2,509 matches
-
apartamente, iar telescaunele aveau o capacitate de 9000 de schiori pe oră. În timp ce operarea telescaunelor a fost inițial neprofitabilă, vânzarea apartamentelor, bloc cu bloc, a asigurat rambursarea rapidă a capitalului investit, permițând autofinanțarea întregii operațiuni. De asemenea, SAP conducea sau subvenționa anumite magazine și hoteluri, precum și cinematograful, în primii ani, când prezența acestora era esențială pentru atragerea potențialilor cumpărători. Toate spațiile de cazare se găsesc la 2000 m, altitudine mult superioară așezărilor tradiționale din vale, într-o zonă spre care converg
AMENAJAREA TURISTIC? A TERITORIULUI by Irina Teodora MANOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/83493_a_84818]
-
Mediile locale ale patronatului evitau orice legislație națională pe care camerele de comerț nu ar fi putut s-o controleze [...] Legea din 1893, prin care fiecare comună trebuia să creeze un birou de asistență pe care statul l-ar fi subvenționat cu până la 80 %, nu era aplicată în 1914 decât în aproximativ 70 % din cazuri"39. A rămas ca multiplicarea serviciilor de asistență și de prevedere să fie activitatea socialismului municipal cel mai bine tolerată de stat. Acest efort în favoarea ajutorului
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
strict divizați în patru "coloane": catolici, protestanți, socialiști și liberali. Practic aceste diferențe au pătruns în toate relațiile și activitățile, de la politică la căsătorie, vecinătate, cluburi, sindicate, ziare și altele. Un conflict care a izbucnit din cauza educației religioase în școlile subvenționate de stat, în care reprezentanții celor două coloane religioase erau împotriva susținătorilor celor două grupuri laice, s-a dovedit a fi atît de amenințător pentru stabilitatea democrației olandeze, încît după 1917 s-a dezvoltat un sistem "consociațional" în care toate
Despre democraţie by Robert A. Dahl [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
că acolo salariul minim e de circa 300 de dolari, în vreme ce la noi e de 100, dar toate prețurile sunt mai mici acolo. Asta spune totul și despre rest, despre starea de spirit, fețele oamenilor. Iar cărțile, care nu sunt subvenționate de stat, sunt mult mai ieftine decât aici. Ca să fiu mai limpede, Critica rațiunii pure de Kant, în ediție cartonată, costă cam 23-25 de zloți un zlot fiind egal cu un leu nou. Așa ceva, la noi, nu are cum să
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
fondator al Spitalului Sf. Bonifacio, publică Tratatul despre psihoze în general și în special. în acest timp psihiatrul William Tuke (1732 - 1822) susține principiul neconstrângerii („no restreint“). În 1798 se dă în folosință în Anglia, un centru de asistență psihiatrică, subvenționat de secta Quaquerilor (Tremurătorilor), protestanți care, în 1652, înființaseră „Societatea prietenilor“, cu proliferare ulterioară în Statele Unite ale Americii. și alți psihiatri se remarcă, între care Joseph Daquin, dar celebru rămâne Philippe Pinel (1745 - 1826), medic psihiatru, filosof și economist francez
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
femei celebrități ale timpului una dintre acestea era contesa Beauharnais, viitoarea împărăteasă a Franței, Joséphine, care era și nașa ei de botez. În saloane doamna Tallien își recruta amanții, unul dintre cei mai constanți fiind bancherul Ouvrard, cel ce îi subvenționa petrecerile și fanteziile. În salonul lui Paul Barras a cunoscut multe persoane, printre care și pe tânărul locotenent corsican Napoleon Bonaparte. Excentrică și frivolă, doamna Tallien mergea la teatru costumată în zeița Diana, zeița vânătorii. Era supranumită frumoasa ateniană, și
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
o pledoarie în favoarea teatrului: Acum ăst' teatru blamat E plasat sus de tot și de lume adorat Iar ce în vremea noastră văzut era cu dispreț Este de-acum iubirea oricărui om de duh semeț. (V, 6)7 Regele îi subvenționează, în 1635, pe comedianții de la Hôtel de Bourgogne, ca și o trupă tânără, instalată din 1629 în cartierul Marais, ce l-a făcut cunoscut pe Corneille. Marii Comedianți (les Grands Comédiens), concurați de Théâtre du Marais, își pierd monopolul asupra
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a preluat efectiv conducerea revistei abia în luna iunie 1905, dar chiar și înainte de aceasta influența lui era hotărîtoare. Dacă n-ar fi fost el, "Sămănătorul" ar fi devenit doar o altă "Albină". După 1903, revista nu a mai fost subvenționată de stat. Iorga a mutat birourile redacționale acasă la el. Iorga și-a dat demisia în octombrie 1906 din cauza dificultăților financiare, gest datorat în cea mai mare parte conflictelor dintre el și membrii redacției "Sămănătorul". Dimitrie Anghel, prieten al lui
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de exemplu, erau excluși frecvent, pe motive politice, din sistemul de asigurări sociale și de pensii. În Europa de Vest, numai șase țări - Belgia, Norvegia, Austria, Republica Federală Germania și Marea Britanie - au introdus după 1945 asigurarea de șomaj obligatorie și universală. Sistemele subvenționate de asigurare cu participare voluntară au supraviețuit În Olanda până În 1949, În Franța până În 1967, iar În Elveția până În anii ’70. În Europa catolică, existența Îndelungată a unor sisteme locale și cooperative de asigurare Împotriva șomajului a Împiedicat dezvoltarea sistemelor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
asigurări sociale de sănătate, șomaj sau pensii: Înainte de război, fuseseră obligați să cumpere aceste servicii din sectorul privat. Acum, ele le erau accesibile gratuit sau la un preț scăzut. Dacă luăm În calcul și Învățământul secundar și superior gratuit sau subvenționat de stat, rezultă că segmentul de populație educat și salariat dispunea de o calitate sporită a vieții și de mai mulți bani de cheltuit. Departe de a Învrăjbi clasele sociale, statul asistențial european le-a apropiat mai mult decât oricând
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Sica a fost un cunoscut actor de film În epoca fascistă. Alt neorealist, regizorul Roberto Rossellini, ale cărui filme postbelice exprimă indubitabil simpatii comuniste, făcuse cu doar câțiva ani În urmă documentare și filme artistice În Italia lui Mussolini, subvenționate de autorități - și acesta nu era un caz izolat. În 1943, regimul lui Mussolini părea cât se poate de firesc milioanelor de italieni care nu cunoscuseră alt guvern pe timp de pace6. Starea morală a celor mai mulți intelectuali italieni În anii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
activiștii și scriitorii până când a fost făcut public ani mai târziu. Implicațiile - și anume faptul că guvernul american sponsoriza ilicit activități culturale anticomuniste În Europa - nu erau, poate, atât de grave cum par retrospectiv. Într-o vreme În care Moscova subvenționa pe ascuns periodice comuniste, de „front” și diverse alte produse culturale, mecenatul american nu avea de ce să-i jeneze pe scriitorii CLC. Arthur Koestler, Raymond Aron sau Ignazio Silone n-aveau nevoie de imboldul oficialilor americani ca să se opună vehement
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ale deciziilor sale. Dar chiar și În Spania, după cum am văzut, filmele americane depășeau cu mult ca număr producțiile autohtone. Americanii știau foarte bine ce fac: când guvernele europene au Început, după 1949, să taxeze biletele de cinema pentru a subvenționa industria națională, producătorii americani au trecut la investiții directe În producțiile străine, alegându-și pentru filmări locațiile europene unde existau cele mai avantajoase subvenții. și astfel, cu timpul, guvernele europene s-au trezit că subvenționează indirect, prin intermediari locali, chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
biletele de cinema pentru a subvenționa industria națională, producătorii americani au trecut la investiții directe În producțiile străine, alegându-și pentru filmări locațiile europene unde existau cele mai avantajoase subvenții. și astfel, cu timpul, guvernele europene s-au trezit că subvenționează indirect, prin intermediari locali, chiar industria de la Hollywood. În 1952, 40% din veniturile cinematografiei americane erau realizate În străinătate, În principal În Europa. șase ani mai târziu, cifra urcase la 50%. Din cauza dominației americane, filmele europene din această perioadă nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
obicei pe cei mai scumpi și mai ineficienți producători din toată Comunitatea. În fiecare an de-acum Înainte, CEE avea să cumpere excedentul de produse agricole al membrilor săi la valori cu 5-7% sub prețurile-țintă. Apoi urma să lichideze surplusul, subvenționând revinderea lui În afara Pieței Comune la prețuri sub nivelul celor europene. Acest mecanism evident ineficient a fost rezultatul unor tocmeli aprige. Micile ferme ale Germaniei necesitau subvenții ridicate pentru a supraviețui. Fermierii francezi și italieni nu practicau prețuri deosebit de mari
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de partide politice, sindicate, agenții sociale și chiar biserici cărora le perpetuau patronajul și le consolidau influența. Partidul Creștin-Democrat Italian a „colonizat” la fiecare nivel, de la sat până la capitala țării, o gamă diversă de servicii publice și produse controlate sau subvenționate de stat: transportul, media, băncile, energia, construcția de mașini, industria chimică, industria alimentară și construcțiile. Beneficiarii principali, după partid, au fost milioanele de copii și nepoți ai țăranilor fără pământ care și-au găsit o slujbă sigură În aparatul birocratic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu atât mai puțin În industrie și comerț, ci În educație, medicină, servicii sociale, justiție, monopolurile de stat sau administrația publică. La sfârșitul anilor ’70, 60% dintre absolvenții de facultate din Belgia lucrau În instituții publice sau În sectorul social subvenționat de stat. Statul european fabricase o piață specială pentru bunurile și serviciile pe care le oferea. Întru satisfacția cvasiuniversală, el crease un cerc virtuos de influență și locuri de muncă. Deși Între stânga și dreapta, creștin-democrați și comuniști, socialiști și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Bruno Kreisky În 1970. Deși Austria a implementat În timp măsuri și servicii sociale asociate cu sistemul social-democrat scandinav - creșe, ajutor familial, pensii de șomaj și de vârstă generoase, acces universal la educație și Îngrijire medicală, rețele de transport exemplare subvenționate de stat -, ea se deosebea de Suedia prin alocarea sistematică de posturi, fonduri și favoruri În funcție de afiliația politică. Felul În care statul austriac și resursele lui erau apropriate pentru a stabiliza piața preferințelor politice avea mai puțin de a face
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
regională, efortul s-a dublat. Fiecare land și majoritatea orașelor aveau o operă, săli de concert, o companie de dans, teatre și grupuri artistice subvenționate. Conform unui studiu, În Germania de Vest, În momentul reunificării existau 225 de teatre locale, subvenționate În proporție de 50-70% fie de autoritatea regională, fie de cea municipală. Ca și În Franța, sistemul avea rădăcini istorice - În cazul Germaniei, microprincipatele, ducatele și fiefurile ecleziastice din perioada premodernă, care Întrețineau fiecare artiști și muzicieni de curte, comandând
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Marea Britanie, „Planul Oțelului” din 1977 a salvat industria de la colaps prin cartelizarea structurii prețului și desființarea, practic, a competiției locale; În Franța, combinatele falimentare din Lorena și din centrul industrializat al țării au fost regrupate În consorții reglementate de stat, subvenționate de guvern. În Germania de Vest, guvernul federal a Încurajat mai degrabă consolidarea privată decât etatizarea, dar cu efecte de cartelizare similare. La jumătatea anilor ’70, un singur consorțiu, Ruhrkohle AG, realiza 95% din producția minieră din bazinul Ruhr. Industriile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se bucura Flandra și legislația inovatoare pentru federalizarea Belgiei le-au temperat pe moment cererile: dintr-o mișcare marginală și plină de resentimente, naționalismul flamand s-a transformat Într-o revoltă a contribuabililor de limbă olandeză, care refuzau să-i subvenționeze pe oțelarii valoni În șomaj (vezi capitolul XXII). Bascii și catolicii din Ulster erau, Însă, altă poveste. țara Bascilor, situată În nordul Spaniei, a fost dintotdeauna ținta mâniei lui Franco: În parte fiindcă era sinonimă cu cauza republicană În războiul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a șomerilor tot mai numeroși. Ca și În Portugalia, tranziția politică pica Într-un moment economic dificil. Între 1970 și 1976, ultimele guverne din epoca franchistă Încercaseră să câștige popularitate mărind cheltuielile bugetare și numărul de posturi din sectorul public, subvenționând costul energiei și Înghețând prețurile În timp ce măreau salariile, fără să-și bată capul cu efectele pe termen lung. Consecințele acestei nonșalanțe au Început să se facă simțite În 1977: la alegerile generale din iunie, rata anuală a inflației era de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și 1982, 1,8 milioane de spanioli au rămas fără slujbă 17. Ca În timpul efemerei Republici din anii ’30, Spania construia o democrație În ghearele recesiunii economice; s-a crezut că va avea soarta Argentinei, unde salariile indexate și prețurile subvenționate de guvern au degenerat În hiperinflație. Dacă acest lucru nu s-a Întâmplat, meritul revine În mare măsură semnatarilor așa-ziselor Pacte de la Moncloa din octombrie 1977, primele dintr-o serie de acorduri negociate prin care politicienii, patronatul și liderii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sau Roma. Noua politică regionalistă avea mai multe variante parțial suprapuse: după criterii istorice, lingvistice ori religioase, căutând să obțină autonomia, autoguvernarea sau chiar independența națională deplină. Dar existau două mari tipuri. Provinciile bogate erau nemulțumite că sunt obligate să subvenționeze regiuni mai sărace din propriile țări, iar zonele istoric dezavantajate sau recent dezindustrializate erau Înfuriate de indiferența cu care le tratau politicienii naționali. În prima categorie se aflau Catalonia, Lombardia, Flandra belgiană, Baden-Württemburg și Bavaria În Germania și regiunea Ron-Alpi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fondurile europene pentru a-și consolida propria popularitate locală - făcând astfel presiuni asupra autorităților de la Dublin sau Londra pentru a Încuraja și chiar suplimenta generozitatea Bruxelles-ului. Aceste aranjamente le conveneau tuturor: vistieria europeană pierdea milioane de dolari pentru a subvenționa turismul În vestul depopulat al Irlandei sau acordând scutiri de impozite pentru a atrage investitori În zonele cu șomaj cronic precum Lorena sau Glasgow, dar (fie și numai pentru că era În interesul lor) beneficiarii deveneau „europeni” loiali. Irlanda a reușit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]