tonul de poezie cade-se a fi general, cu tendința de a condensa totul în ceva”, fiindcă numai astfel „stârnește poezia din cel care citește, poezia profundă a nostalgiei omenești”. Combătând discreditarea simbolismului ca decadență, dar și maimuțăreala joasă a curentului la noi, textul restituie simbolului străvechea lui demnitate în comunicarea gândirii, definind omul ca ființă simbolizantă. Un lung post-scriptum al articolului - demonstrând pe text incompetența în materie de poezie a lui G.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287819_a_289148]
-
de scriitori și artiști (Proletkult, RAPP, LEF, constructiviști, futuriști ș.a.). În căutarea unei formulări care să denumească orientarea revoluționară comună, s-au lansat sintagme ca „romantism revoluționar” (Maxim Gorki), „realism monumental” (Alexei Tolstoi), „realism socialist” (A.V. Lunacearski), „realism proletar”, „simbolism socialist”. Sintagma r.s. a fost însușită în urma unei întâlniri din 1932 a scriitorilor cu I.V. Stalin, care i-a acordat girul său. Unanim acceptat ca modalitate unică de artă, r.s. a fost înțeles de unii scriitori sovietici și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289155_a_290484]
-
și obiectivistă, este respinsă pentru lipsa „simțământului” (Bonifaciu Florescu, Despre poezia descriptivă). Articolele lui Macedonski Poezia viitorului (1892) și În pragul secolului (1899), ca și Noul curent literar (1899) al lui Șt. Petică au fost considerate actul de naștere al simbolismului în literatura noastră. Dar Macedonski vedea în simbolism un neoromantism, „triumf al fanteziei și cugetării”. Iar în 1918, după ce simbolismul se impusese pe plan european, el condamna de pe poziții clasice afectarea, poza, lipsa de conținut din poezia decadentă (Versul simfonic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
Florescu, Despre poezia descriptivă). Articolele lui Macedonski Poezia viitorului (1892) și În pragul secolului (1899), ca și Noul curent literar (1899) al lui Șt. Petică au fost considerate actul de naștere al simbolismului în literatura noastră. Dar Macedonski vedea în simbolism un neoromantism, „triumf al fanteziei și cugetării”. Iar în 1918, după ce simbolismul se impusese pe plan european, el condamna de pe poziții clasice afectarea, poza, lipsa de conținut din poezia decadentă (Versul simfonic). Chiar fără recunoaștere în epocă, în domeniul ideilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
pragul secolului (1899), ca și Noul curent literar (1899) al lui Șt. Petică au fost considerate actul de naștere al simbolismului în literatura noastră. Dar Macedonski vedea în simbolism un neoromantism, „triumf al fanteziei și cugetării”. Iar în 1918, după ce simbolismul se impusese pe plan european, el condamna de pe poziții clasice afectarea, poza, lipsa de conținut din poezia decadentă (Versul simfonic). Chiar fără recunoaștere în epocă, în domeniul ideilor literare și al teoriei poeziei, favorizând deschideri spre specificul poeziei moderne, L.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
o înrudește în esență cu muzica, idei formulate de Macedonski în Despre logica poeziei (1880), reprezintă o aproximare intuitivă a inefabilului poetic. Într-o formă mai simplă, Macedonski anticipează experiențele instrumentaliste ale lui René Ghil. În 1892 el proclama unirea simbolismului cu instrumentalismul drept „ultimul cuvânt al geniului omenesc”. Pledoaria pentru simbolism este continuată în 1899 (În pragul secolului); cuceririle simboliste („muzică, imagine, culoare”) rămân însemnele adevăratei poezii. Tot în L. a schițat (Simțurile în poezie, 1895) și o teorie senzorialistă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
Despre logica poeziei (1880), reprezintă o aproximare intuitivă a inefabilului poetic. Într-o formă mai simplă, Macedonski anticipează experiențele instrumentaliste ale lui René Ghil. În 1892 el proclama unirea simbolismului cu instrumentalismul drept „ultimul cuvânt al geniului omenesc”. Pledoaria pentru simbolism este continuată în 1899 (În pragul secolului); cuceririle simboliste („muzică, imagine, culoare”) rămân însemnele adevăratei poezii. Tot în L. a schițat (Simțurile în poezie, 1895) și o teorie senzorialistă a cunoașterii poetice, punct de plecare pentru acea direcție a poeziei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
Obedenaru, C. Cantilli, Cincinat Pavelescu, iar după 1890, la autori ca Șt. Petică, Al. Petroff, D. Karnabatt, G. Donna, G. Orleanu, Al. T. Stamatiad, Oreste. Evoluția unor motive romantice și influențe apusene duce la amestecul specific de romantism, parnasianism și simbolism. Parnasiene sunt poemul Levante și Calavryta al lui Duiliu Zamfirescu, poemul macedonskian Ospățul lui Pentaur, o Fantezie blondă a lui Cincinat Pavelescu, Către lună de I.C. Săvescu. La Al. Petroff (Helina), parnasianismul este tulburat de reminiscențe simboliste (exacerbare senzorială, note
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
la fiori, extaze, sinestezii, erotica instinctuală și demistificatoare, acompaniată baudelairian de viziunile descompunerii (Al. Macedonski, Idile brutale, Mircea Demetriade, Spasm, Desflorare, Beția cărnii, Cincinat Pavelescu, Senzitivă), ca și poezia obiectelor evocatoare (G. Orleanu, Pendula de stejar) nu sunt străine de simbolism. La Șt. Petică apar stilizări prerafaelite (Serenadă, Imn profan), anticipate, prin religiozitate și hieratism grațios, de Cincinat Pavelescu (Fecioara, Bisericească). Dintre marii poeți români ai secolului al XX-lea sunt prezenți, la începuturile creației lor, în paginile L. G. Bacovia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
cântecului lăutăresc, precum interjecțiile, hiperbola, metafore tipice, încheieri împrumutate din genul epistolar. Versurile sunt totuși curgătoare, ceea ce a dat posibilitate lui Grigore Ventura și George Cavadia să le folosească în câteva romanțe ce au cunoscut o mare popularitate. Sub influența simbolismului, Ș. a scris câteva Sonete decadente, utilizând procedee și motive proprii acestui curent literar. SCRIERI: Poezii, îngr. și pref. T. G. Djuvara și D. C. Ollănescu-Ascanio, București, 1902; Poezii alese, pref. E. Lovinescu, București, 1927; Poezii alese, pref. I. Petrovici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289636_a_290965]
-
este redactată de Al. Iacobescu, Ștefan Ionescu-Bălcești, Marcel N. Romanescu și Angelo Stătescu. În Cuvânt înainte redacția se angajează să publice literatură de valoare, traduceri din capodoperele lumii, studii folositoare tineretului școlar. Publicație eclectică, având simpatii pentru modernism, îndeosebi pentru simbolism, insistă și asupra necesității unei literaturi „ca reflex al mediului social al unui popor”. În sumar intră versuri de Octavian Goga ( În liniștea amurgului, după Peto´´fi), Nichifor Crainic (În cimitir, Durere ascunsă, Vărul Dionis), Al. Iacobescu, I. U. Soricu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290528_a_291857]
-
Thomas), etichetarea (Becker) care vor orienta schemele percepției politice. Principalele curente care plasează comunicarea politică într-un cadru interpretativ sînt deci interacționismul simbolic, etnometodologia, dramatismul și narativismul 25. Atunci cînd interacționismul simbolic consideră atribuirea sensului ca fiind rezultatul tranzacțiilor sociale, simbolismul sau dramatismul văd mai întîi mobilizarea structurilor cu semnificații profunde, avînd origine culturală, precum miturile 26. Dincolo de dramatismul lui Burke și Goffmann, teoria convergenței simbolice a lui Bormann, de exemplu, tinde să înțeleagă modul în care se nasc, se conturează
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
metaforele unei realități primare și ale unui timpul originar, ale acelei "perfected, ultimate, immortal life" [vieți desăvârșite, supreme, imortale], în care, conform viziunii din "Revelația mesmerică"109, Omul, traversând metamorfoza "corpului rudimentar", urmează să regăsească unitatea pierdută a lucrurilor. În simbolismul tradițional, de care Barbu nu este străin, fructul care se desface - o replică a figurii pascaliene a universului format din sfere concentrice, imagine pe care și Poe o folosește în Eureka 110 - reprezintă origo. El este, totodată, si o aproximare
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
care cea de jos este receptacolul deschis al forțelor spirituale - viața intelectuală, gândirea pură, în timp ce cea de sus, care o acoperă, creează o sferă ce duplica simbolic Universul. Peste aceste straturi de semnificație, se așază cel al Graal-ului, ce reunește simbolismului căutării, cu cel al Regelui Pescar, păzitorul prețiosului vas. Că și acesta, Roderick Usher suferă de o misterioasă boală și tot în jurul lui se stinge odată cu el. În povestirea lui Edgar Poe, există chiar și un echivalent al cărții pierdute
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
unei melodice simple (aluzie la Pitagora cita mai înainte), ale unei strângeri complementare de culori. Acestea sunt esențe și trebuiesc asociate corpului liric [s.n.]"14. O bună parte din sensurile acestei secțiuni din "Veghea lui Roderick Usher" se construiesc în jurul simbolismului navei ("buretoasa 15, venerabila navă a Științei") și navigației, completat de cel al verticalității (cer solidar, axa polara). C. E. Cirlot atribuie lui Pompeius Magnus următoarea observație: "Să trăiești nu este necesar, să navighezi este", prin care, conform interpretării sale, marele
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
continut (artă nu e mimesis), cât de mijloacele de expresie radical modificate. Acest lucru presupune efortul intens al artistului - cu cat expresia este mai bogată, cu atat sentimentul exprimat este mai profund, iar viziunea comunicată mai originală și mai viguroasa. Simbolismul activ al cuvântului, acel "limbaj imaculat"49 visat de Mallarmé, prin intermediul căruia am putea acționa, asemenea anticului Orfeu, direct asupra naturii, controlând nu numai energiile vizibile și invizibile ale lumii și, prin asta, să restabilim unitatea lor originară, poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
mondial), de la „literatura individualistă” (în care sunt încadrați Dostoievski, Gide, Proust și Francis Jammes) sau de la unele direcții ale filosofiei sfârșitului de secol XIX (Nietzsche, Bergson). Centrul de greutate al cercetării se situează în zona exercițiului literar. Marile curente (romantismul, simbolismul), influența exercitată de Baudelaire și Marinetti, tendințele specifice ale principalelor direcții lirice europene sunt discutate și în ele se descoperă, parțial, rădăcinile orientărilor literare apărute la noi după 1920. Nu sunt neglijate nici înrâuririle venite dinspre artele plastice sau dinspre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286370_a_287699]
-
Pornind, 185-188; Țeposu, Istoria, 57; Paul Dugneanu, Trei plus doi, „Universul cărții”, 1994, 12; Dan Stanca, Dorul de casă. Gabriel Stănescu - Sfârșitul care începe, RMB, 1997, 7; Theodor Damian, Roua cărților, București, 1998, 117-119; Tudor Cristea, Modele și canoane ale simbolismului central-est-european, CNP, 1999, 11-12; Horia Ion Groza, Viața poemului sau Despre lirica lui Gabriel Stănescu, CL, 2000, 11; Constantin Abăluță, Biograficul ca epură a lumii, VR, 2001, 3-4; Horia Ion Groza, Armonia și permanențele ființei românești, VR, 2001, 7-8; Sasu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289873_a_291202]
-
demonicata, în defavoarea idealului angelic, eteric și oarecum schematic, inovații care se detașează pe fondul mentalității religioase a Evului Mediu (după cum se demonstrează elocvent în teza de față), dinamica literar-istorică a opozițiilor devine paradoxală, într-un curent modern, precum ar fi simbolismul. Se cuvine să observ, din acest punct de vedere, că în singura capodoperă în proză a simbolismului, Bruges la Morte, romanul lui George Rodenbach, roman poematic care rămâne modelul transfigurator al realismului, opoziția se reinstalează puternic, seraficul, iubirea pură, reprezentată
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]