6,711 matches
-
reprezentări a vreunei realități. Aceste patru stadii pot fi reorganizate în două categorii: semnele care disimulează ceva (și care trimit la o "teologie a adevărului și a secretului"), și semnele care disimulează că nu există nimic (era simulacrelor și a simulării, în care separarea realului de artificial este considerată mai mult decât problematică). În eseul "Simulacres et science-fiction", Baudrillard reia diviziunea simulacrelor prin raportare la alte concepte, precum cel de utopie sau science-fiction. În această abordare a problemei, simulacrelor de prim
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sa). Simulacrelor de ordinul doi, catalogate ca productive și fondate pe energie, forță și materializare tehnologică, le corespunde science-fiction-ul (ca exemple pentru această categorie, sunt "viziunea prometeană a globalizării", precum și dorința). Simulacrelor de ordinul al treilea, numite și "simulacre ale simulării", construite pe baza informației, a ciberneticii și a modelului, nu le corespunde nici o formă de imaginar, și nici o formă de teorie, ambele fiind considerate încheiate în acest moment al simulării. Mai mult decât atât, Baudrillard afirmă că însuși "realul a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
dorința). Simulacrelor de ordinul al treilea, numite și "simulacre ale simulării", construite pe baza informației, a ciberneticii și a modelului, nu le corespunde nici o formă de imaginar, și nici o formă de teorie, ambele fiind considerate încheiate în acest moment al simulării. Mai mult decât atât, Baudrillard afirmă că însuși "realul a devenit veritabila noastră utopie"472, dar care este catalogată pesimist ca fiind de ordinul imposibilului. 5.2.3. Stadiul fractal al simulacrului O completare adusă acestei organizări pe niveluri a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pe niveluri a simulacrelor intervine în incitantul eseu "Après l'Orgie", în care condiția actuală, ce urmează momentului exploziv al modernității, care a adus totul la un grad zero în urma autolichidării sale prin exces, este caracterizată drept o "stare de simulare", o utopie realizată, în care totul este saturat, transparent și lipsit de sens. Dacă stadiului natural al valorii îi corespundea referentul natural și valoarea de întrebuințare, stadiului comercial îi corespundea un echivalent general prin intermediul valorii de schimb, iar stadiului structural
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
metastază generală a valorii, de proliferare și de dispersie aleatorie. La rigoare, nu ar mai trebui să vorbim despre valoare, de vreme ce acest gen de multiplicare și de reacție în lanț face imposibilă orice evaluare"473 (s. a.). Acest ultim tip de simulare alcătuiește o schemă "fractală" a culturii actuale, în care ideile, lucrurile și acțiunile funcționează în afara referinței, esenței, originii, scopului sau valorii lor, într-o "autoreproducere la infinit", complet desprinsă de conținutul său. Baudrillard exemplifică această situație: ideea de progres a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sale, a schemelor premoderne de existență. Teoria hiperrealității și a simulacrului a suscitat multe reacții și critici fervente, care, în mare măsură, se bazau pe neacceptarea ideii unei mass-media acaparatoare, ca element fundamental care contribuie la constituirea ultimului tip de simulare, care să impună standardele înțelegerii realității, sau, mai grav, să devină ea însăși întreaga realitate care să aibă importanță pentru un spectator pasiv, incapabil de a discerne și de a raționa. Astfel, Linda Hutcheon critică teoria simulacrelor ca fiind mult
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de tehnocentrism, nihilism sau de neglijarea factorilor psihologici, politici și sociologici. Douglas Kellner apreciază ca importante instrumentele oferite de Baudrillard în vederea analizării culturii media, dar consideră că acesta nu a explicat în mod convingător mecanismul care produce hiperrealitatea, proliferarea sau simularea imaginilor. În timp ce Zygmunt Bauman crede că, în mod obișnuit, oamenii nu se hrănesc cu simulacre și, până la "mestecarea imaginilor", ei trec printr-un adevărat "serial zilnic", alcătuit din fapte și decizii reale, Anthony Giddens consideră că forma colajului, des întâlnită
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de televiziune, nu conduce la o separare a semnelor de referenții săi; a transforma mass-media într-o hiperrealitate care modifică și influențează totul este o atitudine totalizatoare care minimalizează funcțiile receptorilor săi. Nicholas Gane amintește în articolul său dedicat problemei simulării la Baudrillard un număr de critici ai acestei teorii: Katherine Hayles sancționează tendința autorului francez de a abstractiza foarte mult mediile simulate (cultura digitală), în pofida faptului că tehnologiile care stau la baza acestora se oferă într-o materialitate concretă. În
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
critici ai acestei teorii: Katherine Hayles sancționează tendința autorului francez de a abstractiza foarte mult mediile simulate (cultura digitală), în pofida faptului că tehnologiile care stau la baza acestora se oferă într-o materialitate concretă. În contrast, Nick Perry consideră teoria simulării una aptă de a produce analize concrete ale culturii contemporane, iar James Der Derian chiar a dezvoltat, plecând de la textele lui Baudrillard, un model de analiză generală a complexelor relații și a limitelor din ce în ce mai subțiri dintre violență și distracție (entertainment
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a produce analize concrete ale culturii contemporane, iar James Der Derian chiar a dezvoltat, plecând de la textele lui Baudrillard, un model de analiză generală a complexelor relații și a limitelor din ce în ce mai subțiri dintre violență și distracție (entertainment). Cubitt consideră că simularea baudrillardiană marchează punctul de sfârșit al istoriei, în vreme ce Nicholas Gane o privește drept un concept a cărui analiză nu a fost epuizată și care se dovedește în continuare o dimensiune-forță a culturii globale, ce poate încă deschide noi căi și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
acestui "obiect" particular care este America. Aceasta nu este doar un deșert uriaș, o "gigantică hologramă" sau un imens cinematograf, ci este și simulacrul perfect, dar care poate fi perceput astfel doar de către un european, deoarece americanii nu posedă limbajul simulării, ci sunt doar "configurarea perfectă a acestuia" sau chiar modelul său. Astfel, Baudrillard respinge interpretarea banală în termenii visului sau ai imaginarului, propunând varianta în care "America nu este nici un vis, nici o realitate, ea este o hiperrealitate. Este o hiperrealitate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
termenii simulacrului situația culturală a Americii, care "exorcizează chestiunea originii, nu cultivă vreo origine sau autenticitate mitică, ea nu are trecut sau adevăr de bază. [...] Cum n-a cunoscut acumularea lentă și seculară a principiului adevărului, ea trăiește într-o simulare necontenită, în necontenita actualitate a semnelor"497. Pentru Baudrillard, în America există doar simulacre de primul și al treilea ordin, cele de ordinul al doilea, care se bazează pe reflexivitate și dedublare, și care i se par a fi caracteristice
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de simulacru nu doar America în totalitatea sa, ci particularizează, afirmând că Disneyland-ul498 este un model perfect inclusiv pentru simulacrul de ultim nivel, în calitatea sa de imaginar care nu este nici adevărat, nici fals, ci doar o "mașină de simulare". Dacă europenii au mania diferențierilor, americanii par a eluda distincțiile fără regret, nostalgia și melancolia fiind asumate doar ca tonalități ale culturii europene, drept rezultat al presiunilor finalităților induse de istorie, de apartenența la un cod axiologic. "Furioasa hiperrealitate" a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
semn fatal", în exagerare a realității ea poate să fie mai seducătoare și chiar mai ironică decât realul iar această proprietate este considerată o șansă de a reinventa iluzia, care cunoaște un moment de criză sub presiunea multiplelor tipuri de simulări caracteristice epocii contemporane. Dacă pentru un timp simulacrul a fost "o armă conceptuală împotriva realității", acum el însuși a fost preluat de către realitate, instituindu-se, în lipsa diferențelor, în continuarea ei. În aceeași măsură, și interpretarea ca atare se situează într-
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în care aceasta are caracteristicile dualității, magiei și agon-ului; al doilea, stadiul estetic, caracterizat de strategia seducătorului kierkegaardian, apropiindu-se de ironie, diabolic, relații interumane și dialectica lor; al treilea, cuprinzând trăsăturile etapei politice, în care seducția se pierde în simulare, în solicitare și schimb. În Stategiile fatale, Baudrillard adaugă o lume a patra, a transpoliticului, care este locul preferat al catastrofei, al crizei și al anomaliilor. Cele trei figuri dominante ale acestei etape, și anume obezul, ostaticul și obscenul, demonstrează
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
strategie a seducției, aceasta este aceea a fragilizării, a slăbiciunilor, a iluziei: a seduce înseamnă a fragiliza, susține Baudrillard, care în acest context introduce sinonimia seducție feminitate. Femeia este depozitara actului de a seduce pentru că uzează constant de artificiu și simulare, de ironia practicilor artificiale, cosmetice sau ale podoabei (parure), ce transformă femeia machiată în mister, hipersemn dezlipit de ordinea naturală. Seducția nu este niciodată de ordinul naturii, de aceea aproape toate marile sisteme de interpretare, printre care și cel teologic
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
comunicării. Baudrillard consideră că acum seducția a căzut din "rangul" de metaforă, devenind o practică, ea este umilită, degenerând din aria farmecului și a agon-ului. Stadiul politic se instituie pe fundalul unei realități diminuate și înlocuite cu un principiu al simulării totale, realizate în urma dezvoltărilor tehnologice remarcabile din ultimul timp. Seducția devine apatică, sinonimă manipulării, persuasiunii, ambianței sau inducerii strategiilor dorinței ori ale cererii și ofertei. Presiunea simulărilor tehnice și mentale a trimis realitatea în derizoriu, astfel încât diferența dintre ea și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
se instituie pe fundalul unei realități diminuate și înlocuite cu un principiu al simulării totale, realizate în urma dezvoltărilor tehnologice remarcabile din ultimul timp. Seducția devine apatică, sinonimă manipulării, persuasiunii, ambianței sau inducerii strategiilor dorinței ori ale cererii și ofertei. Presiunea simulărilor tehnice și mentale a trimis realitatea în derizoriu, astfel încât diferența dintre ea și reproducerile sale devine problematică. Realitatea este sedusă și depășită de simulare și simulacrele sale, realul prezentându-se ca un fenomen extrem, satelizat, pentru care seducția nu mai
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
devine apatică, sinonimă manipulării, persuasiunii, ambianței sau inducerii strategiilor dorinței ori ale cererii și ofertei. Presiunea simulărilor tehnice și mentale a trimis realitatea în derizoriu, astfel încât diferența dintre ea și reproducerile sale devine problematică. Realitatea este sedusă și depășită de simulare și simulacrele sale, realul prezentându-se ca un fenomen extrem, satelizat, pentru care seducția nu mai reprezintă decât fascinația perfecțiunii tehnice. Informația și mass-media nu creează o scenă, ci doar un ecran lipsit de profunzime și de iluzie, situație care
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Bauman, Anthony Giddens sau Douglas Kellner sunt câteva exemple de gânditori care au adus obiecții bine argumentate și noi puncte de vedere în problemele deschise de interpretarea noțiunilor de bază ale gândirii lui Baudrillard, cum ar fi: hiperrealitate, cultură mass-media, simulare, simulacru, obscenitate. Dacă Steven Connor apreciază teoriile baudrillardiene, afirmând că "super teoreticianul acestei încercuiri a teoriei, scriitorul al cărui spirit plutește obsesiv asupra studiilor despre filmul și creațiile T.V. și video postmoderne, este Jean Baudrillard"525, David Lyon sau Zygmunt
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
super teoreticianul acestei încercuiri a teoriei, scriitorul al cărui spirit plutește obsesiv asupra studiilor despre filmul și creațiile T.V. și video postmoderne, este Jean Baudrillard"525, David Lyon sau Zygmunt Bauman consideră că Baudrillard exagerează ducând teza hiperrealității și a simulării la o pierdere generalizată a sensului sau ajungând la concluzii de genul celei conform căreia războiul din Golf nu a avut niciodată loc. Aceste reflecții l-au determinat pe Lyon să-și exprime scepticismul în legătură cu teoriile filosofului francez prin fomula
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în ce măsură abordările baudrillardiene au condus la o serie de performanțe discursive specifice. Cu alte cuvinte, există o serie de modificări discursive care ar proveni din adaptarea scriiturii la teoriile prezentate? Ce consecințe în planul limbajului derivă, de pildă, din postularea simulării și a hiperrealității? Procesului de implozie prin care este caracterizată lumea în care trăim, restructurărilor determinate de viteza transmiterii informației, de accelerarea în toate domeniile de activitate, de schimbarea valorilor și a punctelor de reper le corespund un set de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
postmoderne, și anume panica. Mai mult, acest lucru nu ar fi posibil fără anunțarea dizolvării sensului și a subiectului în "extazul comunicării". Ideea de sens devine discutabilă, din moment ce nu mai există granițe stabile în care să se situeze, distanța dintre simulare și obiect, reprezentare și realitate fiind inexistentă. În ceea ce privește seducția, ea este doar operațională, creând fascinația și transparența imaginilor media. Subiectul, la rândul său, este redus la statutul de terminal într-o rețea de comunicare (această viziune cibernetică i-a fost
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de a vedea societatea, cât și la nivelul stilului și al formelor de scriitură practicate; * strategia breșei în sensurile încetățenite și în receptările comune, ca exercițiu de frondă adresat unității dintre ființă și gândire, prea des postulată în filosofie; * strategia simulării, a jocului și a ritualului, utilizată în vederea destituirii discursului cu sens și a tuturor conceptelor ca: adevăr, obiectivitate, realitate etc.; * strategia paroxistică, a aducerii receptorului în "penultima poziție înaintea extremității", a sfârșitului, prin tehnica paradoxurilor, a afirmațiilor extreme, a repudierii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
schimbul simbolic, cotidianul etc., iar apropierile dintre teoretizarea lor și cele oferite de Marx, Debord, Lipovetsky, Lefebvre sunt sugestive. Pentru lucrările mai târzii, decupajul prezentat s-a centrat în special pe conceptele și temele care țin de filosofia postmodernă (hiperrealitate, simulare, seducție, strategie fatală etc.) și pe discutarea lor în manieră critico-argumentativă, legăturile teoretice fiind acum cele cu Foucault, Lyotard, Deleuze etc. În problematica seducției, am asumat o abordare diferită de aceea a majorității interpreților săi, care puneau problema în special
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]