KorAP: Find »[drukola/base=stepă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...98 99 100 ...112 >

2,798 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

Treptat, elemente de frunte ale slavilor sunt atrase în conducerea statului bulgar. În sate trăiește acea lume romanică (traci romanizați), alături de slavi, sub patronatul hoardei turce (bulgari), rămasă în lagăr (ring), cu căpetenii care își păstrează numele tradiționale, împreună cu veșmântul stepei și orientările zărilor asiatice, ca și vechea religie a strămoșilor lor. Ca succesori ai avarilor, spunea istoricul Suidas, bulgarii cer tribut (subsidii) împăraților Justinian II și Constantin-veșminte bogate și lăzi cu aur și argint. Pe de altă parte, Suidas susține

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Bury credea că statul bulgar a lui "Isperich și Krum", cel din secolele VII-IX, se întindea în nordul Dunării până la Nistru, ba chiar Nipru, chazarii fiind dincolo de acesta, în Transilvania și Banat.5 Să mai precizăm că bulgarii, nomazi de stepă, erau locuitori ai spațiilor mari, cu o organizare politică și militară impunătoare. Precum odinioară sciții, hunii sau avarii, bulgarii erau întemeietori de imperii, în întinsele stepe ale Asiei Centrale. Astfel, trebuie s-o subliniem, bulgarii nomazi (proto-bulgarii) erau de neam

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dincolo de acesta, în Transilvania și Banat.5 Să mai precizăm că bulgarii, nomazi de stepă, erau locuitori ai spațiilor mari, cu o organizare politică și militară impunătoare. Precum odinioară sciții, hunii sau avarii, bulgarii erau întemeietori de imperii, în întinsele stepe ale Asiei Centrale. Astfel, trebuie s-o subliniem, bulgarii nomazi (proto-bulgarii) erau de neam turcic, ca și hunii cu care se înrudeau îndeaproape. Limba lor, atât cât a supraviețuit până la noi, era asemănătoare cu a ciuvașilor, neam turcic care trăia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
despărțit în două: o bună parte a lor s-au închegat într-un conglomerat, numit "Bulgaria Mare", aflată pe Volga (ruinele reședinței lor se mai văd și azi), iar o altă parte mai mică a bulgarilor s-a îndreptat din stepele nord-pontice spre apus, sub presiunea chazarilor. Dar, în a doua jumătate a secolului al VII-lea, pe la 670, Asparuch (Isperich), căpetenia bulgarilor apuseni sau a "cutrigurilor", după ce trece Niprul și Nistrul, se instalează cu oștenii, carele și familiile lor în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
printre români, sub țarii Simeon și Petru, în prima jumătate a secolului al X-lea. Limba slavă veche a fost însușită de pătura socială dominantă, boierimea, de sorginte slavă ea însăși, până la asimilarea de către români.19 Ungurii Migrația neamurilor de stepă asiatice a provocat schimbări de ordin demografic și politic și a întârziat evoluția normală a societății locale din spațiul carpato-dunărean. Ungurii au fost primii migratori sosiți după venirea bulgarilor în această zonă. După ce timp de o jumătate de mileniu, stepele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
stepă asiatice a provocat schimbări de ordin demografic și politic și a întârziat evoluția normală a societății locale din spațiul carpato-dunărean. Ungurii au fost primii migratori sosiți după venirea bulgarilor în această zonă. După ce timp de o jumătate de mileniu, stepele ponto-caspice au fost dominate de etniile turcice, în acest spațiu s-au interpus ungurii. Ei făceau parte din ramura ugrică a conglomeratului tribal fino-ugric, care în primele secole ale mileniului I ocupau un teritoriu întins din nord-estul Europei și nord-vestul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
originari din Asia centrală, din ținuturile care se întindeau la apus de Munții Altai, în apropiere de nordul Persiei. Din acest teritoriu de baștină, ei migrează, în secolul I d. H., spre apus. O vreme ei au zăbovit în teritoriile de stepă ce se întindeau între Volga mijlocie și Munții Urali. Mai târziu, după câteva secole de viețuire aici, ei au continuat să înainteze spre apus, instalându-se în estul (marginea) Europei. Prin secolele VII-VIII, ungurii, popor nomad de stepă, își aveau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
teritoriile de stepă ce se întindeau între Volga mijlocie și Munții Urali. Mai târziu, după câteva secole de viețuire aici, ei au continuat să înainteze spre apus, instalându-se în estul (marginea) Europei. Prin secolele VII-VIII, ungurii, popor nomad de stepă, își aveau sălașele (așezările) în zona bazinului mijlociu al Volgăi, unde au intrat în contact cu bulgarii și cu alte triburi de neam turcic. Dar, prin secolul al VIII-lea, ei au coborât pe cursul inferior al Volgăi și s-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
alte comunități turanice au influențat pe unguri în planul limbii și în modul lor de trai. Astfel, ei și-au însușit numeroși termeni din alte limbi în economie, ocupația lor principală fiind păstoritul, iar coborârea triburilor ungare în zona de stepă, situată în nordul Mării Caspice și a Mării Negre, a dus la schimbarea modului lor de viață, ei trecând la pășunatul intensiv.20 Primele mărturii scrise despre unguri sunt consemnate de cronicarii și geografii arabi și persani, și acestea datează din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
derivă de la forma "Magyar", prin care se desemnează ungurii. Dar cronicarii europeni au preferat alte forme ale numelui lor: "Uggroi", la bizantini, "Ungari (Hungari)", la germani și italieni. De-aici legenda despre eroii eponimi Hunor și Magor. Ungurii stabiliți în stepele nord-pontice și caspice aveau ca trăsătură dominantă nomadismul-trăiau în corturi pe care le mutau din loc în loc. Ei se ocupau cu păstoritul, creșterea animalelor de turmă, iar alte resurse necesare traiului lor proveneau din atacurile de pradă asupra vecinilor lor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
erau transformați în robi și vânduți pe piețele de sclavi. Comunitățile tribale ungare au adoptat preceptele nomadismului ecvestru-societatea nomadă ungară tindea să se militarizeze pentru protecția membrilor ei, a turmelor de animale și pentru confruntări cu alte hoarde nomade din stepă și jafuri. În vârful piramuidei sociale la triburile de unguri se aflau acei "kende" sau "gyula", care dețineau o poziție privilrgiată. Confederația tribală ungară era divizată în șapte triburi: Nyek, Magyar, Kurt-Gyarmat, Tarjan, Jeno, Ker, Keszi. Ei venerau diverse spirite

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-lea, presiunea slavilor se făcea tot mai mult simțită la Dunăre, iar incursiunile lor în sud se înmulțesc în perioada următoare. În ultimii ani ai domniei lui Justin I, triburile slave invadaseră deja sudul Dunării. Supuși avarilor, noii stăpâni ai stepei, sau răzvrătiți împotriva lor, slavii înaintează în mase compacte spre sud. Sub urmașii lui Justinian, întreaga regiune de la est de Carpați și până la Dunăre devenise o Slavinia, după ce anterior fusese o Gotia! Toponimia dovedește faptul că slavii trecuseră arcul Carpaților

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
romanități locale, est-carpatice, surprinsă arheologic la sfârșitul antichității (cf. D. Gh. Teodor, I. Ioniță, V. Spinei). Această expansiune nu justifică însă, în nici un caz, teoriile unor slaviști, conform cărora aceste ținuturi au fost ocupate succesiv de alte populații venite din stepă, alani, pecenegi și cumani. De la acești nomazi, care au lăsat și ei urme destul de evidente în toponimia provinciilor răsăritene (Moldova, Basarabia), mai degrabă decât de la rămășițele triburilor slave, au preluat înaintașii (strămoșii) populației românești teritoriile unde s-au răspândit temeinic

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
intra-carpatic.5 Evoluția societății românești până la mijlocul secolului al XIII-lea a fost influențată de consecințele impactului ultimului val de migratori, care sfârșește cu invazia mongolă din 1241, și de extinderea dominației regatului ungar în Transilvania. Pătrunderea nomazilor de stepă a avut consecințe agravante, mai ales asupra teritoriilor extracarpatice, iar românii intracarpatici au fost încadrați în instituțiile și structurile administrației feudale ungare. Această complexă situație politică a avut consecințe majore pentru societatea românească, care a fost divizată sub raport politic-teritorial

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lui Soare și-a păstrat însemnătatea militară, dar a încetat să mai fie bază navală, ea nu era apărată de o garnizoană specială, ci de populația locală.14 Penetrația în nordul Dunării a pecenegilor (vezi cap. X), populație nomadă de stepă, a determinat autoritățile bizantine să întărească și să adapteze sistemul de apărare al themei de frontieră Paristrion tacticii de luptă a noilor năvălitori, care își bazau atacul pe cavalerie. Pentru atacuri, pecenegii preferau iernile grele, când Dunărea se transforma într-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pe teritoriul românesc, determinând soarta formațiunilor închegate în secolele XII-XIII. Acest proces este unitar în substanța sa, dar prezintă deosebiri zonale, ca și cronologice, iar ritmul evoluției social-politice avea să ducă la decalaje în spațiul medieval românesc. Valurile migratoare din stepa răsăriteană au dus de timpuriu la coabitarea cu populația autohtonă românească, chiar dacă elementele alogene au umbrit multă vreme pe cele locale. Un fapt istoric semnificativ este acel "modus vivendi" stabilit între români și alogeni (vezi Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor, București, 1901

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-lea ar fi avut și consecințe pozitive, prin aceea că i-au împiedicat pe unguri să pătrundă dincoace de Carpați. Pe de altă parte, ungurii au cooperat cu românii în fața primejdiei comune păgâneatâta timp cât au durat năvălirile popoarelor de stepă, regii Ungariei s-au arătat interesați să lupte alături de români în apărarea hotarelor proprii (vezi cap. următor). Pecenegii Populațiile de origine turcică, care de la mijlocul mileniului I dominau stepele Europei răsăritene, au continuat timp de câteva secole să se reverse

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în fața primejdiei comune păgâneatâta timp cât au durat năvălirile popoarelor de stepă, regii Ungariei s-au arătat interesați să lupte alături de români în apărarea hotarelor proprii (vezi cap. următor). Pecenegii Populațiile de origine turcică, care de la mijlocul mileniului I dominau stepele Europei răsăritene, au continuat timp de câteva secole să se reverse spre apus în valuri succesive. În migrația lor, acești nomazi au pătruns și în regiunile dunărene, mai ales în ținuturile extra-carpatice. Pecenegii făceau parte din ramura apuseană a neamurilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
numeros" căruia nu i se poate opune nici o altă seminție "scitică". Pecenegii, primii dintre nomazii sosiți aici, apar în izvoare sub denumiri ca pacianak, badznak (arabe și persane), patsinakitai (bizantine), pecenegu (ruse), besseny, bessi, bysseni (latine). Ei au migrat spre stepele nord-pontice în urma înfrângerii suferite, la sfârșitul secolului al IX-lea, în regiunea Volgăi inferioare, din partea coaliției alcătuite din chazari și uzi. Bulgarii au reușit să-i opună ungurilor din Atelkuz, fiind atrași de partea Bizanțului în conflictul acestuia cu țarul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din chazari și uzi. Bulgarii au reușit să-i opună ungurilor din Atelkuz, fiind atrași de partea Bizanțului în conflictul acestuia cu țarul Simeon. În 896, în urma acțiunii militare comune pecenego-bulgare, ungurii au fost înfrânți și nevoiți să părăsească definitiv stepele nord-pontice, îndreptându-se spre Panonia. După plecarea lor, teritoriile acestea au intrat în stăpânirea pecenegilor. Instalați în Europa răsăriteană, în nordul Mării Negre, în scurt timp, pecenegii s-au întărit considerabil și s-au transformat într-o puternică forță militară. Cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
al XI-lea, pecenegii au migrat dincolo de Dunăre, în sud, și s-au instalat în provinciile nordice ale Imperiului. Motivul real al migrației lor a fost șocul provocat de atacurile uzilor, care primejduiau sălașele lor. Pentru o populație nomadă de stepă, amenințarea cea mai puternică nu venea din partea comunităților sedentare pașnice, ci de la alte populații nomade, cu același mod de viață, care le râvneau pășunile și turmele. Numărul pecenegilor migrați (transferați) în sudul Dunării nu-l cunoaștem, izvoarele bizantine vorbesc de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fost trecut de tot neamul lor, nu se confirmă. Din alte izvoare rezultă că grupuri de pecenegi au rămas în nordul Dunării și Mării Negre, la începutul secolului al XII-lea. Unele din triburile pecenege au mai sălășluit o vreme în stepele nord-pontice, apoi, pentru a nu fi nimicite de cumani, în înaintarea lor, au intrat în serviciul cnejilor ruși și s-au așezat în sudul Rusiei, împreună cu uzii și berendeii. În letopisețele rusești, ultima atestare a pecenegilor datează din 1169, dar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
generală este că invazia aparține pecenegilor, dar alte izvoare vorbesc despre cumani. Operațiile militare din zonă sunt descrise de cronicarii Cinnamos, Nicetas Choniates și de Eustathios al Thessalonicului, ei vorbesc despre "sciți", nume sub care istoricii bizantini desemnau neamurile din stepele nord-pontice. Acești pecenegi se refugiaseră în sudul Dunării, după ce au fost izgoniți din sudul Rusiei de cneazul Vladimir Monomahul, în 1121, împreună cu berendeii (vezi mai jos). Dealtfel, ei nu puteau rămâne oricum în sudul Rusiei, din cauza presiunii cumanilor, și au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și cete de pecenegi. Până la mijlocul secolului al XI-lea, ramura apuseană a uzilor luase în posesie teritoriile pecenege din stânga Niprului, iar după stabilirea acestora în sudul Dunării, în aceeași perioadă, uzii nu mai aveau de întâmpinat nici o piedică în stepele dintre Nipru și Dunăre. Trebuie precizat că și înaintea migrației pecenegilor, au avut loc incursiuni ale uzilor până în zona lacurilor dunărene. Însă, deși pecenegii evacuaseră aceste teritorii, iar uzii controlau stepa nord-pontică, având de înfruntat atacurile cumanilor, ei nu au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
uzii nu mai aveau de întâmpinat nici o piedică în stepele dintre Nipru și Dunăre. Trebuie precizat că și înaintea migrației pecenegilor, au avut loc incursiuni ale uzilor până în zona lacurilor dunărene. Însă, deși pecenegii evacuaseră aceste teritorii, iar uzii controlau stepa nord-pontică, având de înfruntat atacurile cumanilor, ei nu au reușit să-și consolideze stăpânirea în această regiune. Astfel, în 1160, după cronicile ruse, o coaliție puternică alcătuită din oastea cnejilor ruși de Kiev, Cernigov și Pereiaslav i-a atacat cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]