3,003 matches
-
În Fichte, În Hölderlin ori Nietzsche (cu toții, gânditori solicitați de nazism) - nu este, la limită, mai mult, chiar În muzicianul Wagner - decât este Gulagul În Hegel sau În Marx. Sau Teroarea, cu toată simplicitatea, În Rousseau”. Și totuși!... Implozia artistului solitar, Înlănțuit și consumat de nobila inutilitate a creației, tânjește, s-ar zice, uneori, după explozia colectivă care să-i redea vitalitatea haotică a străzii. Nu este chiar cu totul de neînțeles, chiar dacă greu de acceptat, asemenea juvenilă aspirație, vecină celei
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
mine, sceptici față de simplificări și Înregimentări, se face Istoria!... Îmi ziceam, nu o dată. Pe oameni ca mine, aserviți micului bun-simț „burghez” și ispitelor raționaliste, sceptici și cu stânga, și cu dreapta, și uneori și cu mediana, mulțumindu-se cu compensații solitare, nu prea poți să te bazezi În acțiunea colectivă. Nedreptatea, teroarea și minciuna nu mă lăsau Însă impasibil. Puteau, oare, obsesiile etice, de care nu scăpam, evita la nesfârșit politicul? Aroganța celor care se credeau deasupra „vulgului” mă irita la
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
iubirea... am trăit cu mine Însumi, fără să-i spun altuia: fă la fel”. Șoapta sa nu se mai aude, Însă, orbirea și surzenia au umflat eul și anulat dialogul. Zgomotele planetei isterizate acoperă, azi, prea adesea, pulsul isterizat al solitarilor. Întrebarea veche nu s-a devalorizat, Însă. „Până unde se poate glumi?”... Pragmatismul competiției cinice și al consumului copilăresc, față În față cu fanatismul ucigaș, vitalizat de funestele sale pariuri cu moartea? „Cum a Început totul, nu cumva de la o
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
redescopere, zi de zi și peste tot, la preț deloc mai puțin prohibitiv decât ieri, limita glumei ascunsă În miturile colective, renăscute și Înmulțindu-se ca ciupercile otrăvite de ploaia apocalipsului. Mai puțin spectaculoasă, dar nu mai puțin importantă: deruta solitarilor, drama care dezarticulează relația afectivă, obturând orizontul, deja atât de tulbure, al cotidianului. „Seninătatea, sâmburele puterii... toleranța și iubirea.” Iată, ne putem Întoarce, oricând, la cartea care ne stă aproape. Scrisul ne-a revelat, mereu, focarul negru, În inima aproapelui
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
ocazie. Un erou autentic, zi de zi și clipă de clipă, al cărui curaj nu este doar al unui superb moment de Îndrăzneală și uitare, nici nu servește cine știe căror „cauze” incerte. Blecher nu este un Pavel Korceaghin. Victoria solitarului Încercat de toate Întrebările transgresează orice cauză. Nici o cauză nu l-a susținut pe Blecher. Ceea ce a gândit și scris, Înainte și după accidentul maladiei, se află În perfectă unitate. El a făcut din boală Încă o temă de cercetare
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
răul, Sábato afirmă (prin negație) și propune (prin refuzul evaziunilor și al complicității) o exemplară fidelitate față de adevărul multistratificat și adânc al artei majore. Realism? „Nețărmurit”, „magic”, „obiectiv”?! O singură realitate absolută: spiritul. „Realismul” sabatic este al spiritului grav și solitar, angajare Într-adevăr deplină, substanțializată, În contrast cu atâtea profitabile verbalizări conjuncturale ale prea multor pitorești feerii de larg consum. În opera lui Ernesto Sábato, moartea „alege” doar pe cei ce merită a-și „transforma viața În destin”. Moartea nu-și oferă
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
scriitorii de vârf ai contemporaneității, necunoscutul prieten de departe numit Ernesto Sábato. Cuvintele sale m-au ajutat să reiau lupta care Îmi păruse anulată, redându-mă propriilor cuvinte și obsesii. Departe de publicitatea atâtor confrați copleșiți de lauri și larmă, solitarul Sábato rămâne mandatarul de Înaltă spiritualitate creatoare a adevărului „specific și dureros omenesc”, cunoscut sub numele de suflet, zona „prăpăstioasă și Întunecată” din care s-a ridicat granitul zvelt și tăios al durabilei sale mari opere de romancier. Forța creației
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
În fiecare seară, au loc spectacole de teatru... Pe măsură ce primăvara Însuflețește orașul, pregătirile pentru Jubileul de 750 de ani se accelerează și fac Încă mai dificilă alegerea Între atâtea captivante oferte culturale. Traseele devin Încă mai numeroase dacă alegi alternativa solitară, Încercând să legi trecut de prezent, glorioasa moștenire spirituală și fantoma ororii naziste care a dezonorat orașul, astăzi atât de dinamic În culorile sale multinaționale. În această primăvară, Îți poți aminti, de pildă, că la 15aprilie se Împlinesc 45 de
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
totuși, deocamdată, pus În chestiune. Întrebându-se și Întrebându-și partenerul dacă răufăcătorul vede totuși acțiunea sa ca binefăcătoare, femeia răspunde mai decisă decât soțul: „e convins că faptele sale sunt bune”. Și adaugă, apoi, Întrebarea: „Nu este fiecare spirit solitar, singuratic?”. Soțul repetă, În loc de răspuns: „Da, chiar așa, nu este solitar fiecare spirit?”. Adevăratul răspuns va veni, Însă, curând, tot din partea soției, după ce vom Înțelege autointerogația pe care o provoacă soților Întrebările persoanei a treia, personajul de carte: „Acești doi
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
dacă răufăcătorul vede totuși acțiunea sa ca binefăcătoare, femeia răspunde mai decisă decât soțul: „e convins că faptele sale sunt bune”. Și adaugă, apoi, Întrebarea: „Nu este fiecare spirit solitar, singuratic?”. Soțul repetă, În loc de răspuns: „Da, chiar așa, nu este solitar fiecare spirit?”. Adevăratul răspuns va veni, Însă, curând, tot din partea soției, după ce vom Înțelege autointerogația pe care o provoacă soților Întrebările persoanei a treia, personajul de carte: „Acești doi oameni, acum tăcuți din nou, erau uniți de gândul la acel
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
trăim. Greu să ni-l Închipuim pe Kafka În Lumea noastră Nouă și Încă mai greu să-l vedem În rolul bufon de promotor telegenic al propriei OPERE, cum o cere Întreprinderea computerizată de distracții a Circului Planetar. Felul cum solitarul Franz Kafka a depășit, fără a depăși, imposibilitățile, supraviețuind nu doar În limba germană a Înstrăinării sale, reamintește Însă epocii noastre fără memorie speranța fără speranță a modelului său irepetabil. Ne-am putea Întreba de ce și cum tocmai Franz Kafka
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
literelor franceze, o celebritate, locuia Într-o mansardă studențească spre care, până În ultimii ani, când se instalase ascensorul, se cățăra voinicește, ne povestea, de câteva ori pe zi, dar și după miezul nopții, când se Întorcea din lungile sale plimbări solitare știute deja de polițiștii cartierului. Nu aveam intenția să-l Întreb nimic, ci să-l las În voia firii și vorbelor sale, așa cum le alegea să fie. Aș fi fost, Însă, bucuros să discut cu el, dacă s-ar fi
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
măcar, prin insolență, asprime, arbitrar și capriciu”). Un citat În care se regăsea vitalitatea răzvrătită și mirajul incitant al frazei sale, țepii ei suciți, fosforescenți, frisonul antiletargic, iradierea glacială și neagră a scrisului său mereu tânăr, gândirea sa gnomică și solitară. Am fost și eu solicitat de redacția ziarului să-l caracterizez pe ilustrul defunct. Mi-am amintit singura seară petrecută Împreună, Întrebarea pe care nu am mai apucat să i-o pun. Am Încercat, În câteva propoziții, să raportez evoluția
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
La bine și la rău, nihilismul rămânea energica forță spirituală din spatele creației sale, din spatele originalității și a stilului său. Și-a menținut vie singuratica luptă: ca scriitor, ca artist, ca filosof bufon ce-și bătea joc de filosofie, ca apatrid solitar cu o mască de Buster Keaton și, desigur, ca seducător. Mereu, avocatul diavolului. Scriitoarea Marta Petreu remarca Într-un riguros și strălucit eseu, „Doctrina legionară și intelighenția interbelică” (Apostrof, 1998), că Cioran era un eretic chiar și atunci când susținea Garda
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
se pare, de tragedia evreilor, de ceea ce li s-a Întâmplat prietenilor săi evrei (romancierul Mihail Sebastian, rămas la București; poetul Benjamin Fundoianu, ucis la Auschwitz; poetul Paul Celan, sinucis la Paris). În eseul său postbelic dedicat evreilor (Unpopor de solitari) pe care Susan Sontag Îl consideră „surprinzător de superficial și arogant” (o referire la această afirmație poate fi găsită și În selecția din Caiete), Cioran a Încercat un fel de dialog codificat cu textele sale antebelice pe aceeași temă. „M-
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
demult și de mai ieri. Miezul Înalt al verii spectaculoase, cu un soare devenit solemn, imperial, anunța intrarea Într-o nouă zodie a existenței. Exilul este și o inițiere În simulacru, exercițiu de teatralitate inventivă. Așa fusese exilul intern, Înstrăinarea solitarului În gregara mascaradă totalitară. Dar exilul propriu-zis? Pe scena nouă, nou-venitul fusese distribuit Într-un rol nemaiîncercat. Profesor!... Într-o lume străină și limbă străină, În fața unei audiențe străine. Idilica enclavă academică nu putea risipi incertitudinile; le umilea doar, zilnic
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
De-a lungul crizei, Bérenger nu este preocupat de condiția umană, ci de propria situație. Transformați În Rinoceri, cei din jur pun În cauză propria sa existență”, continua, necruțătoare, teza. Da, așa era, știam ce Înseamnă Rinocerii Înmulțindu-se În jurul solitarului. „El susține că dacă s-ar fi Întâmplat În altă parte, «măcar de s-ar fi Întâmplat altundeva», s-ar fi putut discuta totul logic și rațional, ar fi existat chiar un conținut instructiv, educativ.” Într-adevăr, de s-ar
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
l-au cercetat Încă, dar dincolo de Zidul dărâmat n-aș mai avea curaj să mă plimb pe-nserate”. Suferința personală are, cum se vede, altă portanță decât la introvertit. La fel, și cea colectivă sau globală. Unul se retrage, resemnat și solitar, În „casa melcului” rătăcitor; solidaritatea sa cu semenii este mai curând implicită și transcendentă. Celălalt perseverează În dialogul direct cu „imperfecțiunea” lumii. Exaltare și mânie, speranțe și disperare, o intensitate (și o crispare!) greu de găsit În jur. Deși avea
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
merge. Acesta a răspuns: „azi a fost o zi neagră”. Aproape o glumă, În cazul unui african. Am discutat, apoi, disocierea pe care Gertrude Stein o face Între „identitatea” socială, adică afilierea comunitară și de grup, și „entitatea” strict individuală, solitară. Mulți văd azi IDENTITATEA ca o cheie magică pentru toate dilemele. Eroul lui Claudio Magris din A Different Sea, un discipol eșuat al marelui filosof Carlo Michelstaedeter, sinucis la 23 de ani, după terminarea capodoperei sale, Convingere și Retorică, nu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
arog această «emblemă». Fiii mei, cu care, cum știi, am o adâncă și excelentă relație, ar respinge asemenea postură. Enrico visa la o puritate platonică... Viața sa a devenit excesiv fluidă, relativă, izolată. Nu indiferentă, nu neimportantă, dar vagă, devitalizată, solitară, distructivă. Există și În roluri mult mai modeste, mic funcționar, de pildă, sau mic boss al unei corporații, o falsă entitate. Nu se poate nega o anume comunicare Între identitate și entitate. Apretinde o absolută etanșeitate, o esență absolută, neatinsă
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
trecere de la compromisurile alienării, prin compromisurile Încă timide ale implicării, la o reală schimbare În statica senectuții. Monteiro Rossi, devenit un fel de fiu surogat pentru văduvul care convorbea zilnic cu soția defunctă, raportându-i minorele evenimente ale vieții sale solitare, ca și doctorul Cardoso, care Îi vorbește despre egoul dominant În „confederația sufletelor” pe care le posedăm și care ne dispută, devin influențe decisive. Deconstrucția zonei de protecție, piesă cu piesă, este lizibilă și În subtile modificări de comportament. Moartea
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
asentiment pentru schimbare, amuleta libertății și viitorului. Acțiunea declară, până la urmă, ceea ce Pereira nu declarase, de fapt, de-a lungul narațiunii. Această modulare ironică este pregătită de semne mai curând tăcute și obscure, gradată scrutare psihologică a potențialităților somnolente. Senectutea solitară și resemnată așteptase ca invazia juvenilă a unor interlocutori ca Rossi și Marta să forțeze des-inhibarea. Pentru un obișnuit al „realismului socialist” transformarea evazionistului mizantrop și contemplativ Într-un om de acțiune nu putea să nu reamintească standardul „omului nou
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Street, downtown New York, a cărui imagine mi-a și dăruit-o). În „Passport Photo” 1953, amprenta În formă ovală a chipului uman este completată de guler și cravată Într-o rezultantă mai adecvată a obișnuitei fotografii de pașaport, emblema exilatului. Solitar a fost și a rămas Saul Steinberg nu doar În volutele spectaculosului său traseu existențial, ci și În convulsivul său drum creator. Nimic „natural” nu pare să-i solicite atenția, doar natura „artificială”, creată de om, În același fel În
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
vor dovedi constante peste decenii, când scriitorul, la deplina maturitate artistică, recuperându-și adevărata identitate lirică, le va recunoaște prezența statornică. Câteva poeme de la această primă vârstă sunt simptomatic intitulate În marginea vieții, Marea înfrângere, Rânduri de tristețe, Pe strada solitară, Melopee. Un motiv de acum, al marginalității ( „Stă la marginea vieții ca la țărmuri de ape/ Și privește cu teamă spre largul fumuriu”), revine, de exemplu, într-un poem din volumul Revers citadin (1966), replasat într-o altă articulare („Câmp
FELEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
liniștea, 1958,Voci puternice, 1962), cu un anume tribut plătit convențiilor epocii, sunt puține lucruri de reținut (imaginea unui pastelist suav, predispoziția către rostirea sceptic-surdinizată, cultivarea notației simple, concentrate, ușor reflexive), în Revers citadin, apoi în Omul modern (1967), Ritual solitar (1969), Sentiment de vârstă (1972), poemele au, tot mai elocvent, „expresia esențializată, marcată de tentația degajării eliptice a afectului” (Lucian Alexiu). Cântecul materiei (1973), selecție din versurile de până atunci, și Cumpăna bucuriei (1975; Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca) cristalizează
FELEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]